Articolele le-am centralizat și le-am trimis comisiei metodice răspunzătoare de perfecționare, cu ocazia vizitei ARACIP, la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, la finele anului școlar 2017-2018.

În filele unei cărți se află închisă o parte din spiritul Universului, spirit pe care, pentru a-l elibera, adulți fiind, nu mai este nevoie să trecem munți și văi sau să ne luptăm cu zmei și ghionoaie – ca-n basmele copilăriei, ci doar să ne cufundăm pe firul logic al evenimentelor ce descriu – real, imaginar sau SF – epoci apuse, comportamente sociale, gânduri, emoții, trăiri, decizii, destine sau teorii, ipoteze, calcule.

Cum ajungem la lumina cunoașterii? Iluminații lumii au găsit răspunsul și cu dărnicie ni l-au lăsat moștenire în cărți precum ”Jocul cu mărgele de sticlă” – Hermann Hesse. La spiritul și lumina cunoașterii nu putem ajunge decât prin efort intelectual propriu.

Care este rolul școlii? Este o întrebare vitală… Educația este în impas pe întreg mapamondul. Acolo unde nu a ajuns, este întuneric, iar unde a ajuns, nu mai reprezintă demult idealul de educație al celor ce au întrezărit apogeul omenirii prin comportamente civilizate, maniere, artă și cultură, perene. Atât timp cât s-a legiferat prostituția, consumul de droguri, exploatarea inconștientă a corpului și a minții, educația este în impas, departe de dezideratele epocilor apuse, închise, ce-i drept, în cărți, pe care nu le mai deschidem, din păcate, nici măcar în școli, pentru că nu le avem sau pentru că sunt prost concepute.

Care este rolul școlii? Am realizat un brainstorming pe această temă, la toate clasele la care predau. Răspunsurile au fost dezarmante. Elevii asociază școala cu: o închisoare, cu teme, cu lipsa regulilor, inutilitate, absenteism, obligație, alocație, meditații, etc. Invariabil, răspunsurile au fost fără plus valoare în favoarea școlii, fără a fi conștientizat de elevi impactul școlii  în propria lor devenire morală și intelectuală.

În opinia mea, dragostea pentru școală se cultivă în familie, dar în școli se aprinde și se întreține vie flacăra cunoașterii.

De când am intrat în sistemul de educație, în anul 1996, am văzut pas cu pas cum delăsarea își pune amprenta sub cupola școlii, cum pas cu pas profesorii se cred semizei și stăpâni la orele lor, fără a mai purta discuții în cadrul catedrei pe marginea conținuturilor științifice pe care le predau la clase, a metodelor de predare – învățare – evaluare, cât și a strategiilor didactice… În schimb, profesorii scriu hârtii, fără noimă, hârtii care nu au nimic cu realitatea din cadrul unei școli.

La prima mea participare la un cerc pedagogic, prin 1996, inspectorul școlar de atunci, care a revenit la ISJ tot de atâtea ori de câte ori a revenit și partidul la putere, mi-a propus să elaborez un articol, punându-mi la dispoziție resurse bibliografice în limba franceză. Cum orice sarcină pentru mine este o provocare, am scris acel articol și am aflat cu surprindere despre INTERDISCIPLINARITATE și TRANSDISCIPLINARITATE. Ei, bine, nu prea ținem cont de ele și sunt inoperabile în sistemul românesc de învățământ actual, altfel nu înțeleg de ce s-ar putea simți lezat un coleg dacă eu constat că elevul de clasa a XI-a nu știe tabla înmulțirii, sau dacă elevul de clasă 9-12 nu poate citi numele unui scriitor englez sau francez și uneori nici nu poate citi fluent un enunț în limba română, având dificultăți în a emite un enunț științific, folosind limbajul de specialitate.

O altă întrebare pe care decidenții din ministerul de resort ar trebui să și-o pună zilnic: ”De ce NU promovează elevii examenul național de bacalaureat?”. În opinia mea, răspunsul este simplu. Profesorul face doar predare, la ore, și un soi de evaluare, după ureche, când vrea el și dacă vrea, și cum vrea. Elevul nu știe să învețe tocmai pentru că profesorul nu face predare-învățare-evaluare, ci doar predare, vorbind de cele mai multe ori cu tabla sau cu niște elevi care iau notițe, dar cărora mintea le umblă hai-hui. Dacă deranjezi un astfel de elev din preocupările lui se declară surprins deoarece el consideră că nu-ți perturbă ora și nu se sfiește să spună asta.

În opinia mea, elevii nu au deprinderi de muncă intelectuală, deoarece profesorul doar predă și elevul copiază de la tablă, fără să treacă prin filtrul propriu al gândirii noțiunile și fără să le aplice. Consecințele sunt certe, la bacalaureat, sunt elevi incapabili să-și citească subiectele de examen.

De ce elevii de la liceele tehnologice, preponderent, nu promovează examenul național de bacalaureat? – este o altă întrebare pertinentă. În aceste licee, din varia motive – repartizare computerizată la liceu, inexistența consilierii profesionale, dotarea precară, lipsa manualelor pentru predare modulară, etc, nu există un spirit al învățării.

Eu le spun elevilor mei că ceea ce ne deosebește de dobitoace este rațiunea. Putem alege să o folosim sau, renunțând la ea, ne îndreptăm spre regnul animal și astfel ne dezicem de potențialul creator, păstrând față umană, dar având comportamente ce sfidează bunele maniere și, renunțând la dezvoltarea deprinderii de a învăța pe tot parcursul vieții, devenim simple dobitoace de povară. Viața, în aceste condiții, nu poate fii decât o eternă povară, în opinia mea. Încerc să folosesc puterea cuvintelor. Elevii mei se distrează, dar este dezarmant să vezi niște tineri care aleg să aibă un comportament ce sfidează legile celor șapte ani de acasă, conectați la internet, ca un bolnav la aparatele ce țin organismul în vegetație lentă, refuzând efortul intelectual, având și argumente pro, în acest sens.

Ce este greșit în educație? În opinia mea, totul… Ceea ce am învățat la cursurile de perfecționare la care am participat, în anul 2002, la București, susținute magistral de profesorii Universității din București, nu se aplică în practica pedagogică.

Nu avem bazele unei educații antepreșcolare. Tinerele mame ar trebui să aibă o mamă de sprijin. În învățământul preșcolar, copilul este forțat haotic să învețe alfabetul, cifrele, să opereze cu calcule matematice, sunete, cuvinte, silabe. Este o eroare majoră a sistemului actual de educație din România. În opinia mea, ca rezultat al activității didactice, dar și ca rod al cursurilor de perfecționare la care am participat, la grădiniță copilul trebuie să socializeze, să-i fie puse bazele caracterului prin joc, antrenând atenția și dezvoltând concentrarea și voința de autodepășire, deschizând calea spre exprimarea artistică – desen, pictură, muzică – instrument – la alegere, poezii, scenete, cântecele, povești nemuritoare autentice. Sincer, eu nu am făcut altceva la grădiniță… Scrierea ar trebui să-nceapă în clasa a I-a, iar învățătorul să fie o persoană cu o formare psiho-pedagogică și de specialitate temeinic etalate prin comportament și rigoare didactică. Din clasele primare, elevii pierd buchia cărții. În loc să descopere bucuria învățării, asociază școala cu un supliciu. Cei mai (ne)fericiți, prin grija părinților, ajung să aibă un program supraîncărcat, mergând la meditații plătite, după ore. Devin maimuțele experimentale, din inconștiența familiei dornice ca progenitura să fie mai mult decât este și mai mult decât poate fi la vârsta psihologică.

În aceste condiții, eșecul în gimnaziu este previzibil. Liceul devine o corvoadă și rolul școlii este neînțeles, pentru mulți dintre absolvenții cu diplomă de liceu și fără bacalaureat, ușor obținută chiar dacă au stat pe holurile liceului sau pe străzi, chiar dacă au dormit la ore sau au butonat telefoanele, promovând doar pentru că finanțarea per elev constrânge profesorii să treacă cu vederea carențele de conduită, cât și cognitive ale elevilor…

Cine este vinovat de haosul din educație? – căci în opinia mea este haos…

Întreaga societate, în opinia mea.

Școlile nu au o cultură organizațională, în primul rând. Se renunță ușor la rigoarea științifică. Comisia metodică nu este un organism viu, mai mult un lanț cu verigi disparate. Inspecțiile la clasă sunt regizate. Interasistențele doar pe hârtie. Curriculum-ul nu este gândit global pe toate ciclurile de învățare. Manualele nu sunt elaborate de specialiștii de la catedră și conținuturile nu sunt astfel gândite încât să aibă aplicabilitate în viața de zi cu zi. Predarea nu este participativă, iar elevul pierde firul logic al lecției, având o atenție și o centrare deficitare.

LECȚIA REFORMATĂ este un concept care nu poate fi la îndemâna unui dascăl ce s-a dezis el de perfecționarea continuă în didactica disciplinei și în psiho-pedagogie. Nu poate fi la îndemâna unui dascăl preocupat de ziua de azi și de cea de mâine, ținut la limita unei existențe care nu-i permite să se șlefuiască continuu, pentru a descoperii fațetele propriei deveniri în care să se oglindească fațetele cristalelor cărora trebuie să le scoată maximul de valoare.

În cei 21 de ani de carieră am înțeles că fiecare copil este ca un diamant cu fațete neșlefuite și neșansa copiilor este că profesorii de azi nu prea mai sunt bijutieri ai coroanei, ci niște slujbași amărâți ce închid ochii la toate neregulile sistemului, care mai mult scad valoare diamantului prin prelucrare neatentă decât să i-o amplifice, din păcate.

Lecția reformată este o lecție care are în prim plan profesorul, un maestru ce a bătut și străbătut zi de zi treptele cunoașterii, cunoscând temeinic mecanismele învățării și tehnicile deprinderilor de muncă intelectuală prin exercițiu, prin algoritmizare, schematizare, aplicare, aprofundare a conținuturilor științifice.

Lecțiile reformate sunt lecții obositoare pentru elevi, deoarece ei sunt cei ce învață, cei ce (re)descoperă conținuturile științifice și corelațiile între noțiuni, sub atenta supraveghere și îndrumare a profesorului atestat profesional.

Lecțiile reformate sunt lecții în care elevul este stârnit continuu să gândească, să dezbată,  să schematizeze, să centralizeze, să interpreteze rezultate, să concluzioneze, să sesizeze inadvertențe între teorie și practică, să-și exprime opinii și puncte de vedere argumentate și susținute de dovezi științifice. Lecțiile reformate sunt lecțiile în care elevul este determinat de profesor să lucreze cu nivelul superior al conștiinței, bucuria învățării și curiozitatea intelectuală fiind bogății inestimabile și nepieritoare ce vor duce nestinsă flacăra cunoașterii către generațiile viitoare.

Suntem departe de lecția reformată… Pilonii lecției reformate sunt   INTERDISCIPLINARITATEA și TRANSDISCIPLINARITATEA.

Tot încercând implementarea lecțiilor reformate, am constatat că elevii nu știu să găsească informația științifică în caiet (cărți nu avem la disciplinele modulare).

Recent, la lecția ”Măsurarea suprafețelor” am mers cu o fișă de lucru. Una din probleme era de clasa a V-a. Cerea să fie calculată aria a două bănci, una fiind formată din 18 pătrate cu latura de 20 cm, iar cealaltă din 72 de pătrate cu patura de 10 cm.

Pentru rigoare tehnică, le-am cerut să respecte proporțiile, la desenarea celor două pătrate. Le-am cerut să observe cele două pătrate și să tragă o concluzie, înainte de a le afla aria. Nu am obținut feed-back, abia după ce am făcut raportul ariilor celor două pătrate, un elev a observat raportul de 1 la patru 4 și între desene. Raportul a fost un alt obstacol. Am trecut prin sumă, până să realizăm că este vorba de împărțire. Raportul ariilor celor două bănci formate din pătratele respective a ridicat și el semne de întrebare.

Am fost încântată de elevii care și-au reluat figurile, păstrând raportul și făcând calculele pe coloane, sub fiecare pătrat. Nu am văzut la niciun elev scrisă concluzia, iar unitatea de măsură a fost cea pentru lungime, nu cea pentru suprafață

.

Exercițiul doi avea ca cerință calcularea unei suprafețe neregulate, prin împărțirea în corpuri regulate. Ori 2,2 cm ori 2,6 cm – același lucru, pentru mulți dintre elevi. Înălțimea într-un triunghi și cea dintr-un trapez au fost confundate cu linii care delimitau alte corpuri regulate. Ora nu a fost un succes, deoarece elevii sunt formați pe un calapod care previzionează eșecul, scrierea după dictare, fără a trece informațiile prin filtrul propriu și fără a depune efort intelectual. M-am izbit de toate lacunele lor de cunoaștere, aplicare, interpretare, ceea ce denotă că profesorii lor au construit castele de nisip pe apă, doar de dragul de a spune că au încercat să construiască ceva, și doar mediul a fost răspunzător de eșec. Eșecul acestor elevi este previzibil la examenul național de bacalaureat.

Concluzii și sugestii

Lecția reformată este imperios necesară, dar ea implică reformarea întregului sistem de educație, în opinia mea.

1. Profesorii trebuie să fie absolvenții unui master în didactica specialității și în psiho-pedagogie;
2. Perfecționarea continuă să se facă din doi în doi ani, în centre universitare, chiar după obținerea gradului didactic I;
3. Curriculum-ul să fie gândit global;
4. Manualele să fie pilotate, evaluate și sugestiile colegilor să poată fi vizibile în mediul online. Dezbaterile pe margine conținuturilor să fie accesibile oricărei persoane, chiar părinților;
5. Interasistențele la ore să fie filmate și puse pe o platformă digitală conectată la site-ul MEN;
6. Lecțiile predate de fiecare profesor să fie corelate cu conținutul științific al altor discipline;
7. Platforma electronică de învățare să conțină toate conținuturile științifice aferente programei școlare și cu toată bibliografia necesară aprofundării sau pregătirii concursurilor și olimpiadelor școlare, cât și examenelor naționale;
8. Fiecare profesor să aibă un portofoliu electronic în care vitale să fie strategiile didactice și tehnicile de învățare în vederea operării lejere cu conținuturile științifice; Fiecare  lecție să fie pas cu pas prezentată, urmată de o analiză și de eventuale concluzii și îmbunătățire, acestea fiind singurele valori în portofoliul electronic al unui profesor.
9. Platforma electronică cu itemi de evaluare pentru fiecare disciplină, cu trimitere directă la conținuturile științifice din platforma de învățare, să fie accesibilă oricărei persoane;
10. Dotarea școlilor cu pixuri, creioane, rigle, cretă colorată, compasuri, raportoare, hârtie de xerox, hârtie milimetrică; dotarea laboratoarelor la standarde, etc, etc…

articol publicat pe platforma CREDIS, master Management Educational

În trecerea ireversibilă a timpului, viața sapă adânc în memoria noastră amintirea faptelor și evenimentelor trăite la un moment dat și la o anume intensitate.

Așa cum picătura de apă, în căderea sa necontenită, sfredelește piatra, dându-i forme bizare, uneori chiar uluitoare, la fel și viața ne pune în fața unor trăiri care au ca scop șlefuirea personalității noastre în drumul sinuos al descoperirii propriei identități.

Formarea și dezvoltarea personalității umane începe acasă, în sânul familiei, dar se desăvârșește în școli și prin studiu individual continuu, până la adânci bătrâneți.

Anii de liceu sunt ziditori de personalitate prin puterea exemplului dascălilor de la catedră, prin modelul intelectualului demn de urmat.

Privindu-ne noi pe noi, cei ce ne-am format personalitatea în așa zisele școli comuniste, ne putem întreba dacă ceea ce am învățat în școală ne-a servit pentru a fi mai implicați azi decât ieri în viața comunității, dacă ne aducem aportul intelectual la bunul mers al societății, dacă putem produce schimbarea acolo unde vedem nereguli…

Dacă școala doar se rezumă la a elibera diplome, fără a conștientiza educabilul de puterea potențialului său intelectual și necesitatea punerii lui în slujba societății, școala nu are nici o valoare, în astfel de condiții.

Problemele școlii actuale sunt strâns legate de problemele societății. Problemele societății sunt generate de indiferența membrilor comunităților în fața neregulilor, ceea ce a făcut ca toate sistemele să fie la pământ: sănătatea, educația, justiția, etc…

De ce a ajuns România a ruină? Pentru că în toate structurile am avut un management defectuos. Pentru că în toate structurile lipsesc: politica în domeniul calității, planificarea, organizarea, orientarea către produs, proces și servicii, cât și analiza tuturor aspectelor negative în scopul îmbunătățirii lor. Cine este răspunzător de toate aceste aspecte? Cândva, toate cădeau în sarcina conducerii instituției, ceilalți angajați fiind simpli executanți. Sechelele comunismului paralizează încă acțiunea colectivă și oamenii privesc cum instituțiile merg spre dezastru și de acest dezastru nu au scăpat nici școlile din România.

”… atingerea conduitei calitãții este un element vital – elementul vital – pentru atingerea unei economii prospere.” – afirma unul dintre cei mai importanți teoreticieni și practicieni în domeniul managementului calității, J. M. Juran. Extrapolând ideile calitologului de origine română, ce a reușit să imprime o dimensiune majoră calității în devenirea unei națiuni, ce a contribuit alături de W. E. Deming la înfăptuirea miracolului japonez, afirm că asigurarea calității în educație este emblema societăților ce-și doresc o viață prosperă pentru toți cetățenii lor.

Dacă România ar fi interesată de situația comparativă a calității, în toate domeniile de activitate, în competiție loială cu țările UE, cu siguranță am fi la coada unui astfel de clasament, deoarece niciodată nu am țintit spre poziția de lider, ci doar spre cea de națiune neajutorată, care stârnește compasiunea celor din jur, mizând continuu pe aplicarea unor discriminări pozitive și rămânând dependentă de ele.

Educația și formarea profesională a persoanelor din România, din perspectiva țintelor și indicatorilor derivați din Strategia Europa 2020, pare a fi un deziderat comun pentru decidenții de la nivel național, declarat doar pe hârtie, deocamdată.

Formarea competențelor, ansamblul multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și atitudini, reprezintă finalitatea educației și formării profesionale a tinerilor și adulților. În ”Strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020”, la subpunctul 26, un mănunchi de competențe creionează traseul spre o viață trăită în respect față de sine, față de semeni și față de străbuni. Întrebarea este care sunt pașii operaționali pentru plămădirea interioară a unor persoane oneste, echilibrate emoțional și implicate la nivelul comunității locale, naționale sau mondiale. Este școala capabilă, la ora actuală, să modeleze aurul cenușiu al națiunii române? Este școala din România la standarde europene incontestabile? Cine răspunde de organizarea, dotarea și amenajarea școlii astfel încât ea să devină un spațiu de studiu și de cercetare, de formare a unor personalități remarcabile? Întreg guvernul, ministerul de resort, inspectoratul școlar, comunitatea locală, profesorii, părinții sau ARACIP? La cum arată multe din școlile din România, aș spune că nimeni nu mai investește în școli, educația nefiind prioritate națională, la ora actuală.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Invățământul Preuniversitar:

• realizează activitatea de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din învăţământul preuniversitar;

• efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului Educaţiei, evaluarea calităţii educaţiei din învăţământul preuniversitar;

• realizează, împreună cu inspectoratele şcolare şi direcţiile de resort din Ministerului Educaţiei activitatea de monitorizare şi control a calităţii;

• efectuează, cel puţin o dată la 3 ani, evaluarea organizaţiilor furnizoare de educaţie acreditate;

• propune Ministerului Educației înfiinţarea şi acreditarea, prin ordin, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz;

• elaborează standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă, metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, manuale de evaluare internă a calităţii, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calităţii învăţământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătăţire a calităţii învăţământului preuniversitar, codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare.

De ce am fost mereu nemulțumită de managementul instituției în care am profesat 22 de ani?

Nu exista o politică în domeniul calității. De vreo doi ani, am propus direcțiunii să elaborăm o platformă pe care să punem toate documentele școlii ce țin de managementul strategic și managementul operațional:

• planul de acțiune al școlii,
• planurile de implementare,
• procesele verbale ale comisiilor metodice,
• procesele verbale ale C.P. și ale C.A.,
• planificarea activităților educative,
• parteneriatele și proiectele locale, naționale și europene,
• planificările calendaristice și lecțiile predate de fiecare profesor oră de oră, așa cum am aflat că se procedează în școlile din America.
• Planificarea evaluărilor, existentă și ea pe platforma școlii, ar face ca elevii să nu mai aibă trei teze într-o săptămână și două lucrări neanunțate.

Nu exista transparență la nivel decizional.

Informația nu este diseminată corespunzător. Am văzut recent niște diplome din cadrul unui concurs Eco-Tinerii, dar nu am auzit ca acest concurs să fie promovat în rândul elevilor. Am făcut un sondaj printre elevii claselor de mediu și nu știau nici ei mai multe decât mine.

Nu se ținea cont de opiniile profesorilor de specialitate.

În proiectul „European practice by Erasmus +” au fost prinse clase de a X-a, domeniul Protecția Mediului, care nu aveau un nivel minim al cunoștințelor de specialitate, proiectul pretându-se pentru elevii claselor a XI-a Chimie Industrială sau a XII-a Protecția Mediului. Clasele de mediu încep pregătirea de specialitate abia în clasa a XI-a și ei fac într-un an ce fac în trei cei de la Chimie Industrială, așa cum am demonstrat la Cercul Pedagogic  din 9 decembrie 2016., în prezentarea PowerPoint Retrospectiva-programelor-scolare.

Au fost prinși în proiecte europene elevii de la toate domeniile de calificare, mai puțin cei de la Chimie Industrială. Elevii au fost însoțiți de profesori care nu aveau nimic în comun cu domeniul de pregătire… Caietul de practică a fost elaborat fără o colaborare în cadrul catedrei.

Inexistentă formula efort intelectual-eficiență… Și cei care vin la școală, și cei care absentează, promovează lejer chiar dacă au un caiet universal sau un ghiozdan pe care îl lasă la școală. Se învață doar pentru notă, nu pentru a ști și a aplica… Carențele de cunoaștere se aprofundează și totuși profesorul rămâne sclavul programei școlare nu al nivelului de achiziții intelectuale pe care trebuie să-l dobândească elevul. Evaluările inițiale nu sunt dezbătute la nivelul fiecărei clase. Nu există o fișă de progres școlar a fiecărui elev. Copiii au portofolii ce stau la profesor, nu în mediul online. Se pune accent pe hârtii, nu pe ce știe elevul și cu ce noțiuni poate opera.

Aspectul sălilor de clasă, laboratoarelor și sălii de sport lăsa de dorit…

Elevii trebuie să zugrăvească și să repare din fonduri proprii sala de clasă. Prizele, becurile sunt schimbate cu banii elevilor. Cabinetul medical nu trece prin pauze pe la elevi pentru a le aminti să aerisească sălile de clasă, să le vorbească de necesitatea calității aerului în spațiile publice.

Promovarea liceului se face cu bani de la profesori. Anul acesta cheta a fost 15 lei, fără a fi trecuți prin asociația de părinți a liceului.

Inexistența auxiliarelor școlare pentru elevii de la clasele tehnologice rămâne o hibă a sistemului de educație. Fiecare predă după auxiliarul propriu, fără un aviz al MEN, în cele mai fericite cazuri. De multe ori, conținuturile științifice rămân la latitudinea profesorului, ce încearcă să le încropească din diverse surse bibliografice, uneori din mediul universitar.

Sancționarea celor ce au opinii…

Colegii mei, proaspăt posesori ai hârtiei care le atestă calitatea de directori prin concurs s-au gândit să-mi taie o oră ca fiind neefectuată, deși eu am anunțat direcțiunea în dimineața zilei cu pricina că nu ajung și am trimis un coleg în locul meu la oră, care m-a înlocuit.

Am observat întâmplător că ora tăiată în condică nu mi-a fost plătită, studiind fluturașii de salariu, prin comparație. Când am văzut că în condica ora apare ca neefectuată, am mers la director și i-am adus aminte că i-am trimis SMS prin care l-am anunțat cu 55 de minute înainte că în locul meu va intra la oră o altă colegă, așa cum s-a și întâmplat. Dacă nu m-aș fi uitat pe fluturașul de salariu, prin comparație, nu aș fi știut că ora mi-a fost neplătită.

Etc, etc…

Pentru eradicarea aspectelor negative și implementarea celor pozitive, managerul trebuie să fie o persoană capabilă că COMUNICE EFICIENT CU TOT personalul instituției, fără a dezbina colectivul, ci a-l aduna în jurul unei paradigme, dar nu aceea după care se ghidează întreaga societate azi ”Merge și așa!”. Managerul trebuie să aibă forță și tărie să reprezinte interesele instituției în fața administrației locale și a tuturor verigilor răspunzătoare de educație. Un manager obedient face ca școala să nu aibă fonduri nici pentru cretă colorată. 🙂

Calitatea în educaţie desemnează un complex de principii şi practici ce traversează întregul mediu educaţional, în totalitatea componentelor sale, orientat spre:

• obţinerea de rezultate superioare, raportate la standarde

• satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor educaţiei.

Profesorii trebuie să dobândească și să dezvolte abilitatea de a planifica, implementa și evalua calitatea în educație. Azi, așteptările educabililor diferă de la o unitate școlară la alta.

În România avem, la ora actuală:

• O lege organică privind calitatea educației;

• Instituții autonome, la nivel național, responsabile cu evaluarea externă a calității;

• Proceduri de avizare, acreditare și evaluare instituțională, dar și proceduri de evaluare externă a calității;

• standarde naţionale privind autorizarea, acreditarea instituţională şi evaluarea periodică, precum şi standarde naţionale privind calitatea;

Inspectoratele şcolare trebuie să asigure controlul calităţii (la nivelul învăţământului preuniversitar), dar evaluarea instituţională externă poate fi efectuată doar de către evaluatori externi, angajați ai  instituţiei responsabile de calitate la nivel național.

Din păcate, evaluatorii externi verifică doar hârtii, fără a veni în contact direct cu beneficiarii serviciilor de educație, fără a vizita spațiile dedicate desfășurării procesului instructiv-educativ, săli de clasă, laboratoare, săli de sport, cantină, bibliotecă, etc. Nici un evaluator extern nu a fost interesat de existența mijloacelor didactice, conform programelor școlare, ceea ce face ca laboratoarele tehnologice și de științe să fie departe de standardele europene ale calității.

În opinia mea, cu un astfel de studiu realizat de OECD, MEN poate să doarmă în continuare. Totul este perfect! De unde or fi colectat datele? Nu din școli, asta este clar. Or fi intrat vreodată pe forumul educației să afle cu ce probleme se confruntă dascălii? Au aplicat vreun chestionar online dascălilor din România. NU, cu siguranță. Au preluat niște date din studiile interne și acelea scrise să dea bine și așa cred că procedează și evaluatorii externi ARACIP
Toate paradoxurile se regăsesc la noi. Țară cu creștere economică, pe hârtie, dar cu sărăcie, la limită și la extreme, în mediul rural și chiar urban. Încep să cred că UE ne vrea doar piață de desfacere, nu o societate competitivă pe piața europeană și internațională, atât timp cât umblă cu mânuși cu forurile decidente din România. Și mai cred că ministerul educației nici nu știe ce este acela management educațional, ca mulți directori de unități școlare, deși certificate care să le ateste competențe în domeniu au.

Evaluarea internă reală a instituțiilor școlare este inexistentă, în opinia mea. Comisia CEAC din școli face doar hârtii, copiază sau elaborează proceduri de care colegii habar nu au. Procedura de comunicare intrainstituțională nu cred că există la nivelul școlii în care profesez, Colegiul Tehnic Decebal, din Drobeta Turnu Severin. Nu cred că avem nici o procedură de comunicare interinstituțională, atât timp cât eu nu am datele de contact ale Comisiei Naționale de specialitate, pentru a putea trimite propuneri în ceea ce privește programele școlare, înscrierea ca evaluator de curriculum sau manuale și auxiliare școlare, de exemplu.

Planul de dezvoltare instituțională și procedurile CEAC nu sunt vizibile pe site-ul școlii. Nu există colaborări cu instituții de cercetare din învățământul superior pentru a analiza și găsi soluții pertinente la absenteismul, indisciplina și neînvățarea de carte, care tind să se cronicizeze.

O școală trebuie să fie permanent în atenția comunității locale. Nici la acest capitol nu stăm strălucit. Identificarea și analizarea punctelor nevralgice cu care se confruntă școala nu sunt priorități ale conducerii instituției, în opinia mea. MEN nu are programe concrete de sprijin pentru școlile cu promovabilitate minimă la examenele naționale.

Subfinanțarea educației și folosirea nejudicioasă a resurselor financiare alocate fac ca școala să piardă din plus valoare.

Pe plan politic nu există o argumentare solidă pentru alocarea suplimentară de resurse financiare către școli.

Un paradox major al vremurilor noastre rezidă din faptul că educabilul nu vrea competențe, ci doar cartonul care să i le ateste și școlile, chiar universitățile, s-au pliat pe această cerință.

Este foarte simplu să facem o ierarhie a școlilor și a universităților. O instituție de educație de calitate va avea întotdeauna un procent mare de promovabilitate a examenelor naționale, respectiv licență, dar și continuarea studiilor, respectiv inserția pe piața muncii în domeniul de calificare.

Din păcate, atât școlile cât și universitățile nu au baze electronice cu evidența traseului educabilului în tranziția sa de la școală la locul de muncă. Scoatem pe bandă specialiști în domenii fără viitor.

Consider că în aceste condiții putem vorbi de alienarea școlii românești.

Porțile cunoașterii sunt deschise oricui. Profesorii sunt simple călăuze, limitate la îndrumarea pe cărările distincte ale cunoașterii, de dorit să fie persoane specializate în mecanismele ascesionale ale treptelor cunoașterii, dar fără efort intelectual propriu și susținut din partea educabililor, porțile rămân asemeni munților ce dețin apa vieții, în așteptarea temerarilor de a înfrunta și calcula cu exactitate momentul prielnic trecerii prin anumite încercări.
Finalitățile de marcă ale educației sunt:

• Eficiență ridicată în folosirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

• Adaptabilitate la nou, la inovarea cunoștințelor teoretico-tehnico-aplicative;

• Inițiativă și spirit de independență;

• Capacitate de autocontrol, autoevaluare și învățare pe tot parcursul vieții;

• Responsabilitate personală și socială;

• Integrare socio-profesională cu randament sporit, cu spirit de competiție și creativitate;

• Evitarea alienării profesionale și a creativității.

Ce eficiență avem în folosirea de către elevi a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor? Și arunc o privire în sfera învățământului liceal și universitar… Pregătim în licee de specialitate elevi, de exemplu, în contabilitate și ei ajung să aibă un loc de muncă într-un domeniu care nu are nimic a face cu competențele pe care se presupune că le-au dobândit în domeniul de bază, asta dacă ajung să aibă un loc de muncă sau pleacă în străinătate, ca forță de muncă ieftină. Oferta instituțiilor furnizoare de servicii de educație din România nu este corelată cu cererea pe piața forței de muncă. Este valabilă și reciproca. Piața forței de muncă nu este validă pentru absolvenții cu certificare profesională, din domeniul liceal sau universitar. Cine este răspunzător de necorelarea pregătirii într-un domeniu de bază și oferta pieței muncii? Mecanismele statului…
Dacă pregătesc specialiști în domeniul chimiei, trebuie susținută inițiativa privată în domeniul dezvoltării acestui sector. Dacă am un antreprenor de succes în oraș, încerc să-i formez specialiști de pe băncile liceului. În realitate, le dăm o diplomă, ne mulțumim că avem elevi sau studenți, chiar cu un dezinteres etalat față de cunoaștere, rezultat al unei proaste orientări profesionale și a unui demers didactic haotic, lipsa psihopedagogilor resimțindu-se din plin în elaborarea curriculum-ului. În altă ordine de idei, nici legislația nu susține loial și deschis inițiativa privată și iată cum spectrul viitorului se conturează incert pentru vârstele la care temeritatea este încă o calitate, căci temerari sunt toți tinerii care aleg să-și părăsească țara, o țară incapabilă să investească eficient în potențialul membrilor săi.

Probabil avem școli în care calitatea este la nivel de excelență. Excelența, pentru mine, începe de la toaletele curate, prevăzute cu săpun și hârtie igienică, spații școlare largi,  dotate cu mobilier nou, videoproiector, calculator, platforme electronice de învățare, catalog electronic, dotări de ultimă oră a laboratoarelor de științe și tehnică, fond de carte actualizat la bibliotecă, stații pilot, deprinderi de muncă intelectuală, corelarea teoriei cu practica, spirit critic al educabililor, promovarea examenelor de evaluare și inserția pe piața muncii, prin recunoașterea valorii celor mai buni.

