Să fie moda în tandem cu vremurile, cu sărăcia spirituală ce ne limitează la satisfacerea nevoilor de bază, uitând de idealurile comune – de bine, de frumos și de adevăr?

Există lumi paralele ale modei? Vorbim de eleganță sau de rutină? Creatorii de modă sunt un soi de educatori ai maselor. Consider că eleganța, și nu fac referire la lux, nu mai este atributul femeilor și nici al bărbaților, în lumea prinsă în vârtejul existențial, în care primordiali sunt banii.

Priviți strada, oamenii de pe stradă, oamenii din mijloacele de transport în comun, oamenii care merg la teatru sau la diverse evenimente sportive. În opinia mea, există un soi de platitudine în modă. Invariabil, blugii sunt la putere, jeanșii mulați, atât la femei, cât și la bărbați, de cele mai multe ori tăiați, destrămați și arareori finisați ca la carte.

Un bărbat elegant va fi cât de curând atipic, în mijlocul unui pustiu vestimentar, în opinia mea.

Solidari eleganței masculine rămân angajații din sistemul bancar, acolo unde încă nu s-a renunțat la eticheta rafinamentului etalat, la fel – prin ambasade și mediul politic. Eleganța o vedem și la angajații din traficul aerian, dar și la membri caselor regale, uneori în mediul academic. Elegant este și un elev care are un tricou cu emblema liceului sau un ofițer M.A.I., dar aici este vorba de uniforma impusă de instituție.

Stilul vestimentar este un atribut al mediului de proveniență și devine o particularitate a personalității prin  adaptarea la trendul promovat de anturajul aliniat la modă?  ”Moda reprezintă un limbaj instantaneu” – afirma Miuccia Prada și cred că poate avea efectul muzicii culte, când cele mai înalte tonuri îți aliniază simțurile într-o armonie deplină. Același efect îl poate avea bunul gust în industria vestimentară.

O geantă de damă, asortată cu pantofii, rămâne un element de distincție doar dacă este în ton cu ținuta. Pantalonii devin o piesă forte în vestimentația femeile. Deux-piece-urile nu prea mai sunt de găsit în magazinele cu prețuri pentru toate buzunarele.

În opinia mea, stilul vestimentar se cultivă și creatorii de modă poartă pe umerii lor răspunderea pentru comportamentele vestimentare ce le inoculează maselor, în special tinerilor.

Zic să ies din letargia care m-a cuprins și m-a ținut departe de blogul personal, așa că am decis să particip la a XIX-a ediție a concursului SuperBlog.

SuperBlog înseamnă creativitate învăluită într-o aură de mister și de poveste sau elucidarea misterului prin creativitate? Ce mistere se află în spatele probelor propuse de organizatori nu știu încă. Rămâne să aflu, cert este că voi întâlni în online oameni preocupați de a crea cea mai fascinantă poveste a unui produs, servicu sau firmă și nu este deloc de neglijat acest aspect.

Să-nceapă concursul!

Au survenit mici modificări, ici-colo, la programul propus pentru Scoala Altfel, IX H și aprobat de părinți și elevi, care au fost în pană de idei și care aveau împământenită ideea că Școala Altfel este o săptămână de vacanță.

Luni, 29 octombrie am fost la Biblioteca Națională. Ne-am pierdut prin cotloanele bibliotecii, la ieșire. Am vizitat-o, iar activitatea propusă a fost pe tema centenarului, dar nu a fost o prezentare interactivă. Pentru că în holul de la intrarea în bibliotecă erau panouri cu personalitățile marcante ale anului 1918, am făcut o masă rotundă, în holul bibliotecii, fiecărui elev revenindu-i prezentarea unei personalități. Cum eram gălăgioși, am renunțat. Rămâne să finalizăm activitatea la una din orele de dirigenție.
Marți, 30 octombrie, am fost în Pantelimon, la o activitate propusă de Divizia Civică de Voluntariat pentru Situații de Urgență. Elevii au bătut pas de defilare și au învățat să acorde primul ajutor persoanelor aflate în stop cardio-respirator. Apoi, am căutat Turnul de Artă. Cu ajutorul Google l-am găsit. În drumul nostru, am vizitat și bisericile care ne-au ieșit în cale. Multe au fost deschise pentru noi, fiind încuiate în miezul zilei. Am fost și la Mega Mall, pe terasă, la final.
Miercuri – 31 octombrie – am avut pe listă muzeele, dar am făcut mici modificări. Am hotărât și am cerut acordul părinților să facem o vizită în cimitirul Bellu, la mormântul lui Mihai Eminescu. Am aprins lumânări și am citit poezia ”Mai am un singur dor”, apoi elevii au fost uimiți să constate opulența unor clădiri funerare și arta lor. Am pornit spre Grădina Botanică. Intrarea a fost 2 lei. Elevii erau deja obosiți. S-au bucurat să stea pe bănci, în feeria toamnei. Cu greu, am pornit spre Muzeul Național de Istorie. Erau alte grupuri din Galați și Vâlcea. Intrarea a fost 2,5 lei, fără ghid… Am ajuns și la Muzeul Național de Artă. Nu l-am vizitatdeoarece nu exista posibilitatea plătirii cu cardul a biletelor, eu oferindu-mă să le plătesc intrarea la Galeria Europeană.
Joi, 1 noiembrie 2018, aveam în plan vizite la universități, dar am decis schimbarea programului, pentru că elevii nu sunt interesați de mediul academic. Una din colege ne-a intermediat vizitarea Hotelului J. W. Marriott. Aici totul a fost impecabil, de la primire, până la derularea activității. Ne-a fost făcută o prezentare a istoriei hotelului, care s-a finalizat cu un concurs. Echipele câștigătoare au primit o cană cu însemnele hotelului. Am vizitat apoi bucătăria, unde bucătarul șef a stat de vorbă cu elevii și apoi ne-a fost prezentat un apartament din hotel. Cu cei ce au mai vrut să rămână, am mers în Parcul Herăstru, mai întâi la KFC din zonă și apoi în parc. Am constatat că statuile nu au decât un nume și nu oferă absolut niciun indiciu despre personalitatea în cinstea căreia a fost ridicată. Eu am rămas cu o colegă la o plimbare cu bicicleta în zona Parcului Herăstrău, cu aceeași colegă care ne-a însoțit și la activitatea de luni.
Vineri – 2 noiembrie 2018, am început activitatea în școală, cu discursuri despre familie. Am spart greu gheața, dar până la final toți și-au prezentat familia. Am terminat Școala Altfel în Parcul Tineretului. Trei dintre elevi și-au adus bicicletele personale, doi au închiriat gratis, iar restul, neavând buletinul la ei, s-au bucurat de peisajul superb al toamnei, până la plecare.
Luni, marți și miercuri activitățile au început la ora 9, joi la 9.30, iar vineri la ora 10. Am stat până la ora 14 și chiar am depășit această oră, uneori.

Articolele le-am centralizat și le-am trimis comisiei metodice răspunzătoare de perfecționare, cu ocazia vizitei ARACIP, la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, la finele anului școlar 2017-2018.

