Acasă » Opinii personale

Arhive categorie: Opinii personale

Gânduri și idei trăsnite, postate din 2008 pe contul personal de FB

6 octombrie 2013

Am găsit un citat foarte interesant şi, prin extrapolare, am ajuns la o concluzie ce poate fi demonstrată.
„A CONDUCE bine o firmă (O ŢARĂ) înseamnă a-i asigura VIITORUL, iar a asigura viitorul ÎNSEAMNĂ a GESTIONA INFORMAŢIA.” – M. Harper

Ştim cu toţii că accesul la informaţie nu este la îndemâna cetăţeanului. Teoretic- avem acces, practic – nu ştim ce să întrebăm şi nici unde găsim informaţia.

În concluzie, România este prost condusă deoarece informaţia nu este vizibilă, nu este centralizată ONLINE şi nu este diseminată corespunzător de producătorii ei, dar nici de mass-media. Cât despre utilizatorii informaţiei, numărul lor este limitat şi din cauza indiferenţei, dar şi a transferului de putere în mâna aleşilor, greşeală ce s-a dovedit a fi fatală naţiunii.

Mi-aş dori ca cineva să ţină cont de opiniile mele şi cred că ţara asta poate deveni o perlă a continentului în condiţiile în care se vor clasa informaţiile din toate domeniile de activitate, prin studii ştiinţifice în cadrul şcolilor doctorale, dar şi a lucrărilor de licenţă sau master – pentru a înţelege greşelile predecesorilor şi pentru a nu le repeta pe viitor, pentru a găsi soluţii viabile la problemele societăţii actuale măcinate de corupţie şi de indiferenţă.

Din păcate, noi nu analizăm niciodată cauzele… A intrat o firmă în insolvenţă, o radiem de la registrul comerţului şi gata.
În Drobeta Turnu Severin au declarat procedura de insolvenţă mai multe firme. Mi se pare necesar ca facultăţilor de resort să aibă în calcul analiza cauzelor şi găsirea soluţiilor de către viitori specialişti în domeniu.

6 octombrie 2015

Gândul serii…
Copiii sunt fărâme rupte din soare. La maturitate, din varia motive, pierd din aura cu care i-a înzestrat marețul astru la naștere, dar păstrează sclipiri sporadice. Căutând strălucirea din oameni, descoperi indicii inimaginabile.
Nu trebuie să te cramponezi de întunericul din oameni, ci să cauți permanent să reactivezi propria-ți lumina… 🙂

6 octombrie 2018

Un gând năstrușnic nu-mi dă pace. Eu cred că nu există Dumnezeu, decât niște legi ale naturii și forțe ale Universului, întărite prin spiritualitate. Cum aș putea demonstra aceste ipoteze? Prin experiment! Aș lua 10 nou-născuți din medii variate de proveniență și i-aș educa în spiritul încrederii în propriile forțe, conectându-i la toate sursele de frumos ale omenirii și la greșelile ei. Aș demonstra că numai educația naște titani sau extratereștri… 🙂 Ei nu ar trebui să vină în contact cu restul omenirii decât când mintea lor va fi brici. Ei ar putea schimba lumea! 🙂
Asta nu înseamnă că religiile nu au avut rostul lor în istorie, dar singura religie a mapamondului trebuie să fie EDUCAȚIA!
Încep să înțeleg lecțiile anului 2004. 🙂 🙂

***

Gânduri…
Ne-am dezis de credința în bine, în frumos, în adevăr! Nu avem minți luminate prin spiritualitate. 🙂 Aici trebuie să lucreze educația…

***

Credința înseamnă conectare la spiritualitate, la energia cosmică a celor ce au crezut în bine, în frumos, în adevăr.
Poți să crezi doar într-o floare, așa cum spunea tata… Ea te conectează la armonia, plenitudinea și ordinea Universului.

Nereguli majore la ING HomeBank…

Trăim în țara în care fiecare face ce vrea!

Am observat niște inadvertențe în homebank și le-am scris celor de la ING.

Ce le-am scris postez aici, cu punct și virgulă.


7 sept. 2022, 09:15, e-mail către contact@ing.ro din llilianagrecu@gmail.com

Am vorbit telefonic și am semnalat că nu văd în homebank plățile făcute cu cardul de credit cu terminația 1646, Grecu D. Liliana. Banii sunt luați din cont, dar plățile nu apar… 

Menționez că am extra’roll asociat cardului de salariu și un card de credit, plus un credit cu dobândă fixă.

Le-am scris și în 9 septembrie 2022, ora 8.39

Nu îmi apar plățile făcute cu cardul de credit cu terminația 1646 și nu înțeleg de ce, în perioada 29 august 2022 – 7 septembrie 2022. Am plătit cu el abonamentul la metrou și plată nu apare, plus altele. Nu l-am mai folosit. Îl închid dacă nu văd plățile în Banking.

M-ați sunat in data de 8 septembrie 2022, dar eram la oră.

Grecu D. Liliana

2670808250524

Card de salariu ING cu extra’roll asociat și credit bancar deschis ING Opera București.

Card de credit – 2000 lei

0746699567

0722950100

Revin cu un nou e-mail, cu titlul: ”Nereguli majore și la ING?”, ora 10.57

Sper că nu țineți evidență dublă cum fac antreprenorii care eludează fiscul! 

😂

Un nou operator ING în call center. Acesta mi-a spus că plata la metrou în sistem apare cu cardul de credit cu terminația 1646 în 25 august 2022. Eu am făcut-o în 23 august a.c., iar în raportul din homebank la mine nu apare nicicum.

Grecu D. Liliana

2670808250524

la ora 11.11 am mai trimis un e-mail, ”Nereguli! Încă o întrebare!”:

De ce la bancomatele ING din București, unde am domiciliul de reședință, nu-mi apare numele când scot sau depun bani în contul cardului de credit cu terminație 1646?

De asemenea, de ce nu văd suma pe care o mai am în extra’roll la bancomate?

Grecu D. Liliana

2670808250524

0722950100, doar când sunt acasă,

0746699567 când plec de acasă la serviciu sau oriunde… De data aceasta am o nouă detașare în Liceul Teoretic George Călinescu. Nu mai sunt în Dante Alighieri, București. 

La ora 19.28 le-am scris iar, oferindu-le alte detalii:

Azi am folosit din nou cardul de credit ING, terminația 1646, deschis la Opera București și înlocuit cu unul deschis acasă, în Severin, când am fost într-un week-end, deoarece nu mai avea contactless. Plățile nu apar nici azi in home Bank ING, dar banii au fost luați din cont..