O școală nu poate atinge excelența dacă nu este în atenția comunității locale și dacă comunitatea locală nu constrânge administrația locală să-și îndeplinească atribuțiile.

Nu putem vorbi de calitate în educație, dacă nu este un deziderat comun pentru întreaga societate.

articol pus pe platforma CREDIS, master Management Educational…

Există o relație biunivocă între cer și pământ. Copiii sunt binecuvântări ale cerului prin care armonia și echilibrul pe Terra sunt destinate a fi veșnice, momentan stări iluzorii, întâlnite doar ici-colo, deoarece omenirea nu a ajuns la maturitate deplină astfel încât să investească nepreferențial în educația fiecărei mame și a fiecărui copil.

Vorbim foarte puțin despre planificare familială și consecințele sunt nefaste, dovadă fiind rata mare a întreruperilor voluntare de sarcină. Pe fondul lipsei de educație pentru viața de familie avem mame foarte tinere, de pe băncile gimnaziului sau liceului, dar și copii abandonați în spitale, imediat după naștere. Viața acestor copii cu copii, cât și a copiilor instituționalizați este sub semnul incertitudinii, societatea neavând mecanisme pentru corectarea abaterilor de la normal, astfel încât să avem copii fericiți în familii fericite.

Pare a fi o sincronizare perfectă între planul teluric și planul celest, atunci când ducem cu bine la capăt o sarcină dorită și chiar nedorită, pentru o perioadă scurtă de timp. Starea de bine a mamei se reflectă în tot și în toate. Bucuria maternității împlinește pe viitoarea mamă pe toate planurile: familial, social și spiritual. Un copil este un înger căzut pe pământ, în opinia mea. Starea de bine a mamei contribuie și la făurirea ființei spirituale a vlăstarului ce crește în ființa mamei. Starea de bine a mamei se vede mai întâi de toate în ținuta vestimentară și în bucuria cu care își etalează sarcina. Foarte puțini creatori de modă au preferențial tipare de haine pentru gravide, respectiv haine pentru alăptare. Hotmama.ro este un magazin online destinat viitoarelor mame și femeilor care-și cresc la sân odraslele și aduce în prim plan rochiile de seară special create pentru sarcină sau alăptare, pantalonii flaușați pentru gravide sau colecția office pentru o gravidă activă.

Ca ambasador Hotmama.ro aș colabora cu toți bloggerii din România și cu toate editurile care au scos pe piață cărți despre viața intrauterină a viitorului nou-născut. Pentru început, am putea organiza mese rotunde, în mediul online, cu viitoarele mame pe marginea unor teme de interes general care vizează sarcina, nașterea, lăuzia și vârstele copilului și am putea organiza un concurs pe tema preocupărilor avute de mamă în timpul sarcinii. Cele mai frumoase mesaje ar putea fi premiate cu ținute vestimentare Hotmama.ro. Când Hotmama.ro ar ajunge în opțiunile fiecărei femei gravide, am putea iniția un concurs ”Miss viitoarea mamă” sau doar un concurs de fotografii cu cea mai frumoasă gravidă ce poartă haine Hotmama.ro.

Cu cât mai mulți creatori de modă pentru femeile gravide, cu atât mai bine. Cu cât mai multă atenție pentru mamă și copil cu atât mai mult vom avea o societate sănătoasă, aptă să se dedice ascensiunii sale.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Filmul, oglindă a ficțiunii sau a realității – trecută prin filtrul propriu al scenaristului, regizorului, echipei de montaj, poate educa și transmite cele mai frumoase sentimente și gânduri, dar, la polul opus, poate descătușa energii negative în forul interior al cinefililor, atâți câți or mai fi azi, știut fiind faptul că sediile fostelor cinematografe din România comunistă sunt în zilele noastre simple ruine, iar costul unui bilet face ca sălile de proiecție să fie aproape goale, datorită politicilor defectuoase de marketing.

Filmul, asemeni unei cărți, este un cărăuș al civilizației și al evoluției speciei umane, în pas cu știința și tehnica.

Fascinația cineaștilor pentru ficțiune a pus stăpânire pe lumea filmului. Inteligența cosmică artificială, creatoare a OZN-urile, folosește imponderabilitatea materiei și teleportarea devine posibilă într-o fizică cuantică nedemonstrată sau nedemonstrabilă. Ficțiune sau realitate, ideea teleportării este preluată și filmul pentru întreaga familie – „Jumanji: Aventură în junglă”, care va fi lansat în cinematografele din România în data de 29 decembrie 2017. Filmul este o comedie savuroasă care îți dă frâu liber propriei imaginații și curiozități, atât timp cât personajele trec într-o altă dimensiune prin intermediul unei console de jocuri. Acțiunea se petrece în mintea personajelor sau omenirea este la un pas distanță de noi descoperiri în domeniul legilor ce patronează Universul? Să domine inteligența artificială Universul, atât timp cât omenirea nu-și mai folosește propria inteligență? Să rămâi blocat într-o altă dimensiune, concretizată în planul percepției ca fiind o junglă în care la tot pasul te pândesc pericole iminente, este o experiență care sfidează realitatea și este mai mult de domeniul inconștientului în căutarea unei rațiuni de a trăi aventura și de a ieși din rutina zilnică. Vis sau ficțiune, putem merge pe urmele personajelor, interpretate de actori îndrăgiți ca Dwayne Johnson, Jack Black, Kevin Hart și Karen Gillan, în jurul cărora se cristalizează acțiunea trailer-ului „Jumanji: Welcome to the Jungle”.

Nu este ușor să fii captiv în junglă, în pielea unui personaj Jumanji. Cu siguranță, sub stres, ești mult mai dispus să cauți soluții la situații imprevizibile. În junglă nu prea ai timp să-ți plângi de milă și să analizezi cauzele care te-au adus în altă dimensiune total necunoscută. Trebuie să găsești soluții și, volens-nolens, devii capabil să-ți activezi toate resorturile interioare aflate în stare de latență în perioada de rutină zilnică. Jungla este un spațiu imprevizibil. Legea ei este foarte simplă: mori sau trăiești. Totul depinde de abilitățile tale de a face față unor situații care îți pun la orice pas viața în pericol. Ființe fără ființă interioară îți pot curma viața în orice moment. Pot infecta întreaga junglă cu o otravă care odată ajunsă în sânge produce implozia vaselor de sânge. Curajul, viteza și capacitățile extrasenzoriale sunt extrem de utile în aceste situații, dar nu sunt de ajuns. Dezintegrarea otrăvii la nivelul propriului corp cere ca mentalul să fie în armonie cu întreaga energie cosmică. Și, poți reveni în dimensiunea de unde ai plecat, folosind forța minții. O minte antrenată este o minte care te poate scoate din orice situație critică.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Cum viața fără dragoste este ca o câmpie aridă, prin resorturi interioare nebănuite și chiar inconștiente, căutăm iubirea care să ne întregească aureola sufletului, știut fiind faptul că acolo unde ajunge iubirea totul capătă însemnătate.

Azi sunt un spiriduș. Am venit din prea înaltul cerului. Sunt curios dacă iubirea, darul suprem al zeilor pentru muritorii care au ca destin să ajungă în străfundurile ființei lor pentru a descătușa cea mai puternică energie ce le poate transforma viața într-un miracol, închizând astfel cutia Pandorei, mai are șansa să redevină fluidul vital al planetei.

Ce credeți că am găsit în casele în care am intrat ca o boare? Foarte multe cupluri sunt nefericite și își duc existența de pe azi pe mâine. De multe ori, căsătoria a devenit ca o afacere cu doi acționari. Deși nu-și mai oferă zâmbete, ci doar reproșuri și nemulțumiri, cei doi parteneri trăiesc într-o izolare interioară istovitoare pentru psihic și spirit. De multe ori, partenerii se afundă în găurile negre ale existenței, căutând fericirea în alt cămin, care în funcție de cât de consolidat este cedează sau rezistă ispitei ivite la orizont. Am întâlnit cupluri extrem de fericite în primii ani de căsnicie, apoi relația s-a deteriorat și iubirea și-a pierdut aripile, atât timp cât partenerii au uitat să-și ofere atenție unul altuia. Aș spune că acestea sunt cazuri nefericite, dar sunt cupluri care trăiesc adevărate drame, în care violența domestică și sărăcia nici nu le permit să vadă partea frumoasă a vieții, atât timp cât societatea nu pune accent pe educația pentru viața de familie și nu creează pârghii pentru câștigarea demnității prin muncă și pentru persoanele provenite din medii defavorizate. Am întâlnit și cupluri resemnate, în care partenerii și-au acceptat defectele unul altuia, fără încercarea de a și le corecta reciproc, purtând cu destoinicie o cruce a destinului ales chiar de ei. Să știți că am văzut și câteva cupluri fericite în anturaj și nefericite în realitate. Partenerii devin actori în societate și atât.

Cuplurile cu adevărat fericite dau din prea plinul iubirii lor semenilor și sunt din ce în ce mai puține.

Și cum nu m-am abținut, am urmărit comportamentul cuplurilor și înainte de a pleca de acasă cot la cot. Femeile independente financiar și educate acordă atenție aspectului exterior, oglindit în ținută și machiaj. Bărbații sunt aproape întotdeauna în așteptarea partenerelor care adesea mai au câte ceva de retușat. Nu prea am întâlnit bărbați care să-și schimbe pantofii cu cinci minute înainte de plecare, așa cum fac femeile. Ele își pot schimba total ținuta, în somația ultimelor ”cinci minute, dragă”, spre disperarea partenerelui. Femeile a căror viață este ca o povară nu au timp să se gândească la bluze de damă sau pantofi de damă. De multe ori își duc viața de pe azi pe mâine și bruma de venit o direcționează pentru creșterea odraslelor. Bărbații din medii defavorizate își îneacă amarul în alcool, fără să se gândească prea mult la ținuta lor, a soțiilor sau a copiilor.

În periplul meu prin viața oamenilor, am întâlnit și cupluri în care iubirea nu a murit, fiind întreținută flacăra prometeică a ei prin gesturi tandre și atenție reciprocă, înțelegere, respect și cultivarea pasiunilor comune și fără somația ultimelor ”cinci minute”. La polul opus, am întâlnit și cupluri cu parteneri complet nemulțumiți unii de alții, cel mai adesea soții nefiind de acord cu ținuta soțiilor lor, părându-le acesta a fi prea sofisticată, prea stridentă, prea colorată, astfel încât ultimile cinci minute se transformă într-un adevărat război al orgoliilor.

Am întâlnit și persoane preocupate excesiv de ținuta vestimentară, atât bărbați, cât și femei.

Între noi fie vorba, eu, spiridușul, nu prea agreez toate modelele de azi ale bluzelor și pantofilor de damă sau de bărbat. Creatorii de modă au simplificat totul și tinerii ce sunt încă finanțați de părinții lor aruncă uneori banii pe geam pe produse care nu au o estetică demnă de invidiat. Nici raportul calitate preț nu mi se pare favorabil pentru bugetul unei familii ce trăiește din venitul mediu.

”Creația este rodul prea plinului sufletului omenesc. Frumusețea sufletului se oglindește în frumusețea creației. Muritorii au uitat de sufletul lor, au uitat să caute iubirea în străfundul sufletului lor și uită să caute zilnic fericirea.” – spiridușul

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

George Chapman, poetul și dramaturgul ce a tradus în limba lui Shakespeare Iliada și Odiseea, opere scrise de Homer, afirma că întotdeauna căsătoria este opera destinului. Destinul este rodul deciziilor noastre, în opinia mea. Nu cred că, în cazul în care ar exista un Creator, acesta ne-ar lăsa la voia liberului arbitru, ancorați între bine și rău, suspendați într-un hău existențial în care, de multe ori, așteptăm să intervină pronia cerească pentru a aduce echilibrul și armonia în viețile noastre.

Destinul fiecăruia dintre noi este oglinda propriilor decizii. Destinele individuale conturează destinele națiunii căreia aparținem. Destinele națiunilor previzionează destinul omenirii.

Filosoful francez Auguste Compte, adept al pozitivismului, susține că progresul nu poate fi atins decât atunci când viețile noastre, linii scurte sau lungi intersectate la infinit prin infinite puncte coliniare, au ca repere în planul teluric iubirea și ordinea. Viețile în doi se construiesc cu inima și cu mintea. Eșecul este previzibil, când mintea se subordonează inimii sau invers. În sine, căsătoria este un pas uriaș spre împlinire sau, la polul opus, spre nemulțumire și este foarte important ca, trecând peste efervesența deciziei capitale, să previzionezi și șansa de a trăi zi de zi fericirea în doi.

Viața cot la cot sau frunte lângă frunte începe cu o provocare frumoasă, deloc de neglijat, dirijarea organizării evenimentului care va legaliza în fața divinității și a semenilor legătura… eternă. Intri într-un carusel al deciziilor, pentru ca rochia de mireasă, costumul de ginere, biserica, restaurantul, amenajarea sălii, muzica, meniul, transportul, cazarea să fie impecabile, iar suma momentelor din marea zi să fie de neuitat.

Totul ar merge strună dacă am avea în mediul online un catalog al tuturor firmelor care confecționează sau importă costume pentru miri. Tot în mediul virtual am putea avea și o listă a tuturor bisericilor și mânăstirilor care unesc cuplurile prin taina sfântă a căsătoriei și ar fi ideal să existe și o centralizare a ofertei tuturor restaurantelor din țară. La un click distanță am putea fi și de muzica de calitate, dacă toate formațiile și soliștii de muzică clasică, ușoară sau populară&lăutărească ar avea un clip de prezentare, pe un site comun. Cam greu cu crearea unor astfel de facilități pentru viitoarele cupluri.

Marea și muntele rămân destinațiile preferate ale cuplurilor ce-și permit financiar să iasă din perimetrul localității lor pentru a celebra unirea destinelor. Prietenii mei s-au decis să apeleze la serviciile unui salon de evenimente din Poiana Brașov. Organizarea evenimentului în Brașov are mii de beneficii. Invitații ies obligatoriu din rutina zilnică. Hotelul Royal este alegerea perfectă, o mică oază în împărăția munților.

Condițiile de cazare sunt excelente. Cele 10 apartamente de patru persoane, apartamentul de cinci persoane, cele opt triple și opt duble matrimoniale, camera twin și camera twin superior sunt elegant mobilate și dotate corespunzător. Cazarea este rezolvată, rămâne să vedem ce facilități financiare oferă hotelul pentru ocuparea tuturor apartamentelor.

Alegerea meniului nu este o sarcină ușoară. Prețul începe de la 200 de lei/persoană, cu băuturi în regim open-bar. Foarte importantă este eticheta la servire, iar asta depinde de ospătari și de șeful de sală. Arta servirii nu este deloc de neglijat și aproape că ea lipsește cu desăvârșire, uneori, în unitățile de alimentație publică. Ținuta ospătarilor va fi una impecabilă. Nu vor lipsi mănușile albe și, obligatoriu, zâmbetul care denotă plăcerea pentru meseria pe care și-au ales-o.

Cum la orice petrecere muzica dă tonul, prietenii mei s-au gândit să aibă ca invitați soliști de muzică populară&lăutărească și ușoară, dar și muzică clasică. Se tem că sonorizarea pentru acest gen de muzică nu va fi tocmai cum trebuie, dar au primit încurajări că totul va fi bine. Vor fi și momente comice. Va fi o nuntă spectacol de calitate… Va avea și o tematică multiculturală. Vor fi presărate obiceiuri și datini japoneze, aduse chiar de băștinași japonezi, asta în toate momentele de răsfăț culinar, căci am fost asigurați că gustul și aspectul bucatelor va fi desăvârșit, ca la un hotel care are stele Michelin.

Va fi o nuntă de neuitat!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Când nu mai găsești nimic a fi uluitor în caruselul existențial, devii un adult, de multe ori, nesuferit, obtuz, preocupat de mici ambiții, ros de anumite orgolii și te desprinzi astfel de lumea bucuriei șăgalnice și de candoarea vârstei în care nu pui preț decât pe zâmbetul celor din preajma ta. Undeva, acolo, în forul tău interior, copilul de odinioară te privește timid, timorat, sufocat de propria-ți maturitate, așteptând momentul prielnic să renască asemeni păsării Phoenix, să răspundă cu zâmbet la chipuri încruntate, să nu poarte ranchiună celor ce-l blamează, să aducă bucurie celor din jur fără să ceară nimic în schimb.

Redevin-o copilul de odinioară! Înconjoară-te de prieteni! Wu Xing îți redeschide porțile spre vârsta gesturilor spontane și dezinteresate, invitându-te, prin Share and Play, să dai frâu liber imaginației! Comandă în grup mâncare chinezească și lasă copilul de odinioară să întărească caracterul adultului de azi. Vei fi surprins să resimți vitalitatea celei mai frumoase vârste în aroganța vârstei actuale.

Totuși, nu poți deveni creativ peste noapte. Pentru a câștiga marele premiu un smartphone Huawei P10Lite,  înconjoară-te de prieteni și, obligatoriu, de copii. Vei fi surprins să constați cât de ingenioși sunt și, sigur, ei vor deveni un catalizator și pentru propria-ți imaginație. Într-o zi de toamnă ploioasă, în mijlocul prietenilor și al copiilor, reînvață să redevii copil! Cu siguranță, cu dragonul sau balonul zburător construit din cutiile Share and Play, copiii te vor duce imaginar pe întreg mapamondul, vor reînvia zânele și spiridușii și le vor cere ca toți copiii lumii să fie fericiți. Tu, adultul, ai uitat asta, pentru că ai uitat că ai fost copil! Ai uitat și să vezi copilul care se joacă în nămol sau moloz, care are drepturi doar pe hârtie și, în aceste condiții, tu te declari mulțumit că odrasla ta beneficiază de tot confortul. Share and Play ar putea ajunge într-o zi de toamnă ploioasă la copiii dintr-un sat uitat de Dumnezeu și emoticonurile vesele le-ar putea însenina pentru o clipa existența ancorată într-o lume nepăsătoare…

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Avicenna, filosof, scriitor, medic și cercetător al naturii, știit de origine persană, denumit de arabi ”al treilea Aristotel”, găsise cafelei efecte terapeutice și o administra ca medicament. Se pare că etiopienii preparau chiar un fel de vin, prin fermentarea în apă a boabelor de cafea bine uscate. Pierdută undeva în timp, istoria cafelei ne aduce în prim plan, ca țară de origine a boabelor greu masticabile, Etiopia, situată în Cornul Africii. Prima cafenea din Europa a fost deschisă la Veneția, în anul 1672, iar în anul 1700 existau în Londra un număr impresionant de cafenele pentru acea vreme. Prima cafenea din lume a fost cafeneaua turcească, deschisă în anul 1453, după ce cafeaua a fost adusă la Constantinopol.

Se pare că licoarea magică care ne încântă diminețile acasă, la serviciu sau în timpul liber, indiferent pe ce continent am trăi, este cafeaua. Fie că este vorba despre ritualul de preparare al cafelei boabe sau al cafelei de tip monodoze, cafea la ibric, cafea la filtru, la espressor sau tonomat, aroma fină sau intensă și gustul rafinat și echilibrat al tipurilor de cafea cuceresc întreaga lume. Se pare că multe din momentele plăcute sau neplăcute din existențele noastre sunt trăite în aromă de cafea. Sunt persoane care consumă cafea în mod excesiv, devenind dependente de licoarea cu efecte stimulante care alungă pe moment  senzația de oboseala și  de somnolența și care, consumată în exces, poate duce în timp la stări nedorite ca tahicardie, nervozitate și insomnie…

Mă număr printre persoanele care pot trăi fără cafea sau, mai degrabă, mă număr printre persoanele care preferă ocazional cafeaua puternic aromată, concentrată, cu un gust și o aromă inconfundabile, fără a agrea cafeaua slabă, cafeaua ceai. O cafea la birou este un prilej de petrecere a unei pauze în preajma colegilor, un moment de răgaz și de comuniune în jurul unei idei pro sau contra. Mă tem că și cafeaua a devenit o rutină. Ea este asociată cu un viciu, fumatul, și devine un automatism, uneori.

Momentele cheie ale vieții le poți trăi în aromă de cafea, important este să găsești cea mai bună cafea și  să fii înconjurat de oameni cu preocupări ce depășesc limita rutinei zilnice.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Un vechi proverb afirmă că temeiul sănătății și, în același timp, oglinda simțirii este curățenia. Misionarii secolelor XVIII și XIX predicau ”doctrina curățeniei”, considerând mizeria un păcat. Au fost și lozinci care au avut ca scop conștientizarea necesității curățeniei fizice, esențială și la fel de importantă ca și curățenia morală și spirituală. Louis Pasteur și alți cercetători au demonstrat că bolile sunt declanșate de agenți patogeni care se dezvoltă în mediile certate cu curățenia, ei deschizând drumul unor măsuri de ocrotire a sănătății publice fundamentate pe cercetări științifice. Nu s-a demonstrat încă științific că lipsa curățeniei morale și spirituale are și ea un impact asupra sănătății indivizilor, dar efectele sunt vizibile în comportamente distorsionate și haotice, în zilele noastre luând o amploare îngrijorătoare homosexualitatea, prostituția, pornografia și concubinajul. Curățenia gândurilor ne asigură echilibrul și pacea interioară, iar curățenia fizică, fie că este vorba despre cea corporală, a locuinței și a mediului, ne asigură starea de confort în tot și în toate acțiunile cotidiene.

Vorbind de curățenie, vorbim de igienă. Sunt reguli de bază care țin de igiena personală, de igiena locuinței, de igiena spațiilor publice și igiena factorilor de mediu.

În zilele noastre, încă putem vorbi de lipsa condițiilor care să asigure decența vieții și calitatea ei, în special în mediul rural, cu toate acestea se pare că incidența bolilor este mai mare în mediul urban decât în rural, ceea ce demonstrează că igiena mediului este precară. Cum de igiena spațiilor publice și a mediului răspund anumiți decidenți, de multe ori uităm să le cerem acestora îndeplinirea atribuțiilor și ne expunem aproape cu voie unor condiții precare de igienă.

Igiena corporală și igiena locuinței cad în atribuțiile fiecăruia dintre noi. Curățenia unei case este responsabilitatea tuturor celor ce locuiesc în ea. De la săpunul de casă, preparat din grăsime râncedă, azi am ajuns la tot felul de produse de îngrijire corporală, care mai de care mai frumos mirositoare, fie că este vorba de săpunul lichid, de gelul de duș, de șampon, de balsam, de creme și uleiuri esențiale.  Și paleta produselor pentru îngrijirea locuinței a cunoscut o amploare demnă de luat în seamă, furnizorii acestor produse fiind într-o competiție continuă pe segmentul raport calitate preț corect. Produsele Nufăr și Triumf, experti in curățenie, fac curățenia mai ușoară și sunt eficiente. Se pare că majoritatea românilor fac curățenie generală de două ori pe an, de Paște și de Crăciun. Italienii fac săptămânal sau în fiecare lună. Acum nu știu ce spun statisticile despre gradul de sănătate a celor două popoare, dar ar fi interesat de comparat anumite studii științifice.

Vin sărbătorile de iarnă! Pentru mine spiritul sărbătorior de iarnă vine odată cu reclama celor de la Coca-Cola, ce aduce în prim-plan chipul vesel și mulțumit al lui Moș Crăciun și sania cu reni, urmată de vagoane pline de sticle de Coca-Cola.

 Cu produsele Triumf și Nufăr, curățenia este o plăcere, chiar și pentru cei ce nu agreează să desfășoare astfel de activități. Și cum petele sunt la ordinea zilei, nici ele nu mai reprezintă o sursă de nemulțumire, atât timp cât Nufăr Scos Pete curăță repede și îndepărtează petele persistente de pe orice țesătură, indifertent de culoarea materialului.

Ceea ce este grozav pentru zilele noastre este faptul că au apărut firmele de curățenie. Din păcate costurile serviciilor sunt supradimensionate pentru veniturile medii din România și administrațiile locale nici nu au baze de date cu posibilii furnizori de astfel de servicii sau persoane cu pregătire în domeniu. Un bătrân singur se află în imposibilitatea de a-și menține locuința curată, atât timp cât nu mai are aparținători, de exemplu. Înarmată cu produsele de curățenie, voi apela la serviciile unei persoane suport pentru curățenia de iarnă.

În anul 1874 a apărut în România prima lege sanitară și ea viza organizarea sistemului sanitar, dar abia cu începutul secolului XX sistemul sanitar a fost capabil să aibă personal care să meargă la domiciul membrilor comunității locale pentru a constata respectarea condițiilor de igienă, obicei pierdut, se pare, în zorii mileniului III, în România membră a marii familii europene din anul 2007.

Dacă în anul 1100 auzisem de băi publice și în următoarele cinci sute de ani am construit patru, azi nici vorbă de așa ceva, dar există un procent al populației care își permite accesul la saloanele SPA, iar la polul opus avem sate fără canalizare și fără apă curentă, chiar fără curent, fără cabinete medicale stomatologice. Avem în piețe agroalimentare toalete publice contra cost și complet neigenice, iar de dușuri publice pentru oamenii străzii nici nu s-a auzit până acum, aceștia fiind sortiți să-și ducă zilele de pe azi pe mâine, emanând în jurul lor mirosuri insuportabile, până ajung într-un centru destinat oamenilor străzii sau la spital, atunci când gerul este năpraznic. Igiena se-nvață în condiții de igienă! Dacă igiena corporală este la standarde, iar igiena mediului este precară, ceva din educație lipsește cu desăvârșire, toate tipurile de igienă fiind obligatorii.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Starea de bine depinde de foarte mulți factori. Starea de bine este oglinda sănătății fizice, psihice și mentale. Sănătatea fizică depinde de moștenirea genetică, dar și de obiceiurile alimentare și înclinația pentru mișcare. Sănătatea mentală este rezultatul efortului intelectual depus pentru a dezlega enigmele vieții prin conectare la izvorul cunoașterii, nu prin îngurgitare, ci prin operare cu cunoștințele descifrate. Sănătatea psihică depinde de stima de sine și de capacitatea fiecărui individ de a ajunge să opereze cu nivelul superior al conștiinței. Stima de sine este o aură care te poate deveni o rampă a lansării, dar și o pantă a de căderii în dizgrația anturajului. O stimă de sine înăscută atrage antipatii. O stimă de sine dobândită prin avere, printr-un mariaj reușit sau prin coaliții cu persoane care lucrează foarte mult cu nivelul inferior al conștiinței este mult mai ușor acceptată în societate decât o stimă de sine înăscută și dublată de alte calități pozitive, în opinia mea.

De multe ori ajungem la concluzia că haina îl face pe om. Aspectul este primul amănunt care ne atrage atenția la o persoană. Volens-nolens, prima dată vedem ținuta vestimentară și ea poate fi comună, obișnuită sau poate fi o ținută elegantă, ”la patru ace”, rar întâlnită în mediile sociale, deoarece rutina zilnică, grijile cotidiene și, de ce să nu o spunem, salariile mult sub nivelul UE, ne îndepărtează de una din cele mai frumoase preocupări, atenția pentru înoirea garderobei, lună de lună, cu haine în pas cu moda. Nevoia de bază pentru vestimentație există. Ofertă există, dar prețurile pentru ținute de vis depășesc cu mult veniturile unei familii. Și au apărut soluțiile de compromis, magazinele second-hand. Dacă porniți la pas prin orașele dumneavoastră, veți constata că la fiecare colț de stradă se află un magazin second-hand cu haine, chiar pantofi și ghete, exceptându-le deja pe cele de mobilier și electrocasnice.

Starea mea de bine psihic depinde în primul rând de tocurile pe care le port și de lacul de pe unghii. Nu este de neglijat nici coafura, nici croiala fustei sau a rochiei sau calitatea materialului din care sunt confecționate piesele vestimentare, accesoriile, parfumul, machiajul.

Oferta de rochii elegante și de sacouri și costume pentru bărbați este vastă, dar toate mi se par opera unui croitor zgârcit, dispus să taie materialul ca și cum ar fi un Hagi Tudose ce-și umple salteaua cu petece, astfel încât piesele vestimentare par cupite, fără o linie amplă a croielii. Pantofii și ghetele aduc elemente de distincție evidentă, dar și aici creatorii par a fi în pană de idei.

La unul din interviurile la care am luat parte, în București, elementul generator de disconfort la momentul acela erau doar cele zece kilograme acumulate în plus peste greutatea normală și surpriza pe care am avut-o ca în comisie să fie o persoană pe care o cunoșteam. La cel de-al doilea interviu, la CCD MH, aveam un disconfort stomatologic. Ținuta vestimentară trebuie să fie întotdeauna dublată de atitudine, în opinia mea. Sunt oameni care au două costume și le poartă zi de zi ca și cum ar avea costume confecționate de cei mai mari creatori de modă. La polul opus sunt oameni care au haine de firmă, dar nu au nicio vlagă socială, fiind încrezuți și aroganți.

Este foarte important să fii atent la ținuta vestimentară, dar este la fel de important să fii atent la atitudine, la comportament, la  maniere!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Ecuația economiei de piață universal valabilă pune semnul egal între cererea și oferta de servicii sau bunuri. Există o dinamică a cererii care este în funcție de nevoi, venituri și prețuri și astfel apare o dinamică a calității ofertei, volens-nolens. Am să folosesc un exemplu simplu. Toți indivizii au nevoie să meargă la frizer. Există nevoia. Ce propune piața serviciilor, în acest domeniu? Saloane elegante cu prețuri mari sau simple săli dotate cu un minim necesar, cu costuri mai mici și totuși nu atât de mici încât persoanele să nu găsească soluții ieftine.

Sunt vânzător într-un magazin ce comercializează produsele firmei Edifier, firmă care a depășit granițele Chinei, țara de origine, devenind în timp o organizație internațională cu piață de desfacere în America, Europa, Orientul Mijlociu și Asia-Pacific și am ca target creșterea cifrei de vânzări la sistemul audio S2000Pro, sistem care poate fi asociat foarte bine cu – avansul tehnologiei, design-ul deosebit și calitatea neîndoielnică.

Știu foarte bine că brandul Edifier este definit de pasiunea pentru sunet, pentru design și pentru calitate, rămâne ca prin politicile de marketing sistemul de boxe S2000Pro să ajungă la cât mai mulți împătimiți de claritatea sunetului, de tehnologia de sunet de ultimă generație, de design-ul clasic cu tendințe moderne, de calitate, într-un cuvânt.

Am beneficiat de formare în domeniul vânzării produselor firmei Edifier. De cunoștințele mele și de modul de a interacționa cu clienții depinde planul meu de vânzări lunar, salariul meu și, de ce nu, producția internă a firmei. Pentru că vremea reclamelor pe hârtie este în zorii decăderii ei, firma Edifier își promovează produsele prin panouri de reclamă electronice, în colaborare cu alte firme concurente. Firma este adepta sloganului ”Cel mai bun să ocupe podiumul!”… Datorită acestei tip de reclamă, ușor de gestionat de la distanță și în pas cu tehnologia, magazinul este plin de curioși, curioși care vor să se convingă de design-ul noului produs, cât și de îmbinarea armonioasă a sunetului cu tehnologia la sistemul de boxe S2000Pro, un sistem elegant și luxos. Blaturile originale de mesteacăn adaugă accente de calitate care se pliază pe orice decor. Boxele au multiple conexiuni optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth, iar sistemul este prevăzut cu patru presetări: vocal, monitor, clasic și dinamic. OK! Cât de util este un sistem audio? Câți cumpărători credeți că pot atrage? Câți clienți au un home cinema acasă și câți tineri își pot permite un sistem de boxe de ultimă generație?

Sistemele audio sunt imperios necesare în spațiile destinate publicului, în restaurante, școli, instituții de stat sau private, în cadrul organizării unor evenimente ce impun amplificarea sunetului și sunt mai puțin folosite la domiciliu, cu atât mai mult dacă locuința are un minim de 50 de metri pătrați, condiții care nu permit experiențe acustice excelente, la puterea de 130 watt, folosind un bass de 5.5” cu diafragma din aluminiu, așa cum este prevăzut sistemul de boxe S2000Pro. Pentru acasă, rămân o soluție viabilă BOXELE 2.0 EDIFIER, RMS: 4W (2W x 2), bass reflex port, USB power, black „R12U”. Sistemul audio S2000Pro, dacă ajunge pe mâna unui tânăr pus pe șotii, poate trezi un cartier întreg! La sistemele audio, oferta este mai dinamică decât cererea!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Consider că suntem un popor cu un ușor retard pe toate planurile…

În timp ce noi strângem bani să ridicăm biserici peste biserici, fie ele și catedrale ale neamului, în detrimentul unor lăcașe de cult de o valoare inestimabilă ce sunt lăsate azi în voia degradării, ei bine, americanii construiesc parcuri bucată cu bucată, din fonduri publice și private, cu susținere financiară din partea Guvernului cât și a cetățenilor și permit tinerilor din lumea întreagă să le cunoască cultura și istoria.