Profesorul in România anului 2027 Cum cheltuie educația INUTIL banii publici… Gânduri despre școală, scrise în 2014… Cerc Pedagogic, 19 mai 2017, Colegiul Tehnic ”Lorin Sălăgean” Gradația de merit, între derizoriu și ilar Cine este răspunzător de aplicarea Legii Educației? Duhul Sfânt!? Importanța controlului fabricației compușilor organici… Management educațional – teme Sistemul de educație din Marea Britanie comparativ cu cel din România Argumente pentru o școală de calitate…. Despre planificarea carierei începând din liceu… De ce Chimie Industrială? Forumul Carierei, la Drobeta Turnu Severin LET’S DO IT, la Drobeta Turnu Severin Contribuția inspecției școlare la îmbunătățire a procesului de predare-învățare-evaluare (lucrare de disertație master Management Educațional) – http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=59322&st=0 Bacalaureat 2016, lipsă statistici concrete, pe licee, județe și nivel național Idei idioate, se pare… scrise pe FB și forumul educației, inițial Vine vacanța, fără bani! Personalitatea preadolescenţilor si adolescenţilor Atestat 2016 O țară de vis… (Cerc Pedagogic, dec 2015) De ce școala a ajuns sub semnul derizoriului? Învățământ rudimentar, până când? Școala de vară 24-29 iulie 2015, Chișinău Școala de vară (24-29 iulie 2015) – Plecarea spre Chișinău Încălcarea dreptului la liberă exprimare!

 

 

În filele unei cărți se află închisă o parte din spiritul Universului, spirit pe care, pentru a-l elibera, adulți fiind, nu mai este nevoie să trecem munți și văi sau să ne luptăm cu zmei și ghionoaie – ca-n basmele copilăriei, ci doar să ne cufundăm pe firul logic al evenimentelor ce descriu – real, imaginar sau SF – epoci apuse, comportamente sociale, gânduri, emoții, trăiri, decizii, destine sau teorii, ipoteze, calcule.

Cum ajungem la lumina cunoașterii? Iluminații lumii au găsit răspunsul și cu dărnicie ni l-au lăsat moștenire în cărți precum ”Jocul cu mărgele de sticlă” – Hermann Hesse. La spiritul și lumina cunoașterii nu putem ajunge decât prin efort intelectual propriu.

Care este rolul școlii? Este o întrebare vitală… Educația este în impas pe întreg mapamondul. Acolo unde nu a ajuns, este întuneric, iar unde a ajuns, nu mai reprezintă demult idealul de educație al celor ce au întrezărit apogeul omenirii prin comportamente civilizate, maniere, artă și cultură, perene. Atât timp cât s-a legiferat prostituția, consumul de droguri, exploatarea inconștientă a corpului și a minții, educația este în impas, departe de dezideratele epocilor apuse, închise, ce-i drept, în cărți, pe care nu le mai deschidem, din păcate, nici măcar în școli, pentru că nu le avem sau pentru că sunt prost concepute.

Care este rolul școlii? Am realizat un brainstorming pe această temă, la toate clasele la care predau. Răspunsurile au fost dezarmante. Elevii asociază școala cu: o închisoare, cu teme, cu lipsa regulilor, inutilitate, absenteism, obligație, alocație, meditații, etc. Invariabil, răspunsurile au fost fără plus valoare în favoarea școlii, fără a fi conștientizat de elevi impactul școlii  în propria lor devenire morală și intelectuală.

În opinia mea, dragostea pentru școală se cultivă în familie, dar în școli se aprinde și se întreține vie flacăra cunoașterii.

De când am intrat în sistemul de educație, în anul 1996, am văzut pas cu pas cum delăsarea își pune amprenta sub cupola școlii, cum pas cu pas profesorii se cred semizei și stăpâni la orele lor, fără a mai purta discuții în cadrul catedrei pe marginea conținuturilor științifice pe care le predau la clase, a metodelor de predare – învățare – evaluare, cât și a strategiilor didactice… În schimb, profesorii scriu hârtii, fără noimă, hârtii care nu au nimic cu realitatea din cadrul unei școli.

La prima mea participare la un cerc pedagogic, prin 1996, inspectorul școlar de atunci, care a revenit la ISJ tot de atâtea ori de câte ori a revenit și partidul la putere, mi-a propus să elaborez un articol, punându-mi la dispoziție resurse bibliografice în limba franceză. Cum orice sarcină pentru mine este o provocare, am scris acel articol și am aflat cu surprindere despre INTERDISCIPLINARITATE și TRANSDISCIPLINARITATE. Ei, bine, nu prea ținem cont de ele și sunt inoperabile în sistemul românesc de învățământ actual, altfel nu înțeleg de ce s-ar putea simți lezat un coleg dacă eu constat că elevul de clasa a XI-a nu știe tabla înmulțirii, sau dacă elevul de clasă 9-12 nu poate citi numele unui scriitor englez sau francez și uneori nici nu poate citi fluent un enunț în limba română, având dificultăți în a emite un enunț științific, folosind limbajul de specialitate.

O altă întrebare pe care decidenții din ministerul de resort ar trebui să și-o pună zilnic: ”De ce NU promovează elevii examenul național de bacalaureat?”. În opinia mea, răspunsul este simplu. Profesorul face doar predare, la ore, și un soi de evaluare, după ureche, când vrea el și dacă vrea, și cum vrea. Elevul nu știe să învețe tocmai pentru că profesorul nu face predare-învățare-evaluare, ci doar predare, vorbind de cele mai multe ori cu tabla sau cu niște elevi care iau notițe, dar cărora mintea le umblă hai-hui. Dacă deranjezi un astfel de elev din preocupările lui se declară surprins deoarece el consideră că nu-ți perturbă ora și nu se sfiește să spună asta.

În opinia mea, elevii nu au deprinderi de muncă intelectuală, deoarece profesorul doar predă și elevul copiază de la tablă, fără să treacă prin filtrul propriu al gândirii noțiunile și fără să le aplice. Consecințele sunt certe, la bacalaureat, sunt elevi incapabili să-și citească subiectele de examen.

De ce elevii de la liceele tehnologice, preponderent, nu promovează examenul național de bacalaureat? – este o altă întrebare pertinentă. În aceste licee, din varia motive – repartizare computerizată la liceu, inexistența consilierii profesionale, dotarea precară, lipsa manualelor pentru predare modulară, etc, nu există un spirit al învățării.

Eu le spun elevilor mei că ceea ce ne deosebește de dobitoace este rațiunea. Putem alege să o folosim sau, renunțând la ea, ne îndreptăm spre regnul animal și astfel ne dezicem de potențialul creator, păstrând față umană, dar având comportamente ce sfidează bunele maniere și, renunțând la dezvoltarea deprinderii de a învăța pe tot parcursul vieții, devenim simple dobitoace de povară. Viața, în aceste condiții, nu poate fii decât o eternă povară, în opinia mea. Încerc să folosesc puterea cuvintelor. Elevii mei se distrează, dar este dezarmant să vezi niște tineri care aleg să aibă un comportament ce sfidează legile celor șapte ani de acasă, conectați la internet, ca un bolnav la aparatele ce țin organismul în vegetație lentă, refuzând efortul intelectual, având și argumente pro, în acest sens.