Am păstrat chitanțele și am făcut foto. Le aveți ca atașament.

Grecu D. Liliana

2670808250524

Domiciliul din C.I.: Drobeta Turnu Severin, str. Carpați.

Domiciliul de reședință: București, Hățișului, 3, viză de flotant sector 2.

Când am fost în Severin am actualizat datele la ING-ul de lângă Primăria  Severin și C.J. Mehedinți.

Sunt nereguli majore și nepermise. Nu pot sta să verific un soft bancar. 😂🙃 Am pățit asta și la BRD, când aveam cardul de salariu și creditul la ei, din 2015, când încă eram în Severin, la Colegiul Tehnic Decebal, apoi în București, până am refinanțat creditul BRD cu unul luat de la ING Opera București și constat că povestea se repetă și la ING. Nu vă mai spun că am un Bonus Card Garanti și la ei orice alimentare a cardului credit pe care o făceam la bancomatul lor din București Pantelimon apărea ca fiind făcută dintr-un „cont di”, în extrasul de cont Garanti. Din acest motiv am fost la Craiova să mă edific. La Craiova deoarece ei mi-au redeschis cardul la o ofertă făcută, după ce inițial îl închisesem printr-o refinanțare de la BRD, când eram în Drobeta Turnu Severin, la Agenția Cezar, culmea, închisă anul trecut. Am decis să las cardul Bonus Garanti cu suma minimă de plată. I-am atașat două conturi de debit în 14 ianuarie, la Craiova, și un altul online, în februarie, deși operatoarea din Severin mi-a spus că nu se justifică apariția contului di, cardul având cont atașat. Sunt aproape goale conturile Garanti. Nu mai folosesc Bonus Garanti. Vă spun acum că operatoarea din Craiova mi-a deschis și un card pentru contul deschis fizic. L-am închis online, dar nu și conturile. Am purtat dialoguri cu dna Bartagui de la Garanti Craiova din contul de poștă electronică lilianagrecu@outlook.com. O să le fac și pe acelea publice.

Dacă mi-au dublat conturile și identitatea, să știu și eu! 😂🙃 Trebuie să fie legi clare în acest sens.

Sunt profesor detașat în București din septembrie 2018. 

Toate neregulile le-am scris și pe blogul personal, http://www.liliana-grecu.com…

Probabil am deranjat instituțiile statului român cu opiniile mele postate pe FB. 

Mă aștept să-mi șteargă complet identitatea! 😂🙃😂 Aș putea zice că instituțiile statului român sunt angrenate în crimă organizată, așa cum am scris și pe blog.

10 septembrie, 13.06

Nu numai la ING sunt nereguli! 

 La Bonus Garanti pățeam la fel. Într-o zi una apărea în Banking, iar în altă altceva, exact că la ING. Am scris pe blog, la vremea respectivă…

Fac capturi de ecran de obicei. Cea din atașament este în data de 1 septembrie 2022. Azi aceste plăți nu mai apar in Home Bank. 🙃

In perioada pentru care lipsesc tranzacțiile făcute cu cardul de credit ING, 1646 terminația, am plătit și facturile de telefon la cele două abonamente pe care le dețin pentru cele două numere de telefon: 0722950100 și 0746699567.

Am bonurile fiscale! 

Cred că aveți un soft pirat sau pur și simplu aveți personal iresponsabil! 

19 septembrie, 12.49, scriu iar, ce să fac dacă trăiesc într-o țară în care instituțiile statului dorm.

Probleme majore și falsuri în sistemul bancar ING…

V-am tot scris! M-am plictisit!

Nu mai pot să-mi trimit pe e-mail plățile făcute cu cardul de credit cu terminația 1646.

Nu văd plățile făcute cu acest card.

O să încep să scriu unor ziare din străinătate și să trimit dovezile.

Aveți la dispoziție șapte zile să vedeți ce falsuri aveți în bazele electronice! 

Citiți toate e-mail-urile mele!

Ieri am scos de la ING card de credit 100 de lei. Primesc înștiințare prin SMS pe 0746699567, nu am notificări pe telefonul mobil și nici în Banking. Am făcut capturi de ecran. Am scos bani și din cardul de salariu cu extra roll atașat. 

Grecu D. Liliana

Prof. detașat la Liceul Teoretic George Călinescu, București, sector 1, 2022-203

Prof. detașat la Liceul Teoretic Dante Alighieri, 2021-2022, sector 3

Prof. detașat la Colegiul Național Victor Babeș, 2019-2021, sector 2

Prof. detașat la Colegiul Economic Viilor, 2018-2019, sector 5

Prof. titular Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin din 1996, din 2920 Liceul Tehnologic Decebal.

Am cardul din octombrie 2019, pentru că cei de la Viilor nu aveau contract de colaborare cu BRD, cardul meu de salariu din Severin.

Am toate salariile de la liceele respective primite pe acest card. Azi am constatat că nu am la ING extrasele din octombrie 2018, ci din 2020. Prin 2015 am avut card ING de salariu la ING Drobeta Turnu Severin. Vor închide și acea agenție? Eu am toate contractele încheiate cu bâncile, de când mă știu. 🙂

Verificați! 

25 septembrie 2022, scriu iar…

Nu am primit niciun răspuns la sesizările făcute.

Mai nou, constat că nu am extrasele ING de când am deschis contul, octombrie 2018 și am primit salariul de la COLEGIUL Economic Viilor.

Constat că nu pot nici să îmi trimit extrasele de cont pe e-mail de la cardul de credit cu terminația 1646,  având doar opțiunea să le descarc.

Eu am să scriu mai întâi la BNR, apoi am să scriu celor de la ING, banca coordonatoare.

Harababură și în sistemul bancar!

Grecu Liliana

Am să trimit dovezile la presa din România, apoi o să le fac publice în ziarele străine.

În tot acest timp am fost sunată de două ori și nimic. Operatoarea din call-center mi-a trimis extrasul în care nu apar plătile din 29 august-7 septembrie 2022, dar am reușit să îmi trimit pe e-mail un extras în care apar aceste plăți. Din acel moment nu mai pot să îmi trimit pe e-mail extrasele de cont la cardul de credit cu terminația 1646. Este ca și cum nu ar fi al meu.

O nouă lege a educației croită pe genunchi?

https://www.educatieprivata.ro/cimpeanu-peste-96-dintre-elevi-au-medii-anuale-peste-9-la-educatie-fizica-peste-90-au-media-10/

Joi, 25 august 2022, ora 18.51 – postat pe FB
Dacă este să fim sinceri, a uitat de Religie! 😂😂😂
Dacă la desen și muzică am întâlnit colegi care dau note de la 4 la 10, la religie asta se întâmplă aproape deloc. 😂😂😂
S-ar pune rău cu BOR, să înțeleg! 😂😂😂

Completare – ora 19.00, 19.05.