Experiența americană într-un program  Work and Travel Vacante Speciale este foarte tentantă din punct de vedere al obiectivelor turistice și mai puțin atractivă din punct de vedere al ofertei locurilor de muncă, dar visul american se poate concretiza mult mai ușor azi decât odinioară. CND Vacanțe Speciale, prin programul work and travel, program de schimb cultural internațional al SUA, aduce mai aproape de orice tânăr tărâmul descoperit de Cristofor Columb, tărâm care a fascinat mii de oameni de-a lungul secolelor și el poate deveni un program care să ofere oportunități de studiu și de muncă studenților din întreaga lume, pe oricare din continentele mapamondului, în contextul granițelor unanim deschise, știut fiind faptul că hotarele unei țări sunt linii imaginare și invenții umane pentru delimitarea spațiului și a proprietății.

Job work and travel oferă șansa studenților de a descoperi America, de a interfera cu cultura americană, de a călători prin locuri de neuitat și de a munci pe perioada vacanței de vară, câștigând experiență în toate aceste domenii. Orice student la zi al unei facultăți acreditate poate ajunge în SUA pentru un schimb cultural de muncă și călătorie, pe o perioadă de patru luni.

Dacă ești student, nu rata oportunitatea de a vizita America, o țară care nu uită să viseze și să-și concretizeze visele în realitate!

Poți vizita Parcul National Great Smoky Mountains, aflat la granita dintre Tennessee si Carolina de Nord, construit pe vatra indienilor Cherokee, strămutați la est de Mississippi River, la vremea respectivă. Parcul a fost  deschis turiștilor din întreaga lume la data 15 iunie 1934 și are și un patron spiritual, începând cu anul 1940,  pe presedintele care a deținut patru mandate consecutive la Casa Albă, pe Franklin Delano Roosevelt. Parcul păstrează încă viu spiritul triburilor vechi Appalachia,  Traseul Appalachian întinzându-se de-a lungul a peste 70 de mile din suprafața rezervației naturale intrate în Patromoniul Mondial UNESCO în 1983.

Dacă vrei să vezi ursi grizzly, reni si elani și natură sălbatică, vizitează Denali National Park, atracția principală a statului Alaska. Ai zeci de opțiuni de petrecere a timpului liber, cele mai tentante fiind plimbarea cu barca pe Nenana River si zborul in jurul celui mai înalt vârf al Americii de Nord, McKinley.

Dacă ai ajuns la o companie din SUA care oferă locuri de muncă studenților internaționali, nu trebuie să ratezi, în timpul liber, monumentul memorial ce înfățișează pe cei mai temerari președinți reformatori ai SUA, George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt, sculptați în Muntele Rushmore.

Work and travel pentru studenti este o oportunitate și pentru tine, studentule iubitor de cunoaștere! La revenirea în țară, poți compara cultura și civilizația poporului american cu a propriului popor și mai ales cultura idealurilor, la care se pare că noi suntem corigenți.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

În țările dezvoltate ale Europei, franciza reprezintă cea mai răspândită formă de antreprenoriat. Există sute de oportunități de afaceri sub forma francizelor de succes și pentru antreprenorii din România.

Prin intermediul francizelor, brandurile internaționale au ajuns în România. Ideile de afaceri sunt centrate în jurul educației (grădinițe și școli), desfacerii (magazine de retail), servicii (cafenele, spălătorii, restaurante, hoteluri), cosmetică și îngrijire (saloane de înfrumusețare), mișcare (săli de sport).

Este salutară ideea care susține, începând cu anul 2017, finanțarea antreprenorilor, pentru a deschide o afacere în franciză, prin programul Startup Nation Romania. Aș prefera o franciză start-up, o franciză pe care să o construiesc eu de la zero, dar găsesc atractivă și franciza Patiseria Tineretului, franciză ce ar putea ajunge în toate orașele țării și în curtea tuturor școlilor și liceelor, cu atât mai mult cu cât este o franciză autohtonă care își propune și implicarea activă în proiecte de responsabilitate socială sau proiecte educaționale. De ce în curtea liceelor? Probabil nici nu ar fi posibil, fără hârtii și aprobări de la Primărie, dar în toate pauzele elevii ies din spațiul școlii și merg la magazinele stradale sau hipermarket-uri, dacă nu se opresc cumva mai întâi în fața școlii să fumeze nestingheriți de nimeni o țigară. De cele mai multe ori întârzie la ore, ceea ce face ca spațiul școlii să fie un du-te vino și după ce clopoțelul a sunat. Unii dintre elevi își savurează produsele cumpărate chiar în timpul orei, uneori discret, alteori fără jenă, uitând de regula bunului simț. Patiseria Tineretului ar putea amenaja în curtea fiecărui liceu un spațiu pentru servirea produselor comercializate, astfel încât elevii să nu mai mănânce în sala de clasă, la colțul străzii sau pe holurile liceului.

Când spunem franciză, spunem brand înregistrat și protejat, model de succes testat în timp prin calitate demonstrată, prin politică și obiective îndreptate spre client. O franciză de acest tip ar putea doborî pe micii producători din piața locală, dar ar putea și să-i provoace la competiție loială, astfel încât să apară o nouă franciză autohtonă cu adresabilitate liceenilor și nevoilor lor de alimentație sănătoasă.

O altă franciză care ar putea ajunge în spațiul școlilor este franciza Logiscool, o franciză care-i învață pe copii și pe adolescenți programare pe calculator, pregătindu-i pentru noile meserii ale viitorului, prin programe de after-school și tabere de vară.

Pentru a profita din plin de avantajele unei francize aș apela la serviciile de asistență pentru înțelegerea particularităților afacerii și definirea așteptărilor.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

 ”Cărțile sunt glasuri eterne în spațiu” – Alexandru Vlahuță.

Răsfoind titlurile cărților din biblioteca online a Editurii RAO, am ajuns la concluzia că nu am un personaj anume preferat, ci în fiecare carte pe care am citit-o m-am identificat cu fiecare protagonist ce a dat viață firului narativ al scrierii, suprapunând peste planul real sau ficțional al cărții propriul meu algoritm de gândire, judecând, analizând profilele psihologice creionate de autor și interpretând interferențele conjuncturale asupra destinului personajelor și al romanului, încercând să interceptez mesajul celui ce din prea plinul minții sale a lăsat moștenire secolelor prezente și viitoare capodopere literare nemuritoare. Este aproape imposibil să nu te atașezi emoțional de personajul în jurul căruia se naște intriga unui roman.

Sunt foarte multe personaje alături de care am trăit empatic datorită talentului scriitorilor de a creiona profile psihologice, situații comice sau tragice, cadre istorice, descrieri în amănunt ale unor secole, căderi și preamăriri ale indivizilor sau națiunilor. Unul din romanele care evidențiază primitivismul secolelor apuse, aducând în prim plan și puterea bisericii de a condamna la moarte, prin sânzurare în piața publică, fără drept de apel, pe cei suspecți de a încălca legea, și chiar de a folosi forțele oculte, este Notre Dame de Paris, scrisă de același autor al romanului Mizerabilii, Victor Hugo. Personajul al cărui destin a fost funest și impresionant – Esmeralda, nedespărțită de Djali, căprița cu care încerca să impresioneze publicul pauper adunat în fața impunătoarei catedrale Notre de Paris, roman a cărei acțiune se desfășoară la sfârșitul secolului XV și începutul secolului XVI, în Parisul Evului Mediu, este personajul al cărui destin a fost frânt datorită unor cutume ale secolelor trecute și este personajul alături de care am râs, am plâns și am deplâns destinul său implacabil.

Esmeralda nu a avut șansa să citească. Tinerii zilelor noastre au această oportunitate, dar foarte puțini profită de ea.

Oare, ce carte i-ar place Esmeraldei? Bâlciul deșărtăciunilor, în care întâlnim antieroi notorii și oameni ai mizelor mărunte? Poate doar pentru a înțelege că banii și puterea nu conduc neapărat la fericire sau mulțumire sufletească…

Cartea 1001 de zile care au schimbat lumea ar putea-o edifica asupra reperelor de care s-a folosit omenirea pentru a înțelege și schimba cursul istoriei, incidentele memorabile și evenimentele dezastruoase fiind doar rodul deciziilor umane concretizate în fapte, peste care se suprapune indubitabil forța naturii…

Esmeralda ar avea o paletă largă de opțiuni în consolidarea culturii sale literare, având la dispoziție catalogul editurii RAO, cu titluri noi și titluri vechi.

Cu siguranță Esmeralda și-ar dori să găsească în spațiul virtual toate cărțile ce au adus lumina cunoașterii în evoluția speciei umane, recenziile acestor cărți și biografiile autorilor lor..

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Fiecărui secol îi corespunde un stil care se oglindește în arhitectură, în artă și în modă, toate fiind forme de expresie ale sinelui cultivat prin educație. Renașterea italiană se presupune a fi izvorul primelor manifestări ale modei, poziție revendicată și de alte țări civilizate ca Franța, Spania și Anglia. Rochia Empire, care prin croială demarca talia de sub bust, a fost  impusă în societatea elevată a Franței de Josephine, soția lui Napoleon Bonaparte. De la pălării ca turlele bisericii, la bonete, rochii lungi și juponul pe cercuri, la rochia pe corp și cloș, la apogeul Belle Epoque – cu decolteuri largi și tone de mătase, moda a trecut brusc la un alt stadiu. După primul război mondial, rochia s-a scurtat și corsetul a fost scos complet din uz. În anii ’20 femeile renunțaseră deja la ținutele și coafurile sofisticate, apelând la ținute practice, simple, de inspirație masculină, ca taiorul. Coco Chanel a deschis o nouă eră în modă, cu multă libertate în expresia vestimentară, oglindită în modă prin fuste scurte, machiaj și accesorii.

Bumbacul, inul și lâna, satinul, catifeaua și mătasea au avut epoca lor de glorie. În anii ’30 veselia cromaticii vestimentare era acceptată în partea a doua a zilei, dimineața având trecere culorile închise. De la mânecile bufante și pernuțele pentru umeri, la umeri goi și talie de viespie, fuste largi și vaporoase până sub genunchi și accesorii feminine, în anii ’60 ținutele ajung să fie extrem de simple. Sotia fostului președinte american John F. Kennedy, Jacqueline Onassis, a impus moda  jachetelor ușor cambrate și trenciurile cadrilate. Moda zilelor noastre o datorăm în bună parte anilor ’70, care au adus în prim plan moda hippie. Urmează apoi fustele foarte scurte, colanții, tricourile cu un umăr gol, spiritul nonconformismului acaparând lumea modei până în zilele noastre

Cu siguranță  eleganta este mai mult o chestiune de personalitate, decât de moda unui deceniu sau an.

Care este moda începutului de mileniu III? Putem vorbi de linii de modă cu adresabilitate pentru tineri, adulți sau vârstnici? Putem vorbi de impunerea unui stil prin grație, eleganță și disticție, exceptând casele regale și mediile diplomatice? Care este moda impusă de designerii vestimentari pentru ținuta străzii? De multe ori nu exprimăm nimic prin felul în care ne îmbrăcăm și modul în care trăim. Să devenim proprii noștri designeri vestimentari? Aveam o astfel de pasiune, cu ani în urmă. Îmi modificam singură fustele, tăiam rochiile, le ajustam. Pentru că într-una din zile, în plină zi, pe o stradă cu canalizări care nu făceau față ploii torențiale, un autovehicul a trecut în viteză și m-a împroșcat de sus până jos, a trebuit să renunț la paltonul deschis la culoare, după ce am încercat să-l modific, înlăturând partea care îmi aducea aminte de un Dalmațian. Cu și  mai mulți ani în urmă am modificat un palton de bărbat și l-am purtat o iarnă întreagă. Cu cele mai simple piese vestimentare, cordonul, cravata sau eșarfa, în situații limită, îmi prind părul în zilele toride sau la duș, îmi las telefonul în pantofi sau pot să-i folosesc chiar să bat  un cui. #WeAreTheAnswear

Eleganța fără maniere este ca un măr frumos în exterior și stricat în interior. Moda fără o linie a eleganței vizibilă pe stradă este aproape inutilă. Se pare că totul izvorăște din mintea educată: eleganța, distincția, manierele, simplitatea și respectul pentru calitate…

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Purtând numele zeului Marte, a patra planetă de la Soare poate deveni în timp planeta războinică, pentru că întreg spiritul muritorilor poposește în focul iadului, iar, într-un final, spiritul, deliberat complet de viața pământeană, cu greu purificat, rămâne ancorat pe planeta roșie, deoarece spațiul cosmic este perturbat continuu de experimente ce nu permit undelor pure să ajungă la sursa primară, la zeul solar, și nici reîntoarcerea lor pe pământ cu viteză mai mare decât viteza cu care își pierd muritorii energia pură cu care sunt investiți la naștere nu este posibilă. Universul caută și găsește soluții, în aceste condiții. Energia pură, captivă pe planeta Zeului Războiului,  este constrânsă să se materializeze sub forma unor corpuri fizice diforme, care, prin teleportarea materiei organice și prin accesarea tuturor nivelelor de inteligență ale secolelor apuse,  crează halo-ul unor nave supersonice imateriale, care brăzdează discret cerul în căutarea unor energii umane ce păstrează candoarea ființei neatinse de relele din cutia Pandorei.  Marțienii privesc cu uimire cum Planeta se scufundă într-o existență anostă, fără niciun echilibru între ființele telurice și între acestea și Univers, fără ca locuitorii planetei să mai fie interesați de forța intelectuală a secolelor apuse și de reîntregirea ei.

„Dincolo de orizont”, filmul science fiction care va ajunge pe marile ecrane ale cinematografelor din toată țara odată cu ziua premierii,  în data de 3 noiembrie 2017,  având în distribuție actori cunoscuți, ca Frank Grillo, aduce în prim plan furia dezlănțuită a extratereștrilor care, din dorința de a păstra unicitatea Planetei ce menține viața prin suflul, îmbinarea și sincronizarea energiei cosmice cu materia organică, răpesc și atacă muritorii.  „Beyond Skyline”  poate fi privit ca un semnal de alarmă subliminal asupra viitorului planetei. Atât timp cât ne depărtăm de cunoaștere, bine, frumos și adevăr, poate începe agonia pe Terra, prin care forme de energie superioară tind să ne anihileze propria energia pentru a o reactiva și reconecta la energia primară, chiar dacă asta ar însemna decimarea vieții pe planeta pământ.

Când ești pus față-n față cu o altă civilizație, complet neprietenoasă, aproape nu mai ai timp să te gândești la cauze, ci doar la soluții. Ca să lupți împotriva unei specii absolut necunoscute este un soi de sinucidere curată. Luptele, întotdeauna, se termină cu pierderi de vieți. Dacă aș fi detectivul Mark Corley, aș lua legătura cu Departamentul Zamolxe România și oameni cu capacități paranormale și câmpuri energetice antrenate să lucreze pe mai multe frecvențe ar putea aplana conflictul între pământeni și marțienii captivi pe Marte, conflict declanșat doar pentru simplul motiv că oamenii cheltuie sume fabuloase pentru studierea cosmosului și mult mai mici și neuniform distribuite pe Terra pentru educație.

P.S: Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Jacques-Yves Cousteau, exploratorul vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, afirma că de cele mai multe ori uităm că cercul apei se suprapune peste cercul vieții, și, deși știm că viața este dependentă de existența resurselor de apă potabilă și fără apă nu există viață, de nenumărate ori nu acordăm atenție calității apei. Ivo Andrić, scriitorul sârb, laureat al Premiului Nobel în anul 1961, într-o viziune tentată de pesimismul deformator al realității, în ”Ex Ponto”, consideră că apa poate înmagazina durerea și suferința secolelor apuse, dacă durerea și suferința sunt stări de spirit ale unui secol. Probabil nu am mai bea apă, dacă afirmația ar fi veridică sau, la polul opus, dacă am simți suferința și durerea secolelor apuse într-o picătură de apă, am depune eforturi să fim fericiți, pentru ca urmașii noștri să nu cunoască nefericirea.

Probabil fericirea și nefericirea secolelor de ieri și de azi depind de deciziile din plan personal și social, dar sănătatea unui organism depinde de consumul de apă și de calitatea lichidului miraculos, împuternicit de zei să devină seva vieții.

Suntem 70% apă. O bună hidratare menține echilibrul hidric la pragul superior, prin care se asigură în primul rând activitatea metabolică celulară. Ce se-ntâmplă, dacă nu bem apă? Corpul este în căutare de soluții, atunci când nu beneficiază de o hidratare corespunzătoare. Prin mecanisme care vizează inteligența artificială, corpul atrage colesterolul în jurul celulelor deshidratate, pentru a  întârzia stafidirea lor și îmbolnăvirea organelor interne. Este aproape indubitabil, în aceste condiții, că materia dă dovadă de inteligență.

Trebuie să fim destul de inteligenți și să înțelegem mesajele corpului uman. Trebuie să fim atât de inteligenți încât să nu permitem deshidratarea propriului corp, consumând apă doar când și când. Dacă bem apă ocazional, celule se intoxică și corpul devine spațiu invaziv chiar pentru celulele cancerigene. O bună hidratare înseamnă consumul a două pahare de apă dimineața, două pahare înaintea mesei de prânz și alte două înaintea cinei, un pahar înaintea gustării de la ora 10 sau 11 și altul înaintea gustării de la ora 17. O bună hidratare este perfect corelată cu programul meselor. De cele mai multe ori, mesele nu mai sunt regulate. Angajatorii nu au contracte cu restaurantele pentru ca salariații să beneficieze de masa de prânz. Se mănâncă pe stradă, prin birouri, pe unde se apucă. Cu toate că nu se îngrijesc de regimul de alimentație al angajaților, sunt firme care investesc în asigurarea necesarului de apă de calitate,  apă de izvor, pentru angajați.

La Fântâna – este o apă de izvor cu gust plăcut și cu conținut echilibrat de săruri minerale. Este  extrasă din Mitrovo Polje (Serbia), o regiune a munților cu pini și stejari, ce se află departe de sursele de poluare. La Fântâna de o,5 l este o apă recomandată pentru consum zilnic, acasă, la serviciu sau la diverse evenimente.

Apa de izvor ar trebui să fie îmbuteliată în recipiente de sticlă și mai puțin în recipiente de plastic. Plasticul poate altera proprietățile fizico-chimice și bacteriologice ale apei și el este greu biodegradabil.

Nu uita! Înainte de a lua medicamente, pentru a-ți ameliora starea de sănătate, revin-o la obiceiul sănătos de a bea cel puțin un litru de apă pe zi iarna și doi litri de apă vară. Dacă apa pe care o bei este o apă de calitate, aerul pe care-l respiri nu este viciat,  alimentația este cumpătată și rațională și ai deprinderea de a face zilnic mișcare, ești o persoană care doar  salută medicul și nu-l vizitează.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Un vechi proverb japonez susține că acțiunea fără viziune este un coșmar și zi de zi pare să ne convingem de veridicitatea lui. Acționăm haotic în toate sistemele: medical, educațional, juridic, politic și chiar energetic.

Locuința în care stau, asemeni multor locuințe, nu are un certificat energetic, deci nu are estimat consumul de energie pentru încălzire, climatizare, iluminat, ventilare și producere de apă caldă. Cum instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă nu este impusă prin legislație națională și cum programul ”Casa verde” este un concurs de dosare la voia întâmplării, la ora actuală, performanța energetică a României, ca sumă a performanței energetice a tuturor clădirilor din mediul urban și rural, unde știm foarte bine că avem construcții din chirpici și geamuri pe unde șuieră în voie vântul, chiar în casele impunătoare, tinde către zero.

De ce România are performanță energetică minimă, ca sumă a performanței energetice a tuturor clădirilor? Nu există o educație în acest sens.

Toate administrațiile locale ar trebui să fie interesate de situația pierderilor de căldură la nivelul tuturor locuințelor, iar certificatul de termoviziune clădiri ar trebui să fie obligatoriu, pentru a avea o situație certă a pierderilor de căldură, la un moment dat, dar și in anumite condiții climatice: umiditate relativă, temperatură interioară și exterioară, radiație solară, astfel încât un auditor energetic să poate veni cu soluții pentru îmbunătățirea clasei energetice, la nivel de proprietari, dar și cu sugestii la nivel de primării.

Sunt fonduri europene canalizate, și ele haotic, pentru reabilitarea energetică a blocurilor. Haotic, deoarece întâlnim ici-colo câte un bloc reabilitat pe fugă, care pare să facă notă discordantă cu cenușiul celor din vecinătatea lui, ce nu au intrat în reabilitare.

Trebuie să înțelegem că îmbunătățirea performanței energetice a locuinței înseamnă scăderea cheltuielilor anuale cu utilitățile, dar, în primul rând, protejarea resurselor neregenerabile.

Locuința în care stau nu este racordată la rețeaua de gaze. Iarna este o mare consumatoare de combustibili solizi. Cum primăria nu are depozite validate de lemne și de cărbune, prețul diferă de la un distribuitor la altul și este în continuă creștere. Prin montarea unei termocentrale, nu am sporit confortul atât cât mi-aș fi dorit. Dacă primăria s-ar fi străduit să aducă gazele pe toate străzile orașului, am fi putut vorbi de un confort termic cu efort minim. Primăria ar trebui să deruleze proiecte și pentru reabilitarea termică a caselor. Ar trebui ca sistemul bancar să acorde împrumuturi cu dobândă minimă pentru ca fiecare proprietar să-și reabiliteze energetic imobilul.

Mi-aș dori ca locuința în care stău să fie cu adevărat o casă verde. În timp, ea va deveni… Și fără energii alternative la bordul casei în care locuiesc, rezonez energetic cu locuința în care stau. De fapt, rezonez energetic cu energia tuturor locurilor, deoarece mă simt ca ”acasă” în toate spațiile în care ajung, în țară sau în lumea largă și este un sentiment fascinant.

De la termoviziune la viziune și viceversa. Cum ar fi să putem vorbi de România verde, cu sisteme de încălzire, iluminat, ventilație care utilizează energii regenerabile, cu case renovate și reabilitate termic, atât în mediul urban cât și rural, cu blocuri și case încadrate în peisagistică urbană și rurală, și cu clasă energetică ridicată?

P.S: Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Caius Iulius Phaedrus afirma că “Omul învăţat îşi poartă bogăţiile în sufletul său.”, dar doar cu spirit nu se poate supraviețui, din păcate, în zilele secolului XXI, decât dacă alegi să fii sihastru. Și, iată-ne dependenți de bani, pentru a ne asigura luxul, confortul sau supraviețuirea.

S-ar putea ca fără bani să fim cu toții bogați, dar cum ideea este ușor utopică, viața noastră se-nvârte în jurul lor. Sunt oameni care sunt nefericiți în mijlocul vieții de lux, iar la polul opus, există oameni fericiți ce se află chiar la limita unei existențe precare. Banii ne dau independență financiară și de multe ori ne făuresc o imagine care stârnește invidia celor din jur și cumpără complezența anturajului și avem destule exemple, în acest sens.

Și chiar dacă știm că banii nu aduc fericirea, mereu suntem în căutarea oportunităților de a-i obține. Salariul minim pe economie în România este la limita derizoriului. Cu 1450 lei nu-ți poți satisface prea multe nevoi, nu capricii, după ce ai plătit toate dările către statul român și furnizorii de servicii vitale: apă și canal, electricitate, salubritate, internet, telefonie, cablu TV, masă și casă, dacă cumva stai cu chirie nedecontată de angajator.

Cu 1450 ai o existență limitată și nici o posibilitate de a-ți mări veniturile, atât timp cât piața muncii este complet dezorganizată în România. Și cauți soluții… Și cauți… Cea mai la îndemână este împrumutul bancar. Și iată-te și posesorul unui credit bancar cu dobândă fixă. Constați că ajungi în acelați punct de unde ai plecat, chiar dacă ți-ai adus confortul în căminul tău, ți-ai plătit mașina sau un curs MBA. Nevoia de bani revine… Un consilier financiar ți-ar propune să limitezi cheltuielile, dar tu ești deja în caruselul dorințelor. Vrei să mergi la o nuntă sau într-o excursie de week-end și nu ai de gând să renunți la a-ți pune în practică dorința. Ce faci? Apelezi la un credit urgent, prin intermediul firmelor de credite nebancare, specializate în acordarea unui credit până la salariu, cu oferta imbatabilă de credit cu dobândă 0 (zero), la primul credit, avantajos pentru că este un credit fără costuri. Și devii un jucător de poker. Dacă știi să te oprești la primul credit cu dobândă zero ești un jucător înțelept, dacă continui ești asemeni celui ce speră să câștige când de fapt el pierde, dobânda devenind împovărătoare la accesarea unui nou împrumut online.

Telekredit are și o opțiune de refinanțare, cu obligația de a achita la data scadentă dobânda datorată pentru împrumutul inițial. Rămâne o opțiune de împrumut online urgent, care te poate și atrage prin opțiunea de rambursare anticipată.

Dacă ai decis să-ți crești veniturile folosind o instituție financiară nebancară sau bancară să știi că aceasta este o soluție de moment, care poate scăpa de sub control, la un moment dat, dacă banii nu sunt folosiți judicios și nu sunt investiți astfel încât la rândul lor să producă bani.

Satisfă-ți un capriciu, apelând la un credit cu dobândă zero, dar nu-ți face un obicei din creditele online!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Azi redevin AstroPuful renegat de cosmos și condamnat la viața muritorilor, viață pe care zi de zi încerc să o înțeleg și nu este deloc ușor acest demers, deoarece, odată ce Prometeu l-a înfuriat pe Zeus pentru că a creat oameni perfecți, Zeus l-a pedepsit hărăzindu-i-o soție pe Pandora, prima femeie creată și binecuvântată inițial cu toate darurile zeilor, iar cadoul de nuntă, renumita cutie a Pandorei, rod al răzbunării lui Zeus, a făcut ca reflexia frumosului să fie urâtul, vizibil în comportamente, în artă, în viața de zi cu zi.

Și iată că muritorii sunt condamnați chiar de zei să se izbească de rău și de urât ca să descopere binele și frumosul. O fi fost Coco Chanel, copila provenită dintr-o familie modestă ce a ajuns una din cele mai mari creatoare de modă ale secolului XX și care afirma că ”simplitatea este cheia eleganței adevărate”, plămădită din aluatul zeilor?

Privind viața muritorilor, am ajuns la concluzia că eleganța vine din maniere, în primul rând, apoi din simplitate și din bun gust.

Viața este o artă și conceptul a fost foarte bine înțeles de casele regale ale mapamondului. Oamenii simpli se dezic de acest concept și își duc viețile fără rigoare existențială, încercând să facă față momentului și răsuflând ușurați sau împovărați odată cu trecerea lui.

Eleganța este un atribut indispensabil vieții, dar nu obligatoriu zi de zi. Accesoriile contribuie la eleganța unei persoane. În categoria aceasta intră și poșetele de mână, gențile de voiaj și chiar rucsacurile

Ce a avut Pandora în cutia prin care Zeus și-a îndeplinit răzbunarea față de muritori? Cruzime, aroganță, suferință, vanitate, gelozie, lăcomie, ură, boli, lene, tristețe și, tăvălită de toate celelalte rele, pe fundul cutiei Speranța.

Ce articole sunt indispensabile din geanta unei femei? Dar din portofel sau rucsac? Pe fundul fiecăruia se află speranța că ziua va decurge excelent… În poșeta de mână, indispensabile sunt portofelul cu acte și bani, produsele cosmetice și de parfumerie, șervețele, țigări, brichetă, oglinda și peria de păr, cheile de acasă, birou și mașină, telefonul, port stiloul și o agendă, o carte și, uneori, hîrtii, multe hârtii. Din geanta de voiaj indispensabile pot fi costumul de baie și papucii, iar din rucsac – sticla cu apă… În portofel nelipsite sunt deja zecile de carduri, de debit, de credit, ale market-urilor, ale farmaciilor, ale RATB, Ivelo, etc

Cu buzunarele este mai greu, fie că este vorba de cele ale genților și rucsacurilor sau ale hainelor. În aceste buzunare pot avea o sticluță cu mir sau mai multe, scoici mici sau pietre semiprețioase și de râu, alteori pene de porumbel, stick, creion dermatograf, ruj, săpun sau chiar o cărticică cu rugăciuni și iconițe. A fost o perioadă când din geantă nu mi-au lipsit pastilele de detox activ.

Peste toate articolele din geanta mea planează personalitatea AstroPufului aflat mereu în căutarea de inedit, frumos, bine și adevăr, și permanent în luptă cu toate relele din cutia Pandorei ce tind, se pare, să acapareze definitiv și ireversibil viața muritorilor.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Femeia și bărbatul, purtători ai focului sacru dăruit la naștere de Univers muritorilor și perpetuat de-a lungul secolelor, de la ființele antropologice și până în zilele noastre, prin evoluția speciei umane au ajuns entități care se completează și se întregesc prin iubire, singurul sentiment capabil să țină planeta departe de războaie între indivizi și între națiuni. Învățarea este înscrisă în codul nostru genetic, dar când și unde învățăm să iubim, să ne respectăm pe noi și pe ceilalți? Acasă, la școală, în societate? Putem fi autodidacți în acest domeniu al sentimentelor nobile?

Și lumea a evoluat. De la femeia supusa bărbatului am ajuns, nu fără strădania unor personalități animate de idealuri înalte, la femeia – egala bărbatului. De ce supremația bărbatului a fost universal acceptată pe întregul mapamond? – este o întrebare la care nu am răspuns. Forța bărbatului se pare că a dus la inechitatea între sexe, pe care încă o mai întâlnim în zilele noastre. Forța masculină domină planeta doar pentru faptul că femeile sunt mai mult preocupate de viața cotidiană și mai puțin de ascensiunea lor prin forțe proprii. Femeia stă în umbra bărbatului, de cele mai multe ori, chiar și când vine vorba de modă și de aspectul fizic.

Când este femeia independentă? V-ați pus vreodată această întrebare? Oricât de independentă ar fi o femeie, ea agreează, din păcate, dependența de sexul opus și nu este o constatare care aduce lauri sexului frumos. Ascensiunea femeilor în viața socială este legată și ea de forța bărbaților. Pare ilar, dar de cele mai multe ori așa se-ntâmplă.

Femeia, în opinia mea, trebuie să-și demonstreze superioritatea intelectuală, morală, socială și psihocognitivă, pentru a deveni cu adevărat egala bărbatului.

Dacă te uiți la schema tehnologică de fabricare a uleiul rafinat de floarea soarelui, îți dai seama că până la obținerea prodului finit, de a cărui calitate depinde într-un fel chiar sănătatea noastră, materia primă trece printr-o serie de operații, unele fiind de natură chimică. Cu cât produsele finite sunt procesate chimic, cu atât mai mult ele pierd din valoarea nutritivă a componenților de bază.

S-ar putea ca viață să fie un accident chimic, dar prelucrarea chimică în exces a produselor alimentare nu este de dorit. Avem tot felul de aditivi alimentari, unii chiar cancerigeni. E-urile ne invadează organismul, dând chiar dependență, iar noi invadăm mediul, ambele cu bună știință.

Și cum întotdeauna au fost oameni care și-au pus existența în slujba semenilor, iată că specialiștii au creat un produs care nu trebuie să lipsească din bucătăria celor ce vor să mănânce sănătos. La magazinul profistore.ro găsim ca produs de import presa de ulei la rece, pentru utilizare casnică, Yoda YDZY02A1” și chiar numeroase  “oferte la presă de ulei YODA”, pentru a putea obține acasă “ulei presat la rece”, fără aditivi și conservanți, din semințe de orice fel, dar și din nuci, alune, măsline. Produsul beneficiază de avansul tehnologic și este fabricat în China. Piesele sunt din inox și producătorul asigură piese de schimb.

“Presa de ulei YODA HOME PRO” poate deveni indispensabilă și tuturor bucătăriilor restaurantelor care se respectă. România nu are restaurante cu stele Michelin și aproape nimănui nu-i pasă că lipsa stelelor Michelin ne depărtează de pe harta mondială a gurmanzilor, chiar dacă avem bucătari foarte buni. O țară cu o bucătărie excepțională are restaurante cu maximul stelelor Michelin, trei la număr, și țările devin destinații culinare pentru cunoscători.