Ce este greșit în educație? În opinia mea, totul… Ceea ce am învățat la cursurile de perfecționare la care am participat, în anul 2002, la București, susținute magistral de profesorii Universității din București, nu se aplică în practica pedagogică.

Nu avem bazele unei educații antepreșcolare. Tinerele mame ar trebui să aibă o mamă de sprijin. În învățământul preșcolar, copilul este forțat haotic să învețe alfabetul, cifrele, să opereze cu calcule matematice, sunete, cuvinte, silabe. Este o eroare majoră a sistemului actual de educație din România. În opinia mea, ca rezultat al activității didactice, dar și ca rod al cursurilor de perfecționare la care am participat, la grădiniță copilul trebuie să socializeze, să-i fie puse bazele caracterului prin joc, antrenând atenția și dezvoltând concentrarea și voința de autodepășire, deschizând calea spre exprimarea artistică – desen, pictură, muzică – instrument – la alegere, poezii, scenete, cântecele, povești nemuritoare autentice. Sincer, eu nu am făcut altceva la grădiniță… Scrierea ar trebui să-nceapă în clasa a I-a, iar învățătorul să fie o persoană cu o formare psiho-pedagogică și de specialitate temeinic etalate prin comportament și rigoare didactică. Din clasele primare, elevii pierd buchia cărții. În loc să descopere bucuria învățării, asociază școala cu un supliciu. Cei mai (ne)fericiți, prin grija părinților, ajung să aibă un program supraîncărcat, mergând la meditații plătite, după ore. Devin maimuțele experimentale, din inconștiența familiei dornice ca progenitura să fie mai mult decât este și mai mult decât poate fi la vârsta psihologică.

În aceste condiții, eșecul în gimnaziu este previzibil. Liceul devine o corvoadă și rolul școlii este neînțeles, pentru mulți dintre absolvenții cu diplomă de liceu și fără bacalaureat, ușor obținută chiar dacă au stat pe holurile liceului sau pe străzi, chiar dacă au dormit la ore sau au butonat telefoanele, promovând doar pentru că finanțarea per elev constrânge profesorii să treacă cu vederea carențele de conduită, cât și cognitive ale elevilor…

Cine este vinovat de haosul din educație? – căci în opinia mea este haos…

Întreaga societate, în opinia mea.

Școlile nu au o cultură organizațională, în primul rând. Se renunță ușor la rigoarea științifică. Comisia metodică nu este un organism viu, mai mult un lanț cu verigi disparate. Inspecțiile la clasă sunt regizate. Interasistențele doar pe hârtie. Curriculum-ul nu este gândit global pe toate ciclurile de învățare. Manualele nu sunt elaborate de specialiștii de la catedră și conținuturile nu sunt astfel gândite încât să aibă aplicabilitate în viața de zi cu zi. Predarea nu este participativă, iar elevul pierde firul logic al lecției, având o atenție și o centrare deficitare.

LECȚIA REFORMATĂ este un concept care nu poate fi la îndemâna unui dascăl ce s-a dezis el de perfecționarea continuă în didactica disciplinei și în psiho-pedagogie. Nu poate fi la îndemâna unui dascăl preocupat de ziua de azi și de cea de mâine, ținut la limita unei existențe care nu-i permite să se șlefuiască continuu, pentru a descoperii fațetele propriei deveniri în care să se oglindească fațetele cristalelor cărora trebuie să le scoată maximul de valoare.

În cei 21 de ani de carieră am înțeles că fiecare copil este ca un diamant cu fațete neșlefuite și neșansa copiilor este că profesorii de azi nu prea mai sunt bijutieri ai coroanei, ci niște slujbași amărâți ce închid ochii la toate neregulile sistemului, care mai mult scad valoare diamantului prin prelucrare neatentă decât să i-o amplifice, din păcate.

Lecția reformată este o lecție care are în prim plan profesorul, un maestru ce a bătut și străbătut zi de zi treptele cunoașterii, cunoscând temeinic mecanismele învățării și tehnicile deprinderilor de muncă intelectuală prin exercițiu, prin algoritmizare, schematizare, aplicare, aprofundare a conținuturilor științifice.

Lecțiile reformate sunt lecții obositoare pentru elevi, deoarece ei sunt cei ce învață, cei ce (re)descoperă conținuturile științifice și corelațiile între noțiuni, sub atenta supraveghere și îndrumare a profesorului atestat profesional.

Lecțiile reformate sunt lecții în care elevul este stârnit continuu să gândească, să dezbată,  să schematizeze, să centralizeze, să interpreteze rezultate, să concluzioneze, să sesizeze inadvertențe între teorie și practică, să-și exprime opinii și puncte de vedere argumentate și susținute de dovezi științifice. Lecțiile reformate sunt lecțiile în care elevul este determinat de profesor să lucreze cu nivelul superior al conștiinței, bucuria învățării și curiozitatea intelectuală fiind bogății inestimabile și nepieritoare ce vor duce nestinsă flacăra cunoașterii către generațiile viitoare.

Suntem departe de lecția reformată… Pilonii lecției reformate sunt   INTERDISCIPLINARITATEA și TRANSDISCIPLINARITATEA.

Tot încercând implementarea lecțiilor reformate, am constatat că elevii nu știu să găsească informația științifică în caiet (cărți nu avem la disciplinele modulare).

Recent, la lecția ”Măsurarea suprafețelor” am mers cu o fișă de lucru. Una din probleme era de clasa a V-a. Cerea să fie calculată aria a două bănci, una fiind formată din 18 pătrate cu latura de 20 cm, iar cealaltă din 72 de pătrate cu patura de 10 cm.

Pentru rigoare tehnică, le-am cerut să respecte proporțiile, la desenarea celor două pătrate. Le-am cerut să observe cele două pătrate și să tragă o concluzie, înainte de a le afla aria. Nu am obținut feed-back, abia după ce am făcut raportul ariilor celor două pătrate, un elev a observat raportul de 1 la patru 4 și între desene. Raportul a fost un alt obstacol. Am trecut prin sumă, până să realizăm că este vorba de împărțire. Raportul ariilor celor două bănci formate din pătratele respective a ridicat și el semne de întrebare.

Am fost încântată de elevii care și-au reluat figurile, păstrând raportul și făcând calculele pe coloane, sub fiecare pătrat. Nu am văzut la niciun elev scrisă concluzia, iar unitatea de măsură a fost cea pentru lungime, nu cea pentru suprafață

.

Exercițiul doi avea ca cerință calcularea unei suprafețe neregulate, prin împărțirea în corpuri regulate. Ori 2,2 cm ori 2,6 cm – același lucru, pentru mulți dintre elevi. Înălțimea într-un triunghi și cea dintr-un trapez au fost confundate cu linii care delimitau alte corpuri regulate. Ora nu a fost un succes, deoarece elevii sunt formați pe un calapod care previzionează eșecul, scrierea după dictare, fără a trece informațiile prin filtrul propriu și fără a depune efort intelectual. M-am izbit de toate lacunele lor de cunoaștere, aplicare, interpretare, ceea ce denotă că profesorii lor au construit castele de nisip pe apă, doar de dragul de a spune că au încercat să construiască ceva, și doar mediul a fost răspunzător de eșec. Eșecul acestor elevi este previzibil la examenul național de bacalaureat.