Dacă este să facem o analiză pertinentă a notelor din catalog doar la Limba română, limbi moderne și științe (fizica, chimie, biologie) sunt note de la 2 la 10, cu medii de la 5 la 10, restul cam toate tind spre 10, la liceu vorbesc…
Ce facem, trecem toate aceste discipline la calificative sau vedem dacă știe cineva ce trebuie să evalueze profesorii ca să nu supere părinții și elevii? 😂😂😂

Joi, 25 august 2022, ora 18.40. – postat pe FB
Ori la toți, ori la niciunul!
Oricum nu are infrastructura necesară. Vor apare marile excrocherii cu firmele de catering, cu produse gata de expirare, etc.
Ia să facă cantine restaurant în fiecare școală a satelor și oraselor și să angajeze bucătari, iar bucatele să fie preparate cu produse autohtone! Ce bătaie de cap ar fi pentru MEN care nu știe nici câți profesori tineri are în sistem. 😂😂😂

25 august 2022, ora 17.54…
Eu cred că fiecare liceu ar trebui să organizeze concurs pentru cei mai buni elevi…
Nu este corect ca un elev silitor ajuns la un liceu tehnologic, de exemplu, să fie într-o clasă unde unii vin ca să aibă de unde pleca. Trebuie reînființate clasele foarte bune… Nu vorbesc aici de Sava sau Lazăr, unde cred că toți elevii sunt silitori. Nu știu, dar cred că în celelalte licee ar trebui luați elevii foarte buni și înființată o clasă pentru ei. Ce segregare? Este vorba de pepiniera de inteligențe de care avem nevoie ca națiune și în fiecare liceu sunt copii foarte buni. Ar fi o motivație și pentru ceilalți.
Cât despre a doua posibilă facultate a ministrului, foarte bine, are șansa să vadă că nu prea au cursurile postate în online toate universitățile! 😂😂😂

@alili2001alili2001

Joi 25 august 2022, ora 13.23…
***În opinia mea, ministerul educației propune schimbări de formă, nu de fond.

  1. Noi nu avem la ora actuală o platformă electronică cu toți profesorii din sistem și cu toată perfecționarea lor. Legea celor 90 de credite avizate de CCD este aiuristică. O instituție de nivel inferior validează un master absolvit la o instituție de învățământ superior. 😂😂😂
  2. Avem o invazie de cursuri care mai de care mai inedite. Cursurile serioase după cinci ani de zile nu mai sunt luate în seamă, de parcă ar trebui să faci cursuri de asigurarea calității, consilierea carierei didactice sau IT din cinci în cinci ani, ba, mai grav, chiar câte un master sau reconversie profesională.
  3. Nimic despre profilul absolventului și despre evaluare…
  4. Industria auxiliarelor școlare în floare…
    Și aș putea continua la nesfârșit!

Joi, 25 august 2022, ora 13.35… Propuneri:
*** Activitatea directorilor trebuie să fie evaluată de profesori din mediul universitar. Ei văd cel mai bine profilul absolventului de liceu ajuns student și își dau seama ce directive au profesorii la notare… 😂😂😂
*** Profesorii trebuie să aibă la dispoziție o platformă electronică pentru formare și perfecționare de unde să -si selecteze cursuri opționale pe lângă cele obligatorii, platformă care să creioneze pe toată cariera formarea dascălului. 😂😂😂
*** Se impune o platformă cu toate conținuturile științifice din preuniversitar și universitar… 😂😂😂

https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-41/s-a-decis-matematica-la-bac-va-insemna-doar-40procente-din-proba-care-va-include-si-fizica-biologie-chimie-istorie-geografie-plus-discipline-socio-umane-11442.html?utm_source=legislatiamuncii-24082022&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=496321

Sună bine! Nu vor mai exista discipline de umplutură, așa cum li s-a inoculat elevilor această idee!
Păi ministrul se gândește la cai năzdrăvani, dar nu are șareta sau asta abia are roți! 😂
Este sărăcie maximă în unele zone ale țării. Problemele școlii sunt strict legate de problemele sociale aiuristic luate în calcul. Școala nu înseamnă doar unitățile școlare din București! Poate ar trebui să se deplaseze prin mediul rural în comunitățile fără speranță de mai bine, doar pentru că Guvernul României doarme. De fapt, cam toate guvernele au dormit pe acest palier, zic eu… Mie nu mi-ar conveni să primesc vouchere de ajutor dacă aș face parte dintr-o familie defavorizată! Este o etichetă a sărăciei. Să-și pună mintea la contribuție să dezvolte economic zonele sărace.

https://scoala9.ro/gradatiile-de-merit-nu-vor-mai-fi-evaluate-de-inspectorate-ci-de-consiliile-de/1369/

Asta implică depolitizarea învățământului și dreptul la opinii care să fie dezbătute, zic eu… Nu aș mai scrie pe FB, dar FB conferă vizibilitate, ceea ce MEN nu permite, atât timp cât a închis forumul educației! 😂😂😂
Nu știu dacă la conducerea școlilor sunt cele mai merituoase persoane! Știm cum ajung unii directori! Sunt sunați de inspectori și gata numirea, pe ultima sută de metri.
Întâi să fie analizată serios activitatea directorilor și nu vraful de hârtii adunate de ei. 😂😂😂
Nu mai vorbesc de directorii chemați în instanță de colegi pentru atitudine dictatorială și care bine mersi se simt și rămân stăpâni în școli, spre stupefacția celor ce mai au stimă de sine. 😂😂

26 august 2022, ora

https://www.wall-street.ro/articol/Educatie/288946/sorin-cimpeanu-promisiune-mare-in-maximum-trei-ani-in-romania-nu-va-mai-exista-nicio-scoala-cu-grup-sanitar-neconform.html#cb=f3d0fedd449c2bc&domain=www.wall-street.ro&is_canvas=false&origin=https%3A%2F%2Fwww.wall-street.ro%2Ffcb2dafcca571c&relation=opener&frame=f22da9943ecaa5c&result=%5B%5D&e2e=%7B%7D

De notat!
Cred că nu va mai fi ministru încă trei ani, dar poate proiectele bune vor avea continuitate.
Deci în 2025 nu vor mai exista în România școli cu toaleta în curte! Este o promisiune demnă de un premiu Oscar! 😂

***Articol însăilat din postările mele pe FB și publicat azi, 25 august 2022, ora 19.34, cu completări la ora 20.09… Pun ora deoarece am observat o desincronizare de timp între activitățile mele online.