Ghidul Michelin ar trebui reinventat în mediul online… Se pare că România nu are încă o etichetă culinară care să ne pregătească pentru o experiență în stil Michelin și nu prea ne pasă că și la capitolul artă culinară suntem inexistenți pe plan mondial.

Sunt bucătar într-un restaurant francez. Am făcut cursuri la școala lui Alain Ducasse, superstar în materie de gastronomie. Viața este o artă, arta de a mânca, de a vorbi, de a te îmbrăca, arta de a face totul bine și la standarde. Rafinamentul, eleganța și distincția sunt obligatorii și în arta culinară. Cei mai mari bucătari  reîntregesc aureola emblematicului  restaurantul Louis XV, din Monte Carlo, un simbol al fanteziilor culinare și al bunului gust. În palatul plăcerii timpul nu are importanță, doar gustul contează. Și timpul stă în loc. Invitații de onoare sunt mentorul meu în domeniul gastronomiei și membrii familiei regale din Monaco, Printul Albert si sotia lui, Printesa Charlene.
Alain Ducasse consideră că modernismul în gastronomie îl reprezintă sănătatea, iar uleiul presat la rece și fără aditivi, obținut la presa de ulei Yoda este indispensabil preparării celor mai alese bucate. Meniul care cu adevărat a fost servit la ziua de naștere a lui Alain Ducasse: Legume taiate foarte subtiri cu o precizie maxima, servite in pahare de cristal, caviar chinezesc, anghinare si trufe albe. Supa de peste din peste-scorpion, John Dory, dorada, calmari si caracatita. Pentru desert, o specialitate cu mere si gutui salbatic, inghetata facuta din crema de lapte de vacuta din regiune,  bomboane de ciocolata.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Strămoșii ștampilelor moderne sunt sigiliile și pecețile domnești. Sigiliul nu numai că autentifica documentele, dar dădea informații despre numele, titlul și calitatea celui desemnat să-l aplice. Și iată că locul sigiliului și peceților domnești, cele ce autentificau originalitatea documentelor, emblemă a secolelor apuse, a fost preluat de cunoscuta ștampilă, ca element de siguranță și de autenticitate a actelor, începând cu secolul XX.

Cum în zilele noastre nu există o lege a ștampilei firmelor, pentru ele nu este impusă o formă, o mărime sau o culoare a tușului. Firmele nu se identifică prin ștampilă, ci doar prin denumire, număr de înregistrare în registrul comerțului și prin codul unic de înregistrare. Dacă în țară sunt două firme cu denumire identică, dar din județe diferite, s-ar putea ca ele să aibă același tip de ștampilă. Lucrurile stau altfel în cazul profesiilor liberale, cu referire la notari, avocați, medici, cât și în cazul instituțiilor statului. Azi, oricine poate avea o ștampilă, indispensabilă persoanelor juridice și semn distinctiv pentru persoanele fizice.

Colop vine cu soluții complete pentru marcare, punând la dispoziție clienților toate tipurile de ștampile, de la: autotușante, Flash (pre-ink), ștampile electronice, datiere și numărătoare, sigilii pentru embosare (timbru sec), precum și cele mai noi tehnologii de producție prin gravură Laser sau polimerizare UV.

Valențele unei ștampile sunt multiple. Ea este în primul rând un instrument de validare a unui act oficial, dar poate redeveni o emblemă a posesorului ei, în cazul persoanelor fizice. Cum ar fi să avem o ștampilă care prin aplicare să amprenteze un document redactat cu propria carte de vizită, pe care să fie specificate numele, prenumele, funcția, în funcție de circumstanțe, telefonul și semnătura? Ștampila să aibă forma dorită și culoarea tușului să fie schimbată în funcție de anotimp…

Ștampila aceasta personalizată să poată fi aplicată și în mediul online, ca un fel de semnătură electronică.

Ștampila de tip blazon al familiei, un însemn distinctiv, asemeni celor întâlnite la casele regale, s-ar putea regăsi pe toate documentele scrise ale întregii linii genealogice, dar ea ar putea fi aplicată pe tot ce-nseamnă reprezentativitate pentru viața de zi cu zi. Lenjeriile ar putea fi personalizate cu acest blazon, tacâmurile, chiar casele, după anumite matrițe, așa cum încă putem vedea pe clădirile orașului aflat odinioară în grația zeilor, Roma…

Și cum ștampilele se pot schimba de la o zi la alta, asta nereprezentând un impediment pentru persoanele fizice, dar declanșând un lung șir de schimbări în cazul instituțiilor publice, ștampilele trebuie să fie produse ecologice. Câte ștampile au schimbat cei din ministerul educației, de exemplu? Tot atâtea de câte ori s-a schimbat și numele ministerului răspunzător de destinul unei națiuni. Ștampilele cu MEN, MECI, MECTS și câte acronime o mai fi având acest minister în timpul celor deja 26 de miniștri au ajuns la coșul de gunoi sau poate mai sunt încă folosite retroactiv pentru a îndrepta pe ici, pe colo ce nu a fost bine pus la punct. O ștampilă a unei instituții publice nu ar trebui doar să fie din material biodegradabil, ci, prin lege, odată cu schimbarea ei, ștampila ar trebui predată și distrusă. Câte ștampile o fi schimbat  Guvernul României, din 1989 și până azi, știut fiind faptul că mai toate ministerele au fost regândite ca titulatură mai mult decât ca acțiune cu efecte vizibile și de impact în planul vieții sociale, economice, culturale, juridice, atât în mediul rural, cât și urban?

Colop România are o ofertă de ștampile din plastic reciclat, dar și ștampile realizate din materiale inovatoare, din biopolimeri biodegradabili.

Ștampila proprie personalizată care mă reprezintă este cea de tip blazon. O gravură, ca operă de artă, reprezentând o carte înconjurată de copii. Ea ar putea deveni blazonul întregului mapamond, astfel încât investiția în armament să fie înlocuită de investiția în natura umană și toți copiii lumii să aibă acces la educație. O ștampilă care mi-ar fi utilă zi de zi ar fi ștampila care să aibă gravată semnătura și data, ștampila electronică, pe care să o pot folosi și în mediul online, în condiții de siguranță deplină. Mi-aș dori ca ștampila pe care o folosesc să fie produsă în România, care să se alăture Cehiei și Austriei, țările care asigură producția de ștampile Colop, remarcabile prin design, prin calitate și fiabilitate la standarde ridicate.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Lumea este într-o continuă mișcare. În contextul globalizării, succesul dialogului între organizațiile interguvernamentale  de state (Commonweath, Organisation Internationale de la Francophonie, Comunidad Iberoamericana de Naciones, Comunidade dos Países de Língua Portuguesa, Arab League) este dependent și de existența organizațiilor de specialiști în traduceri (American Translators Association -ATA, European Union of Associations of Translation Companies -EUATC și European Language Industries Association ELIA). De cât de bine comunică organismele internaționale între ele depind extinderea și externalizarea serviciilor pe fondul asigurării securității și independenței fiecărei națiuni și instituții antreprenoriale sau ONG. În contextul dialogului multicultural, economic, juridic și politic, la nivelul întregului mapamond, pentru ca între națiuni și instituții să existe o legislație comună, universal valabilă, și o bună comunicare, este evidentă necesitatea firmelor de traduceri specializate. 

Până la urmă, comunicarea între națiuni și instituții se reduce la comunicarea dintre oameni.

Agenția de traduceri Swiss Solutions, ce oferă traduceri realizate de profesioniști în domeniile tehnic, juridic, financiar-bancar, medical, automotive, marketing, general și IT & gaming, lansează o provocare demnă de luat în seamă de către toți managerii instituțiilor statului și nu numai, chiar de către Guvernul României, deoarece introducerea cursurile de limbi străine pentru firme poate fi prinsă ca acțiune a strategiei naționale de învățare pe tot parcursul vieții, prin perfecționare continuă. Și ce poate fi mai frumos decât să înveți limba lui Shakespeare – engleza, limba lui Voltaire și  Molière, limba lui Goethe – germana, limba lui Confucius – chineza, limba lui Vergilius, Horatius, Ovidius – lațina

Oare, hegemonia popoarelor a impus și hegemonia limbii vorbite de acestea?

Limba este cărăușul civilizației unui popor!

De la limbile babiloniene, cu scrierea cuneiformă, la cancelariile egiptene, cu hieroglife, la limba greacă și la limba romanilor, toate au avut perioada lor de glorie. Limba latină, decăzută azi complet din drepturi, deși tronează pe frontispiciile multor clădiri de patrimoniu UNESCO și nu numai, ne aduce mesajul spiritual al secolelor apuse, indescifrabil tocmai pentru că latina nu se studiază temeinic în școli. Până și biserica catolică s-a dezis de limba secolelor în care zeii și muzele au binecuvântat fără tăgadă pe muritori, dovadă incontestabilă fiind operele de artă de o frumusețe copleșitoare.
Una dintre cele mai frumoase limbi ale mapamondului este limba franceză, regină a tuturor limbilor și limbă diplomatică până la detronarea ei de către limba engleză, limbă pe care până și Stalin a acceptat-o ca fiind noua limbă de circulație internațională.

Universul cursurilor de limbi străine pentru firme poate fi garantul unui izvor nesecat al spiritualității, al expansiunii intelectuale și a dorinței de perfecționare continuă pe drumul devenirii profesionale. Cea mai mare bogăție a unui popor este investiția în dezvoltarea potențialului uman, prin șansa accederii profesioniștilor în ierarhia profesioniștilor. Învățarea temeinică a limbilor străine ar trebui să-nceapă din școală. Subfinanțarea sistemului de educație face ca limbile străine să fie predate folosind tehnici vetuste, deci ar fi de dorit ca Agenția de traduceri Swiss Solutions să vină cu o ofertă de cursuri pentru învățarea limbilor străine și în școli. Cum învățarea este înscrisă în codul nostru genetic, avem nevoie mereu de provocări intelectuale.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Să vă spun cum văd eu, AstroPuful, călătoria perfectă! Totul începe cu planificarea călătoriei și cu alegerea destinației. Cum viața muritorilor se-nvârte numai în jurul banilor și banii sunt puțini în buzunarul celor ce muncesc cinstit, îmi doresc să am acces la o platformă cu întreaga oferta hotelieră de pe tot teritoriul României. Nu cred că au așa ceva românii. Au mii de site-uri, dar fără a fi conectate între ele, pentru a putea compara oferta de preț și de facilități servicii. Taxele și impozitele percepute de statul român îi împovărează pe antreprenori care nu primesc aproape nimic în schimb și mă refer la lipsa investițiilor în aspectul unităților teritorial administrative predestinate turismului, ce cad în sarcina administrațiilor publice locale și centrale, ca: străzi și autostrăzi, parcări publice, arhitectură peisagistică, trasee pentru biciclete.

Poiana Brașov este un cartier al orașului ce se-ntinde la poalele Tâmpei, masiv muntos în ale cărui înălțimi au fost ridicate altare pentru invocarea zeilor, pe vremea dacilor și a romanilor, așa cum atestă descoperirile arheologice, dar Poiana Brașov este și cea mai populară stațiune de schi din România, dezicându-se azi, așa cum era și normal, de exclusivismul anilor comunismului. Cum internetul este o fereastră deschisă către lume, am oportunitatea să decid. Am găsit o ofertă avantajoasă de cazare în Poiana Brașov.  O afacere de familie, pornită în anul 2007, cu pasiune și dorință de a oferi servicii de calitate clienților și confort, a luat amploare, astfel încât ceea ce s-a dorit inițial a fi o pensiune a devenit un hotel ce pune la dispoziția turiștilor, pentru cazare, 10 apartamente de 4 persoane, 1 apartament de 5 persoane, 8 triple, 8 duble matrimoniale, o cameră twin și o cameră twin superior, dispuse în două corpuri pe 4 niveluri + mansardă, toate dotate cu televiziune prin cablu, frigider, telefon, Internet wifi.

Am evadat din cotidian și am ajuns (cu gândul) la Hotel Royal Poiana Brașov, hotel situat în apropierea lacului Miorița, la 1 km de teleschi, în inima Carpaților.

Mi-ar fi plăcut să ajung la Brașov cu avionul, pentru a evita aglomerația din trafic. Brașovul, deși se află în lista orașelor montane cu mii de turiști, cu 25 de kilometri de pârtie, cu două telecabine și mai multe teleschiuri, nu are aeroport, dovadă certă că ministerul de transporturi nu prea are obiective smart pentru turism, chiar dacă Stațiunea Poiana Brașov a fost votată în anul 2008 ca fiind cea mai accesibilă stațiune de schi din Europa.

Eu sunt un turist atipic… Hotelul Royal pune la dispoziția celor ce-și fac o rezervare online sau telefonică și apoi îi trec pragul facilități de agrement și relaxare, ca: saună, bar, biliard, darts electronic, fotbal de masă, iar pentru prichindei are amenajat un spațiu de joacă care poate aduce zâmbetul pe chipul întregii familii.

Sunt un turist atipic deoarece petrec destul de puțin timp în camera unui hotel, indiferent unde ar fi el poziționat. Sejurul în Poiana Brașov poate fi perfect atât timp cât Hotelul Royal oferă facilitatea de a închiria biciclete și de a depozita schiuri, organizează drumeții montane și promovează centrul de echitație. Chiar patinoarul poate fi o opțiune, atât timp cât cerul nu-și trimite lacrimile diafane pe pământ pentru ca neaua să dea viață pârtiilor îndrăgite de toți iubitorii de mișcare în aer liber. Și sejurul nu ar fi complet dacă nu aș ajunge la Parcul Aventura Brașov,  dacă nu aș revedea Brașovul istoric și cultural și dacă nu m-aș întâlni cu cunoștințe vechi.

Hotelul Royal vă așteaptă să petreceți un sejur sau o vacanță în stil Royal, să organizați un eveniment corporate sau individual, să sărbătoriți altfel Halloween-ul sau ziua de 1 Decembrie, să întâmpinați nașterea Domnului sau trecerea dintre ani, într-un cuvânt, Hotelul Royal vă-mbie să celebrați viața zi de zi, hotelul fiind deschis în toate lunile și zilele anului!

P.S. Articolul a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Uneori mă gândesc că muzica clasică este darul zeilor pentru muritori, în primul rând pentru cei fascinați de înlănțuirea notelor în solfegii și arpegii care puse pe portativ sunt capabile să dea vitalitate fermă sunetelor pentru a declanșa o avalanșă de emoții în mintea și sufletul celor ce zăbovesc pentru o clipă în ascultare. Compozitorul se conectează la unitatea și plenitudinea Universului, atunci când intră în vâltoarea frenetică declanșată de muzele creației, fiind fascinat de ele, devenind capabil să evoce evenimente cărora să le dea o aură de fantastic, de ireal, de divin, totul sub forma unor note ce joacă vesele pe portativ și prind viață prin tehnica interpretativă repetată de nenumărate ori pentru obținerea perfecțiunii unei arii sau opere, la al cărei succes contribuie toate instrumentele muzicale și dirijorul.

Muzica ușoară românească  actuală pare adusă din neant, mai mult decât din planul celest. Ritmurile obositoare și versurile în care predomină limbajul de ghetou sau de cartier cu școli publice neaflate în atenția comunităților locale se pare că dau dependență ascultătorilor, dezumanizând mai mult decât cizelând. Manelele distrug și ele fondul interior al celor ce își fac o preocupare din a asculta acest gen de muzică, rod al unui joc șăgalnic în care zeul urâțeniei și-a propus să învingă frumusețea și magia muzicii clasice și a oricărei muzici de calitate, comparabilă cu o femeie frumoasă, cultă și elegantă,  prin crearea unei rivale demne de o damă de consumație, care prin comportament și atitudine necuviincioase crează dependență. Muzica zilelor noastre, de multe ori, este ca o damă de companie de cea mai joasă speță…

AstroPufii celești au muzica sferelor, muzică din care se inspiră compozitorii de muzică clasică. Mulți muritori preferă manelele, din lipsa unei educații muzicale bine gândite… Este o distanță ca de la cer la pământ între cele două genuri muzicale. Mi-aș dori ca Edifier, producătorul de sisteme audio, să amplifice doar sunete de calitate, astfel încât ”muzica, limbajul universal al omenirii” să aducă în viețile muritorilor doar binele, frumosul și pacea cu sine și cu ceilalți.

Eu, AstroPuful ajuns pe pământ, m-am reconectat la muzica divină cu mulți ani în urmă. Eram în casa unui coleg de clasă, unde zăbăveam când vremea de afară nu ne permitea să batem mingea, evident, după ce ne terminam temele și mi-aduc aminte că două ore ne erau suficiente pentru finalizarea lor. Într-una din zilele în care ne-am refugiat în casă, acordurile unei muzici divine mi-au reținut atenția. Am fost atât de uluită de vibrația muzicii care simțeam că-mi inundă sufletul încât am pornit să aflu câte ceva despre ea. Tatăl colegului meu, un domn care nu prea ne acorda atenție nouă copiilor, mi-a dat un răspuns în doi peri, ceva de genul că sunt prea mică ca să înțeleg muzica aceea. Ziua a trecut, iar eu port de atunci în suflet primele acorduri ale unei muzici care te poate răscoli, trezi și conecta la izvorul frumosului universal.

Va începe sau nu un secol al muzicii de calitate?  Produsele de calitate ale firmei Edifier, în special sisteme audio, boxe cu un design interesant, ce aduc eleganță interioarelor, redând claritatea sunetelor amplificate definesc brandul Edifier prin pasiune și experiență. Edifier R2730DB este rodul experienței și cercetării. Este un sistem audio 2.0, care oferă o soluție Tri-amp cu trei căi, cu conectivitate 4.0 Bluetooth pentru playback și cu multiple intrări: optic, coaxial, RCA si AUX.

Pasiunea pentru sunet, pasiunea pentru design și pasiunea pentru calitate se-mbină armonios cu pasiunea pentru susținerea progresului comunităților de tineri, prin acordarea de burse. Și EDIFIER, prin EDIFIER Angel Sound Foundation, îi ajută pe copiii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului.

Cu Edifier, să redescoperim muzica de calitate!

P. S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Ce ți-este și cu natura umană! Energia și materia din planul terestru, cu referire la sufletul și corpul uman, sunt interconectate cu planeta și cu întreg cosmosul, doar că de cele mai multe ori, entitatea umană uită de macrocosmos și își limitează viața la propriul univers, asemeni persoanelor autiste. În această mare de microuniversuri, persoanele caută să atragă atenția prin forță, prin putere, prin frumusețe, prin competențe, prin calități sau prin toate la un loc, cazul ideal.

Nimic nu este mai plăcut decât un chip frumos… Frumusețea este și o stare de spirit, dar mai întâi de toate ea depinde de moștenirea genetică și apoi de îngrijirea pe care o acordăm aspectului fizic, tendințelor în modă, coafură, make-up. Un vechi proverb spaniol susține că frumusețea de la natură dăinuie pentru totdeauna, dar, asemeni unei flori, ea se ofilește și de aceea trebuiesc folosite cele mai bune produse create de specialiști pentru îngrijirea tenului, părului și corpului.

Volens-nolens, frumusețea fizică este trecătoare. Și dacă un rid de expresie nu te poate deranja la 16 ani, el devine enervant la 50 și răspunzător de inestetica feței. Pentru că frumusețea vârstei adolescente este unică în viața fiecărei persoane, zeul urâțeniei s-a răzbunat pe frumusețea chipurilor tinere și le-a lăsat ca povară mutilatoare apariția unor coșuri care uneori chiar supurează sau pur și simplu brăzdează fața, mutilând și sufletul, tăind aripile încrederii în sine persoanei ce a stârnit furia zeului deranjat de frumusețea chipurilor. Dar asemeni lui Prometeu, cel ce a adus focul muritorilor și l-a înfruntat pe Zeus, chiar dacă a fost pedepsit, sunt și azi zei care-și trimit energia cosmică spre ființe telurice, făcându-le capabile ca prin muncă de cercetare asiduă să găsească remedii inovatoare spre progres, și iată că astfel boala de piele produsă de apariția coșurilor sau a punctelor negre poate fi ușor tratată.

Gerovital Stop Acnee este pașaportul către tărâmul sănătății și frumuseții pielii fiecărui adolescent, indiferent de sex. Un coș ieșit la întâmplare îți poate strica toată buna dispoziție și te obligă să găsești soluții pe moment, empirice sau cosmetice. Zeci de coșuri pot fi deja deprimante. În cazul unui coș rebel, trebuie să ai o soluție de moment, în cazul a zeci de coșuri trebuie deja să apelezi la un tratament cu produse care au o eficacitate demonstrată pe piața produselor dermato-cosmetice.

S-ar putea ca zeul urâțeniei să fi devenit invidios pe schema de tratament în trei etape, ce este tolerată foarte bine de toate tipurile de piele și care poate face minuni în cazul unui ten invadat de coșuri, evident, dacă pașii tratamentului sunt respectați întocmai.

În prima etapă, curăţarea și purificarea tenului se realizează aplicând Gelul Spumant Purifiant, Masca Film Purificatoare şi Benzile de curăţare pentru puncte negre. Calmarea și matifierea tenului se fac cu Crema-Gel Sebum Control şi Crema Ultra-Activă, iar Crema CC Matifiantă maschează şi ultimele imperfecţiuni ale pielii.

Farmec S.A., marcă de încredere, redă încrederea fiecărei persoane în frumusețea vârstei sale, indiferent că este vorba de vârsta adolescenței, a freamătului continuu, vârsta adultă, a stabilității, sau vârsta senectuții și a virtuții, a trecerii pragului existențial spre cosmos.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Bine v-am regăsit! Sunt un AstroPuf. Dintr-o neșansă, am părăsit cosmosul și am ajuns pe pământ. Cu stoicism îmi accept destinul și, în timpul acesta, învăț să devin muritor, nu fără să constat că plenitudinea și ordinea Universului nu se regăsesc deloc în existențele muritorilor. Văd zilnic spectacole de o jalnică măreție, demne de simpla și dramatica viață a muritorilor.

Știți ce am constatat? În cer este loc pentru toate formele de energie, dar pe pământul binecuvântat cu munți, cu ape, cu dealuri, cu câmpii  și cu frumuseți neasemuite, oamenii se tem de oameni, se izolează într-o cochilie invizibilă unde își hrănesc un ego cu care vor să domine pe ceilalți, uneori chiar cu orice preț. AstroPufii nedecăzuți din drepturi nu prea mai au corespondenți pe pământ, atât timp cât oamenii uită de cer, și vă mărturisesc că viața pe Terra va exista atât timp cât planul teluric se va oglindi în planul celest.

Cum vă spuneam, sunt uimită de oameni și de felul lor de a-și complica viața. Ei nu știu să-și facă viața ușoară unul altuia. Am aflat recent de numărul de avize și acorduri pe care trebuie să le conțină un certificat de urbanism la construirea unei case: aviz sănătatea populației, aviz canalizare, avize alimentare cu apă, respectiv energie, aviz salubritate, acordul de mediu, eventual și alte avize, aviz de amplasament Transgaz, aviz de la autoritatea aeronautică civilă română, aviz CNADNR (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A.,  și chiar un aviz de la un proiectant autorizat ISU. Eu, AstroPuful, consider că era mult mai ușor ca primăriile să aibă harta tuturor spațiilor ce pot fi destinate construcțiilor, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru a evita birocrația și anomaliile, pe care le întâlnim din plin la aproape tot pasul. Am văzut construcții finalizate cu avize de construcții, dar fără alimentare cu curent electric. Nu pot să nu mă întreb cum a fost eliberat acordul sau avizul de mediu pentru construcția ce se va înălța în fața Operei din București, la a cărei fundație deja se lucrează…

Sunt și oameni cu idei… Este mult mai ușor dacă ai un specialist alături pentru a finaliza aspectele legate de autorizarea constructiei și pentru a avea timp să te gândești la un proiect de casă care să-ți asigure confortul dorit, în funcție de buget și aspirații. Sunt firme specializate în proiecte case TIP sau personalizate, care ofera resurse de inalta calitate și consiliere/suport pentru oricine cauta sa construiasca, remodeleze, renoveze sau să amenajeze o casa.

Pentru mine, casa de vis înseamnă confort și tehnologie, casă care produce mai multă energie decât consumă, folosind resurse energetice 100% regenerabile. În viziunea mea, AstroPuful, casa de vis este poziționată în mediul rural sau urban, în care nu există decât mijloace de transport cu alimentare electrică și unde școlile pun accent pe educație, de la educația pentru mediu, până la educația vestimentară. Casa de vis se încadrează într-un peisaj urbanistic de vis, cu spații verzi, cu arhitectură peisagistică de excepție și, obligatoriu, din cadru nu pot lipsi oamenii veseli, manierați și bine intenționați, rod al unei educații temeinice și al unei mulțumiri de sine, grație satisfacției muncii și calității vieții.

Casa de vis are o arhitectură modernă, care îmbină toate stilurile arhitecturale ale secolelor apuse. Este o construcție masivă, cu elemente de artă autentică ce păstrează simetria și evită, pe cât posibil, colțurile. Interiorul este fastuos, ca la curtea regilor Franței, dar adaptat tehnologiei secolului XXI. Casa de vis are un garaj la subsol, multe balcoane, o piscină și o sală de fitness, la parter, un living room mobilat ca pe vremea Regelui Soare, un home cinema, o bucătărie ultradotată, băi cu ceramică japoneză și dormitoare cu baldachine și ziduri tapetate cu mătase și, evident, o bibliotecă imensă cu mobilier încrustat. În casa de vis totul este acționat automat, iar din casa de vis nu pot lipsi sculpturile și tablourile de valoare. Casa de vis are și o piscină în aer liber, un teren de baschet și o grădină asemănătoare grădinilor Palatului Versailles. O astfel de casă chiar are nevoie de un evaluator ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România). Aș putea chiar să studiez ghidul elaborat de ANEVAR, din dorința de a fi informată despre necesitatea angajarii unui evaluator autorizat. Casa de vis trebuie să fie poziționată spre răsărit, cu ferestre și spre vest, pentru a primi atât energia răsăritului și a apusului de soare, cât și lumina lunii, estompată uneori de astrele nopții.

Există și o variantă simplă a casei de vis. Două camere, o baie, o bucătărie, toate mobilate cu bun gust, și o grădină cu mobilier adecvat, din care nu poate lipsi hamacul. Ambele case au certificat energetic și produc mai multă energie decât consumă. În aceste condiții, viitorul omenirii este în siguranță! Case de vis și oameni educați, mediu protejat și dezvoltare durabilă, toate sunt îngredientele unui viitor sigur!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Sănătatea populației depinde de calitatea  factorilor de mediu, de obiceiurile alimentare ale fiecărui individ,  de condițiile de igienă, dar și de modalitățile de petrecere a timpului liber, de preocupările cotidiene, de satisfacția muncii și, nu în ultimul rând, de relațiile inter și intrapersonale. Un om sănătos este om fericit, dar sănătatea depinde și de factori socio-economici, educaționali și de accesibilitatea la serviciile medicale. Nu putem lăsa deoparte nici moștenirea genetică și uite așa realizăm că sănătatea noastră depinde și de cea a persoanelor cu care interferăm.

Fumatul, regimul alimentar, obezitatea, stresul și sedentarismul fac ca incidența bolilor cardiovasculare, a bolilor respiratorii și bolile aparatului digestiv să fie la cote alarmante. Morbiditatea ne dă indicii nivelul de îmbolnăvire a populației. Povara unei boli cronice se vede pe chipul persoanei ce ajunge să fie un număr într-o statistică națională. În general, bolile sunt dobândite și ar fi mult mai ușor să avem mult mai multe campanii naționale de sănătate cu caracter preventiv decât programe costisitoare de tratament, care nu sunt întotdeauna sortite succesului vieții, dar care sunt imperios necesare, cu atât mai mult dacă sunt dublate de cercetare medicală, care să asigure pe viitor eradicarea tipului de boală analizată.

Statisticile susțin că 25% dintre elevi suferă de diverse tipuri de boli. Lipsa educației pentru o viață sănătoasă printr-o alimentație echilibrată își spune cuvântul, atât în rândul tinerilor, cât și al adulților.

Avem nevoie de campanii naționale prin care să informăm membrii comunităților că sănătatea este rodul obiceiurilor noastre. Statisticile arată că 81% dintre adulți nu consumă suficiente fructe și legume. Hurom vine cu soluții!

Ce să mai stăm pe gânduri! Avem nevoie de o campanie națională de informare!

Scopul campaniei de informare,  “Trăiește sănătos!”, propusă de medicul AstroPuf, în pielea căruia intru pentru câteva momente, constă în formarea deprinderii, la toți membrii comunităților rurale și urbane, de a consuma zilnic sucuri naturale de fructe și legume folosind ”cel mai nou storcător prin presare la rece, Hurom” sau alte strocătoare din “promoțiile Hurom”.

Obiectivele campaniei de informare, în accepțiunea doctorului AstroPuf, au în vedere ca fiecare persoană să consume zilnic trei fructe și trei legume sub forma sucurilor naturale, pe o perioadă de douăsprezece luni, cu obligativitatea monitorizării hemoleucogramei, la începutul și la sfârșitul acestei perioade. Un alt obiectiv ar fi convingerea grupului țintă să adopte un comportament alimentar responsabil pe o perioadă de timp nedeterminată.

De ce nu consumăm fructe și legume sub formă de sucuri sau smoothie-uri? Nu suntem informați de beneficiile acestui obicei extrem de sănătos și nu suntem conștienți de aportul de antioxidanți, minerale, fitonutrienți și enzime și de capacitatea acestora de a anihila procesele ce pot perturba starea de normalitate a funcționării propriului organism.

Medicul AstroPuf este sigur că, dacă fiecare persoană va consuma zilnic trei fructe și trei legume sub forma sucurilor naturale sau smoothie-uri, incidența bolilor cronice va scădea atât de mult încât industria medicamentelor va intra într-o pauză bine meritată.

P.S.Aceste articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017.

Toamna, anotimpul feeriei cromatice, este un designer desăvârșit în ce privește armonia îmbinării culorilor astfel încât și celui mai neatent sau preocupat trecător fiindu-i reținută atenția. Dacă toamna, forma rămâne bine definită, pentru fiecare tip de copac, arbust, plantă, culoarea este într-o continuă transformare, de la verde la ruginiu, de la galben stins spre roșu cărămiziu. Toamna poate fi o sursă inepuizabilă de inspirație pentru creatorii de modă, pentru cei ce construiesc tipare dând personalitate materialelor astfel încât să răspundă cerințelor pieței. O întrebare inevitabilă pare să prindă contur. Piața vestimentară este rodul unei linii de modă trasată de designerii vestimentari sau designerii vestimentari au o ofertă ce ține de nivelul expectanțelor și educației cumpărătorilor?

 Un produs vestimentar trebuie să îmbine estetica cu calitatea materialului, iar raportul calitate preț să pornească de la un minim, pentru a nu fi invadați de magazine second-hand, spre un maxim, cu adresabilitate către cei ce dispun de bugete nelimitate…

Paltonul este o piesă vestimentară ce, prin calitatea materialului și croială, asigură confortul în anotimpurile în care frigul pune stăpânire pe spațiu, ca și cum timpul și-ar dori să păstreze în stare de latență viața planetei în zonele în care zeului solar îi scad puterile, razele sale fiind estompate și biruite de vânt, ploi, ninsori, îngheț și ger năpraznic.

Să-mbraci toamna este ca și cum ai încerca să aduci luna în casă, evident, fără să folosești o oglindă, dar sigur toamna este un bun stilist, prin paleta de culori cu care dă culoare vieților noastre. Ar fi minunat să regăsim cromatica toamnei în imprimeuri de calitate care să prindă viață sub ochii unui creator de modă axat pe producția de paltoane damă. Eu aș aduce eleganța toamnei într-o linie vestimentară adresată adolescenților. Cu siguranță, pe adolescenta ”Toamna” nu aș îmbrăca-o în blugi jerpeliți sau geci matlasate, ci i-aș propune paltoane călduroase din stofă de calitate, croite după tipare franțuzești, care îmbină eleganța cu armonia liniilor croielii, în culori pastelate. Aș scoate din garderoba ”Toamnei” blugii jerpeliți, peticiți sau franjurați. Aș reda feminitatea adolescentei Toamna propunându-i o ținută vestimentară în care piesa de forță să fie fusta bine croită, care să-i redea încredere în șansa pe care i-a dat-o Universul de a fi femeie. Adolescenta ”Toamna”, în concepția mea, nu ar avea nimic în comun  cu adolescenta zilelor noastre, ce poartă cu nonșalanță blugi nefinisați, bluze largi sau prea strâmte, prea scurte și prea prost croite, dovadă că și designerii vestimentari sunt în pană de idei și au uitat să se inspire din liniile de modă ale secolelor apuse.