Concluzii și sugestii

Lecția reformată este imperios necesară, dar ea implică reformarea întregului sistem de educație, în opinia mea.

1. Profesorii trebuie să fie absolvenții unui master în didactica specialității și în psiho-pedagogie;
2. Perfecționarea continuă să se facă din doi în doi ani, în centre universitare, chiar după obținerea gradului didactic I;
3. Curriculum-ul să fie gândit global;
4. Manualele să fie pilotate, evaluate și sugestiile colegilor să poată fi vizibile în mediul online. Dezbaterile pe margine conținuturilor să fie accesibile oricărei persoane, chiar părinților;
5. Interasistențele la ore să fie filmate și puse pe o platformă digitală conectată la site-ul MEN;
6. Lecțiile predate de fiecare profesor să fie corelate cu conținutul științific al altor discipline;
7. Platforma electronică de învățare să conțină toate conținuturile științifice aferente programei școlare și cu toată bibliografia necesară aprofundării sau pregătirii concursurilor și olimpiadelor școlare, cât și examenelor naționale;
8. Fiecare profesor să aibă un portofoliu electronic în care vitale să fie strategiile didactice și tehnicile de învățare în vederea operării lejere cu conținuturile științifice; Fiecare  lecție să fie pas cu pas prezentată, urmată de o analiză și de eventuale concluzii și îmbunătățire, acestea fiind singurele valori în portofoliul electronic al unui profesor.
9. Platforma electronică cu itemi de evaluare pentru fiecare disciplină, cu trimitere directă la conținuturile științifice din platforma de învățare, să fie accesibilă oricărei persoane;
10. Dotarea școlilor cu pixuri, creioane, rigle, cretă colorată, compasuri, raportoare, hârtie de xerox, hârtie milimetrică; dotarea laboratoarelor la standarde, etc, etc…

articol publicat pe platforma CREDIS, master Management Educational

În trecerea ireversibilă a timpului, viața sapă adânc în memoria noastră amintirea faptelor și evenimentelor trăite la un moment dat și la o anume intensitate.

Așa cum picătura de apă, în căderea sa necontenită, sfredelește piatra, dându-i forme bizare, uneori chiar uluitoare, la fel și viața ne pune în fața unor trăiri care au ca scop șlefuirea personalității noastre în drumul sinuos al descoperirii propriei identități.

Formarea și dezvoltarea personalității umane începe acasă, în sânul familiei, dar se desăvârșește în școli și prin studiu individual continuu, până la adânci bătrâneți.

Anii de liceu sunt ziditori de personalitate prin puterea exemplului dascălilor de la catedră, prin modelul intelectualului demn de urmat.

Privindu-ne noi pe noi, cei ce ne-am format personalitatea în așa zisele școli comuniste, ne putem întreba dacă ceea ce am învățat în școală ne-a servit pentru a fi mai implicați azi decât ieri în viața comunității, dacă ne aducem aportul intelectual la bunul mers al societății, dacă putem produce schimbarea acolo unde vedem nereguli…

Dacă școala doar se rezumă la a elibera diplome, fără a conștientiza educabilul de puterea potențialului său intelectual și necesitatea punerii lui în slujba societății, școala nu are nici o valoare, în astfel de condiții.

Problemele școlii actuale sunt strâns legate de problemele societății. Problemele societății sunt generate de indiferența membrilor comunităților în fața neregulilor, ceea ce a făcut ca toate sistemele să fie la pământ: sănătatea, educația, justiția, etc…

De ce a ajuns România a ruină? Pentru că în toate structurile am avut un management defectuos. Pentru că în toate structurile lipsesc: politica în domeniul calității, planificarea, organizarea, orientarea către produs, proces și servicii, cât și analiza tuturor aspectelor negative în scopul îmbunătățirii lor. Cine este răspunzător de toate aceste aspecte? Cândva, toate cădeau în sarcina conducerii instituției, ceilalți angajați fiind simpli executanți. Sechelele comunismului paralizează încă acțiunea colectivă și oamenii privesc cum instituțiile merg spre dezastru și de acest dezastru nu au scăpat nici școlile din România.

”… atingerea conduitei calitãții este un element vital – elementul vital – pentru atingerea unei economii prospere.” – afirma unul dintre cei mai importanți teoreticieni și practicieni în domeniul managementului calității, J. M. Juran. Extrapolând ideile calitologului de origine română, ce a reușit să imprime o dimensiune majoră calității în devenirea unei națiuni, ce a contribuit alături de W. E. Deming la înfăptuirea miracolului japonez, afirm că asigurarea calității în educație este emblema societăților ce-și doresc o viață prosperă pentru toți cetățenii lor.

Dacă România ar fi interesată de situația comparativă a calității, în toate domeniile de activitate, în competiție loială cu țările UE, cu siguranță am fi la coada unui astfel de clasament, deoarece niciodată nu am țintit spre poziția de lider, ci doar spre cea de națiune neajutorată, care stârnește compasiunea celor din jur, mizând continuu pe aplicarea unor discriminări pozitive și rămânând dependentă de ele.

Educația și formarea profesională a persoanelor din România, din perspectiva țintelor și indicatorilor derivați din Strategia Europa 2020, pare a fi un deziderat comun pentru decidenții de la nivel național, declarat doar pe hârtie, deocamdată.

Formarea competențelor, ansamblul multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și atitudini, reprezintă finalitatea educației și formării profesionale a tinerilor și adulților. În ”Strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020”, la subpunctul 26, un mănunchi de competențe creionează traseul spre o viață trăită în respect față de sine, față de semeni și față de străbuni. Întrebarea este care sunt pașii operaționali pentru plămădirea interioară a unor persoane oneste, echilibrate emoțional și implicate la nivelul comunității locale, naționale sau mondiale. Este școala capabilă, la ora actuală, să modeleze aurul cenușiu al națiunii române? Este școala din România la standarde europene incontestabile? Cine răspunde de organizarea, dotarea și amenajarea școlii astfel încât ea să devină un spațiu de studiu și de cercetare, de formare a unor personalități remarcabile? Întreg guvernul, ministerul de resort, inspectoratul școlar, comunitatea locală, profesorii, părinții sau ARACIP? La cum arată multe din școlile din România, aș spune că nimeni nu mai investește în școli, educația nefiind prioritate națională, la ora actuală.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Invățământul Preuniversitar:

• realizează activitatea de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din învăţământul preuniversitar;

• efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului Educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;

• realizează, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerului Educaţiei activitatea de monitorizare şi control a calităţii;

• efectuează, cel puţin o dată la 3 ani, evaluarea organizaţiilor furnizoare de educaţie acreditate;

• propune Ministerului Educației înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;

• elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii învăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.

De ce am fost mereu nemulțumită de managementul instituției în care am profesat 22 de ani?

Nu exista o politică în domeniul calității. De vreo doi ani, am propus direcțiunii să elaborăm o platformă pe care să punem toate documentele școlii ce țin de managementul strategic și managementul operațional:

• planul de acțiune al școlii,
• planurile de implementare,
• procesele verbale ale comisiilor metodice,
• procesele verbale ale C.P. și ale C.A.,
• planificarea activităților educative,
• parteneriatele și proiectele locale, naționale și europene,
• planificările calendaristice și lecțiile predate de fiecare profesor oră de oră, așa cum am aflat că se procedează în școlile din America.
• Planificarea evaluărilor, existentă și ea pe platforma școlii, ar face ca elevii să nu mai aibă trei teze într-o săptămână și două lucrări neanunțate.