***Pentru că mi-au divizat contul de FB, am să îmi pun un fel de semnătură la toate mesajele.
Grecu D. Liliana (Ionescu 1992-2015) – prof. detașat la Liceul Teoretic Dante Alighieri, 2021-2022, catedră chimie, București, de la Colegiul Tehnic Decebal, catedră chimie industrială, Drobeta Turnu Severin…

Impresii din perioada detașării la Colegiul Național Victor Babeș – 14. XI. 2019

14.XI.2019

Sunt uluită, să știți, de ceea ce se-ntâmplă la Victor Babeș, fără ca cineva să ia atitudine!

Azi, doamna director Rodica Kirsteuer urla de mama focului în secretariat.

Consilierul școlar, doamna psiholog Fleish, era profesor de serviciu și stătea impasibilă la urletele directoarei care se afla în secretariat. Așa se nasc dictatorii, să știți, când toți ceilalți stau drepți în fața isteriei unei persoane.

Am aflat că s-ar putea să mai plece o colegă, d-na Bratulova, parcă, și deja s-au făcut comisiile disciplinare pentru sancționarea lui Toni Șerban, profesorul de psihologie care nu vrea decât să fie profesor, dar pe care elevii îl deranjează la ore și atunci, enervându-se, îi jignește verbal. S-au făcut două comisii, una disciplinară și una pe discriminare.

Totul merge pe zvonuri. Că s-au plâns de el și directorii de la celelalte licee, acesta este tinicheaua cu care a venit de coadă acest profesor. Profesorul nu dă note mari, iar în Babeș se aleargă doar după note, în opinia mea.

Păi ce-or fi zis de mine? 

Din seria întâmplări ciudate… Marți, 12 XI.2019, a rămas un telefon neredicat. Am consemnat în procesul verbal și l-am rugat pe un elev să ia telefonul, din dorința de a ajunge la posesorul lui. Când am ajuns la cancelarie, am descoperit că telefonul era al unei eleve din clasa mea și că el a ajuns din greșeală la cutia lui IX E, fosta lideră de sindicat punându-l din neatenție acolo.

Am scris pe grupul de whatsapp al profesorilor.

Azi, 14 noiembrie, un alt elev și-a uitat telefonul în bancă. L-am predat elevei de serviciu și am anuntat diriginta, consemnând în PV. Pe urmă am aflat că trebuia să-l predau la secretariat, propunerea fiind făcută pe grupul profesorilor, dar eu nu am apucat să citesc ultimele indicații.

Mă rog, azi, elevii mei de la IX D au dat dovadă de indisciplină, fiind gălăgioși, oarecum. Am avut și incidentul cu un bondar uriaș care a intrat în clasă și spaima a generat gălăgie. 

Copiii trebuie să facă referate pentru orice. Au o pauză scurtă și stresantă. Semnează hârtii peste hârtii. Eu, când am fost elevă, nu am semnat hârtii decât la înscrierea la bacalaureat. Atât!

Azi, mi-am primit calificativul de la Colegiul Economic Viilor. Am avut emoții! Am crezut că mi-au dat bine, ca sancțiune pentru tot ce am scris despre liceu, dar am răsuflat ușurată. Calificativul pentru anul școlar 2018-2019 este Foarte Bine.

Este o tensiune în acest liceu maximă și presiune se pune pe profesori, nu pe elevii care sunt indisciplinați.

Problema este că nu se pune presiune decât pe hârtii, nu pe formarea unor comportamente adecvate elevilor sau pe metode de predare învățare moderne.

Comunic destul de bine cu colegele de catedră. Totuși cred că adulții nu prea mai au valori nici ei… În loc să vorbim respectuos unii despre alții, cred că ne distrăm unii pe seama altora, fără fundament. Sunt curioasă cum se va termina secvența cu Toni Șerban! Cum va vrea directoarea, evident! Copiii sunt și ei băgați în aceste jocuri murdare. Este dezastru, cred eu, în aceste condiții.

A și acum mi-aduc aminte de un elev de clasa a VI-a care și-a tras la răspundere profesoara de desen că i-a dat nota 8. Spre ce ne îndreptăm? Să-l fi văzut ce înțepat era, cât era de mic. Doamna director a chemat-o în birou pe profesoară.

Mâine mă pregătesc să pun etichete pe flacoanele de substanțe, de parcă aș fi laborantă. )

Nu-mi doresc decât să fiu profesor și elevii să îndrăgească chimia. 

Dacă începe și denigrarea mea la clase? Femeia manevrează pe toți de parcă ar fi un păpușar diabolic. Este o comunistă înrăită și nu glumesc. Vrea să simtă cum alții pălesc în fața puterii dumneaei și chiar așa se-ntâmplă.

Elevii mei fac informatica în sala de clasă, ceea ce nu mi se pare corect.

La opționalul de chimie ”Legile fundamentale ale chimiei” nu am auxiliar. Caut probleme astfel încât să merg metodic spre însușirea și aprofundarea cunoștințelor. Rezolv problemele pe un caiet pe care îl folosesc ca să verific calculele, în clasă. Vreau să vă spun că fac asta deoarece din cinci părți diferite am cinci răspunsuri greșite la calcule și aproape niciodată răspunsul corect, atunci când elevii nu au calculatoare. De asemenea, atunci când predau am o schiță a lecției pe care mai arunc o privire din când în când, doar din necesitatea de a urmări metodic obiectivele lecției, nu din neștiință. Eu după schițele mele aș face un manual, dar nu am timp să stau să redactez ceea ce fac la ore. Cert este că folosesc aceste caiete deoarece nu există un manual bine conceput pentru elevi, metodic, în opinia mea. Eu nu vorbesc pentru pereți. Pun fiecare elev să lucreze individual și insist să lucreze după model fără să privească tabla, doar atunci când se verifică. ESTE FOARTE GREU ACEST EXERCIȚIU pentru elevii învățați doar să scrie și fără să treacă prin filtrul propriu cunoștințele. Îi pun să lucreze cu cartea și abia găsesc informația cerută. Nu au atenție! Nu sunt capabili să se concentreze mai mult de 25 de minute. Acum, sigur, nu sunt toți așa, dar eu văd întregul. Tehnica scrierii a dispărut complet! Să vedeți cum fac o declarație! Oameni buni, este dezastru!

Merg în autobuz cu elevii de la Babeș. Nu se deosebesc prin nimic de elevii din Ferentari, să știți. A, ba doar prin notele fabulos de mari!