Pantofii și ghetele adolescentei ”Toamna” ar trebui să fie extrem de confortabili, cu un design tineresc și, obligatoriu, din piele… Adolescenții Toamna și-ar regăsi și ei aureola pierdută în neînsuflețitul început de secol XXI, ce se remarcă prin acceptarea produselor vestimentare unisex, cât și a comportamentelor atipice, într-o linie vestimentară ce ar avea la bază eleganța pentru a scoate în evidență forța celor ce de secole au deținut supremația asupra inteligenței universului.

Linia de modă adresată adolescentilor ”Toamna” ar fi în culorile toamnei.

Aș colabora cu Answear, retailerul multibrand lansat în Polonia, care a ajuns pe pieţele din Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Ungaria și România, astfel încât linia de modă dedicată adolescenților să treacă peste granițele țării.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2017

Am dat peste un articol scris cu 11 ani în urmă… Ici-colo, am mai intervenit pe text, dar foarte puțin.

O lume în care predomină indiferența nu ne poate deschide sufletele spre cele mai înalte concepte ale spiritualității, deoarece indiferența este sinonimă cu IGNORANȚA, răspunzătoare de îngustimea gândirii, oglindită în realitatea dureroasă a străzii.

Că vrem sau nu să observăm haosul și mizeria în care trăim, ele există pretutindeni în România.

Să facem un exercițiu de imaginație noi, adulții. Să ne închipuim că suntem un copil de rrom pe care un destin întunecat l-a aruncat în casa unor oameni respinși de societate și mereu marginalizați, care pentru supraviețuire găsesc soluții anormale, furând și înșelând, pentru a pune o pâine pe masa copiilor. Să ne întoarcem cu fața și spre cei care fură idealurile românilor, la politicienii care de ani de zile ne promit schimbarea, dar, de fapt, nu au făcut nimic ALTCEVA DECÂT SĂ PERMITĂ INSTAURAREA HAOSULUI.

Să privim la cele două extreme! Hoț de nevoie tocmai pentru că cei care ar trebui să aducă normalitatea în viețile membrilor comunităților rurale și urbane devin un fel de hoți de idealuri, făcând carieră și avere pe seama ignoranței poporului.

Marjez și spun hoț de nevoie versus hoț de carieră, pentru că nu pot să numesc altfel pe cei ce s-au îmbogățit peste noapte fără ca cineva să ceară justificarea averilor. Ambii au dreptul la o viață decentă, dar, în realitate, unul trăiește o viață de coșmar și altul o viață de huzur. Unul fură pentru a avea ce pune pe masa copiilor flămânzi, altul pentru a-și satisface opulența traiului. Când nu vor mai fura cei doi? Când cel ce duce o viață de huzur pe seama ignoranței poporului va înțelege vicisitudinile vieții unui om amărât, fie el chiar rrom; când legile vor fi scurte, concise și aplicabile unanim; când pentru ascensiunea într-o funcție publică nu se vor mai cere cotizații colosale pentru partidul propulsator, ci doar competențe demonstrate, etc…

Confucius susținea ideea conform căreia natura ne aseamănă, dar educația ne deosebește. Ce se-ntâmplă cu educația? – mă-ntreb de multe ori. Ne îndreptăm, în zilele noastre, cu pași repezi spre profilul intelectualului de carton, incapabil să lupte pentru un ideal…

Poate că România a trebuit să treacă printr-o perioadă de negare a valorilor pentru ca mai târziu acestea să înflorească la justa lor valoare, dar nimic nu se întâmplă din senin! Oamenii trebuie să se implice, altfel vom zăbovi încă mult timp în negura unor existențe ce uită cum arată lumina, lumina divină primită la naștere.

Suntem răspunzători de societatea în care trăim. Suntem parte integrantă din Cosmos și contribuim la propagarea conștiinței universale, dar, la ora actuală, toate tipurile de conștiințe (individuală, de grup, de națiune) sunt sub auspiciile unei decadențe, printr-o alterare a gândirii, o paralizie a acțiunii, o dezumanizare atroce, toate persistând și proliferând pe plan mondial.

Articol scris în 17 mai 2006

”Școala este izvorul ce trebuie să întreţină progresul naţiunii.” – Spiru Haret

“Profesorul e mare prin elevii săi şi elevii ajung oameni de seamă numai prin profesorii lor!” – Gh. Ionescu-Şişeşti, Emil Gatainţu şi Dumitru Rădulescu

Deziderate

Profesorul anului 2027, din România și de pretutindeni din lume, este descris foarte bine de Marcus Fabius Quintilianus (42-118 e.n.). “Profesorul trebuie să servească drept exemplu şi model pentru elevi, el trebuie să-i iubească, înainte de toate, apelând la sentimentele sale părinteşti faţă de elevii săi. Să fie simplu în predare, răbdător în lucru, mai mult persistent decât exigent. Să răspundă cu plăcere celor ce întreabă şi să pună întrebări celui ce tace. Profesorul să nu fie irascibil şi, în acelaşi timp, să nu fie indulgent cu cei ce au nevoie de îndreptare.”

Profesorul trebuie să aibă o gândire descătușată de ură, de orgoliu, mândrie trufaşă şi vanitate, pentru că numai astfel va putea:

Să-i educe pe elevi în spiritul valorilor universale;

Să facă din elevi persoane cu caracter, care întruchipează bunăvoinţa, solicitudinea şi amabilitatea;

Sa-i învețe pe elevi ce-nsemnă CINSTEA, CORECTITUDINEA şi DEMNITATEA!

Să le permită elevilor să creeze, să greșească și să-și îndrepte greșelile, învățând din ele;

Să-i pregătească pe elevi pentru viaţă, să-i determine să aplice ceea ce învaţă şi să-i stârnească permanent să-şi pună întrebări, cărora să le caute neobosit răspunsuri împreună.

Unde ne aflăm?

La ora actuală, învăţământul românesc încă nu are trasată o traiectorie precisă. Cei 25 de ministri ai educaţiei, nu au făcut decât să zdruncine din temelii încrederea societăţii în oportunitatea investiţiei în educaţie prin deciziile luate vizavi de ariile de interes ce pot genera conflicte şi care vizează:

• elevii (programe şcolare, modalităţi de evaluare);
• profesorii (programe de formare psihopedagogică şi de specialitate);
• familiile (responsabilizarea acestora şi implicarea în viaţa şcolii);
• societatea (militarea pentru politici care să asigure un standard de viaţă tuturor indivizilor prin crearea unei piețe a muncii adaptată evoluției științei și tehnicii).

Mai presus de toate politizarea şcolii româneşti cunoaşte un apogeu al mişcării directorilor din instituţiile şcolare după cum bate vântul puterii prin sediile partidelor politice.

Elevul, profesorul, familia și societatea formează o piramidă ce oglindește nivelul de dezvoltare economică şi socială a ţării și la peste 100 de  ani de la gândirea şcolii ca lacaş al „educaţiei sociale, civice şi patriotice” se pare că ne îndepărtăm de acest concept implementat de umanistul Spiru Haret.

În opinia mea, dascălul zilelor noastre pare a fi o persoană plafonată, înșurubată în tipare bătute în cuie, obedientă sistemului, incapabilă să militeze pentru alinierea școlii românești la standardele europene… Uneori este ponosit și împovărat de grijile cotidiene, din cauza unui salariu care-l limitează la o existență sărăcăcioasă material cât și spiritual, trăind în autosuficiența unui sistem care nu promovează meritocrația și care nu investește uniform în formarea și perfecționarea cadrelor didactice.

În concluzie, profesorul anului 2027 trebuie să fie un psihopedagog desăvârșit și un iubitor de cunoaștere, dar și un intelectual angrenat în mecanismele societății pentru a determina dezvoltarea economică a unităților teritorial-administrative și pentru a influența propășirea binelui, frumosului și a dreptății în rândul tuturor membrilor comunităților locale, naționale și mondiale.

Sunt profesorii de azi intelectuali de marcă?

Intelectualii de odinioară iși desăvârșeau formaţia profesionala în școli recunoscute în lume, azi mulţi nici nu stiu să aducă argumente solide în favoarea unor idei ce implementate ar putea schimba destinul școlii românești, al comunității din care fac parte și chiar al omenirii…

Intelectualii contemporani uită – în timp – că au absolvit o facultate și uită să pună în slujba umanității invățătura primite! O depreciere a calității intelectualului, plafonat si indiferent, hotărât să suporte vicisitudinile vremii fără a lua poziţie, fără a avea replică, se observă in toata ierarhia socială.

Cu siguranţa putem schimba destinul școlii românești, dar doar dacă vor exista programe temeinice de formare a personalului didactic.

În ultimii ani, aceste programe de formare și perfecționare a cadrelor didactice s-au derulat haotic, fie prin universități, fie prin CCD-uri, fie prin proiecte europene, dar fără a se face inițial o analiză a nevoilor de formare a personalului didactic. Nu există o bază națională cu perfecționarea tuturor cadrelor didactice. Sunt profesori care au zeci de participări la proiecte europene, iar la polul opus avem profesori care nu știu să deschidă calculatorul, deși s-ar putea să fie posesorii unui certificat de competențe IT.

An de an, în România, profesorul este nevoit să-și facă dosare pe suport de hârtie pentru diverse competiții. Dacă un profesor dorește să se detașeze într-un sector din București pe o anume catedră, conform pregătirii de bază, el trebuie să listeze toate hârtiile ce-i atestă activitatea metodico-științifică. Dacă același profesor se răzgândește și vrea să participe și la concursul de detașare pentru posturile vacante din alt sector, paradoxal, este nevoit să facă o copie integrală a primului dosar. Dacă dorește să fie metodist, alt dosar. Dacă se-nscrie la formare pe bani europeni, alt dosar. Ar fi mult mai ușor să existe o bază națională cu portofoliile tuturor profesorilor din învățământul preuniversitar și universitar, cu link-uri către instituțiile furnizoare de formare și perfecționare, astfel încât prin filtre, să reiasă profilul metodico-științific al profesorului.
La ora actuală profesorul face mai mult hârtii, în detrimentul activității la clasă.

Profesorul anului 2027 trebuie să fie un intelectual de marcă format în universități de elită, capabil să ghideze elevul pe calea cunoașterii prin efort intelectual propriu al acestuia, fiind dornic să-și etaleze cunoștințele și competențele prin participări la competiții și reuniuni deschise atât elevilor cât și profesorilor pe plan național și mondial.

Profesorul anului 2027 este doar profesor, răspunzător de evoluția formării și devenirii intelectuale a elevilor săi. El are la dispoziție toată logistica necesară desfășurării demersului didactic în condiții de excelență. Nu mai face muncă de secretar, de director sau de inspector și nu se mai acoperă inutil de hârtii pentru a-și demonstra competențele.

Profesorul anului 2027 are cunoștințe din toate domeniile, are un master didactic, un portofoliu metodico-științific în mediul online și se poate oglindi oricând în chipurile tuturor membrilor societății, astfel încât sintagma ”Cum e educatorul, așa e poporul” să-i fie favorabilă.

O nouă provocare!

Vă mărturisesc că inițial mi-am propus să particip la zece ediții consecutive ale Galei SuperBlog. Am întâlnit marea familie SuperBlog în anul 2015. A fost ca un balsam pentru sufletul meu, atunci. Încercam să înțeleg de ce persoanele din jurul meu se-mpiedică de mine sau, mai bine spus, de ce le este atât de greu să recunoască adevărul legat de problemele cu care se confruntă școala românească, încercând să mă transforme pe mine într-o problemă.  SuperBlog a fost un refugiu excelent, o deschidere către o lume care își folosește potențialul în sens creator, fără a aduce prejudicii altor persoane.

Cred că am mers pe marginea unei prăpăstii, fără să conștientizez mult timp acest fapt. Nu am căzut și nici nu am de gând să renunț la concepțiile mele vizavi de cum trebuie să arate școala și societatea secolului XXI, oricât de mult s-ar chinui unii să-mi prefigureze un profil psihologic fals.

Cu SuperBlog am înțeles că sistemul social are structuri complet nefuncționale. Am aflat că primăriile au atribuții pe care nu și le-ndeplinesc. Am descoperit că producătorul poate vinde produse la prețuri mai mari decât furnizorul, că poți lua credite nonfinanciare cu dobânzi foarte mari. Se pare că în România nimeni nu mai verifică pe nimeni… Designerii vestimentari își etalează cu nonșalanță blugii jerpeliți, bijutierii sunt în pană de idei, Energiile alternative sunt greu de implementat, arhitecții nu mai au nimic în comun cu proiectele de renovare și consolidare a clădirilor din patrimoniul național, etc…

Particip din nou la SuperBlog! Aștept cu interes probele și, mai ales, partea de documentare.

Doresc succes tuturor participanților! Sper ca în curând să existe o competiție SuperBlog dedicată problemelor cu care se confruntă societatea actuală, pentru a le sesiza și pentru a obliga pe cei ce au atribuții să și le îndeplinească. Poate, dacă se va naște un curent de opinie la nivel național, trenurile, de exemplu, vor ajunge la timp la destinație, fără întârzieri,  orașele poate vor avea sisteme de salubrizare eficiente, școlile vor fi la standarde, iar spitalele vor fi dotate corespunzători, etc…

INCREDIBIL! Nu m-aș fi gândit vreodată că preoții plătesc biruri către BOR!
Un loc de veci 1400 de euro și banii aceștia nu sunt folosiți pentru într-ajutorarea persoanelor nevoiașe, ci pentru a asigura luxul și opulența preaînalților bisericii ortodoxe.
În opinia mea, statul român trebuie să impoziteze BOR și toate veniturile din serviciile bisericii, inclusiv vânzarea obiectelor de cult sau să verifice folosirea acestor venituri în scopuri caritabile. Cred că BOR trebuie să-și administreze bunurile, asemeni stareților din mănâstiri, și să nu primească niciun ban de la statul român. Să impună o taxă de cult pe cap de locuitor și să muncească tot ce au în patrimoniu.
Noi am înțeles autonomia și descentralizarea, în toate domeniile de activitate, ca fiind un permis ce legitimează hoția. Incredibil!
Justiția din România ar trebui să se autosesizeze. Toți patriarhii ar trebui să fie anchetați, pe baza mărturiilor existente! Să dai un preot afară din parohia pe care a ridicat-o cu banii enoriașilor, pe un pământ cedat de unul dintre ei, mi se pare apogeul tupeului sub cupola bisericii. Bine, tupeu au toți cei ce ne conduc și, nefiind control veritabil, ne râd în față toți incompetenții.
Noi am fost educați să ascundem gunoiul sub preș și iată consecințele. Trebuie să învățăm să sesizăm neregulile, altfel ne vom zbate ca peștele pe uscat, în timp ce alții huzuresc pe seama PROSTIE NOASTRE!

Eu cred că este nevoie să desființăm toate instituțiile statului, rând pe rând, pentru a le reînființa și reorganiza din temelii, astfel încât să fie UTILE, pentru a ne face viața mai bună.
Azi, pe stradă, eu nu puteam respira nici din cauza mirosurilor pestilențiale emanate de gurile de canal. Nu știu cine răspunde de canalizarea orașului Drobeta Turnu Severin! Dacă răspunde cineva, este foarte ușor să scrie un proiect pe bani europeni și să facem ce au făcut împărații Franței în vremea domniei lor.
Nu știu ce fac cei de la SECOM, furnizorul de apă. Ce fac cei din birouri. Doar plimbă hârtii, cu siguranță.
Cine răspunde de mediu și de aspectul clădirilor din oraș. Uscăciunea și buruienile fac ca aspectul orașului să fie dezolant în cartierele sale. Primarul Marius Screciu doarme, asta este clar. Dorm și consilierii locali. Doarme și toată intelectualitatea orașului, atât cât o mai fi… Toată țara doarme, în frunte cu aleșii care și-au demonstrat din plin incompetența.
De curând am trecut pe lângă ștrandul Cremma Sunny Beach. Lângă gard, de luni bune, gunoiul tronează și în interior și în exterior, iar mirosul este unul insuportabil. Toți cetățenii care trec pe acolo privesc cerul, probabil, și mai cred că au și nasul înfundat. Ce fac cei de la SANEPID și Direcția de Sănătate Publică? Sigur, avem așa ceva, dar doar pe hârtie…
Și pot continua la nesfârșit!
Muncitorii de la drumuri și poduri nu au echipamente de protecția muncii. Nici cei din construcții. Oamenii nevoiași caută prin coșurile de gunoi ca să adune PET-uri, cei de la social sunt puși să plimbe un coș de gunoi pe stradă. HAOS!
Acceptăm să trăim într-o țară în care totul este la pământ, fără să luăm atitudine!
Nu avem școli la standarde și nu mai avem educație, nu avem spitale dotate, nu administrație locală și centrală competentă, nu economie, nu grijă pentru mamă și copil, nu avem drumuri la standarde, nici autostrăzi, nu avem transport în comun bine gândit, NIMIC din toate acestea. Avem niște oportuniști care trăiesc pe spatele poporului și poporul o duce din ce în ce mai greu.
PÂNĂ CÂND, mă-ntreb și eu ca prostul ieșit din starea generală de prostie…

Nu știu cum o să ieșim, ca națiune, din zona de bolnavi contagioși de delăsare și indiferență, timp în care ”aleșii” huzuresc pe seama prostiei noastre…
***Ieri, 20 august 2017, la sărbătoarea peșterii Topolnița, la Cireșu, nu era montată nicio eurotoaletă și nu exista nicio sursă de apă potabilă, pompa din zonă fiind nefuncțională. Drumul către peșteră era complet neamenajat. Niciun indiciu că te apropii de ea. Mergeam și din când în când întrebam pe cei ce o văzuseră dacă mai avem mult de mers. După 2 km de mers pe jos, căci nu le-a trecut prin minte să aducă niște biciclete pentru trasee montane, ajungeai însetat, dar nici o șansă să ai cum să-ți astâmperi setea, toți comercianții fiind pe platoul de sus, unde prețurile erau și ele de sărbătoare, ca la terasele ce preferă să stea goale cu adaos maxim, decât pline și cu adaos mic, ceea ce face ca noi să alegem varianta cea mai ieftină, mâncând pe stradă.
Mă tot întreb cât de mare poate fi diferența între prețul de producție și prețul de desfacere… Cred că avem nevoie de o lege prin care toți producătorii să stabilească prețul de desfacere, numai așa reușind să punem specula la zidul infamiei și să intrăm cu adevărat în atenția prestatorilor de servicii în domeniul alimentației publice…
Deci, berea 5 lei la cutie, apa 5 lei – 2l și 3 lei – 0,5l. Doza de suc 3 lei, sticla de suc 0,5l – 5 lei… Castelul gonflabil 5 min – 7 lei. Eu cred că fiecare primărie ar trebui să cumpere un astfel de castel gonflabil și prețul să fie 1 leu – 5 min. S-ar crea un loc de muncă și toți copiii ar fi fericiți.
*** Azi, 21 august 2017, iar m-am întânit cu mașina Brantner de colectat gunoiul menajer. Eu aproape că nu mai respir când o văd. Mirosul emanat este pestilențial și mă întreb cum rezistă angajații care colectează gunoiul menajer…
Ar trebui să existe un număr de telefon al sanepidului. Eu nu știu unde să mă ascund când mă întâlnesc cu mașina celor de la Brantner, care numai servicii ecologice nu prestează.
***În fața BRD era un bătrân cu picioarele amputate. De două luni de zile încă nu i-a venit pensia și omul cerșește…
Trebuie să existe un număr de telefon unde să putem anunța existența acestor situații, iar ministerul muncii ar trebui să aibă în atenție cazurile dificile, inclusiv colaborarea cu fundații pentru asigurarea unor proteze cât și cu organisme de voluntariat..
Și aș putea continua la nesfârșit…

PÂNĂ CÂND VOM RĂMÂNE INDIFERENȚI LA ANORMALUL DIN VIEȚILE NOASTRE?

Cu această epistolă, scrisă de fostul soț, m-a întâmpinat mama, după ce m-am întors de la Roma, respectiv București, în dimineața zilei de 14 august 2017, plecată fiind din data de 6 august..
Eu zic că sunt zeiță, nu zdreanță, pentru că întotdeauna am trăit frumos, chiar și când am fost complet nemulțumită de alegerile pe care le-am făcut.
Omul nu va avea nici o șanșă să fie îngropat la picioarele mele. ) Am scris cândva pe forumul educației că prefer incinerarea decât să știu că viermii și gândacii se plimbă pe corpul meu fără viață. Agreez ideea conform căreia din Univers am venit și în Univers mă întorc.
Cât despre schizofrenie, inexistența ei se poate demonstra în orice moment… Dacă, în România, gândirea a fost considerată boală, acest neajuns trebuie remediat urgent. 🙂
Și, dacă omul așteaptă să mor, are de așteptat vreo 50 de ani de acum încolo… 🙂 🙂 🙂

Aici este vorba de sacrificiu, deși nu am vrut să accept ideea aceasta mult timp, până am conștientizat-o. Am stat lângă un om cu care nu am avut nimic în comun, nici intelectual, nici hobby-uri, Am trăit frumos și în aceste condiții, dar să vii și să împroști un om onest este culmea ipocriziei.
Măcar am o dovadă certă a caracterului său…
Niciodată nu am bănuit că se chinuie din răsputeri să mă facă nebună. În decembrie 2014 a fost prima dată când mi-a spus că sunt schizofrenică, în fața unei pensionare, la tren. A fost gestul capital care m-a convins să nu mă mai întorc acasă. Apoi, în ziua divorțului amiabil, în sală, când am rămas singuri pentru câteva minute, mi-a spus aceleași vorbe.
Problema este că nu pot accepta să fiu călcată în picioare de un idiot, chiar dacă am trăit 23 de ani sub același acoperiș și de aceea fac public mesajul scris.🙂 🙂
În jurul acestui idiot s-au adunat alți idioți… Ilar cum se găsesc idioții!

O colegă mi-a sugerat să șterg epistola de pe contul meu de FB. Răspunsul meu a fost prompt.

Nu am de ce să șterg scrisoarea de pe pagina mea de FB. Elevii mei pot învăța din greșelile mele.
Omul m-a denigrat, fără ca eu să am habar, și a condus de așa manieră ițele încât alți idioți i s-au alăturat.
Faptele reprobabile au și consecințe, cu siguranță.
Nu am nimic de ascuns! Viața mea este o carte deschisă… Cine vrea învață ceva din experiența mea de viață, cine nu, nu.

Ori eu gândesc prea mult, ori alții nu gândesc deloc și cheltuie inutil banii publici?!
Azi, 17.07.2017, am fost profesor supraveghetor la concursul pentru ocuparea funcției de director în învățământul preuniversitar, pentru grădinițe, școli, licee și cluburi ale copiilor…
PATRU supreveghetori la sală, din care unul responsabil de sală, plus trei camere de luat vederi au făcut să mă simt inutilă în sala de examen. Un responsabil de sală și trei camere web erau îndeajuns, dar nu, noi risipim banii fără rost.
Comisia centrului de examen era formată din cel puțin 7 membri…  Trei profesori au fost pe hol, alți doi la bagaje… Patru săli de examen cu câte patru supraveghetori. Au fost 64 de candidați pe 72 de poziții, dacă rețin bine informația, pentru că eu dimineața funcționez mai greu… 
Pentru toți acești candidați au fost întrunite cinci comisii de evaluare, număr nejustificat, în opinia mea, dacă rezultatele nu se dau pe loc. O singură comisie, formată din doi oameni, cu grila aferentă, putea controla bine-mersi lucrările candidaților. Dacă EU AM ÎNȚELES BINE, fiecare comisie de evaluare era formată din CINCI membri și uite cum ajungem ca pentru 64 de candidați să avem toți atâția băgători de seamă, ba chiar mai mulți, se pare.
Eu cred că examenul acesta se putea susține în mediul online, pe o platformă anume destinată concursului, astfel încât punctajul să fie validat pe loc, fără nicio altă comisie.
Subiectele, primite pe suport de hârtie, nu le sunt date candidaților, la finalul probei scrise. În condițiile acestea, nu era mai ușor să pună patru ecrane sau șase cu toate foile de examen, astfel încât să nu mai irosim hârtia? Nu, nouă ne plac hârtiile!
Aspiranții pentru funcția de director în grădinițe au avut alte tipuri de subiecte decât colegii dumnealor din școli, licee și cluburi ale copiilor…
Am fost un reprezentant din minister. Mie mi se părea normal ca la finalul probei să stea de vorbă cu toți cei ce au fost sau aspiră pentru o funcție de director, pentru a afla hibele sistemului. În cele 30 de minute, până la începerea probei, am aflat tot felul de probleme cu care se confruntă școlile din România, din care amintesc:
–Copiii romi nu vin la școală, deoarece părinții pleacă cu ei în străinătate.
–Pe SEAP, Cora și Carrefour nu au vizibilitate,
–rechizitele școlare gratuite sunt de calitate precară,
– fondurile se distribuie după amiciția directorului cu primăria,
– microbuzele școlare nu sunt sigure pe timp de iarnă, etc…
O comisie de examen formată din trei membri, câte un responsabil la fiecare sală de examen și doi evaluatori puteau finaliza cu succes examenul în condițiile în care ne ambiționăm să nu intrăm în era digitală.
De asemenea, am primit, fiecare persoană implicată în supraveghere, câte o hârtie care certifică participarea noastră. Nu era mai ușor să fie o bază electronică cu toți participanții și prin filtre să se genereze automat adeverința care să intre în portofoliul online al fiecărui profesor și al școlii?
HaI, CĂ ACUM ÎMI ADUC AMINTE CĂ mi-a spus o colegă că nu am dus adeverința de supraveghetor de la o școală la liceul meu, pentru a fi plătită pentru orele prestate. Oameni buni, păi nu era normal ca secretariatul să trimită electronic tabelul cu toți participanții la activitatea respectivă? Nu, noi facem hârtii!
Altă tărășenie!Școlile din România sunt la limita supraviețuirii financiare, iar profesorii care acced spre o funcție de director fac dosare nicidecum planuri de dezvoltare a școlii și a comunității locale. De râs și de plâns. Chiar trebuie să mă duc pe LUNĂ! 
Ca să aveți o imagine de ansamblu A RISIPEI banilor publici, imaginați-vă că examenul a fost susținut în toate județe țării, în aceleași condiții… 
Sala de clasă nu mi-a plăcut și totuși am găsit ceva care m-a bine dispus. Era un desen cu un mesaj interesant, demn de luat în seamă: B]”Același soare ne zâmbește vesel tuturor dimineața și aceeași lună ne leagănă visele noaptea”.[[/B] Am găsit și o icoană foarte frumoasă pe care am agățat-o într-un cui, la tablă… Frumusețea ei nu avea cum să nu te-ndemne să cauți frumosul în viața ta. 

Parcul CET Nord din Drobeta Turnu Severin este o ruină și nimănui nu-i pasă… Pe vremea adolescenței mele era un parc îngrijit. Peisajul este dezolant și până la parc, excepție făcând rondul de flori din sensul giratoriu.
NOI NU AVEM SOCIETATE CIVILĂ, să știți!

Lucrurile sunt scăpate de sub control în întreaga țară. De ce? Nu există un minim de educație pentru cetățenie activă.
Mi-am dat seama că un singur om nu poate schimba mentalitatea celorlalți, dacă toți se complac în starea de fapt și asta se-ntâmplă în zilele noastre, acceptăm compromisul și devenim nepăsători la tot și la toate, cică pentru a ne păstra liniștea de moment, uitând că noi condamnăm și generațiile viitoare la existente mărunte.
Eu tot scriu că oamenii politici din România dorm și nu ne reprezintă interesele, timp în care noi așteptăm să se schimbe ceva. Ei, bine, fără implicarea fiecărui cetățean, nimic nu se va schimba în țărișoara aceasta.
Cum să vadă neregulile din orașul drobetan primarul, prefectul, consilierii locali și cei județeni, dacă ei nu văd cum arată spațiul limitrof clădirii unde își au sediul aceste instituții ale administrației locale?

Domnule Primar,
Vă invit la o plimbare cu bicicleta prin oraș, pe dumneavoastră și pe consilierii locali. Toate spațiile verzi sunt uitate de cei ce presupun că au un contract de servicii cu primăria și se dezic de atribuțiile care le revin. Toate parcurile din oraș ai zice că sunt în miezul toamnei, nu în toiul verii.
Orașul arată deplorabil, să știți, exceptând artera Cetate -Teatru – Pădure, dar nu chiar până la pădure. Avem mașini abandonate, case părăsite, clădiri de patrimoniu lăsate în grija Duhului Sfânt, deși cred că știți că acesta, dacă mai este, este doar în oameni… 🙂
Ce se-ntâmplă cu bazinul de înot? Ce se întâmplă cu ruina restaurantului Drobeta? Ce se întâmplă cu cartierul Schela Cladovei? Ce se-ntâmplă cu orașul nostru? Aerul este irespirabil din cauza gurilor de canal necurățate. Ziua în amiaza mare, gunoiul menajer neridicat intră în descompunere sub puterea razelor soarelui.
Poate ar trebui să fiți mai des în mijlocul cetățenilor, nu doar în campaniile electorale. ”O zi pe săptămână cu cetățenii” – ar putea fi un pas către cei ce v-au ales să gestionați resursele urbei noastre.
Liliana D. Grecu

Parcul din strada Cicero, colț cu Soveja

Parcul de la casa Tineretului…

Stadionul 1 Mai, vedere din strada Crișan…

Stația de autobuz de la Policlinica de stat, ambele o epavă…

Parcul din fața BRD, din spatele fântânii arteziene…

10 iulie 2017

”Valea lui Dinu” arată jalnic… Un proiect PDL bine implementat la ora respectivă a fost pus pe butuci de cei ce au venit la conducerea locală.
Ieri, am luat-o pe drumul ce duce spre strada mare, prin spatele văii lui Dinu. Iată ce am văzut! Nu vă mai spun de mirosurile pestilențiale întâlnite pe traseu, dovadă că în vegetația de pe marginea drumului pot fi organisme în putrefacție

.

11 iulie 2017

Din periplul meu prin oraș… Până primarul Marius Screciu se hotărăște să batem orașul de-a lungul și de-a latul cu bicicletele, împreună cu consilierii locali, mai atașez câteva imagini, ce se pot găsi și pe contul meu de FB.
Parcul de lângă ruina Drobeta, odinioară un restaurant ce se afla în preferințele severinenilor, este asemeni tuturor parcurilor din cartierele orașului, NEÎNGRIJIT și pârjolit, în așteptarea celor ce pe hârtie încasează bani și răspund de aspectul său, dar fără să-și îndeplinească atribuțiile…

Despre ruina Drobeta am făcut chiar un material video cu elevii clasei de a VII-a, care azi trec în clasa a XII-a, în cadrul competiției Țara lui Andrei. Degeaba! Primăria acceptă degradarea clădirilor de patrimoniu fără să întreprindă nimic. Parlamentarii trebuie să dea legi astfel încât proprietarii sau concesionarii să decadă din drepturi dacă nu le aduc la standarde europene. ESTE FOARTE SIMPLU, dar nimeni nu vrea normalitate în țara noastră, nimeni din cei ce au ajuns politic să decidă căderea națiunii române.

12 iulie 2017

Tot orașul Drobeta Turnu Severin este sub asediul uscăciunii și al delăsării… Am surprins realitatea pe care o acceptăm cu seninătate si inconștiență, pe traseul Spitalul Judetean, Pădurea Crihala si strada Crișan, până la floraria stradală. Am gasit, în fata școlii generale numărul 15, un spatiu verde îngrijit, în rest imaginile vorbesc de la sine.

13 iulie 2017

Cum ieri nu am ajuns la ștrand, ambiționându-mă să văd cum circulă mijloacele de transport în oraș, am pornit pe jos, spre stația de autobuz, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, trecând pe lângă Valea lui Dinu, ANL-uri, Sala Polivalentă, oprindu-mă pe Calea Timișoarei. La prima stație, pe B-dul Tudor Vladimirescu, nu am găsit nicio informație despre autobuzele care trec pe acolo și am plecat spre următoarea stație. Peisaje dezolante mi-au atras atenția și, cum mi-am propus să scot administrația locală din starea de amorțire și iresponsabilitate în care se complace, cu camera foto am imortalizat realitatea pe care o acceptăm ca normalitate.