Nu exista transparență la nivel decizional.

Informația nu este diseminată corespunzător. Am văzut recent niște diplome din cadrul unui concurs Eco-Tinerii, dar nu am auzit ca acest concurs să fie promovat în rândul elevilor. Am făcut un sondaj printre elevii claselor de mediu și nu știau nici ei mai multe decât mine.

Nu se ținea cont de opiniile profesorilor de specialitate.

În proiectul „European practice by Erasmus +” au fost prinse clase de a X-a, domeniul Protecția Mediului, care nu aveau un nivel minim al cunoștințelor de specialitate, proiectul pretându-se pentru elevii claselor a XI-a Chimie Industrială sau a XII-a Protecția Mediului. Clasele de mediu încep pregătirea de specialitate abia în clasa a XI-a și ei fac într-un an ce fac în trei cei de la Chimie Industrială, așa cum am demonstrat la Cercul Pedagogic  din 9 decembrie 2016., în prezentarea PowerPoint Retrospectiva-programelor-scolare.

Au fost prinși în proiecte europene elevii de la toate domeniile de calificare, mai puțin cei de la Chimie Industrială. Elevii au fost însoțiți de profesori care nu aveau nimic în comun cu domeniul de pregătire… Caietul de practică a fost elaborat fără o colaborare în cadrul catedrei.

Inexistentă formula efort intelectual-eficiență… Și cei care vin la școală, și cei care absentează, promovează lejer chiar dacă au un caiet universal sau un ghiozdan pe care îl lasă la școală. Se învață doar pentru notă, nu pentru a ști și a aplica… Carențele de cunoaștere se aprofundează și totuși profesorul rămâne sclavul programei școlare nu al nivelului de achiziții intelectuale pe care trebuie să-l dobândească elevul. Evaluările inițiale nu sunt dezbătute la nivelul fiecărei clase. Nu există o fișă de progres școlar a fiecărui elev. Copiii au portofolii ce stau la profesor, nu în mediul online. Se pune accent pe hârtii, nu pe ce știe elevul și cu ce noțiuni poate opera.

Aspectul sălilor de clasă, laboratoarelor și sălii de sport lăsa de dorit…

Elevii trebuie să zugrăvească și să repare din fonduri proprii sala de clasă. Prizele, becurile sunt schimbate cu banii elevilor. Cabinetul medical nu trece prin pauze pe la elevi pentru a le aminti să aerisească sălile de clasă, să le vorbească de necesitatea calității aerului în spațiile publice.

Promovarea liceului se face cu bani de la profesori. Anul acesta cheta a fost 15 lei, fără a fi trecuți prin asociația de părinți a liceului.

Inexistența auxiliarelor școlare pentru elevii de la clasele tehnologice rămâne o hibă a sistemului de educație. Fiecare predă după auxiliarul propriu, fără un aviz al MEN, în cele mai fericite cazuri. De multe ori, conținuturile științifice rămân la latitudinea profesorului, ce încearcă să le încropească din diverse surse bibliografice, uneori din mediul universitar.

Sancționarea celor ce au opinii…

Colegii mei, proaspăt posesori ai hârtiei care le atestă calitatea de directori prin concurs s-au gândit să-mi taie o oră ca fiind neefectuată, deși eu am anunțat direcțiunea în dimineața zilei cu pricina că nu ajung și am trimis un coleg în locul meu la oră, care m-a înlocuit.

Am observat întâmplător că ora tăiată în condică nu mi-a fost plătită, studiind fluturașii de salariu, prin comparație. Când am văzut că în condica ora apare ca neefectuată, am mers la director și i-am adus aminte că i-am trimis SMS prin care l-am anunțat cu 55 de minute înainte că în locul meu va intra la oră o altă colegă, așa cum s-a și întâmplat. Dacă nu m-aș fi uitat pe fluturașul de salariu, prin comparație, nu aș fi știut că ora mi-a fost neplătită.

Etc, etc…

Pentru eradicarea aspectelor negative și implementarea celor pozitive, managerul trebuie să fie o persoană capabilă că COMUNICE EFICIENT CU TOT personalul instituției, fără a dezbina colectivul, ci a-l aduna în jurul unei paradigme, dar nu aceea după care se ghidează întreaga societate azi ”Merge și așa!”. Managerul trebuie să aibă forță și tărie să reprezinte interesele instituției în fața administrației locale și a tuturor verigilor răspunzătoare de educație. Un manager obedient face ca școala să nu aibă fonduri nici pentru cretă colorată. 🙂

Calitatea în educaţie desemnează un complex de principii şi practici ce traversează întregul mediu educaţional, în totalitatea componentelor sale, orientat spre:

• obţinerea de rezultate superioare, raportate la standarde

• satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor educaţiei.

Profesorii trebuie să dobândească și să dezvolte abilitatea de a planifica, implementa și evalua calitatea în educație. Azi, așteptările educabililor diferă de la o unitate școlară la alta.

În România avem, la ora actuală:

• O lege organică privind calitatea educației;

• Instituții autonome, la nivel național, responsabile cu evaluarea externă a calității;

• Proceduri de avizare, acreditare și evaluare instituțională, dar și proceduri de evaluare externă a calității;

• standarde naţionale privind autorizarea, acreditarea instituţională şi evaluarea periodică, precum şi standarde naţionale privind calitatea;

Inspectoratele şcolare trebuie să asigure controlul calităţii (la nivelul învăţământului preuniversitar), dar evaluarea instituţională externă poate fi efectuată doar de către evaluatori externi, angajați ai  instituţiei responsabile de calitate la nivel național.

Din păcate, evaluatorii externi verifică doar hârtii, fără a veni în contact direct cu beneficiarii serviciilor de educație, fără a vizita spațiile dedicate desfășurării procesului instructiv-educativ, săli de clasă, laboratoare, săli de sport, cantină, bibliotecă, etc. Nici un evaluator extern nu a fost interesat de existența mijloacelor didactice, conform programelor școlare, ceea ce face ca laboratoarele tehnologice și de științe să fie departe de standardele europene ale calității.

În opinia mea, cu un astfel de studiu realizat de OECD, MEN poate să doarmă în continuare. Totul este perfect! De unde or fi colectat datele? Nu din școli, asta este clar. Or fi intrat vreodată pe forumul educației să afle cu ce probleme se confruntă dascălii? Au aplicat vreun chestionar online dascălilor din România. NU, cu siguranță. Au preluat niște date din studiile interne și acelea scrise să dea bine și așa cred că procedează și evaluatorii externi ARACIP
Toate paradoxurile se regăsesc la noi. Țară cu creștere economică, pe hârtie, dar cu sărăcie, la limită și la extreme, în mediul rural și chiar urban. Încep să cred că UE ne vrea doar piață de desfacere, nu o societate competitivă pe piața europeană și internațională, atât timp cât umblă cu mânuși cu forurile decidente din România. Și mai cred că ministerul educației nici nu știe ce este acela management educațional, ca mulți directori de unități școlare, deși certificate care să le ateste competențe în domeniu au.