Educația are urgent nevoie să redevină educație. Ceea ce este acum prin școlile din România este deplorabil. Nu știu cu cine trebuie să mă asociez pentru ca cineva să țină cont de observațiile mele! Poate am să mă înscriu într-un partid. Habar n-am!

Eu, totuși, mă întreb cum iau bacalaureatul elevii din Babeș, serios! 94% este un procent fabulos. 

În timp ce profilul absolventului se degradează de la an la an, noi în cancelarie vorbim despre hârtiile pe care trebuie să le facem! ILAR! 

Ceea ce este cel mai grav este că elevii știu că poți să pleci din Babeș dacă ”doamna director” KIRSTEUER vrea asta. 🙂 🙂 Deci, ești la mâna elevilor și a directoarei! 🙂 🙂

Părinții s-au simțit ofensați când elevii au fost puși să dea declarații că nu au telefoanele la ei.

Impresii din perioada detașării la Colegiul Național Victor Babeș – 12 XI 2019

12. XI. 2019 – CP

Am dat peste un director dictator. Ține în jurul dumneaei numai persoanele care îi sunt supuse. Mă distrează… De fapt azi, în timpul CP m-am distrat copios. Mi-am adus aminte de anii studenției când am mers la o biserică adventistă ca să înțeleg cum de colega mea are creierul spălat și nu vrea să meargă la ”Trilogia antică”, care se juca la TN, cred. M-am delectat copios. Am stat în spatele participanților și aveam o perspectiva de ansamblu. Era ca la biserica adventistă. Toți stăteau ca supușii pioși. A vorbit 90 de minute. Eu am intervenit și m-a pus la punct. A decis să exmatriculeze un elev pentru că avea părul vopsit în roșu, dar mai mult pentru că i-a răspuns arogant. I-am sugerat elevului în plen să-și ceară iertare și să promită că în 24 de ore revine la culoarea inițială. Eu nu știam că în CP se tace. 🙂 Îmi vine să râd și acum, serios! A fost exmatriculat cu acordul tuturor. Chiar eu am acceptat, văzând că nimeni nu ia atitudine, nici chiar tatăl elevului, și dumnealui invitat la CP. Procedura permite ca elevul să față contestație la CA pentru exmatriculare și CA poate reveni asupra deciziei dacă elevul își schimbă comportamentul. Tatălui i-a spus că elevul are nevoie de terapie psihologică și chiar psihiatrică, ceea ce mi s-a părut exagerat.

Îi face pe toți cu ou și cu oțet și toți tac, iar pe mine asta mă amuză. Niște adulți aplecați de griji, împovărați de hârtii, care sunt și la mâna elevilor, nu mi se pare tocmai OK.

Punctual, a început cu un curs de perfecționare, ceva gen ”Educație financiară”, pentru profesori. A nominalizat 23 de profesori și nu știu după ce criterii. Cred că pe simpatii. Pe urmă a vorbit despre un simpozion care se va desfășura la Ateneu. Dacă m-am abținut să o întreb criteriile după care a ales profesorii pentru perfecționare, la acest punct am intervenit și am spus că vreau și eu să merg. S-a uitat la mine cu o notă de superioritate și m-a întrebat cu cine o să merg, apoi mi-a spus că se mai gândește și, probabil s-a gândit și m-a sunat când eu eram deja acasă. 

Dacă nu știați, profesorii fac și inventarul! Doamne, cât să-mi fac cruce! De ce mai este contabil? – mă-ntreb și eu ca prostul…

Să fiu sinceră, mie îmi place ordinea din Babeș, dar metodele doamnei sunt o formă de stres pentru colegi. 

Acum are o pată pe un profesor de psihologie, Toni Șerban. Omul este profesor! Merge la clasă să le deschidă mintea, dar, probabil, elevilor li s-a inoculat ideea că este un profesor problemă și uite așa au făcut un soi de sesizare verbală la șeful de catedră că le-a dat un test despre gândire, când a predat ”gândirea”. Păi mie acesta mi se pare că este adevăratul profesor de psihologie, dar iar nu am luat cuvântul…
Acum a greșit și acest profesor. Într-unul din e-mail-urile trimise către școală a spus că nu acceptă să fie jignit de nu știu ce elev de culoare și mai știu eu ce a scris pe acolo.
Un director are obligația să atenueze un conflict, nu să-l amplifice.
Se face comisie disciplinară.
Un alt coleg a fost admonestat pentru că la ora dumnealui doi elevi au aruncat cu plăcintă între ei. În loc să cheme elevii în CP, l-a muștruluit pe profesor și acesta nu a zis nimic. Eu iar aș fi intervenit, dar dacă aici cuvântul de bază este supușenia, am zis și eu să-ncerc să văd cum este să fii fără coloană vertebrală. 😂😂😂 M-am distrat, serios. Nu vreau să intru în dizgrația acestei femei dictator. 🙂 🙂 O agreez atât timp cât este ordine și disciplină în școală, iar eu pot să fiu profesor, dar nu știu cât o să mai rezist fără să iau atitudine când deciziile mi se par neconforme cu respectul față de colegi.
Ca-n biserica adventistă! Nu glumesc!

Impresii din perioada detașării la Colegiul Național Victor Babeș – 29.X.2019

29 octombrie 2019

Sunt puțin uluită de ce întâmplă la Victor Babeș.

Doamna director decapitează cum vrea dumneaei și pe cine vrea.

Azi a scos din Consiliul de Administrație două colege, colegele care au muncit zi lumină pentru comisia ARACIP, care a fost în școală în 17-18 octombrie 2019 și școala a primit FOARTE BINE la toți indicatorii, deși, dacă stau să mă gândesc, nu este chiar așa.

Într-adevăr rezultatele la bacalaureat sunt meritorii, promovabilitate peste 94%, dar comportamentele elevilor nu au nimic mai presus de cele ale elevilor de la un liceu tehnologic. Aceeași lentoare în strădania intelectuală, aceeași fugă după note, aceleași apucături de a fuma în fața liceului. Într-adevăr, în liceu este uniformă, un tricou cu sigla liceului, dar de aproape școala nu este ceea ce ar trebui să fie.

Nu există laborator de chimie funcțional. Există două laboratoare, dar fără chiuvetă. Am întrebat dacă avem substanțe chimice și nu prea sunt. Ce-or fi verificat cei din ARACIP? Doar hârtii, cum bine a spus la dezbaterea de la Palatul Parlamentului din 23 octombrie 2019, Andreea Păștinaru, președinta comisiei activități educative extrașcolare și extracurriculare, în plen, unde am avut onoarea să merg și eu, alături de alți 19 colegi.