Valea lui Dinu, amenajată cu ani în urmă grație unui proiect PDL ambițios, a fost pentru puțin timp un spațiu de agrement destinat copiilor. Cei ce au venit la conducerea orașului au lăsat totul în paragină, deși zona este de o frumusețe incontestabilă. Oamenii spun că s-au certat cine să administreze zona și nu s-au înțeles la comisioane, căci se pare că suntem campioni la comisioane ce intră în buzunarul unora fără ca statul să verifice proveniența banilor și, uite așa, zona se află într-o stare de degradare avansată și nimeni nu răspunde de (ne)sustenabilitatea unui proiect pe fonduri europene. La fel a fost pus pe butuci și proiectul plajei Drobeta. Nu am ajuns încă în zona respectivă, dar, probabil, tot neîncasarea unor comisioane a fost mărul discordiei și neșansa viabilității unui proiect ce aducea alternative la petrecerea timpului liber în orașul de la malul Dunării.

Traseul de la Policlinica de Stat, o ruină care te îndeamnă să te întrebi ce valori au doctorii care-și desfășoară activitatea în incinta clădirii aflate și ea într-o stare avansată de degradare, spre prima stație de autobuz de pe Calea Timișoarei arată încă o dată că orașul este sub asediul incompetenței oamenilor politici, indiferent de culoarea lor…

De pe Calea Timișoarei, pe partea opusă, spre Bulevardul Carol…
Parcul Rozelor, așa cum v-am mai spus, nu mai este al rozelor. Pe vremea copilăriei mele, castanii erau verzi vara, azi sunt aproape uscați…

Traseul de la Cetatea Medievală a Severinului spre parcul Colegiului Național Traian… Încă un proiect de care autoritățile locale și-au bătut joc este insula din fața ruinii maternității de stat, clădire de patrimoniu lăsată de izbeliște. Ca și Valea lui Dinu, insula, înconjurată cândva de apă, era un spațiu de agrement pentru severineni și turiști.

De la Biserica Maioreasa, închisă asemeni tuturor bisericilor din oraș, deși ele ar trebui să fie spații de reculegere deschise la orice oră, spre fântâna arteziană din centrul orașului și spre singurul parc din oraș îngrijit cum se cuvine.

Așa trebuie să arate toate parcurile (și toate spațiile verzi din oraș), ca cel de lângă fântâna arteziană!

Dialogând și meditând, am ajuns la o mai veche concluzie a mea… În licee, trebuie mutat accentul de pe cultura tehnică pe cultura generală.
S-a dovedit că elevii liceelor tehnologice nu promovează examenul național de bacalaureat, în mare parte, din cauza matematicii, disciplină esențială în mecanismele înțelegerii funcționării unor procese tehnologice. Spre aceste licee se îndreaptă elevii din necesitate, nu din pasiune și, de aceea, consider că trebuie desființate toate liceele tehnologice și transformate în licee de cultură generală sau în școli profesionale. Pentru elevii cu adevărat pasionați de tehnică, să existe un colegiu la nivel național, un fel de campus care să devină o pepinieră pentru mințile deschise către știință și tehnică.

19 mai 2017, în vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze…

Am început cu stângul, dar, după prima impresie nefavorabilă, aveam să constat că ordinea și disciplina sunt implementate cu sârguință. Până la intrarea la agentul economic, mi-a atras atenția parcarea neamenajată dintre RAR și firma ce asigură locuri de muncă pentru cei 3500 de angajați din județ. Este foarte greu, când porți tocuri, să mergi ca pe ulițele satului românesc, aflat încă departe de satul european. După ce am scăpat de pietriș, am constatat că la poartă nu aveau un cititor de buletine. A fost un timp de așteptare. Nu aveau nici calculator, așa că tabelul nominal a fost instrumentul de lucru al celor de la punctul de intrare în instituție. Mă gândesc acum că ar fi putut amenaja o zonă de aștepare, cu bănci… 🙂 Ar putea deveni o zonă de recreere și pentru angajați. Am observat în plan secund un fel de foișor amenajat probabil pentru fumători.
După 10-15 minute de așteptare pașnică, timp în care am mai privit împrejurimile, am intrat în curtea agentului economic.
Am fost conduși spre una din sălile lor de curs. M-am gândit că așa ar trebui să arate toate sălile de clasă din școlile din România. Era spațioasă, cu laptop și videoproiector, iar într-un colț se aflau câteva dulapuri -bloc, cu cheie. Lumina în exces a adus ceva prejudicii prezentărilor video.
Mi-am adus aminte de anii în care am fost angajată la BJATM Mehedinți. Am fost instruiți în legătură cu normele de protecția muncii din fabrica pe care urma să o vizităm, după ce cuvântul de bun sosit și prezentarea firmei ne-a fost adresat și respectiv susținută de chiar directorul fabricii, alături de directorul de la departamentul resurse umane. Deși aveau o delegație de japonezi, și-au făcut timp să fie și în mijlocul nostru. Am aflat că au sponsorizat echiparea și dotarea unei săli de clasă și a unui atelier, în cadrul unui parteneriat pe care-l au cu Colegiul Tehnic Auto, dar nu au fost cooptați și cointeresați de administrația locală și ISJ pentru a susține pregătirea forței de muncă în cadrul învățământului dual. Am aflat că nu există o bază logistică pentru adaptarea curriculum-uiui universitar, pentru a pregăti specialiști în facultățile de profil.
Am aflat că au 16.000 de metri pătrați, din care 11.000 sunt folosiți efectiv. Poate Ministerul Educației și ISJ-urile ar trebui să negocieze readucerea învățământului tehnic în fabrici. S-a demonstrat că a fost un eșec total ruperea liceelor tehnologice de agenții economici și poate avem nevoie de cercetări care să demonstreze ceea ce susțin eu la nivelul simțului comun.

Totul a fost foarte bine organizat. Am fost împărțiți în trei grupuri cu câte un ghid. Și am intrat în spațiul ce mi-a dat impresia de organizare încă de la sosire. Prin minte mi-a trecut fugitiv zona comercială din Leipzig care la ora aceea m-a uimit. De prin molozul și dezastrul din România, zona aceea, ca și cea de aici, mi-a demonstrat că suntem cu ani lumină în urma altor popoare, nu că nu putem, ci doar pentru că nu vrem să facem totul bine.
Panouri mișcătoare și oameni roboți. Aceasta a fost prima impresie. Ordine și curățenie, chiar dacă la intrare am văzut câteva mici pete de mucegai. Am fost uimită de rapiditatea cu care angajații executau mișcările. Legau și desfăceau cabluri, montau siguranțe și relee, verificau. Cablurile erau pe culori și schema de montare era cu afișaj electronic. Am încercat să montez câteva siguranțe, stângace fiind. M-am întâlnit cu foști elevi.
Am aflat că salariul angajaților nu depășește 1400 de lei și am deja o curiozitate. Suntem forță ieftină de muncă, suntem plătiți corespunzător pentru munca prestată? Dacă o astfel de fabrică ar fi în Marea Britanie, salariile ar fi ca în România? Nu cred!

Firma este o oază de lumină în economia la pământ a orașului. Investitorii străini trebuie cointeresați să susțină învățământul tehnic profesional.

Pe agenda cercului se afla un simpozion dedicat elevilor și profesorilor, cât și o vizită la Fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin a firmei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze.
La ora 9 am fost primiți de gazdele simpozionului într-una din sălile de clasă din corpul nerenovat al liceului, parchetul complet neîngrijit atrăgându-mi atenția încă de la intrare în spațiul în care elevii unei clase își desfășoară activitatea zi de zi, șase ore din zi.
Evident că am comunicat impresia mea colegilor și iar am căzut în centrul atenției cu niște observații pertinente, din punctul meu de vedere, și exagerate, din punctul de vedere al altor colegi. Din zona tampon, de acomodare și socializare, unde am avut impresia că sunt în Turnul Babel, am mers în sala de festivități a liceului, primitoare și bine îngrijită, decorată cu tablouri pictate în nunațe vesele care mi-au atras atenția de când am fost în inspecție la una din fostele mele eleve din liceu, azi profesoară cu definitivatul promovat. Totul a mers pe repede înainte… Inspectoarea de specialitate ne-a vorbit despre o broșură de promovare a învățământului tehnic editată de ISJ Brașov, cu editare și în mediul online. O altă colegă a făcut o prezentare a broșurii și a site-ului Orientare în carieră, dar în sală accesul la internet era inexistent, neexistând posibilitatea vizualizării broșurii în format electronic, dovadă că nu prea suntem în era digitală. S-a vorbit despre învățământul dual, despre necesitatea implicării profesorilor în organizarea învățământului tehnic profesional, de parcă profesorii ar fi primari, inspectori școlari, directori, angajați ai Camerei de Comerț și Industrie sau cine știe ai cărui departament răspunzător de organizarea școlii și învățământului mehedințean. Am avut un exemplu de bună practică… Școala de la Corlățel are un parteneriat cu agentul economic din zonă, ce desfășoară activități în domeniul agricol și viticultură. Nu am înțeles dacă elevii sunt și din județ, dacă au cazare, masă și transport și dacă sunt angajați la finalizarea studiilor. Am aflat că sunt cooptați în perioada muncilor agricole…
În miezul nopții am stat să-mi pregătesc prezentarea pentru simpozion. Am considerat că tema este de actualitate și demnă de luat în seamă. dar, în timp ce eu vroiam să vorbesc despre ”Tehnologii informatice în managementul educațional – Platforme educaționale prin aplicația Google Classroom”, am aflat că suntem presați de timp și la ora 10 trebuie să ajungem la agentul economic. Nu era un impediment că sala nu avea conexiune la internet, putând să fac hot-spot de la mobil, dar graba de a finaliza întrunirea mi-a paralizat intenția de a prezenta materialul pregătit. În jur de 70 de persoane am mers în vizită la agentul economic. Nu știu câte persoane au rămas la simpozion. La ora 11.40 ne-am reintors la liceu. Simpozionul luase sfârșit. Am primit diploma, de parcă acesta fusese scopul meu, să mai am o hârtie la dosar.
La un pahar de suc și o felia de pizza, am reușit să-i propun inspectoarei de specialitate să-mi trimită adresele de e-mail ale tuturor colegilor pentru a le trimite prezentarea PowerPoint despre e-Learning. I-am propus să facem o platformă electronică cu toți profesorii de specialitate, pe domenii de calificare. Cum am aflat că nu există o bază finalizată cu toate datele de contact ale tuturor colegilor, mi-a venit ideea de a face foto la tabelele cu profesorii înscriși la simpozion. Și, acum, vine surpriza. Una din colege mi-a spus că nu vrea ca datele dumneaei să fie publice. Un soi de paranoia, aș spune. Cineva a venit cu o explicație la fel de stupidă, cum că inspectoarea ar fi fost deranjată la telefon de o persoană necunoscută, cu număr secret. Toate firmele de telefonie au un regim de evidență a cartelelor telefonice și nu cred că este greu ca persoana care a apelat-o să fie identificată.
Eu consider că fiecare profesor trebuie să aibă valide și vizibile datele de contact pe site-ul ISJ. Profesorii care sunt panicați din fire, pot avea un telefon de serviciu și altul particular, dar trebuie să avem deschidere către colegi, elevi și familiile lor.
Eu am înțeles că ne adunăm ca să avem de unde pleca.
În opinia mea, simpozionul nu trebuia să se suprapună cu vizita de la firma de cabluri.
Gazdele cercului pedagogic aveau și ARACIP-ul în școală. Mi s-ar fi părut corect ca evaluatorii ARACIP să fi fost în mijlocul nostru. Nici pomeneală de așa ceva…
Sunt sigură că o echipă de oameni s-a străduit ca totul să iasă bine, dar nu este de ajuns. Ori învățăm să ne implicăm toți, ori informația ajunge preferențial la colegii din sistem. Am aflat că au fost profesori din liceu care nu au știut de organizarea simpozionului, ceea ce denotă o slabă comunicare la nivelul instituției. Nu mai vorbesc, la nivel județean…
Ar fi fost o soluție ca simpozionul să fi fost înregistrat video și chiar ar trebui ca ministerul să țină evidența tuturor simpozioanelor care se desfășoară la nivel județean sau național. Care a fost finalitatea acestui simpozion? Ce concluzii s-au desprins?
Nu am văzut picior de elev la simpozion…

Fișa de gradații de merit, validată de sindicatele din învățământ pentru sesiunea 2017, cu evaluarea activității pe ultimii cinci ani și cu beneficii financiare pe următorii alți cinci ani, este una în care achizițiile intelectuale ale elevilor sunt aproape fără valoare, la fel cum școlile par să nu mai fie în subordinea Ministerului Educației, Legea Educației făcând aproape deloc referire la ele, lăsându-le cu totul în seama administrațiilor locale. 🙂
Am găsit fișa de gradații,  postată de ISJ Gorj.

Dă clic pentru a accesa Fisa%20gradatie%202017%20-%20profesori.pdf

Profesorii trebuie să facă orice altceva, mai puțin ceea ce trebuie, în opinia mea.
Încerc să fac o defalcare detaliată.
I. a. Nu toți profesorii au discipline finalizate cu examene de evaluare… Profesorilor ar trebui să li se ceară descrierea fiecărui elev în parte, în care să fie specificate implicarea sau dezinteresul acestora. Sunt elevi care vin la școală doar ca să treacă clasa, atât timp cât idealul lor este să plece la muncă în străinătate. Cred că guvernul României ar trebui să negocieze cu statele europene astfel încât elevii fără bacalaureat să nu poată fi angajați în Europa. Ar trebui ca salarizarea în țară și în Europa să țină cont de studii. Ar gtrebui o orientare profesională, astfel încât nu toți elevii să ajungă la liceu. După 16 ani să fie orientați spre cursuri de calificare și să intre direct în câmpul muncii, pe o piață organizată, în opinia mea. Media de promovare 8 nu poate fi atinsă de elevii de liceu care nu știu tabla înmulțirii, de exemplu, și de care nimănui nu i-a păsat.

I – ACTIVITĂȚI CU VALOARE INSTRUCTIV EDUCATIVĂ
I. b. Acest punct ne obligă să mințim la greu. Nu avem platforme digitale pentru fiecare disciplină și școlile nu au săli de calculatoare dotate cu softuri educaționale. Elevii sunt reticenți și cu carențe în operare pe calculator. Mă străduiesc să lucrez pe o platformă la care am primit acces prin bunăvoința domnului profesor de la CREDIS, dar mă izbesc de tot felul de obstacole. Unii elevi abia învață să trimită e-mail-uri, nu au conexiune la internet, nu au toți smatphon-uri și alții nu vor.
I.c. Nu avem o bază electronică cu toate auxiliarele concepute până la ora actuală…
I.d. Nu avem concursuri și olimpiade școlare pentru toate domeniile de calificare. Nu avem o bază electronică în care să fie înregistrate toate concursurile organizate la nivel de școală, județ, regiune, național, european sau mondial și nici o bază cu elevii merituoși și distincțiile obținute.
I.e. se suprapune oarecum peste I.d. Din cele 70 de puncte alocate punctului I, 44 merg către pregătirea și rezultatele olimpicilor.
I. f. nu avem centre de excelență și nici centre pentru copiii cu nevoi speciale
I. g. Nu avem baze electronice cu elevii proveniți din medii dezavantajate și nici cu cei cu dificultăți de învățare
I.h. – Proiectele didactice inovative sunt inexistente, deoarece cercetarea pedagogică este ZERO BARAT în școlile din România, prin urmare avem la greu elevi cu absenteism, aflați în risc de abandon școlar, dar și elevi cu CES atât timp cât acești elevi nu au fost învățați să depună efort intelectual gradual… Nu am văzut, în cei 21 de ani de carieră, vreun reprezentant al autorităților locale interesat să inițieze o dezbatere pe tema învățării în școala în care profesez. Nu există planuri individuale de intervenție a adaptării curriculare!
I.i. Nu putem vorbi de clase în regim simultan la liceu și nici despre proiecte didactice inovative. Ar trebui ca aceste proiecte, dacă există, să fie centralizate pe o platformă, la care să aibă acces toți profesorii. Ar trebui să se pună accent pe planul individual de remediere, dar nici vorbă de așa ceva.
II – INOVARE DIDACTICĂ ȘI MANAGERIALĂ
II.a. Eu cred că în momentul în care ești capabil să elaborezi manuale, auxiliare, programe școlare trebuie să fii cooptat în structurile superioare ale ministerului de resort. Inovarea didactică înseamnă comunicare și nu avem platforme cu toți profesorii de specialitate și nici dezbateri pe marginea manualelor, auxiliarelor și a programelor școlare, de aceea avem uneori chiar greșeli de conținut științific în cărțile scrise pentru puncte utile la dosarul de gradație și nefolosite în sistemul educațional. Ajung evaluatori și autori de manuale cei ce au cunoștințe prin minister, în aceste condiții, și nu întotdeauna aceștia sunt cei mai buni profesioniști.
II.b. – Nu avem o bază electronică cu toate cărțile scrise după revoluție în domeniul didacticii, specialității sau managementului educațional. Ar fi și interesant de stabilit cât sunt copy-paste și cât inovare…
II.c. realizarea de softuri educaționale trebuie făcută sub egida ministerului. Toate aceste softuri să fie pe site-ul educației și puse la dispoziția colegilor din țară.
II.d. Ce fac angajații din minister? Eu cred că în minister trebuie să ajungă cei mai buni profesori, dar suntem departe de acest deziderat, capabili să comunice cu colegii din sistem. Ar trebui punctată contribuția profesorilor la cercetări științifice în domeniul educației. 0,30 puncte demonstrează clar că facem lucrurile după ureche și nimeni nu pune preț pe cercetare.
II.e. – activitatea de metodist ar trebui punctată numai dacă metodiștii au o platformă pe care pun toate proiectele lecțiilor asistate cu toate observațiile aferente, în opinia mea.
II.f. în comisiile de specialitate sunt aproape aceeași profesori. Selecția nu este deschisă, neavând o bază cu portofoliile tuturor profesorilor în mediul online.
III. ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE ȘI IMPLICAREA ÎN PROIECTE
În opinia mea, profesorii nu trebuie să organizeze festivaluri, simpozioane și concursuri, ci CCD-urile, ISJ-urile, institutele de educație, universitățile, în colaborare cu societatea civilă. Profesorii și elevii doar trebuie să participe la astfel de activități…
IV. CRITERIUL PRIVIND CONTRIBUȚIA LA DEZVOLTAREA INSTITUȚIONALĂ
Cred că pică în sarcina profesorilor și atribuțiile directorilor, și ale inspectorilor, și ale administrației locale…
EU CONSIDER că GRADAȚIA DE MERIT trebuie acordată doar profesorilor care au un STUDIU DE CERCETARE metodico-științifică, la fiecare cinci ani, elaborat în colaborare cu o universitate și un număr de minim trei asistențe la ore pe fiecare an școlar. De aici rezidă planuri remediale, fișe individuale de progres, adaptarea curriculum-ului pe nevoile educaționale ale elevilor și asigură o comunicare continuă cu mediul academic.

Numărul gradațiilor de merit nu trebuie limitat. Numai așa vom avea o competiție loială și un interes continuu al dascălilor pentru perfecționare și pentru progres școlar.

Am dat peste Legea_Educatiei în format electronic, lege după care am învățat în 2014, pe care de fapt mai mult am buchisit-o și pe care am făcut marcaje, atunci când am candidat pentru un post de consilier în Ministerul Educației. IDEALUL EDUCAȚIONAL cred că este oarecum stângaci croit spre final. Eu consider că idealul educațional constă în dezvoltarea potențialului intelectual al fiecărui individ la un maxim posibil și punerea lui în slujba națiunii române, fără a aduce prejudicii altor națiuni ale mapamondului și astfel idealul educațional se suprapune peste misiunea legii (ne)asumate.
Ce părere aveți? Aș face chiar o analiză… Să luăm un elev ce stă mai mult pe străzi decât la școală, cu sute de absențe și cu medii neîncheiate, totuși promovat la finele anului școlar. Tânărul are personalitate autonomă, dar nu are valori. Are participare activă prin baruri și străzi, un soi de participare cetățenească, căci doar fumează prin fața liceului și a diverselor instituții. Are și spirit antreprenorial, căci își cumpără țigările la negru, statul încurajând aceste practici. Acest tânăr nu are șanse să fie integrat pe piața muncii sau are, dacă are pile.

Concluzia? Dezvoltarea intelectului prin studiu individual asigură progresul individului pe toate planurile, iar școlile trebuie să fie dotate la standardele secolului XXI, pentru a stârni elevul spre cunoaștere.

În opinia mea, niciun principiul al finanțării învățământului preuniversitar nu este respectat.
Nici vorbă de transparență… Unora li se decontează naveta, altora nu. Unii elevi își plătesc diplomele de absolvire (cartonul ce urmează să fie imprimat), alții nu…
Fondurile suplimentare se distribuie pe amiciții, nu după o analiză de nevoi…
Nimeni nu a corelat resursele cu obiectivele, căci doar de asta vorbim despre pluviometru și nu-l avem în școli, de exemplu…
Nici vorbă de predictibilitate, căci doar de aceea nu avem un fond de premiere pentru elevii merituoși…
De eficiență ce să vă mai spun. Nu avem service pentru baza a IT a școlilor, de exemplu…

Zi de zi voi adăuga inadvertențele unei legi complet neaplicate sau haotic aplicate, în opinia mea.

Dezicându-mă de falsitatea vieții, gândind, analizând și observând oameni și fapte, din subseară până-n miezul nopții și-al zilei, am senzația că lumea devine un simplu chenar plin de clovni ce flutură o eșarfă a nepăsării, ca steag al minciunii universale, oricând și oriunde. Pască cine-o vrea într-o lume mușcată de viermele ce distruge totul prin acțiunea de încondeiere chiar a spiritelor celor mai elevate ale mapamondului, ce au fost leagăn al umanității spre ascensiunea intelectuală a popoarelor. Pentru a etira aproape din nimicul zilelor noastre sâmburele inteligenței, acel drob de sare vital vieții în ascensiunea spre perfecțiune, nu este de ajuns să întinzi un deget umezit în cea mai pură apă, ci trebuie să coși și să descoși, nasture după nasture, existența, pentru a înțelege într-un final și sensul vieții.

Eu sunt o flacără… Cum Prometeu a avut grijă să aducă muritorilor focul sacru, mă bucur că nu sunt de vânzare. Aș putea fi un leagăn, unul din lemn sau din metal, înalt și construit de mâna dibace a unui om ce a transformat meseria în artă, greu de găsit azi, aș putea spune. De ce un leagăn? Aș permite muritorilor să se desprindă, fie și pentru câteva secunde, de sterilul din viața lor, redându-le bucuria aripilor de înger pierdute în rutina zilnică, doar pentru că s-au dezis de copilul din ei. Să simți cum te înalți spre văzduh, ca în bătaia aripilor unei fragile păsări, este tot ceea ce-ți pot oferi. Muritorule, montează pretutindeni leagăne, în spații de joacă pentru copii sau în spații de agrement pentru adulți!

Dacă mai am nevoie de reclamă, mizez pe susținerea  bloggerilor parteneri și a partenerilor media  SuperBlog din a căror paletă de articole am făcut o selecție peste care am suprapus un gând, îndemnându-vă să descoperiți singuri articolele și să lecturați în tihnă, respirând conștient.

Este minunat să ai șansa să lucrezi cu profesioniști. Este darul suprem al naturii umane…

La ce concluzii or fi ajuns demnitarul și societatea civilă?

Câte ceva și despre ”harta mentală”…

Misiunea celor de la CREADIV este să integreze cât mai multe activități cotidiene în mediul online.

Ghid de cumpărături… Evitați blugii jerpeliți, totuși. 🙂

Rețelele de socializare ar putea să educe, dacă biserica, școala și mass-media s-au dezis de educație și o fac cum pot. 🙂

Un post de radio care nu s-a dezis de profesionalism, deși am văzut o virgulă care nu are ce căuta acolo…

Am dat și peste catalogul tuturor blogurilor din România…

Ce s-o fi întâmplat cu Mișcarea pentru Constituția Cetățenilor?

TVR2 rămâne un post TV care aduce elogii celor ce nu au trăit pe pământ doar să mănânce, să bea, să iubească ilegal, să caute distracții puerile sau să doarmă în mijlocul problemelor ce le năpădesc viața.

Iată că avem un serviciu de monitorizare și analiză a blogosferei, twittosferei si presei online!

Nu mă dezic și vă-ndemn din nou la studiu individual. Descoperiți singuri esența mesajelor bloggerilor parteneri ai ediției Spring SuperBlog 2017. Este o lume de gânduri și de emoții ce ne stă la dispoziție. Accesați-o!

• Alma Nahe(r) alias Olimpia Săpunaru, multi-participantă (în opt ediții) și premiantă în competiții, cel mai recent pe locul doi în SuperBlog 2016, actualmente juriu al acestei probe;
• Armonie acvatică – Cristina Lincu, ocupanta locului I în SuperBlog 2014, fost juriu;
• CalatoriaPerfecta.ro – blogul soților Dan și Patricia Coscai, participant la edițiile anterioare SuperBlog, fost juriu;
• Craiova pe blog. Natural – Daniel Botea, câștigătorul locului I în Spring SuperBlog 2015;
• EmilCalinescu.eu – participant la edițiile anterioare SuperBlog, câștigător al rolului de blogger partener la ultima probă din SuperBlog 2016;
• ExTraViTa.ro – blogul de călătorii și experiențe al Mirelei Șurghie, fost juriu;
• Înșiră-te mărgăritare – Adriana Tîrnoveanu, locul II în Spring SuperBlog 2016;
• Alina Gheorghe – câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2016, actualmente juriu;
• mnealui.info – Christian Hertzug, clasat pe locul I în SuperBlog 2012, fost juriu;
• Nimicuri fantezii – Cornelia Crina Popa, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2015, fost juriu;
• O Pisică Neagră – Georgiana Mihăilă, participantă la edițiile anterioare SuperBlog, fost juriu;
• Pezevenchi.ro – Eugen Zăvoianu, câștigătorul trofeului SuperBlog 2016, actualmente juriu;
• Robintel.ro – Robin Molnar, clasat pe locul I în SuperBlog 2011;
• SexulSlab.ro – Dana Lalici, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2013, fost juriu;
• Sweet&Salty – Em Sava, clasată pe locul 10 în Spring SuperBlog 2016;
• TehnoCultura.ro – Manuel Cheța, câștigătorul trofeului SuperBlog 2010;
• Tulips & Sparkles – Bianca Alexandra Bîzîiac, ocupanta locului I în Spring SuperBlog 2014, actualmente juriu.

Părăsind sfera ludicului, eu îmi doresc în plan real leagănul copilăriei…

Un copil fericit va fi întotdeauna un adult responsabil care nu va uita niciodată lumea feerică a basmelor și poveștilor nemuritoare.

Fericirea este răsplata zeilor pentru muritorii ce nu uită nicio clipă că au fost copii.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017

Furnizorii de servicii, în România, nu poartă o corespondență scrisă cu beneficiarii. In dimineața aceasta, un operator rcs-rds m-a deconectat de la serviciile de telefonie, internet și cablu TV. Plătesc online și nu am înțeles de ce factura este cu 15 lei mai mult decât în lunile anterioare. Azi am aflat că aceasta este taxa de reconectare, dar pe mine nu m-a înștiințat nimeni.
I-am spus că plătesc electronic imediat, ceea ce și am făcut, dar în zadar, OMUL A EXECUTAT ORDINELE, după ce a dat un telefon. Am sunat pentru reconectare și sistemul mă vede fără nicio datorie înainte de ora 10.55. De râs și de plâns. La ora 10.59, deci la un nou apel, sistemul mă vede cu datorii, deși ele nu mai sunt. 🙂 Mi s-a confirmat reconectarea, în maxim o oră. NU ERA MAI UȘOR SĂ NU MĂ DECONECTEZE? Facem și desfacem, deși exista o altă soluție.
Plătesc și servicii de telefonie rcs-rds, dar nu le folosesc. Am scos un cablu, din greșeală, din multele care sunt și nu mai am ton la telefon de câteva luni. Am văzut un echipaj rcs-rds și i-am rugat pe operatori să-mi refacă conexiunea. NU SE POATE! – a fost răspunsul prompt. Trebuie să respect procedura. Să sun și abia apoi să vină echipajul, dovadă că își permit să se plimbe cu mașinile prin oraș. Era elegant să-mi facă fișă de intervenție pe moment, dar nu, dovadă că au nevoie de o schimbare prin procedurile de lucru cei de la rcs-rds. Ei m-au sancționat pe mine, fără a mă înștiința de costul suplimentar al deconectării. Doresc și eu ca cei de la rcs-rds să fie sancționați pentru lipsa de respect față de client. Unde pot cere așa ceva? Am o astfel de opțiune? 🙂 
Noi am denaturat conceptul de BIROCRAȚIE. Birocrația implică comunicare, în primul rând.
Un alt exemplu… Nu mi-am activat cardul de sănătate să văd dacă cuiva îi pasă. OHA! Ce să mai vorbim de control medical anual în România. Nu avem așa ceva! Cabinetul medical ar fi trebuit să-mi trimită o înștiințare prin care să fiu invitată să-mi activez cardul de sănătate. Asta-i țara în care doar plătim taxe și impozite și nimeni nu ne reprezintă.

Călătoria ne dă o altă viziune asupra lumii. De cele mai multe ori, rutina cotidiană aduce în viețile noastre resemnarea la un microcosmos  social în care predomină grijile și probleme existențiale, având uneori același destin fatal al unei muște prinse în pânza unui paianjen. Viața ca o zbatere nu este o perspectivă fascinantă pentru nimeni. Zbaterea poate duce la eliberare, dar și la moarte lentă. Libertatea de mișcare, de decizie și de acțiune sunt extrem de importante și răspunzătoare de sensul vieții fiecărui muritor. Dezvoltarea comunităților este în funcție de gradele de libertate ale indivizilor, iar viața pe Terra este rezultanta tuturor factorilor ce au permis ființei umane să devină altruistă, generoasă și vizionară. Dacă am călători, am realiza că atingerea superiorității ființei umane prin educație  nu este în ambițiile niciunui guvern mondial sau continental, pe mapamond existând zone de o sărăcie lucie, iar la polul opus aflându-se opulența și extravaganța.

Călătoria înseamnă libertatea spiritului! Fiecare colț de lume este fascinant și esoteric, pentru că energiile remanente ale secolelor apuse ne pot revitaliza existența dacă suntem temeinic conectați la bine, frumos și adevăr. În propriile noastre unghere existențiale aceste energii se risipesc și trebuie să pornim la drum pentru a le căuta și reactiva.

Sunt persoane care nu au ieșit niciodată din sfera habitatului lor, acceptându-și cu stoicism soarta, chiar dând vina pe ea. De ce unii oameni sunt pasionați de călătorii și alții nu? În opinia mea, cei care citesc dobândesc mult mai repede dorința de a călători, de a  explora lumea la pas, prin metropole, sate, dealuri, câmpii, munți, decât cei care sfidează constant cufundarea în lectura unei cărți. Momondo – un motor de căutare gratuit și independent, ce compară milioane de tarife pentru bilete de avion și oferte de calatorie, a găsit soluția. Momondo ne aduce lumea la picioare, prin intermediul unui site bine pus la punct prin care promovează destinații din toate continentele, tocmai pentru a trezi în noi spiritul de călător neobosit, dar și de fotograf pasionat.

Cum suntem toți copiii Universului, având pentru odihna spiritului cerul și pentru a trupului pământul, fiind binecuvântați prin ciclicitatea renașterii naturii, având nevoi identice de bază și, prin educație, pretenții sporite de la viață, s-ar putea ca între noi, oamenii, și între noi și cosmos să existe legături invizibile și indestructibile de a căror existență nu suntem conștienți. Până la elucidarea totală a aspectelor conexiunii fizice în eter,  Momondo ne surprinde din nou, de data aceasta ne lansează o provocare interesantă prin care ne putem descoperi originile și moștenirea genetică.

Fotografia surprinde momente personale irepetabile, ca emoție în timp și spațiu și rămâne o ancoră între două momente, cel prezent, oricât de trecut ar fi el și cel viitor, ca prezent ce va veni.

Fotograful, amator sau profesionist, redă succesiunea și reține armonia momentelor surprinse sau trăite. Este o interdependență strânsă  între călător și fotograf. Călătorul este și fotograf, de cele mai multe ori, sau călătorul are alături și un fotograf, arareori.