Evaluarea internă reală a instituțiilor școlare este inexistentă, în opinia mea. Comisia CEAC din școli face doar hârtii, copiază sau elaborează proceduri de care colegii habar nu au. Procedura de comunicare intrainstituțională nu cred că există la nivelul școlii în care profesez, Colegiul Tehnic Decebal, din Drobeta Turnu Severin. Nu cred că avem nici o procedură de comunicare interinstituțională, atât timp cât eu nu am datele de contact ale Comisiei Naționale de specialitate, pentru a putea trimite propuneri în ceea ce privește programele școlare, înscrierea ca evaluator de curriculum sau manuale și auxiliare școlare, de exemplu.

Planul de dezvoltare instituțională și procedurile CEAC nu sunt vizibile pe site-ul școlii. Nu există colaborări cu instituții de cercetare din învățământul superior pentru a analiza și găsi soluții pertinente la absenteismul, indisciplina și neînvățarea de carte, care tind să se cronicizeze.

O școală trebuie să fie permanent în atenția comunității locale. Nici la acest capitol nu stăm strălucit. Identificarea și analizarea punctelor nevralgice cu care se confruntă școala nu sunt priorități ale conducerii instituției, în opinia mea. MEN nu are programe concrete de sprijin pentru școlile cu promovabilitate minimă la examenele naționale.

Subfinanțarea educației și folosirea nejudicioasă a resurselor financiare alocate fac ca școala să piardă din plus valoare.

Pe plan politic nu există o argumentare solidă pentru alocarea suplimentară de resurse financiare către școli.

Un paradox major al vremurilor noastre rezidă din faptul că educabilul nu vrea competențe, ci doar cartonul care să i le ateste și școlile, chiar universitățile, s-au pliat pe această cerință.

Este foarte simplu să facem o ierarhie a școlilor și a universităților. O instituție de educație de calitate va avea întotdeauna un procent mare de promovabilitate a examenelor naționale, respectiv licență, dar și continuarea studiilor, respectiv inserția pe piața muncii în domeniul de calificare.

Din păcate, atât școlile cât și universitățile nu au baze electronice cu evidența traseului educabilului în tranziția sa de la școală la locul de muncă. Scoatem pe bandă specialiști în domenii fără viitor.

Consider că în aceste condiții putem vorbi de alienarea școlii românești.

Porțile cunoașterii sunt deschise oricui. Profesorii sunt simple călăuze, limitate la îndrumarea pe cărările distincte ale cunoașterii, de dorit să fie persoane specializate în mecanismele ascesionale ale treptelor cunoașterii, dar fără efort intelectual propriu și susținut din partea educabililor, porțile rămân asemeni munților ce dețin apa vieții, în așteptarea temerarilor de a înfrunta și calcula cu exactitate momentul prielnic trecerii prin anumite încercări.
Finalitățile de marcă ale educației sunt:

• Eficiență ridicată în folosirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

• Adaptabilitate la nou, la inovarea cunoștințelor teoretico-tehnico-aplicative;

• Inițiativă și spirit de independență;

• Capacitate de autocontrol, autoevaluare și învățare pe tot parcursul vieții;

• Responsabilitate personală și socială;

• Integrare socio-profesională cu randament sporit, cu spirit de competiție și creativitate;

• Evitarea alienării profesionale și a creativității.

Ce eficiență avem în folosirea de către elevi a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor? Și arunc o privire în sfera învățământului liceal și universitar… Pregătim în licee de specialitate elevi, de exemplu, în contabilitate și ei ajung să aibă un loc de muncă într-un domeniu care nu are nimic a face cu competențele pe care se presupune că le-au dobândit în domeniul de bază, asta dacă ajung să aibă un loc de muncă sau pleacă în străinătate, ca forță de muncă ieftină. Oferta instituțiilor furnizoare de servicii de educație din România nu este corelată cu cererea pe piața forței de muncă. Este valabilă și reciproca. Piața forței de muncă nu este validă pentru absolvenții cu certificare profesională, din domeniul liceal sau universitar. Cine este răspunzător de necorelarea pregătirii într-un domeniu de bază și oferta pieței muncii? Mecanismele statului…
Dacă pregătesc specialiști în domeniul chimiei, trebuie susținută inițiativa privată în domeniul dezvoltării acestui sector. Dacă am un antreprenor de succes în oraș, încerc să-i formez specialiști de pe băncile liceului. În realitate, le dăm o diplomă, ne mulțumim că avem elevi sau studenți, chiar cu un dezinteres etalat față de cunoaștere, rezultat al unei proaste orientări profesionale și a unui demers didactic haotic, lipsa psihopedagogilor resimțindu-se din plin în elaborarea curriculum-ului. În altă ordine de idei, nici legislația nu susține loial și deschis inițiativa privată și iată cum spectrul viitorului se conturează incert pentru vârstele la care temeritatea este încă o calitate, căci temerari sunt toți tinerii care aleg să-și părăsească țara, o țară incapabilă să investească eficient în potențialul membrilor săi.

Probabil avem școli în care calitatea este la nivel de excelență. Excelența, pentru mine, începe de la toaletele curate, prevăzute cu săpun și hârtie igienică, spații școlare largi,  dotate cu mobilier nou, videoproiector, calculator, platforme electronice de învățare, catalog electronic, dotări de ultimă oră a laboratoarelor de științe și tehnică, fond de carte actualizat la bibliotecă, stații pilot, deprinderi de muncă intelectuală, corelarea teoriei cu practica, spirit critic al educabililor, promovarea examenelor de evaluare și inserția pe piața muncii, prin recunoașterea valorii celor mai buni.

O școală nu poate atinge excelența dacă nu este în atenția comunității locale și dacă comunitatea locală nu constrânge administrația locală să-și îndeplinească atribuțiile.

Nu putem vorbi de calitate în educație, dacă nu este un deziderat comun pentru întreaga societate.

articol pus pe platforma CREDIS, master Management Educational…

Există o relație biunivocă între cer și pământ. Copiii sunt binecuvântări ale cerului prin care armonia și echilibrul pe Terra sunt destinate a fi veșnice, momentan stări iluzorii, întâlnite doar ici-colo, deoarece omenirea nu a ajuns la maturitate deplină astfel încât să investească nepreferențial în educația fiecărei mame și a fiecărui copil.

Vorbim foarte puțin despre planificare familială și consecințele sunt nefaste, dovadă fiind rata mare a întreruperilor voluntare de sarcină. Pe fondul lipsei de educație pentru viața de familie avem mame foarte tinere, de pe băncile gimnaziului sau liceului, dar și copii abandonați în spitale, imediat după naștere. Viața acestor copii cu copii, cât și a copiilor instituționalizați este sub semnul incertitudinii, societatea neavând mecanisme pentru corectarea abaterilor de la normal, astfel încât să avem copii fericiți în familii fericite.