Doamna director m-a propus pentru comisia CEAC, într-unul din CP. A afișat organigrama în cancelarie, dar mie nu mi-a dat copia deciziei de membru în CEAC. Tot îl întreabă pe președintele comisiei în CEAC cine mai face parte, de parcă a uitat că m-a numit. Mă rog!

Ciudat și foarte ciudat, la începutul semestrului am avut ore la clasa a XI-a. Copiii erau activi. La ieșirea din clasă elevii au salutat-o și a părut mirată că fac ore cu mine. De atunci am observat un grad de indisciplină la acești elevi. Nu pot să pun note de 10 elevilor care nu muncesc oră de oră. Una din eleve mi-a spus că merge la doamna director și asta m-a uimit, fiind nemulțumită de notă.

Sper că nu se va repeta povestea de la Colegiul Economic Viilor!

Clasa a X-a, chimie organică… Am pornit metodic în predarea noțiunilor. Aș spune că mă izbesc de un dezinteres. Acum și eu am o problemă! Pun accent pe învățarea centrată pe elev, adică vreau ca fiecare elev să opereze cu informația științifică și asta-i obosește.

Clasele de a IX-a sunt OK și sper să nu își piardă interesul pentru studiu.

Deci, azi, 29 octombrie, am văzut în forță un exces de putere. Nimeni nu îndrăznește să o contrazică pe doamna director. Nimeni!

Nimeni nu a luat apărarea colegelor demise din CA. Ba, mai mult, a fost demisă, la propunerea doamnei director, și reprezentanta sindicatului.

A, să vă spun, am reintrat în sindicat. Lidera de sindicat m-a abordat cum am venit în liceu și asta mi-a plăcut.

La procedura de luare a telefoanelor am comentat. Toți profesorii de la primele ore cară telefoanele în cancelarie și le duc cei de la ultima oră. Pentru mine ar fi mai ok să fie sigilate cutiile și lăsate în sala de clasă.

Nu știu, serios, ce să mai cred. La cum stă toată lumea cu capul plecat, cine știe ce mă mai așteaptă.

Stați puțin, am cerut copia REVISAL de la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin. Apărea detașarea la CNVB, dar nu și perioada, un an de zile. Ciudat și foarte ciudat! Cu atât mai ciudat cu cât purtasem o discuție cu doamna director și îmi spusese că acolo poate să rămână liber și exact așa am primit-o.

Din CNVB pleacă profesorii. Eu o admir pentru cum dă sarcinile, dar colegii mi-au spus că, dacă nu place pe cineva, acel cineva pleacă din școală. Și uite așa a plecat săptămâna trecută diriginta de la clasa a XI-a C, Bogatoniu Nicoleta.

Este o stare de dictatură și nu mi-ar displace, dar este o dictatură incorectă, gen cine nu este cu mine este împotriva mea.

Doamna Kirsteuer caută să-și facă aliați. Probabil cu mine așteaptă să vadă ce decide MEN. M-a trecut în CEAC poate cu gândul că plec din școală. Încep să mă gândesc dacă mă place… 🙂

Comisiile metodice sunt și aici pe hârtie. Adică semnez o hârtie, fără să fi participat la elaborarea ei. Apropo, și președintele de la CEAC, Adomniței George, m-a pus să semnez într-un registru CEAC, ca membru, dar nu am văzut ce am semnat. Mi-a spus să citesc panoul.  Mâine o să-i cer să văd procesul verbal. Omul s-a detașat, intre timp. 😂😂😂 L-au pus director, asa că nu am apucat să văd ce am semnat pe petecul acela de hârtie, unde apaream în comisia CEAC.

Mă aștept la tot felul de șicane. Dacă doamna are susținere politică și dușmanii mei sunt din sfera politicului, dacă doamna director nu are coloană vertebrală și nu mă va susține în demersul didactic de calitate pe care îl conduc la ore, va fi furtună. 

Cum să plece profesori din școală, pe motiv că nu sunt pe placul directorilor?

Iată că am întâlnit profilul directorului dictator. Păi nu pot spune altfel decât dictator. Nimeni nu a luat apărarea colegelor demise din CA și nici a liderei de sindicat. A fost un tur de forță, serios!

Directorul adjunct este ca un cățeluș ce stă în umbra doamnei. Este ilară atitudinea dumnealui, pentru mine.

Eu vreau să pot să-mi fac orele ca la carte și atât. Doamna apreciază timpul pe care îl petreci în școală după ore. O să rămân în cancelarie să-mi corectez lucrările.

Este ceva interesant în Babeș. Tezele sunt cu subiect comun, dar ar trebui ca subiectele să fie în făcute în cadrul comisiei metodice. Nici vorbă! Eu am făcut subiectul la clasa a IX-a. Mi-a ieșit, dar m-am și documentat.

Îmi place directoarea.😂😂😂 Uneori chiar zic că ar putea fi ministrul educației. Ar putea demite directorii incompetenți, dar de aici și până a se debarasa de oamenii care au muncit, nu sunt de acord. Acum îmi dau seama că și dumneaei este incompetentă! 

O, mă gândesc ce-ar spune dacă ar citi ce-am scris aici! 🙂

Sunt pregătită pentru liniște, dar și pentru furtună! Probabil va încerca să-mi pună clasele în cap, pe tiparul celor de la Colegiul Economic Viilor. La ore nu mi-a intrat încă.

Măi, dacă și CNVB este gata să strice ordinea și disciplina pentru a mă declara pe mine incapabilă, este chiar caz penal. Poate fi doar un scenariu, dar deja am semne de întrebare. 🙂

Pentru mine este o onoare că sunt profesor la CNVB. 

România penală – în serie (n+2)

FB este un prieten onest! Sper că și Twitter!

Fac o retrospectivă! În februarie 2015 am divorțat, printr-un miracol, ziceam atunci…

În 2016 m-am înscris la masterul ”Management Educațional”.

Am primit contul de poștă electronică grecu.liliana@credis.unibuc.ro. În 2017, proful de info de la departamentul CREDIS mi-a deschis și prof.grecu.liliana@credis-virtual.net, spunând că nu pot lucra cu cel aferent masterului.

În 2017 mi-au luat opțiunea de a face din banking plăți cu contul Bonus Card Garanti, putând să-l folosesc doar la plăți online. Cardul de salariu era la Raiffeisen din 2001, la Colegiul Tehnic Decebal din Severin. Prin 2015, ING mi-a făcut ofertă pentru un credit de nevoi personale și am renunțat la Raiffeisen. Am vrut o refinanțare și cea mai bună ofertă mi-a făcut-o BRD Severin. Cu card de salariu BRD am venit în București, dar Colegiul Economic Viilor nu avea contract, chipurile, cu BRD și m-am întors iar la ING Centrul Vechi și apoi ING Opera Română , cu refinanțare și card de credit, pe care le am și azi.