Cele mai frumoase fotografii, pentru mine, sunt cele în care mă aflu în mijlocul copiilor sau cele în care mă pierd în mulțime lângă obiectivele turistice ce rețin atenția oricărui călător…

De când mă știu sunt adepta călătoriilor și am ambiții mari la acest capitol. Optimistă fiind, cred că timpul îmi va permite să mi le pun în practică.

În august 2017, am ajuns în Atena. Dacă Praga, capitala cehă, o asociez cu gerul năpraznic, Atena, orașul în care au fost reluate Jocurile  Olimpice, la 1896, după 1500 de ani, o juxtapun cu o cădură toridă, plăcută mie, dar nefastă celor ce nu o suportă din varia motive.

Atena a fost ca o poveste. Parcă mă teleportasem în leagănul civilizației antice, doar vacarmul produs de prezența vizitatorilor de pretutindeni amintindu-mi că sunt în secol XXI.

Citesc  cu plăcere Momondo și compar. Pentru a ajunge în Maramureș, destinație turistică de top, știu că trebuie să merg 17 ore cu trenul.  Aflu că, dacă vreau, pot să strabat Japonia în 10 zile, prin intermediul unui card de călătorie, cu trenuri de mare viteză, cu 300 de kilometri la oră, trecând și poposind prin Tokyo, Kanazawa, Osaka și Nara. Pare un vis! Unul realizabil!

Călătoria este o oportunitate de a evada din rutina zilnică și MOMONDO ne cultivă gustul pentru frumos prin cuvânt, culoare, aspect, fotografie, și grafică, punându-ne gratis la dispoziție posibilitatea comparării ofertelor de călătorie și a prețurilor biletelor de avion existente pe piața de turism la ora actuală.

Citește, meditează și alege să călătorești, pentru a descoperi lumea și diversitatea ei!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Conform statisticilor de specialitate, piața produselor cosmetice din România este una din cele mai puțin dezvoltate din Europa, românii alocând sume minime pentru produsele de înfrumusețare, de îngrijire și igienă personală, sume care nu depășesc, în medie, 50 de euro pe an. Este drept că nu există o liniaritate, ci putem vorbi de existența a doi poli diametral opuși, Dacă statisticile ar fi defalcate pe mediul urban, respectiv rural, structurate pe nivel de educație, profesii, religie, persoane active și inactive, am putea avea o imagine detaliată a dezastrului ce ne ține la coada clasamentului european și în cadrul acestui sector.

Firma Farmec, cel mai mare producător autohton de produse cosmetice, se află în ultimii ani într-o competiție deschisă și loială cu companii internaționale precum L’Oreal, Beiersdorf sau Procter&Gamble și se reinventează mereu, an de an, prin varietatea și calitatea produselor. Privind retrospectiv, timpul, pasiunea și strădania specialiștilor Farmec de a se menține în topul producătorilor de produse cosmetice pe piața internă,  extinzându-și desfacerea produselor și în afara granițelor țării, au ca punct de plecare laboratoarele Molnar Moser, din Budapesta anului 1889.

Marcă completă pentru întreaga familie, produsele Farmec ne pot asigura sănătatea, echilibrul și naturalețea, într-un cuvânt frumusețea, așa cum afirmă Liviu Turean, managerul ce coordonează activitatea a peste 670 de angajați și care, împreună, au contribuit la ascensiunea brandului Gerovital și au făcut ca ”Farmec”-ul românesc să ajungă în magazinele proprii din Italia, Spania, Ungaria, Franta si Grecia,  produsele Farmec fiind distribuite chiar și  în Japonia, Polonia, Irak, Kuweit și Canada.

Este de dorit ca produsele cosmetice să aibă în compoziția lor ingrediente organice, hipoalegenice și fără parabeni și, firma Farmec, prin noua linie de produse, încearcă să răspundă exigențelor pieței. Din păcate, nu putem vorbi de o anume educație în privința alegerii produselor cosmetice și nu numai. Dacă am avea-o, mulți producători ar dispărea din pleiada celor existenți. Cumpărăm orice, de la produse ieftine, la produse scumpe, fără a conștientiza impactul negativ pe care îl au asupra sănătății noastre ingredientele de sinteză chimică din compoziția lor… Nu trebuie decât să ne uităm pe eticheta unui produs ca să ne dăm seama că industria cosmeticelor poate aduce prejudicii sănătății dacă nu are la bază ingrediente bio, ecologice sau organice. Din păcate, produsele marcate cu sigla unui organism de certificare, ca fiind organice, sunt foarte scumpe, ca și cum forțe invizibile ar avea interesul să folosim produse în care doar un singur ingredient este natural. Ingredientele hipoalergenice, naturale și fără parabeni asigură eficiența produselor cosmetice, prin absorbția  lor rapidă, fără a avea efecte secundare datorate incompatibilității cu pielea, tenul, părul  sau unghiile.

Cremă soft nutritivă cu Argan, cu un parfum fin și delicat, permite o îngrijire facială și corporală eficientă prin uleiul de argan din compoziția sa, ulei ce are proprietăți hidratante, asigurând emolierea și hrănirea pielii cât și protejarea ei, crema fiind astfel indicată chiar pentru masajul pielii bebelușilor.

Cel mai folosit produs de îngrijire rămâne săpunul. Săpunul lichid Pure Orhidee aduce parfumul delicat al frumoaselor plante pe care le putem vedea din trei în trei ani în expoziții imense organizate în cadrul  European Orchid Conference and Show.

Sănătatea noastră depinde și de natura produselor de îngrijire pe care le folosim.

Alege sănătatea, prin folosirea produselor cosmetice ce au în compoziția lor ingrediente naturale! Alege produsele Farmec!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Valeria Mahoc, cunoscută pentru înțelepciunea gândurilor domniei sale, afirmă că „femeile fără bijuterii sunt frumoase ca cerul fără stele”. Bijuteria este un accesoriu indispensabil care împlinește și conturează personalitatea celui ce o poartă. Bijuteria, în funcție de arta și măiestria creatorului ei cât și în funcție de valoarea materialul din care este confecționată, poate fi și rămâne o moștenire de familie. La polul opus, departe de valoarea inestimabilă a bijuteriilor din aur, cu perle, diamante sau alte pietre prețioase se află obiectele de podoabă ieftine, renumitele gablonz-uri care se găsesc în standul oricărui magazin și care permit oricărei femei să-și sporească eleganța cu o bijuterie mai puțin costisitoare, chiar ieftină, dar care poate aduce o notă de distincție aparte.

Splend’or  distribuie pe piața din România colecții de bijuterii și ceasuri ale unor branduri internaționale, prin intermediul celor  45 de magazine aflate în multe din orașele țării, folosindu-se și de o platformă virtuală de desfacere a produselor pentru a ajunge cât mai repede la potențialii clienți pasionați de diversele tipuri de giuvaieruri.

Majorica este un brand prestigios, de origine spaniolă, ce încearcă să imprime materialului din care sunt confecționate bijuteriile, în special argint, stilul mediteranean. Bijuteriile Majorica pot fi pe placul iubitorilor metalului ce a contribuit la dezvoltarea Atenei și a civilizației sale prin exploatarea minelor de argint, dar nu sunt deplin pe gustul meu, în primul rând, pentru că nu sunt din aur. Uneori cred că și bijutierii sunt în pană de idei, asemeni arhitecților.

Bijuteriile Majorca pot fi, în schimb, în opinia mea, tot atâtea idei de a face cadouri persoanelor iubitoare ale metalului ce a fost descoperit sub forma unor depozite importante, la 1535, în Peru, la 1545, în Bolivia și, în 1548, în Mexic. Aș putea dărui cu drag o astfel de bijuterie fiicei fratelui meu, aflată la vârsta preadolescenței, în pragul devenirii feminine. pentru a nu se lăsa furată de sticla sau cristalul și metalele neprețioase ce imită de multe ori perfect strălucirea bijuteriilor din aur sau argint, grație tehnologiilor ce au la bază diverse procese și procedee chimice, pentru a prefera o bijuterie de aur sau de argint în locul glabonțurilor, al căror nume își are originea în numele orașului  din Boemia de Nord, Glabonz.

Dacă ar fi să am bani cu nemiluita, căci nu putem vorbi despre bijuterii ieftine la brandurile internaționale, aș alege cerceii, colierul și inelul Vida WonderLand și bijuteriile CARRERA Y CARRERA.

Nu uita să porți bijuterii! Ele aduc o notă de eleganță și de distincție aparte.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Specialiștii nutriționiști ne-ndeamnă să ne-mprietenim cu mâncarea chinezească și să renunțăm la dieta bogată în carne și săracă în fibre. Biochimistul american T. Colin Campbell, care a studiat efectele alimentației asupra sănătății și a publicat o carte de nutriție controversată, intitulată ”Studiul China”, ne avertizează că mâncarea chinezească poate deveni un aliat puternic pentru sănătate.

Paleta cromatică diversificată și aromele ce dau gust deosebit preparatelor fac ca bucătăria chinezească să fie apreciată pretutindeni pe mapamod, restaurantele cu specific chinezesc fiind întâlnite în toate metropolele europene și nu numai.

Wu Xing, restaurantul chinezesc din București, livrează mâncare tradițională la domiciliu sau la birou. Cum bucatele sunt întotdeauna mai bune alături de familie, prieteni sau colegi de serviciu, cum restaurantul are rețete tradiționale chinezești pentru toate gusturile, incluzând meniuri diversificate, meniuri pentru copii – cu bucurii Dino, meniuri de post sau vegetariene, cât și deserturi și cum nu întotdeauna putem ajunge la restaurant, iată că vine restaurantul la noi.

Share your box este un concept inedit, la un click distanță… Faceți comanda online sau telefonic și vă puteți bucura de aroma și savoarea preparatelor chinezești alături de persoanele ce vă țin companie, acasă sau la birou. Fiecare comandă ce i se pare mai tentant și, odată deschise cutiile ce aduc cu ele o parte din energiile yin și yang, ești ispitit să te comporți ca un copil pofticios sau ca un elev flămând și însetat, certat cu bunele maniere, gata să guste din ciocolata prietenului sau din sandvișul și sticla de suc a colegului de bancă.  Tavă rotativă, Lazy Mary sau Lazy Susan, pare a fi fost și a fi o  invenție extraordinară. Cumpărând-o, ar putea deveni un obiect de decor și am putea-o folosi astfel încât să nu fim nevoiți să redevenim copii și să facem un schimb continuu de gusturi, prin schimb de cutii între noi, trecându-le din mână în mână. De data aceasta, ador ”share”-ul doar cu masa rotativă… Îmi imaginez cum ar fi la restaurantele chinezești din hipermarketuri, în cele în care nu există mese rotative, să ne dorim să gustăm din meniul colegilor. Ar fi o imagine deplorabilă, pentru un observator extern. Avem nevoie de anumite conveniențe, pentru a nu ne întoarce la anii de grădiniță. Personal, mie conceptul Share your box nu-mi place. 🙂

Comandați mâncare chinezească, acasă, la birou sau în ambientul unui restaurant cu specific chinezesc și nu uitați că sănătatea, conform filosofiei chineze, depinde de alimentație, odihnă, igienă, exerciții fizice, cât și de mediul ambiant!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Rutina este letală, iar aventura poate fi periculoasă. Pentru a nu permite rutinei să se instaleze confortabil în viața noastră, aducându-ne la platitudine pe toate fronturile existențiale, este de dorit să călătorim, să descoperim locuri noi, cutreierând lumea, cu mașina, cu trenul, cu avionul sau cu vaporul. Cu toții ne dorim să străbatem oceanele globului pământesc, dar puțini avem curaj să ne depărtăm de țărm, din varia motive. Putem călători cu gândul oriunde în lume doar răsfoind o carte, analizând fapte, oameni și locuri, trăind emoții alături de personaje fictive sau reale, căutând să ne regăsim sinele autentic. Lectura rămâne un liant între secole și suflete, conectându-ne pe un fir invizibil la civilizația popoarelor.  În schimb, călătoria la pas prin lume ne aduce și vibrația locurilor încărcate de istorie, de tradiții și de cultura. La finalul fiecărei călătorii trebuie să vedem în oglindă o versiune îmbunătățită a propriului EU, în caz contrar se poate demonstra inutilitatea drumului către destinațiile alese.

La baza piramidei lui Maslow stau nevoile fiziologice. Spre vârful piramidei se poziționează nevoile de ordin superior printre care și cele legate de petrecerea timpului liber. Călătoria necesită timp, bani, voință și are nevoie de un plan de acțiune. Intermedierea între turiști și prestatorii de servicii turistice cade în sarcina agențiilor de turism.  CND Turism – Vacanțe Speciale comercializează și promovează oferte turistice, venind cu o paletă largă de pachete și pe  piața serviciilor turistice exclusiviste, cu accent pe destinații exotice.

Turistului special din mine îi plac atât vacanțele nonconformiste cât și ideea  confortului resorturilor all-inclusive. Ador litoralul, dar îmi place și să cutreier pe cărările abrupte ale munților. Îmi doresc să străbat lumea în lung și în lat, pentru a înțelege evoluția spirituală a popoarelor, pentru a mă conecta la frumos, autentic și autohton, la specificul culturii țării respective. Nu sunt iubitoare de distracții în toiul arșiței și nici căutătoare de cabane răcoroase în vârful muntelui. Nu caut aventură și nici liniște. Pentru mine, fiecare vacanță are farmecul ei aparte în care eu încerc să înțeleg oameni, locuri și fapte din trecut și din prezent!

Orice loc de pe mapamond este pentru mine o destinație de vis, fie că este vorba de destinații interne sau externe, exotice sau rustice, sofisticate sau luxoase. Cu toate acestea, vacanța de vis rămâne un circuit în Egipt cu croazieră pe Nil. Misterele ”Tărâmului Faraonilor” mă fascinează, din adolescență, asemeni tuturor misterelor lumii, la maturitate. Deșertul, piramidele, templele impunătoare construite de-a lungul Nilului sunt un tezaur fascinant al lumii actuale. Să ajung în Cairo, metropola urbană localizată pe continentul african, îmi va permite ancorarea în trecut, în istoria de 7000 de ani a Egiptului. Îmi doresc să vizitez Muzeul de Egiptologie ce deține artefacte din perioada faraonică; să descopăr partea islamică a capitalei Egiptului, vizitând celebra Moschee de Alabastru a lui Mohamad Ali; să ating Piramidele și Sfinxul, minuni ale lumii antice. Croaziera pe Nil îmi va permite să vizitez renumitul baraj din Aswan ce are triplu rol: produce electricitate, asigură apa pentru irigații și stopează revărsările Nilului. Pe malul vestic al Nilului se află Valea Regilor unde, în criptele tăiate în stânci, își au domiciliul veșnic generații întregi de faraoni, iar pe malul estic al fluviului ce izvorăște din munții Rwandei și Burundi se află aleea sfincșilor și cel mai mare complex religios din Egipt. Toate vestigiile istorice ale Egiptului mă atrag și mă fascinează.

Pornește și tu într-o călătorie imaginară, apoi fă-o să devină realitate!

Explorează, visează și descoperă lumea cu CND Turism – Vacanțe Speciale!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

România se află în topul statelor care au salariul minim pe economie mai mic de 500 de euro. În societatea zilelor noastre, ce pune accent pe consum fără a pune organizat bazele unei producții interne eficiente, salariile sunt mici, haotic atribuite, uniforme, întreținând platitudinea în toate sistemele bugetare și evaziunea în cele private, iar prețurile produselor le egalează pe cele ale statelor în care salariile minime sunt între 500 și 2000 de euro. În aceste condiții, nevoia de bani este în continuă creștere. Este ca și cum am intra într-un carusel și nu ne mai putem opri. Angrenajul social ne vrea prinși în rutina cotidiană și ne oferă fel de fel de soluții, deloc ieftine. Nimic nu este in favoarea cetățeanului și a dezvoltării comunităților locale, în opinia mea. Și dacă ai un cont bancar gol banca tot îți percepe comisioane. Din punctul meu de vedere, sistemul bancar nu este sincronizat și adaptat nevoilor populației. În România secolului XXI, elevii stau în fața casieriei pentru a-și ridica bursele, neavând carduri bancare doar pe motivul că nu au 18 ani, de exemplu.

Ecuația economiei de piață face ca la cererea de bani să apară și oferta corespunzătoare. Pe lângă instituțiile de credit (bănci), exceptând instituțiile de plată, instituțiile emitente de monedă electronică, avem și instituții financiare nebancare (IFN). Când banca nu ne mai creditează sau nu dorim să ne mai îndatorăm pe o perioadă lungă de timp cu costuri mari, prin refinanțare, apelăm la soluții de compromis, la credite nebancare. Casele de ajutor reciproc ale angajaților aplică o dobândă între 8% – 10% la creditare. Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor 5-6%. Casele de amanet 2%-3% pe zi din suma împrumutată, iar creditul online vine cu dobânda zero la primul împrumut.

Te poți afla în situația de a avea nevoie de un împrumut urgent. Primul credit GRATUIT – 0% Dobanda de la TeleCredit – este la un click distanță. Poți primi orice sumă între 100 și 2000 de lei, care să nu depășească veniturile lunare, pe o perioadă de 10 până la 30 de zile, fără a fi nevoie de adeverință de salariu sau pensie, de garanții sau de giranți, iar banii devin disponibili imediat după semnarea contractului.

Pe mine un împrumut urgent m-a ajutat de multe ori, fie că a fost vorba de CAR, de amanet sau de creditul online, pentru a-mi satisface un capriciu, o dorință sau o necesitate. Am operat cu creditele online și sunt extraordinare, în opinia mea, atât timp cât nu apelezi și la al doilea, condițiile de creditare devenind costisitoare la majoritatea instituțiilor financiare nebancare. Ce aduce nou TeleCredit? Refinanțarea fără costuri pe o perioadă de alte 10-30 de zile.

Cu un nou credit online, de data aceasta de la , aș putea merge la munte, la mare, să-mi cumpăr cărți sau să fac cadouri persoanelor dragi, dar nu. TeleCredit-ul este pentru o situație limită și este o oportunitate, o rezervă de bani la momentul potrivit. Accesează-l, la nevoie, și te vei convinge! Ai nevoie doar de o fotocopie a cărții de identitate și a extrasului de cont, asta dacă nu ai mai achiziționat niciodată un credit până la salariu, și din confortul căminului tău, la un click distanță, în câteva ore, banii vor fi în contul tău, gata să-ți redea buna dispoziție, fie și pentru o perioadă scurtă de timp. În opinia mea, îndatorarea este o soluție de compromis, dar cum statul român nu vine cu proiecte viabile de dezvoltare urbană și rurală prin care veniturile cetățenilor să crească, rămânem ancorați și prinși fără perspectivă în caruselul existențial .

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

În cadrul conferinței organizate de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”,  în mai 2016, Francis Metzger, profesor la Facultatea de Arhitectură „La Cambre Horta”, din cadrul Universității Libere din Bruxelles, şi fondatorul biroului Metzger et Associés Architecture afirma că arhitectura este un raport între un loc și o funcțiune și se-mparte în trei mari categorii: renovare, restaurare şi arhitectură contemporană, ce sunt, în opinia mea, verigi ale unui întreg cu care trebuie să opereze fiecare arhitect pentru a putea descifra și stăpâni arta limbajului arhitectural clasic și contemporan.

Le Corbusier (1887 – 1965) definește arhitectura ca fiind ”jocul savant, corect şi magnific al formelor reunite sub lumină”. Zorii civilizației urbane moderne ne-au lăsat o moștenire arhitecturală inestimabilă, geniul creator al sfârșitului de secol XIX oglindindu-se în edificii impunătoare ca formă, simetrie, artă ornamentală și utilitate, din care amintesc Universitatea și Ateneul Român, conceput la ora aceea ca un templu al științelor și artelor.

Oameni de geniu ai poporului român au contribuit la renașterea spirituală a Bucureștiului și a orașelor țării. Dacă la 1935 – Societatea Arhitecților Români inițiază sesiuni de lucru cu primarul general al Capitalei, „pentru a-i expune doleanțele arhitecților la chestiunile privitoare la lucrările de transformare și modernizare a Bucureştiului”,  se pare că mileniul III aduce o stagnare și o detașare a arhitecților vizavi de necesitatea renovării și restaurării clădirilor care au contribuit și ele, în pragul dezvoltării economice, demografice și culturale a orașului, la redenumirea Bucureștiului în ”micul Paris”.

Plimbându-mă prin Bucureștiul zilelor noastre, am fost surprinsă să constat că în fața Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și pe strada respectivă se află clădiri într-o stare deplorabilă de degradare. Răsfoind Revista Uniunii Arhitecților din România, nu pot să nu mă întreb unde este geniul arhitecților de odinioară!

Arhitectura ultimelor decenii din secolul al XX-lea a marcat trecerea de la neostalinism la național-comunism primitiv și  a dus la degradarea limbajului expresiv în arhitectură și urbanism. După cutremurul din 1977 și după mutilarea Bucureștiului prin demolări și profanări ale monumentelor istorice din vremea comunismului, dezastrul urbanistic din București și din țară rămâne și azi o grea moștenire ce pare unanim acceptată de poporul român.

Personal nu sunt o împătimită a arhitecturii contemporane, căci ea mă duce cu gândul la îmbinarea unor cuburi sub puterea creatoare a minții unui copil ce încearcă să descopere diversele forme din spațiu, fără să știe ce va obține. Nu știu în ce stil arhitectonic se încadrează construcțiile din zilele noastre! Se aproprie foarte mult de cutiile de chibrite ale comunismului care au împânzit arterele orașelor din toată România în perioada industrializării României, dar clădirile cuburi suplinesc cumva lipsa aspectului unei opere de artă prin facilitățile pe care le aduc. Și iată-ne ajunși în pragul arhitecturii neconvenționale, cea care nu mai are nimic în comun cu simetria și cu infinitatea punctelor de reper în armonie deplină, azi rod al descătușării unor eu-uri pierdute într-o lume aflată în continuă agonie după material și mai puțin după spiritual, în opinia mea.

Dacă ar fi să aleg din oferta de proiecte case, ținând cont că o casă modernă înseamnă asigurarea confortului prin compartimentare și dotare la standarde, aș alege proiect casă modernă P+1 Cala, dar doar cu condiția ca rezistența clădirii să permită amenajarea unei grădini pe acoperișul spațiului de locuit. Cu ajutorul unui designer peisagist, casa ar putea deveni casa de vis, casă de vacanță la mare. Nu pot decât să visez… 90.000 de euro nu sunt la îndemâna oricărei persoane! Rămân la ideea mea și cred că ea poate fi demonstrată, prețul materialelor de construcții și al serviciilor sunt supradimensionate. Mai întâi de toate, îmi trebuie terenul. Explozia prețurilor în domeniul terenurilor de construcții este și ea un impediment. Să zicem că am câștigat la Loto, deși nu cred în câștigurile facile. Îmi doresc o casă la mare și am bugetul necesar. Nu mă complic să fac eu planuri. Aș apela imediat la un proiectant specializat, nu înainte de a studia oferta și referințele firmelor din domeniu, din țară cât și din străinătate. Am bani, deci vreau cei mai buni arhitecți.

Pentru casele din oraș, prefer și ador arhitectura clasică, cea care îmbină formele într-o armonie perfectă…

Ștrumpfii,  Les Schtroumpfs, Smurfs, sunt creaturi fictive, de culoare albastră, ce au prins viață în studioul lui Pierre Culliford, alias Peyo, recunoscut ca fiind „părintele” Strumpfilor, personaje de animație îndrăgite de copiii din lumea întreagă și nu numai de ei, dovadă fiind cele câteva zeci de albume ale celebrilor Strumpfi, la apariția căror, timp de 10 ani, a contribuit și desenatorul belgian Pascal Garray. Simpaticele personaje din desenele animate au intrat și în lumea cinematografelor, în varianta 3D.

Strumpfii răspund permanent provocărilor și viața lor nu este niciodată monotonă. Toate peliculele cu strumpfi aduc în prim-plan înclinația lor spre aventură, înfruntând tot felul de obstacole și trecând prin peripeții fel de fel.

„Smurfs: The Lost Village” / „Strumpfii: Satul Pierdut”  este filmul pentru întreaga familie  ce va ajunge din 31 martie 2017 și în cinematografele 3D din România. Personajele principale: Smurfette, Brainy, Clumsy și Hefty vor porni într-o aventură prin Pădurea Fermecată. Rămâne să vizionăm filmul și să aflăm ce descoperire importantă au făcut ștrumpfii.

Ștrumpfii își regăsesc întotdeauna starea de echilibru, pace și tihnă. Viața fiecărui muritor se poate asemăna când și când cu viața unui ștrumpf. Totdeauna avem în față tot felul de provocări. Unele ne iau prin surprindere și pot și asociate cu ceasul rău, momentul neprielnic, neșansa de a fi la locul nepotrivit. Când faci retrospectiva acestor momente constați că-ntotdeauna ai ceva de învățat din propria ta experiență de viață, dar și din a celorlalți. Anul trecut am pornit la drum spre Sinaia. Nu aș fi zis că drumul este regal sau că pe acolo circulă toți cei ce-și permit să meargă cât mai des spre zona de munte. Ziua a trecut cu fastul caracteristic unei bune organizări. Fiind vorba de Casa Regală și Ziua Regalității, era de așteptat că rezultatul să fie pe măsura eforturilor. A doua ziua am vrut să urcăm la cota 1200. Zis și făcut și nici nu bănuiam ce peripeții ne așteaptă. Mama nu a suportat să vadă fascinantul peisaj, fiindu-i teamă de înălțimea ce ne dădea impresia că suntem ancorați între cer și pământ și am oprit mașina într-o curbă, în pantă. Nici nu am apucat bine să coborâm că mașina a pornit din loc, deși avea trasă frâna de mână. Să vezi cum propria-ți mașină se oprește într-un ogaș, la 2-3 metri de șosea nu este tocmai de dorit. Să suni poliția, jandarmii, firma de tractări. Să te temi că poate exploda, pierzând benzina. Să fii direcționat spre un service și să ai norocul să-ntâlnești oameni săritori în toată tevatura aceasta, astfel încât mașina să devină aptă pentru transport persoane, cu o portieră teșită și cu cu plastic în loc de geam, este o aventură de neuitat. La final, la vila la care ne cazasem, eram asemeni ștrumpfilor. Fiul meu semăna cu ștrumpful pe care și l-a cumpărat cu mulți ani în urmă… Sărbătoream victoria binelui, într-un final. Lucrurile puteau să aibă o altfel de întorsătură. Puteam pleca spre casă cu trenul, nu cu mașina cu care venisem. Unde mai punem că putea să rămână la fier vechi prin Sinaia. O zi cu adevărat ”ștrumpfească” și de neuitat!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2016

Vreau să pun bazele unei întreprinderi private, în domeniul construcțiilor. Mergând prin țară am constatat că România se transformă într-o ruină. Multe din clădirile istorice și nu numai sunt într-o stare avansată de degradare, fără să mai iau în calcul fostele sedii industriale din era de aur a comunismului care, vrem nu vrem, trebuie să recunoaștem că a adus o efervescență în dezvoltarea economică a României, oglindită la ora aceea în lipsa datoriilor externe. Am început să mă documentez… În opinia mea, costul serviciilor este supraestimat, asta deoarece foarte multe firme private, care nu intră în categoria Intreprinderilor Mici și Mijlocii au contracte cu statul.

Am ideea, dar nu am finanțarea corespunzătoare pentru demararea unei afaceri în domeniul reabilitării construcțiilor. Am nevoie de un credit bancar. Am aflat de existența AVBS ce vine în sprijinul tuturor IMM-urilor și PFA-urilor cu cifre de afaceri anuale mai mici sau egale cu suma de 500.000 de euro și cu două situații financiare încheiate, dar eu nu am încă un IMM sau PFA. Rămâne să caut alte soluții de finanțare și până atunci îmi las imaginația liberă, dar nu fără a-mi pune câteva întrebări. Câte IMM-uri sunt în România? Câte dintre ele au cifre de afaceri între 10 și 50 de milioane de euro, dar între 2 și 10 milioane de euro? Câte IMM-uri sunt în domeniul construcțiilor, zootehnic, industrial, etc?

Am reușit să pun bazele unei afaceri. Am 9 angajați. Mi-am propus să intrăm pe piață, oferind servicii de calitate în renovarea și consolidarea clădirilor vechi. Oamenii sunt reticenți, atât timp cât nu sunt sprijiniți prin politici bancare pentru a achiziționa un credit la dobândă minimă. Doresc să fac o campanie de informare prin care cetățenii să afle că pot găsi soluții de creditare, folosindu-se de serviciile gratuite oferite de experții financiari AVBS (brokeri financiari) care pot informa, prezenta, sfătui în alegerea unui credit avantajos, oferind soluții de finanțare personalizate și servicii de intermediere credite bancare între debitori și bănci.

Ca IMM, am totuși o cifră de afaceri mică. Nicio instituție bancară nu sprijină debutul unei afaceri, ci doar dezvoltarea ei. Prin varia metode, dar să nu mă întrebați cum, am  făcut primul milion de euro, am reușit să intru în categoria întreprinderilor mici. În final, pot apela la un împrumut pentru afaceri. Prezint credibilitate! Doresc să creez sedii de urbanism în toate orașele țării. Mă suprapun cumva peste atribuțiile primăriilor, dar cum acolo se doarme, eu acționez. Cu ajutorul unui împrumut pentru investiții pot să obțin maxim 670.000 de lei. Când cifra mea de afaceri va atinge pragul de 50 de milioane de euro am de gând să înființez o bancă cu comisioane minime la creditele către populație, care să nu depășească 1% până la 5%, în funcție de perioada de rambursare, de la un an până la cinci ani. În aceste condiții, toate clădirile din România ar putea fi consolidate și renovate.

AVBS m-a provocat să visez la o Românie cu adevărat europeană. Visează și tu! Important este să și acționăm în așa fel ca visele să devină realitate.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto categoria întreprinderilor:

Dă clic pentru a accesa 8_Ce_este_un_imm._definitia_europeana.pdf

Măreția mării și a cerului se oglindesc în interiorul sufletului. Prinși în rutina cotidiană, uităm să privim cerul. Soarele, luna, stelele, toate astrele ne dăruiesc cu generozitate energie celestă. Când cerul se contopește cu marea, energiile cosmice sunt într-o ascendență continuă, interferând și modelând cadre feerice, oglindite în planul vizual, dar și cu reflecție în planul spiritual. Este fascinant să surprinzi răsăritul soarelui, oriunde te-ai afla, dar el este inegalabil la mare! Globul de aur ce pare că vine din albastrul intinderii de apă, căutând imensitatea cerului, aducând cu el lumina și căldura, dăruindu-le nepreferențial tuturor muritorilor, ca pe o lecție a dărniciei pe care trebuie să o învățăm cu toții, ne redă vitalitatea intrată în stare de latență sau irosită în timpul nopții.

Marea este ca un magnet pentru muritori, pentru cei ce au avut șansa să o vadă. Nu cred că România are statistici cu câți copii din mediul rural sau urban au mers la mare sau cu câți bătrâni.

Litoralul românesc este și rămâne un punct de atracție turistică. Stațiunea Mamaia se află în preferințele turiștilor.

Hotelul Aurora** SUPERIOR din Mamaia, un hotel cu piscină, situat în sudul stațiunii, la 25 de metri și câțiva pași de de parcul Acqua Magic, este locația perfectă pentru petrecerea unui sejur sau a unui week-end la mare. Hotelul a fost renovat în anul 2008 și oferă servicii de cazare care asigură confortul impus, cu acces la cele două piscine, restaurantul hotelului și un cafe-bar. Copiii au la dispoziție un loc de joacă și hotelul oferă facilități pentru persoanele cu nevoi speciale.

Escapada estivală la mare începe cu răsăritul soarelui și se termină cu apusul lunii. Între cele două momente ale predării ștafetei între cei doi aștri, timpul decurge și rămâne la îndemâna fiecărui muritor. Poți sta la piscina hotelului, lenevind pe un șezlong, savurând un cocktail, o băutură răcoritoare sau o înghețată, poți face yoga pe malul mării, poți merge la spectacole, poți merge desculț pe malul mării, trecând dintr-o stațiune într-alta, poți să-ți faci prieteni noi, poți intra în cluburi sau poți rămâne la restaurantul hotelului.