Pare a fi o sincronizare perfectă între planul teluric și planul celest, atunci când ducem cu bine la capăt o sarcină dorită și chiar nedorită, pentru o perioadă scurtă de timp. Starea de bine a mamei se reflectă în tot și în toate. Bucuria maternității împlinește pe viitoarea mamă pe toate planurile: familial, social și spiritual. Un copil este un înger căzut pe pământ, în opinia mea. Starea de bine a mamei contribuie și la făurirea ființei spirituale a vlăstarului ce crește în ființa mamei. Starea de bine a mamei se vede mai întâi de toate în ținuta vestimentară și în bucuria cu care își etalează sarcina. Foarte puțini creatori de modă au preferențial tipare de haine pentru gravide, respectiv haine pentru alăptare. Hotmama.ro este un magazin online destinat viitoarelor mame și femeilor care-și cresc la sân odraslele și aduce în prim plan rochiile de seară special create pentru sarcină sau alăptare, pantalonii flaușați pentru gravide sau colecția office pentru o gravidă activă.

Ca ambasador Hotmama.ro aș colabora cu toți bloggerii din România și cu toate editurile care au scos pe piață cărți despre viața intrauterină a viitorului nou-născut. Pentru început, am putea organiza mese rotunde, în mediul online, cu viitoarele mame pe marginea unor teme de interes general care vizează sarcina, nașterea, lăuzia și vârstele copilului și am putea organiza un concurs pe tema preocupărilor avute de mamă în timpul sarcinii. Cele mai frumoase mesaje ar putea fi premiate cu ținute vestimentare Hotmama.ro. Când Hotmama.ro ar ajunge în opțiunile fiecărei femei gravide, am putea iniția un concurs ”Miss viitoarea mamă” sau doar un concurs de fotografii cu cea mai frumoasă gravidă ce poartă haine Hotmama.ro.

Cu cât mai mulți creatori de modă pentru femeile gravide, cu atât mai bine. Cu cât mai multă atenție pentru mamă și copil cu atât mai mult vom avea o societate sănătoasă, aptă să se dedice ascensiunii sale.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

 

Filmul, oglindă a ficțiunii sau a realității – trecută prin filtrul propriu al scenaristului, regizorului, echipei de montaj, poate educa și transmite cele mai frumoase sentimente și gânduri, dar, la polul opus, poate descătușa energii negative în forul interior al cinefililor, atâți câți or mai fi azi, știut fiind faptul că sediile fostelor cinematografe din România comunistă sunt în zilele noastre simple ruine, iar costul unui bilet face ca sălile de proiecție să fie aproape goale, datorită politicilor defectuoase de marketing.

Filmul, asemeni unei cărți, este un cărăuș al civilizației și al evoluției speciei umane, în pas cu știința și tehnica.

Fascinația cineaștilor pentru ficțiune a pus stăpânire pe lumea filmului. Inteligența cosmică artificială, creatoare a OZN-urile, folosește imponderabilitatea materiei și teleportarea devine posibilă într-o fizică cuantică nedemonstrată sau nedemonstrabilă. Ficțiune sau realitate, ideea teleportării este preluată și filmul pentru întreaga familie – „Jumanji: Aventură în junglă”, care va fi lansat în cinematografele din România în data de 29 decembrie 2017. Filmul este o comedie savuroasă care îți dă frâu liber propriei imaginații și curiozități, atât timp cât personajele trec într-o altă dimensiune prin intermediul unei console de jocuri. Acțiunea se petrece în mintea personajelor sau omenirea este la un pas distanță de noi descoperiri în domeniul legilor ce patronează Universul? Să domine inteligența artificială Universul, atât timp cât omenirea nu-și mai folosește propria inteligență? Să rămâi blocat într-o altă dimensiune, concretizată în planul percepției ca fiind o junglă în care la tot pasul te pândesc pericole iminente, este o experiență care sfidează realitatea și este mai mult de domeniul inconștientului în căutarea unei rațiuni de a trăi aventura și de a ieși din rutina zilnică. Vis sau ficțiune, putem merge pe urmele personajelor, interpretate de actori îndrăgiți ca Dwayne Johnson, Jack Black, Kevin Hart și Karen Gillan, în jurul cărora se cristalizează acțiunea trailer-ului „Jumanji: Welcome to the Jungle”.

Nu este ușor să fii captiv în junglă, în pielea unui personaj Jumanji. Cu siguranță, sub stres, ești mult mai dispus să cauți soluții la situații imprevizibile. În junglă nu prea ai timp să-ți plângi de milă și să analizezi cauzele care te-au adus în altă dimensiune total necunoscută. Trebuie să găsești soluții și, volens-nolens, devii capabil să-ți activezi toate resorturile interioare aflate în stare de latență în perioada de rutină zilnică. Jungla este un spațiu imprevizibil. Legea ei este foarte simplă: mori sau trăiești. Totul depinde de abilitățile tale de a face față unor situații care îți pun la orice pas viața în pericol. Ființe fără ființă interioară îți pot curma viața în orice moment. Pot infecta întreaga junglă cu o otravă care odată ajunsă în sânge produce implozia vaselor de sânge. Curajul, viteza și capacitățile extrasenzoriale sunt extrem de utile în aceste situații, dar nu sunt de ajuns. Dezintegrarea otrăvii la nivelul propriului corp cere ca mentalul să fie în armonie cu întreaga energie cosmică. Și, poți reveni în dimensiunea de unde ai plecat, folosind forța minții. O minte antrenată este o minte care te poate scoate din orice situație critică.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Cum viața fără dragoste este ca o câmpie aridă, prin resorturi interioare nebănuite și chiar inconștiente, căutăm iubirea care să ne întregească aureola sufletului, știut fiind faptul că acolo unde ajunge iubirea totul capătă însemnătate.

Azi sunt un spiriduș. Am venit din prea înaltul cerului. Sunt curios dacă iubirea, darul suprem al zeilor pentru muritorii care au ca destin să ajungă în străfundurile ființei lor pentru a descătușa cea mai puternică energie ce le poate transforma viața într-un miracol, închizând astfel cutia Pandorei, mai are șansa să redevină fluidul vital al planetei.

Ce credeți că am găsit în casele în care am intrat ca o boare? Foarte multe cupluri sunt nefericite și își duc existența de pe azi pe mâine. De multe ori, căsătoria a devenit ca o afacere cu doi acționari. Deși nu-și mai oferă zâmbete, ci doar reproșuri și nemulțumiri, cei doi parteneri trăiesc într-o izolare interioară istovitoare pentru psihic și spirit. De multe ori, partenerii se afundă în găurile negre ale existenței, căutând fericirea în alt cămin, care în funcție de cât de consolidat este cedează sau rezistă ispitei ivite la orizont. Am întâlnit cupluri extrem de fericite în primii ani de căsnicie, apoi relația s-a deteriorat și iubirea și-a pierdut aripile, atât timp cât partenerii au uitat să-și ofere atenție unul altuia. Aș spune că acestea sunt cazuri nefericite, dar sunt cupluri care trăiesc adevărate drame, în care violența domestică și sărăcia nici nu le permit să vadă partea frumoasă a vieții, atât timp cât societatea nu pune accent pe educația pentru viața de familie și nu creează pârghii pentru câștigarea demnității prin muncă și pentru persoanele provenite din medii defavorizate. Am întâlnit și cupluri resemnate, în care partenerii și-au acceptat defectele unul altuia, fără încercarea de a și le corecta reciproc, purtând cu destoinicie o cruce a destinului ales chiar de ei. Să știți că am văzut și câteva cupluri fericite în anturaj și nefericite în realitate. Partenerii devin actori în societate și atât.