Acum cred că mi-au dublat identitatea în acte, din Severin. M-au lăsat Ionescu la CEZ Oltenia până acum o lună, când am reușit să ajung în Severin și să stau la coadă, căci acolo tot timpul este coadă. A decedat fostul soț și la succesiune în martie 2021 apăream la ANAF cu cotă parte și pe Carpați, actualul domiciliu, și pe Aleea Castanilor, domiciliul din timpul căsătoriei. La extrasul de carte funciară, pe Carpați, apar Grecu Iuliana.

🤣🤣🤣 Le pun eu cap la cap, până la urmă…

Acum nu mai am încredere în ce văd în online. Harababura este maximă! Am cont online la ANAF Severin, fac plata online când cu Bonus Card Garanti, când cu ING. Ei pot lua contul unui card bancar și îl pot pune la altul… Care ei? Cei ce nu respectă deontologia muncii.

Am tot felul de exemple… Am plătit la Avast licențele și m-am trezit cu alte termene de expirare a lor. Am deschis două conturi la Bonus Garanti, unul la Craiova și unul online, ca să scap de ”contul di” din extrasul lor bancar și ambele apar deschise în Craiova. Cardul Bonus Garanti este pe Craiova, deși eu sunt din Severin, dar așa am primit oferta în… 2017, după ce renunțasem la el.

Culmea este că în 14 ianuarie 2022, când am deschis un cont curent la Garanti Craiova, adresa de e-mail în relația cu banca era liliana.grecu@liceuldantealighieri.ro. La câteva zile am schimbat-o în LilianaGrecu@outlook.com, iar în banking îmi aparea llilianagrecu@gmail.com… Evident, am pus contul de Microsoft, din BBVA online. La contul acela mi-a deschis operatoarea Garanti din Craiova și un card pe care l-am închis din online bbva Garanti, deoarece atunci nu cred că a înțeles ce doream eu. În extrasul Garanti listat de operatoarea Garanti din Craiova nu apărea contul di, dar în banking da. Ei fac ce vor în banking! Am capturi foto! Cele două conturi deschise apar ca fiind ale mele, dar când fac transfer în contul Bonus Card Garanti apare că fac transfer într-un cont străin.

La Vodafone Delfinului apar cu llilianagrecu@gmail.com, dar contul My Vodafone îl am din LilianaGrecu@outlook.com. Mă rog, asta o rezolv. Am cerut factura în format fizic și nimic, dar nu o primesc nici în format online în unul din conturile de poștă electronică.

Cred că și internetul pe mobil îl delocalizează cum vor ei. Nu mai am internet fix, de când am reziliat contractul cu Digi din București, la domiciliul de reședință cu viză de flotant. Digi pass nici atât. Am avut prin 2014, în Severin, dar l-am anulat… Eram Ionescu pe atunci. De ce zic asta! Când joc Wood Block Sudoku în Hățișului am opțiunea de cumpărare bănuți rotisori în euro. Când ies din casă, apare versiunea corectă, pe care pot să o folosesc, în lei.

Haos, în sistemele electronice! O să pice toate, la câte modificări au făcut doar ca să își ascundă idioțenia cei ce nu suportă opiniile pertinente vizavi de proasta guvernare a României…

Eu am un CNP și o identitate unică, chiar dacă am șapte conturi de poștă electronică pe care le folosesc constant!

&&&

Este circ curat! Dacă sunt conectată din grecu.liliana@credis.unibuc.ro pe Nokia, pe blog nu-mi apare Google site asociat ”Vox clamantis in deserto”. Dacă mă conectez din llilianagrecu@gmail.com, apare Google site sau cel puțin apărea, căci nu am mai verificat. 🤣😂 Constat că apare Google Site, dar am vrut să revin la numele inițial al blogului alili2001, pe care îl modificasem în alilia2008 și l-a preluat altcineva, așa că i-am spus alili2001alili2001, căci tot cred că l-au dublat și pe acesta.

Nu îmi apar nici fotografiile schimbate de la profilul blogului. Blogul l-am pus și pe el pe LilianaGrecu@outlook.com…

&&&

Eu pe laptopul ACER aveam One Drive din LilianaGrecu@outlook.com. Nu am acces la One Drive decât din browser! Nu înțeleg! Am licență Microsoft cumpărată de la Straxus. Am oprit plata abonamentului One Drive, dar toate fotografiile preluate de ei trebuie să fie vizibile din laptopul ACER, cumpărat în 2007 când eram Ionescu și la care mai am și actele de cumpărare.

Să facă legi pentru mediul online sau să lase pe alții capabili!

România penală – în serie (n+1)

Din ce am scris pe FB, în grabă….

Acasă, în Drobeta Turnu Severin, pe perioada vacanței pascale…

Pe laptop Waze mă vede în București. Pe Nokia, Waze mă localizează în Severin, iar My GPS Location în Hățișului. Mă delocalizează cum vor ei! Când mă autentific în doi pași, llilianagrecu@gmail.com este în Ploiești. Roamingul nu mi-a intrat când am ajuns în Severin, fiind în apropierea vămii, deși l-am activat telefonic. Deci și abonamentul Vodafone este măsluit. 😂😂😂

Circ și penali în structurile statului român!

Cei de la Garanti Bank îmi pun în extrasul bancar online transfer din contul de di, deși eu fac alimentarea Bonus cardului de la bancomat sau din cele două conturi atașate în ianuarie din sediul Garanti Craiova , respectiv online, din BBVA , în februarie 2022. Codul deontologic al instituțiilor nu mai există!

Mă apuc să scriu la BNR. Nu se poate ca la ING să-mi apară transferul din conturi către conturile Garanti, iar la Garanti din contul de di, care habar nu am ce înseamnă. Nu ar fi imposibil ca și conturile de la ING să fie puse la alt card… Eu am extrasele de cont, totuși!

România penală!

Din ce am scris pe FB:

08.04.2022

😂😂😂 Mi-au legat One Drive de WPS Office și ambele de un folder Lilia! Tot ce lucrez se duce într-un folder Lilia pe care nu pot să-l șterg. Dacă îl șterg din OSC, ajunge în coșul de gunoi tot. Toate fișierele sunt salvate în Lilia și apoi nu le mai găsesc în calculator. Am încercat câte ceva și acum le văd, dar de folderul Lilia nu am reușit să scap. Eu le luam direct din One Drive sau WPS, pentru că acolo le salvam sau lucram, fără să verific dacă le am salvate în calculator. Acum am observat că Bluetooth este legat de folderul Lilia, chiar dacă am reușit să-l încastrez pentru One Drive și WPS. Orice foto trimisă din Redmi8 pe laptop intră automat în acest folder Lilia. Nu am încercat încă de pe Nokia.