Cuplurile cu adevărat fericite dau din prea plinul iubirii lor semenilor și sunt din ce în ce mai puține.

Și cum nu m-am abținut, am urmărit comportamentul cuplurilor și înainte de a pleca de acasă cot la cot. Femeile independente financiar și educate acordă atenție aspectului exterior, oglindit în ținută și machiaj. Bărbații sunt aproape întotdeauna în așteptarea partenerelor care adesea mai au câte ceva de retușat. Nu prea am întâlnit bărbați care să-și schimbe pantofii cu cinci minute înainte de plecare, așa cum fac femeile. Ele își pot schimba total ținuta, în somația ultimelor ”cinci minute, dragă”, spre disperarea partenerelui. Femeile a căror viață este ca o povară nu au timp să se gândească la bluze de damă sau pantofi de damă. De multe ori își duc viața de pe azi pe mâine și bruma de venit o direcționează pentru creșterea odraslelor. Bărbații din medii defavorizate își îneacă amarul în alcool, fără să se gândească prea mult la ținuta lor, a soțiilor sau a copiilor.

În periplul meu prin viața oamenilor, am întâlnit și cupluri în care iubirea nu a murit, fiind întreținută flacăra prometeică a ei prin gesturi tandre și atenție reciprocă, înțelegere, respect și cultivarea pasiunilor comune și fără somația ultimelor ”cinci minute”. La polul opus, am întâlnit și cupluri cu parteneri complet nemulțumiți unii de alții, cel mai adesea soții nefiind de acord cu ținuta soțiilor lor, părându-le acesta a fi prea sofisticată, prea stridentă, prea colorată, astfel încât ultimile cinci minute se transformă într-un adevărat război al orgoliilor.

Am întâlnit și persoane preocupate excesiv de ținuta vestimentară, atât bărbați, cât și femei.

Între noi fie vorba, eu, spiridușul, nu prea agreez toate modelele de azi ale bluzelor și pantofilor de damă sau de bărbat. Creatorii de modă au simplificat totul și tinerii ce sunt încă finanțați de părinții lor aruncă uneori banii pe geam pe produse care nu au o estetică demnă de invidiat. Nici raportul calitate preț nu mi se pare favorabil pentru bugetul unei familii ce trăiește din venitul mediu.

”Creația este rodul prea plinului sufletului omenesc. Frumusețea sufletului se oglindește în frumusețea creației. Muritorii au uitat de sufletul lor, au uitat să caute iubirea în străfundul sufletului lor și uită să caute zilnic fericirea.” – spiridușul

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

 

George Chapman, poetul și dramaturgul ce a tradus în limba lui Shakespeare Iliada și Odiseea, opere scrise de Homer, afirma că întotdeauna căsătoria este opera destinului. Destinul este rodul deciziilor noastre, în opinia mea. Nu cred că, în cazul în care ar exista un Creator, acesta ne-ar lăsa la voia liberului arbitru, ancorați între bine și rău, suspendați într-un hău existențial în care, de multe ori, așteptăm să intervină pronia cerească pentru a aduce echilibrul și armonia în viețile noastre.

Destinul fiecăruia dintre noi este oglinda propriilor decizii. Destinele individuale conturează destinele națiunii căreia aparținem. Destinele națiunilor previzionează destinul omenirii.

Filosoful francez Auguste Compte, adept al pozitivismului, susține că progresul nu poate fi atins decât atunci când viețile noastre, linii scurte sau lungi intersectate la infinit prin infinite puncte coliniare, au ca repere în planul teluric iubirea și ordinea. Viețile în doi se construiesc cu inima și cu mintea. Eșecul este previzibil, când mintea se subordonează inimii sau invers. În sine, căsătoria este un pas uriaș spre împlinire sau, la polul opus, spre nemulțumire și este foarte important ca, trecând peste efervesența deciziei capitale, să previzionezi și șansa de a trăi zi de zi fericirea în doi.

Viața cot la cot sau frunte lângă frunte începe cu o provocare frumoasă, deloc de neglijat, dirijarea organizării evenimentului care va legaliza în fața divinității și a semenilor legătura… eternă. Intri într-un carusel al deciziilor, pentru ca rochia de mireasă, costumul de ginere, biserica, restaurantul, amenajarea sălii, muzica, meniul, transportul, cazarea să fie impecabile, iar suma momentelor din marea zi să fie de neuitat.

Totul ar merge strună dacă am avea în mediul online un catalog al tuturor firmelor care confecționează sau importă costume pentru miri. Tot în mediul virtual am putea avea și o listă a tuturor bisericilor și mânăstirilor care unesc cuplurile prin taina sfântă a căsătoriei și ar fi ideal să existe și o centralizare a ofertei tuturor restaurantelor din țară. La un click distanță am putea fi și de muzica de calitate, dacă toate formațiile și soliștii de muzică clasică, ușoară sau populară&lăutărească ar avea un clip de prezentare, pe un site comun. Cam greu cu crearea unor astfel de facilități pentru viitoarele cupluri.

Marea și muntele rămân destinațiile preferate ale cuplurilor ce-și permit financiar să iasă din perimetrul localității lor pentru a celebra unirea destinelor. Prietenii mei s-au decis să apeleze la serviciile unui salon de evenimente din Poiana Brașov. Organizarea evenimentului în Brașov are mii de beneficii. Invitații ies obligatoriu din rutina zilnică. Hotelul Royal este alegerea perfectă, o mică oază în împărăția munților.

Condițiile de cazare sunt excelente. Cele 10 apartamente de patru persoane, apartamentul de cinci persoane, cele opt triple și opt duble matrimoniale, camera twin și camera twin superior sunt elegant mobilate și dotate corespunzător. Cazarea este rezolvată, rămâne să vedem ce facilități financiare oferă hotelul pentru ocuparea tuturor apartamentelor.

Alegerea meniului nu este o sarcină ușoară. Prețul începe de la 200 de lei/persoană, cu băuturi în regim open-bar. Foarte importantă este eticheta la servire, iar asta depinde de ospătari și de șeful de sală. Arta servirii nu este deloc de neglijat și aproape că ea lipsește cu desăvârșire, uneori, în unitățile de alimentație publică. Ținuta ospătarilor va fi una impecabilă. Nu vor lipsi mănușile albe și, obligatoriu, zâmbetul care denotă plăcerea pentru meseria pe care și-au ales-o.

Cum la orice petrecere muzica dă tonul, prietenii mei s-au gândit să aibă ca invitați soliști de muzică populară&lăutărească și ușoară, dar și muzică clasică. Se tem că sonorizarea pentru acest gen de muzică nu va fi tocmai cum trebuie, dar au primit încurajări că totul va fi bine. Vor fi și momente comice. Va fi o nuntă spectacol de calitate… Va avea și o tematică multiculturală. Vor fi presărate obiceiuri și datini japoneze, aduse chiar de băștinași japonezi, asta în toate momentele de răsfăț culinar, căci am fost asigurați că gustul și aspectul bucatelor va fi desăvârșit, ca la un hotel care are stele Michelin.

Va fi o nuntă de neuitat!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.