În altă ordine de idei, încă figurez detașată în Colegiul Național Victor Babeș, deși eu lucrez în Liceul Teoretic Dante Alighieri, conform deciziei ISMB pentru anul școlar 2021-2022 și nu mai am nimic de a face cu CNVB. Când am fost în Severin, 31 martie – 3 aprilie 2022, am trecut pe la liceul în care sunt titulară din 1996 și am cerut o copie după fila Revisal. Nu am citit-o decât azi. Lipsește detașarea în Liceul Teoretic Dante Alighieri. Poate nu a fost listată complet fila Revisal, dar nu este încheiată perioada de detașare la Victor Babeș.

Nu vă mai spun că aveam totul dublat pe Nokia. Habar nu aveam, dar Avast Cleanup, când ștergea fișierele reziduale, îmi arăta că sterge din FB de două ori, un FB avea un număr de identificare, celalalt nu și așa apărea la toate programele descărcate din Google Play. Le-am dezinstalat și la dezinstalarea lor nu mai am HP Smart pe laptop. Îmi dispăruse opțiunea de hotspot. Știam că asta manevrează cei de la Vodafone. Am mai pățit-o și cei de la tehnic nu știu cum au făcut dar au deschis hotspotul. Azi iar i-am sunat… Nu am altă conexiune de internet decât pe abonamentul mobile Vodafone. Nu am internet fix, după ce am portat numărul 0748899567 de la Digi la Vodafone, iar cartela Orange 0722950100 nu o încarc, fiind cartelă pre-pay.

09.04.2022

🤣🤣🤣 Cei de la Vola au filtre după adresele de e-mail, nu după CNP!

Asta-i țara proștilor!

Pe mine trebuie să mă vadă cu două zboruri neefectuate și trebuie să-mi ramburseze banii sau echivalarea lor sub formă de vouchere. Eu trebuie să le scriu, nu ei să-și onoreze atribuțiile. 😂😂😂

Cei de la cazarea plătită în Barcelona și Bruxelles mi-au rambursat banii imediat, cei de la Vola așteaptă să mă rog eu de ei.

***

😂 Am scris că România este țara proștilor, dar este țara penalilor!

Eu am plătit toate excursiile, și nu sunt puține, cu cardul Bonus Garanti. Mi-au scos contul de la card. În extras apare contul de di, nu numărul contului asociat cardului Bonus Plus Garanti, când fac transfer din cardul ING de salariu sau chiar când depun bani la bancomatul Garanti, în București. M-am dus la Craiova și am deschis un cont de debit, apoi am mai deschis unul online. Și așa mi-am dat seama că eu nu mai pot face transfer bancar din contul cardului Bonus Plus Garanti, așa cum pot face din cele două conturi deschise. Am fost în Severin și operatoarea bancară mi-a spus că am contul, ba chiar mi l-a listat, dar în Garanti BBVA online nu apare. Fac transfer și nu apare ca fiind contul meu.

Am deschis un Debit Direct pentru factura de curent pe numele proprietarei garsonierei. Cine știe la cine apare. 😂😂😂 L-am închis luna trecută și constat că proprietara garsonierei în care stau nu mi-a trimis factura de curent pe motiv că nu a primit-o.

Momente grele, zile negre…

Moartea face parte din viață sau viața din moarte? Oricum ar fi, plecarea spre astre a celor deciși de Ceruri este ireversibilă, la timpul prezent.

Mama, Grecu Maria și Grecu Doina, decedate în 2022, alături de Elena Rîmnicianu

Rămân în urmă amintirile și devin balsam pentru durerea pricinuită de pierderea persoanelor dragi. În 27 februarie 2022 a pornit în căutarea veșniciei soră-mea Doina și în 27 iunie 2022 mama.

Câte năzbâtii nu făceam cu soră-mea, Grecu Doina Ioana Melania, chipul din mijloc (Ioana Melania – nume de botez)! Doamne, o să stau să le pun cap la cap și o să însăilez un ”in memoriam”, la vară, când am timp să caut toate fotografiile alb-negru… Câte năzbâtii nu făceam și după ce fratele nostru, Grecu Amg – socotit Prâslea cel Voinic, a venit pe lume.

Nu vă mai spun că soră-mea mi-a făcut două fișe de detașare, eu la telefon, în București, ea la ISJ MH sau la Liceul Tehnologic Decebal din Drobeta Turnu Severin… Adeverințele cu clinic sănătos de la medicul meu de familie, pentru începutul de an școlar tot ea mi le trimitea pe tren. Stătea uneori cu fiul meu – Ionescu Leonard Gabriel- când era mic si eu zăboveam peste program la liceu.

Drum lin către Ceruri, soră dragă, iar nouă puterea credinței și puterea iubirii. Acesta a fost și mesajul transmis de preot și diacon (sper să nu greșesc, nu știu ierarhia) la slujba de înmormântare, cu har desfășurată.

Mulțumim tuturor celor ce au fost alături de noi la acest eveniment funest: unchi, mătuși, verișori, verișoare, rude, vecini, cunoștințe, prieteni, cât și tuturor celor ce au trimis mesaje de condoleanțe, dar și celor ce-au zăbovit cu gândul pentru o clipă la Doina Grecu – 04.07.1963 – 27.02.2022!

Vestea morții a fost năucitoare. Am scris pe FB aceste mesaj, ca și pe cel anterior:

Doamne, sunt răvășită! Suntem toți răvășiți! Sora mea, Doina Grecu, a plecat pe seară, 27 februarie 2022, spre lumea de dincolo! Vestea a venit ca un pumnal spre mine, spre noi, spre fratele meu și familia lui. A murit în brațele mamei…”

Apoi a plecat și mama spre Ceruri. După înmormântarea soră-mii am reușit să o conving să vină cu mine în București, dar după pomana de șase săptămâni a refuzat, spunând că vrea să moară acasă. Pe 19 iunie mi-am anulat excursia din Țara Luanei și am pornit spre Severin. Nu pot să vă spun prin ce-am trecut! Pe 27 iunie mama a plecat spre lumea de dincolo.

Drum lin spre lumina eternă, soră dragă!

Drum lin spre lumina eternă, mamă dragă!

😢
😢