Serviciile hoteliere, uneori de o calitate îndoielnică, cât și costurile din România fac ca mulți turiști să se orienteze spre litoralul altor țări. Este un fel de cerc vicios… Antreprenorii preiau locațiile hoteliere. Plătesc fel de fel de taxe și impozite statului român și vor, normal, să aibă profit. Litoralul românesc, din politici defectuoase de turism, este în atenția turiștilor doar vara, iar investiția hotelierului nu prea poate fi amortizată în aceste condiții. Soluția este simplă. Supradimensionarea costurilor și serviciilor de care ne izbim cu toții, sesizabilă în special celor ce au venituri la limita salariului minim pe economie, în cazul în care își permit să meargă în concediu. De câțiva ani buni guvernele care s-au perindat la conducerea țării au promis susținerea turismului autohton prin alocarea unor fonduri pentru distribuirea tichetelor de turism tuturor bugetarilor, în cuantumul venitului minim pe economie. Se pare că după noile promisiuni, tichetele de vacanță se vor aloca începând cu 1 iulie 2017. Putem începe să ne facem planuri de vacanță! 🙂

Te gândești deja la mare, la soare și la concediu? Hotelul Aurora din Mamaia ne promite cazare, servicii de calitate și distracție estivală! Rămâne ca noi să alegem și să ne convingem că am luat o decizie bună!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Din anul 2007 suntem țară europeană, mai mult pe hârtie, decât în planul real, din punctul meu de vedere. Conform statisticilor, în Europa există 24 de limbi oficiale și UE a lansat o serie de programe de finanțare pentru susținerea învățării și promovării diversității lingvistice. Dar câți români vorbesc fluent o limbă străină? Dar două? Dar trei? Ar fi interesant de știut…

Globalizarea implică și comunicare lingvistică, de la acte oficiale, la simple dialoguri între oameni de diferite etnii și religii.

Sunt situații concrete când ne confruntăm cu imposibilitatea traducerii ad-litteram a unui text dintr-o altă limbă, cu atât mai mult cu cât domeniul este diferit de cel al pregătirii noastre științifice. Chiar în cazul în care avem cunoștințe de bază ale limbii în care este scris documentul, traducerea poate denatura contextul.

Agenţia de traduceri Swiss Solutions oferă traduceri specializate în peste 80 de limbi, are peste 3000 de colaboratori la nivel global, traducători nativi, firma oferind și servicii de interpretariat – în 50 de limbi, corectură, editare de text, DTP și legalizare a traducerilor.

Swiss Solutions – o soluție la îndemâna oricui! Electronic se poate cere o estimare de preț personalizată și intră în acțiune specialiștii în traduceri din varia domenii: automotive, medicină și farmacie, juridic, economic, inginerie, IT și marketing.

După analiza textului și a cerințelor, specialiștii Swiss Solutions vin cu o estimare de preț și timp de realizare, urmate de identificarea și alocarea resurselor, studiul, cercetarea și realizarea traducerii, revizuirea și formatarea documentului, urmate în final de predrea traducerii și facturarea. Totul – la un click distanță!

Eu m-am surprins de multe ori zâmbind atunci când am constatat o denaturare a enunțurilor traduse de mine cu ajutorul dicționarului sau a altor programe.

Când scriu, mă gândesc deja că aceste servicii sunt oportune pentru cei ce vor să comunice cu instituții ale statelor lumii, prin scrisori oficiale. Până o persoană învață să redacteze enunțuri corecte într-o limbă străină, prin care să transmită un mesaj cu lejeritate, așa cum o face în limba maternă, Swiss Solutions este o alternativă de actualitate.

Swiss Solutions este unul din primii 20 de furnizori de servicii de traduceri simple sau specializate din Europa de Est, conform Common Sense Advisory, ce monitorizează piața traducerilor și face o analiză a performanțelor financiare a celor mai vizibile companii din lume, la nivel global, cât și regional.

Un cuvânt tradus greșit poate schimba sensul unei întregi propoziții. O decizie proastă ne poate schimba traiectoria vieții, fie și numai pentru o zi, în cazurile cele mai fericite. Să luăm decizii bune! Swiss Solutions este la un click distanță!

P.S.Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

M-am hotărât să fac o estimare, la nivel național, a consumului de energie pentru încălzire, climatizare, iluminat, ventilare și producere de apă caldă. Ușor de zis, greu de făcut. Am nevoie să fiu o persoană foarte organizată, dar nu pot să întreprind nimic de una singură. Am nevoie de colaboratori. Voi deschide o agenție ”Certificat energetic” în toate reședințele de județ ale țării. Trebuie să facem investigații, în secret. Cu energia electrică este cât de cât mai ușor, dar mă tem că nu sunt studii finalizate la nivelul fiecărui județ care să redea concret câte locuințe particulare folosesc centrale electrice, câte centrale termice pe gaz sau pe lemne, câte au asigurat confortul termic prin sobe, câte sunt prinse în sistemul centralizat de încălzire și care sunt consumurile și costurile.

Până voi reuși să inițiez o rețea a agenților ”Certificat energetic”, purced singură la drum.

Ordonanta nr. 13/2016 a Guvernului Romaniei pentru modificarea si completarea Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor prevede în articolul 14, aliniatul 4 ca primarii localităților urbane cu mai mult de 5000 de locuitori să inițieze planuri locale multianuale pentru creșterea numărului de clădiri noi și a celor existente ale căror pierderi de energie să fie aproape zero. Există un punct de plecare. Nu am studiile de cercetare despre care vorbeam înainte și atunci mă limitez la un caz concret. M-am infiltrat ca agent secret ”Certificat energetic” într-o instituție școlară. Câtă risipă din partea administrației locale! Știți ce am aflat? În luna februarie a anului 2017 costurile aferente energiei termice au ajuns la fabuloasa sumă de 70.000 lei (roni). Instituțiile școlare plătesc energia termică ca firmele private, nu ca utilizatorii casnici. Este revoltător ca banii de la bugetul de stat să fie risipiți fără responsabilitate! Instituția școlară respectivă este o gaură la bugetul de stat, în condițiile date, și nimănui nu-i pasă, deși sunt soluții ca toate costurile să fie reduse, astfel încât banii să fie folosiți pentru dotarea școlii respective.

Prin solidarizare cu alte instituții, trebuie să punem pe masa Guvernului un plan de acțiune la nivel național. Este nevoie ca fiecare locuință, bloc sau casă, clădiri de birouri, clădiri de învățământ, spitale, restaurante, hoteluri, etc să beneficieze de certificate de performanță energetică, de audit energetic și de termografie. În România, cele mai multe clădiri se încadrează în clasa energetică E, F, G. De ce? Oamenii, prin lipsa informării, nu înțeleg necesitatea efectuării unui audit energetic ce redă clar profilul consumului energetic și vine cu soluții pentru a asigura nivelul optim de confort prin creșterea performanței energetice a clădirilor auditate energetic. Pentru reducerea pierderilor de căldură se impun lucrări de anvelopare a clădirilor, înlocuirea instalațiilor cu conducte noi și izolate, izolarea subsolului și a tavanului, coroborate și cu înlocuirea tâmplăriei exterioare. După ce aceste lucrări au fost efectuate, intră în acțiune termoviziunea clădirii, prin care se determină variațiile de temperatură la nivelul anvelopei unei construcții reabilitate termic. Rămâne să mă infiltrez ca agent ”Certificat energetic” și într-o primărie, căci nu cred ca planurile locale anuale pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor să fie publice. Toate aceste lucrări necesită bani.

Prin agenția mea ”Certificat energetic” intenționez să propun Guvernului creșterea eficienței energetice a fiecărei clădiri din România prin absorbția fondurilor europene, neaccesate niciodată corespunzător, ci doar haotic, soldându-se uneori cu parcuri de joacă în sate fără copii, cu șosele ce se termină în liziera unei păduri, cu spitale fără aparatură, etc.

Până calitatea mea de agent secret va fi deconspirată, sper ca primăriile localităților urbane să-și ia atribuțiile în serios și să aibă planuri prin care creșterea eficienței energetice a clădirilor să fie o prioritate.

Cu toții ar trebui să devenim conștienți de necesitatea limitării pierderilor de energie la nivelul locuințelor sau a spațiilor în care ne desfășurăm sau nu activitatea, fie ele publice sau private. Numai așa putem ajunge la eficiență energetică maximă a clădirilor și la costuri minime!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Până să mă edific eu ce și cum cu cerințele probei cinci  a concursului Spring SuperBlog 2017, imaginația mea a luat-o razna, gândindu-mă la ce afacere aș putea dezvolta în România, în toate orașele ei, pe care ulterior să o scot pe piața internațională în regim de franciză. Știu că România nu este capabilă să aibă o legislație care să sprijine antreprenorii și micii întreprinzători. Știu că în România falimentul bate la ușă odată cu birocrația sistemului și continuă cu controlul opresiv, nicidecum de îndrumare a celor ce au un business. Vă spun că România are un punct forte în domeniul meșteșugurilor, fie că este vorba de olărit, tors, brodat, cusut, țesut, prelucrarea lemnului. Firma ”Meșteșuguri românești” ar trebui să fie în fiecare oraș, iar produsele ei ar putea fi vândute sub același nume. Iile noastre, oalele și ulcelele, broderiile, macrame-urile, covoarele, cojocelele, papucii de lână și multe alte produse ale muncii celor ce mai țin de tradiția poporului român ar putea reda vitalitate lumii satului și ar putea ajunge sub formă de franciză pe toate continentele mapamondului.

Dar tema concursului este alta. Trebuie să aleg un singur domeniu de activitate și o singură franciză, una de proveniență străină. Din câte constat nu prea avem francize românești care să fi trecut granițele țării, dar avem multe, foarte multe francize străine și nu prea înțeleg de ce… De ce nu ducem în franciză restaurante cu specific românesc în toate capitalele lumii? De ce nu producem materiale de construcții? De ce nu producem stofe și țesături și să le facem cunoscute lumii? Pentru că nu prea mai facem nimic de calitate, acesta cred că este răspunsul, dar și pentru faptul că trebuie să dăm dovadă de implementare la standarde în propria țară. Trebuie mai întâi de toate ca firmele de pe teritoriul țării noastre să devină apreciate, să putem vorbi de un brand, de o marcă recunoscută. Dacă am fi francizori ar trebui să asigurăm francizaților asistență comercială și tehnică. Know-how-ul, experiența și secretul afacerii, sunt și ele demne de luat în seamă.

Francizele sunt tot atâtea idei de afaceri. Există un Cod deontologic european al francizei. Franciza vine la pachet cu reteta de business si know how. Citind ghidul investitorului într-o franciză, decid că nu vreau o franciză simplă (comercializez produsul sau serviciul într-o singură unitate), ci o masterfranciză, ce îmi permite să am o arie de exclusivitate teritorială. Din francizele de succes care au ajuns pe piața românească, aș alege fără doar și poate LMI – Leadership Management International. Dar ca să oferi astfel de servicii trebuie să fie cerere pe piață. Nu am auzit ca în România managerii să se impacienteze că falimentează afacerea pe care o conduc și nici nu am auzit să fi cerut ajutor de la firme specializate. Cred că toți ordonatorii de credite au nevoie de consiliere pe management. Nu știu dacă este o franciză profitabilă, dar dacă noi nu prea putem să găsim soluții la problemele cu care ne confruntăm la nivel de management la majoritatea instituțiilor statului și nu numai, atunci să apelăm la serviciile unei francize, prin care alții să vină să gândească pentru noi, dovedit fiind faptul, de la revoluție și până zi, că nu prea suntem capabili de sinergii intelectuale în folosul binelui comun.

Inventure a ajutat peste 70 de antreprenori să-și îndeplinească visul de a avea o afacere în franciză. Eu cred că ar trebui să avem și ambiția de a dezvolta afaceri românești pe care să le ducem în franciză peste hotare.

P.S.: Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Omenii de știință se întreabă cum a apărut viața pe pământ, eu, uneori, mă întreb cum au apărut cele peste 6000 de limbi străine care se vorbesc în întreaga lume… Este un miracol această diversitate lingvistică! Legenda spune că în Turnul Babel oamenii vorbeau o singură limbă, dar, pentru că au sfidat divinitatea, pedeapsa a fost pe măsură.

Prin afluxul de populații migrante, putem vorbi de o Europă multilingvă și nu numai. În acest păienjeniș al multiculturalității, limba engleză devine cheia ce ne permite pătrunderea în sfera emoțională și intelectuală a persoanelor de altă origine și religie.

Învățarea unei limbi străine amplifică procesul de gândire și deschide un orizont al cunoașterii nelimitat, limba unui popor fiind cărăușul civilizației ce înmagazinează toate energiile timpului trecut, anticipând viitorul. Nu cred că este o preocupare mai frumoasă decât învățarea unei limbi străine!

De ceva vreme mi-am propus să învăț limba engleză. Ușor de spus, greu de făcut, după o anumită vârstă. Poți să ai determinare, dar ai nevoie de consecvență și de îndrumare. Învățarea limbii engleze de acasă pe o platormă profesională de elearning este o oportunitate pe care îmi doresc să o experimentez. În mediul virtual sunt foarte multe cursuri de învățare a limbii engleze și cum competiția cere și ingeniozitate ideea celor de la ”English for all” de a veni cu o ofertă de   cursuri online de engleză sub atenta supraveghere a unui profesor care îți oferă feed-back poate conduce la risipirea barierelor ce ne rețin să purcedem la învățarea unei limbi străine.

Prima mea întâlnire cu limba engleză a fost cu mulți ani în urmă. Eram în liceu. Studiam franceza și germană. Nu mai știu prin ce conjunctură am ajuns la ora de engleză. Muzicalitatea limbii mi-a reținut atenția. Prin comparație cu franceza, profa ne spunea că engleza se învață relativ ușor. Am început să buchisesc această limbă când fiul meu era în clasa a I-a. El abia știa să citească în română și profa de engleză le dădea exerciții din culegerea de engleză, prin 2000 putând deja să vorbim de o industrie invazivă a altor suporturi de curs decât manualul școlar… Ne-am străduit să ținem pasul, dar concluzia mea a fost certă, ceea ce faci pe fugă, într-un stil alert și nu apuci să interiorizezi învățarea, este aproape inutil. Predarea limbii engleze în școli este rudimentară. Deși există platforme pentru învățarea limbii engleze, ele nu sunt utilizate de profesori și pentru că dotarea școlilor este precară. Limba engleză se predă cumva ca acum 30 de ani, de altfel, ca toate celelalte discipline, sfidând cumva era digitală ce face ca un copil de trei ani să aibă abilități de mânuire a unui laptop sau smartphone.

Să învățăm limba lui Shakespeare, bucurându-ne de oportunitățile erei digitale!

Să celebrăm viața, insuflându-le copiilor bucuria de a învăța!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Frumusețea, ce este frumusețea? Reprezintă o armonie a formelor si a trăsăturilor fizice, contopite intr-un întreg plăcut privirii. Mi-aduc aminte ce surprinsă am fost de transformarea vizibilă a trăsăturilor fizice, sub mână dibace a unui profesionist ce a scos în prim plan, prin tehnici speciale, tot ceea ce până atunci nu fusesem capabilă să observ la una din verișoarele mele. Era superbă in ziua nunții, deși în viața de zi cu zi mi se părea că Dumnezeu nu fusese prea darnic cu ea. A fost ziua în care am înțeles că orice femeie este frumoasă dacă beneficiază de servicii de îngrijire cosmetică, cât și de indrumarea unui consilier vestimentar.

La școală nu primim sfaturi legate de îngrijirea si menținerea frumuseții și poate ar fi indicat să existe astfel de cursuri in curriculum-ul școlar. Poate, astfel, nu am mai vedea preadolescente si adolescente strident machiate si, beneficiind în școli de o educație a ținutei vestimentare, poate, dispare și modă blugilor jerpeliți.

Plecand de la premisa că fiecare persoană este frumoasă fizic, ajungem la concluzia că frumusețea necesita îngrijire zi de zi, pornind de la igiena zilnică și ajungând la estetica cosmetică.

Copil fiind o priveam pe mama deseori când se aranja. Nimic extravagant si simplitatea această o scotea întotdeauna în evidență. Folosea o cremă, un fard, un spray si un ruj. Mi-aduc aminte că am vrut să-i fac cadou un fard si i-am adus cu totul si cu totul altceva…

În anii adolescenței mele, firma Farmec era unul din furnizorii de marcă pe plan intern, pentru produsele cosmetice. Firma rămâne un brand național, o marcă de încredere pe care consumatorii o recomandă prietenilor, si pentru raportul calitate preț al produselor cu care vine pe piață. Oferta este vastă pe acest palier, iar nivelul competițional cu alte branduri europene este în continuă creștere. 

Intr-adevar, frumusețea si încrederea se cultivă în familie, dar sunt foarte importante și comportamentele promovate de societate prin educația formală, nonformală si informală.

Cred că am cochetat prima dată cu creionul dermatograf prin clasa a X-a. Am folosit pentru prima data fond de ten si crema pentru față la 19 ani, doar din curiozitate. Anturajul contează foarte mult în formarea unor deprinderi. Pentru a fi în tipare, împrumuți din comportamentele celor din jur și este de dorit ca ele să fie de calitate. Cosmetica ține intr-un fel de igienă. Săpunul, gelul de duș și samponul asigură decența vietii. Cremele, parfumurile, demachiantele, oja, măștile pentru păr și față, fardurile sunt elemente ce dau un plus de valoare existentei si creează o anume stare de confort si bine general.

Cum mâinile și fața trădează întotdeauna vârsta unei femei, se impune utilizarea unor creme de calitate si putem apela cu încredere la noua gama de produse Farmec, ce include si Crema pentru mâini și unghii cu argan, cât și crema antirid cu argan.

Frumusețea exterioară, cu îngrijirea aferentă prin folosirea produselor cosmetice si de igiena personală, trebuie să fie dublată de o frumusețe ce vine din interior si care, atunci când frumusețea pierde din vitalitate prin trecerea vârstelor, persistă si aureolează intr-un fel persoana ce are grijă de caracter la fel de mult ca de aspectul fizic.

Este de dorit să ne îngrijim de minte si de suflet la fel de mult cât ne îngrijim de aspectul exterior. Niciodată nu este prea târziu să producem o schimbare în viața noastră! Schimbarea poate începe sau poate continua cu Farmec, brandul românesc cu marcă de tradiție.

P.S.: Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Când am văzut titlul probei, am zâmbit amar, pentru că mi-a fugit gândul la o discuție recentă. Am auzit de „puff” la elevele mele, cele ce își doresc o viață ca-n filme, indiferent de compromis și care se uită cu jind la femeile ușoare, cele ce conduc mașini scumpe, dar cumpărate cu bani obținuți din practicarea celei mai vechi meserii, prostituția. Pentru că mass-media nu promovează femeia cultă și nici nu încurajează ascensiunea femeii educate, ci ne servește circ la fel de fel de emisiuni cu invitate care mai de care mai libertine, se văd și rezultatele educației nonformale și informale. Lipsa modelelor de succes în societate atrage  de la sine ascensiunea modelelor negative.

Între timp m-am edificat și am aflat că ”pufoșeniile” sunt mult așteptate de micuții ce savurează brânza pufoasă, ”fină ca mângâierea lui mami după ce iei foarte bine la română, mai gustoasă ca invidia colegilor după ce apari cu o rochie nouă în parc”.

Cel mai pufos moment din viața mea a fost cel de la Gala Premiilor Superblog din 10 decembrie 2016. Organizatorii au prins în program o degustare de vinuri, fiecărui vin fiindu-i asociat un tip de brânză. Cu acea ocazie, am devenit fan brânză.  Ne-au fost servite brânzeturi cu mucegai în exterior (Brie), cu mucegai în interior, brânza semigrasă Halloumi, crema de brânză și brânza de tip cheddar, fiecare asociată unui tip de vin, fiind asigurat la maxim răsfățul papilelor gustative ale fiecărui participant.

Mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre istoria tipurilor de brânză și a soiurilor de vin ce ne-au fost servite la reuniune. Ar fi grozav ca pufoșeniile să fie însoțite de mici broșuri în care să găsim scurte istorioare legate de originea și procesul de fabricație a brânzeturilor. Delaco ar putea iniția în școli concursuri cu teme legate de istoria brânzeturilor, după ce ar pune la dispoziție broșuri pentru fiecare tip de brânză. Cine strânge toate broșurile să fie premiat cu un tricou și un stilou Delaco. Cine intră în competiția dedicată elevilor din școli să primească o excursie într-una din fabricile de brânză din lume.

Brânzeturile sunt esențiale în dieta oricărei persoane, indiferent de rasă, etnie, religie. Dacă brânzeturile sunt preparate după rețete speciale, ele ies din sfera banalului aliment de la dulce spre sărat și devin aromate, gustoase, pufoase, cu proprietăți organoleptice ce îți stimulează digestia și  fac ”să te lingi pe degete”, ca și cum ai fi servit o ciocolată, nu un sortiment de brânză moale, semi-tare sau tare.

Cine nu a gustat măcar o dată din Mozzarella, Parmezan, Provolone, Mascarpone, Brie, Leerammer, Gouda – brânzeturi ce au la bază laptele de vacă, trebuie să o facă! Roquefort, Pecorino, Nasal sunt specialități de brânză din lapte de oaie. Specialiștii dau savoare tuturor tipurilor de brânză, în procesul de preparare folosindu-se separat și laptele de capră, de iac, de bivoliță, etc.

Delaco aduce savoarea brânzeturilor în casele noastre!

P.S.: Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017.

Apa, elementul indispensabil vieții, are un rol esențial în menținerea sănătății întregii planete. Fără apă nu ar fi viață și natura, cu dărnicie, ne-a oferit resurse ce par inepuizabile pentru noi, europenii, în special. Mințile luminate ale celor ce s-au gândit la binele comun au descoperit metode de purificare a resurselor de apă potabilă prin limpezire și sterilizare. Au fost făcute cercetări și înființate stații de tratare a apei potabile, pentru ca apa să ajungă într-un sistem centralizat la utilizatorii casnici, cât și la coloșii industriali.

De ce devine apa de la robinet improprie consumului, dacă furnizorul de apă semnează cu responsabilitate un certificat de calitate, în urma analizelor de laborator? De la furnizorul de apă și până ajunge în pahar, apa de la robinet trece prin diverse conducte și dacă gradul lor de încărcare cu germeni și uzura lor sunt avansate indicatorii de calitate ai apei potabile depășesc concentrația maximă admisă. În aceste condiții s-a dezvoltat o adevărată industrie a apei îmbuteliate.

Instituțiile și utilizatorii casnici, în loc să schimbe țevile prin care apa ajunge la robinet, au găsit o soluție practică ce face să crească cifra de afaceri a îmbuteliatorilor de apă. Mai mult ca sigur, întregul sistem de aducțiune a apei are nevoie să fie înlocuit, pentru ca lichidul vital să ajungă la beneficiari cu proprietățile organoleptice, fizice, chimice, biologice, bacteriologice și radioactive nealterate.

Cum statul nu mă motivează să fac investiții, eu, întreprinzătorul, gândindu-mă la starea de bine și de confort a angajaților, decid să cumpăr apă la birou. Sună de parcă aș fi în Sahara, dar asta fac. Firma de distribuție La Fântâna vine cu o paletă largă de oferte pentru companii, cât și pentru utilizatorii casnici.  Ingeniozitatea lor pusă la lucru în folosul creșterii beneficiilor financiare ale firmei îmi place. Știm cu toții că apa este ingredientul indispensabil preparării cafelei și, dacă zi nu ne mai unesc idealuri de știință, de religie, de bunăstare generală, aroma inconfundabilă a cafelei ne aduce totuși în jurul unei mese rotunde chiar și pentru a schimba impresii sau împărtăși emoții. Apa de izvor La Fântâna și Cafeaua Kafune mă ajută să-mi manifest respectul pentru fiecare angajat al firmei mele. Cafeaua Kafune poate ajunge pe bază de abonament la orice firmă, cu un pachet complet de servicii ce include echipamentul unic de preparare, cu râșnire si extracție, iar cafeaua KAFUNE este o cafea cu aromă plăcută și efect tonic.

Apa de izvor și cafeaua Kafune contribuie la starea de bine a tuturor angajaților, cât și a  persoanelor ce-mi  trec pragul firmei mele.

În jurul unei cești de cafea se pot naște teorii și noi concepte, poate prinde viață o idee și oamenii pot fi mult mai deschiși spre comunicare, dacă se iese din sfera banalului și se dezbat colegial aspecte legate de calitatea internă, externă sau totală. Să stea o ceașcă de cafea la baza culturii organizaționale?

Ești întreprinzător privat? Ești conducătorul unei instituții de stat sau private? Achiziționează servicii de la firma La Fântâna și unește angajații în jurul ideii de calitate, respect și responsabilitate. Vei fi uimit de rezultate.

Articol a fost scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017

Materialul a fost prezentat în cadrul Concursului Național de Științe și Tehnologii, desfășurat la Colegiul Tehnic ELIE RADU, Ploiești, 9 aprilie 2015. Școala mi-a pus la dispoziție 80 de lei, restul costurilor legate de deplasare le-am suportat eu, pentru mine și pentru cele două eleve cu care am pregătit lucrarea practică. Din păcate, nu am știut că trebuie să plecăm la noi cu ustensile de laborator și cu produsele cu care am realizat minicercetarea. Prezentarea ar fi fost mult mai interesantă, în aceste condiții. Au fost colegi care au venit cu tot ce aveau nevoie ca să impresioneze asistența. Mea culpa!

Brîndușescu Grety Georgiana și Mitrescu Sorina Ana Maria, eleve în clasa XII C, respectiv XII G, în anul 2015, au fost interesate de înscrierea și participarea la concurs, cu atât mai mult cu cât competiția științifică s-a desfășurat în perioada Școlii Altfel. Concursul a fost prevăzut în Calendarul Activităților Educative Naționale, 2015, secțiunea A13, Domeniul tehnic, poziția 13.

Materialul elaborat pe baza bibliografiei de specialitate poate fi citit complet. El nu este criptat. Am preluat doar argumentul și concluziile în acest articol.

C.T. Decebal-concurs-Ploiesti, 9 aprilie 2015, Școala Altfel, Importanța controlului fabricației compușilor organici

PowerPoint – Știinte-si-tehnologii-C.T. Decebal

CAP I. ARGUMENT

Industria chimică organică, în special petrochimia, are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea celorlalte ramuri ale chimiei prin produsele pe care le realizează: lacuri şi vopsele, medicamente, săpunuri, produse cosmetice și de parfumerie, monomeri pentru materiale plastice, cauciuc şi fibre sintetice.

De multe ori cumpărăm un produs contrafăcut, piața românească fiind uneori invadată de produse neconforme din punct de vedere al calității.

V-ați pus întrebarea de ce un săpun nu mai face spumă, deși el este în termenul de valabilitate? V-ați pus întrebarea de o cremă intră imediat în piele, iar alta nu? V-ați pus întrebarea de ce un parfum își schimbă proprietățile fizice? De ce un detergent are putere de spumare mai mare decât altul? De ce un medicament are multe reacții adverse? De ce un reactiv chimic își pierde selectivitatea? De ce un colorant se fixează mai bine pe fibra textilă decât altul? În opinia noastră, toate aceste produse sunt făcute fără a respecta normele de lucru în domeniu și ies pe piață fără a fi supuse unui control riguros de calitate.

Ce norme europene există, în acest sens, în România? Ce norme europene există, în acest sens, în Europa? Dar pe plan mondial. Nu știm, nu a făcut obiectul nostru de studiu, dar ne-am pus această întrebare, atât timp cât nu există laboratoare specializate la nivel județean în care se poate verifica calitatea, compoziția și autenticitatea unui produs.

Întrebările de mai sus generează altele. Unde se mai fabrică în România intermediari și reactivi chimici, lacuri și vopsele, coloranți, tenside, produse cosmetice? Cât din economia României revine sectorului chimic? Ce locuri de muncă există pentru absolvenții de licee tehnologice, domeniul chimie industrială sau protecția mediului? Ce-ar trebui să facă autoritățile locale?

În opinia noastră, în fiecare județ ar trebui dezvoltate sectoare ale chimiei industriale prin înființarea unor miniproducții de hârtie igienică, săpunuri lichide și odorante de interior – care ar putea fi distribuite la prețuri de producție către toate școlile din România, unde știm că elevii nu prea au acces la săpun și hârtie din fondurile școlii.

În fiecare județ ar trebui să existe o miniproducție de lacuri și vopsele, astfel încât fiecare român să-și permit amenajarea interioarelor și exterioarelor, ceea ce-ar face ca România să nu se mai afle pe locuri codașe în ceea ce privește consumul de lacuri și vopsele dar și de produse cosmetice și de parfumerie.

Dacă am avea miniproducții de tenside, medicamente de sinteză, reactivi, substanțe peliculogene, coloranți, produse cosmetic și de parfumerie, elevii liceelor tehnologice, cât și absolvenții de universități de profil ar avea unde face practica de specialitate și ar avea și proiecția unui viitor care le-ar permite demonstrarea competențelor accumulate și punerea lor în slujba dezvoltării sectorului chimic, ceea ce le-ar putea aduce satisfacții și împliniri personale.

Conform teoriei, controlul fabricației compușilor organici implică:

1. Controlul fabricaţiei în industria intermediarilor şi reactivilor
2. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a medicamentelor
3. Controlul fabricaţiei în industria coloranţilor
4. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a produselor cosmetice
5. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a tensidelor
6. Controlul fabricaţiei în industria de fabricare a lacurilor, vopselurilor şi cernelurilor

CONCLUZII

De cele mai multe ori, dotările laboratoarelor școlare nu permit realizarea lucrărilor practice de laborator prevăzute în programa școlară.

Dacă am putut să realizăm analiza aspirinei și a unui colorant, nu am putut finaliza determinarea conținutului de substanțe saponificabile totale la săpun și pasta de dinți, consumul de eter fiind prea mare. De asemenea, la determinarea alcalinității și acidității unui săpun necesarul de alcool etilic pentru determinare face ca lucrarea să fie evitată sau are ca efect cumpărarea alcoolului etilic de către elevi.

Chimia este o disciplină atractivă pentru elevii cu spirit de observare și cercetare dezvoltat, dar tot chimia disciplinează și atrage spre cercetare, stârnind curiozitatea elevilor. Laboratoarele școlare ar trebui să intre în atenția oficialilor MECS/MEN astfel încât să fie repuse bazele cercetării chimice, începând chiar de la nivel liceal.

P.S. Ministerul de resort trebuie să prevadă fonduri pentru participarea elevilor și profesorilor la concursurile din Calendarul Activităților Educative Naționale.

Tema 1 – Conceperea a cinci itemi pentru proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director, folosind bibliografia dată la acest concurs

Am găsit testul pe care l-au primit candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de directori în învățământul preuniversitar…

Testul cuprinde o evaluare psihologică, întrebările 1-40. În opinia mea, doar 20 de întrebări banale sunt dedicate verificării unor cunoștințe, dar nicidecum a abilităților manageriale…

Cred că cele 20 de întrebări au răspunsuri pertinente și răspunsul este la îndemâna oricărei persoane, chiar a persoanelor care nu au citit nicio carte din bibliografia de concurs și care nu au răsfoit niciodată ghidul de pregătire pentru concursul de directori din învățământul preuniversitar.

Propuneri itemi (doar întrebari, fără răspuns), în accepțiunea mea…

1. Pornind de la concepția enunțată de J. Hattie în capitolul ”Structuri mentale ale profesorilor, directorilor și structuri școlare” din cartea ”Învățarea activă”, precizați, în maxim 15 rânduri, ce măsuri veți lua, ca manager al unei instituții școlare, astfel încât evaluarea să fie considerată de toți profesorii un feed-back al propriului lor impact asupra performanței școlare a elevilor.
2. Ca viitor manager, pornind de la schema dată și folosindu-vă de experiența de profesor, după o introducere de trei rânduri, specificați minim cinci propuneri pe care le-ați implementa la nivelul școlilor din întreaga țară, pentru ca România să înregistreze progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani la învățarea pe parcursul întregii vieții.

3.  Alegeți din lista de termeni pe cei ce respectă valoarea de adevăr a următorului enunț: evaluare, scopurilor, autoevaluare, țintelor, predare, eficiență, învățare, obiectivelor, feed-back

”Managementul nu are scopuri și valori supraordonate proprii. Aspirația spre …(a)… poate fi misiunea managementului, dar aceasta se manifestă în atingerea …(b)… definite de alții.” – ”…(c)…. și management Educațional – teorii și practici actuale” – Tony Bush

4. Enumerați cele șapte arii tematice/domenii asupra cărora inspectorii pot face aprecieri, conform Regulamentului de inspecție școlară a unităților de învățământ și realizați o evaluare concisă a acestor arii tematice la nivelul școlii în care profesați.
5. Precizați ce act normativ din bibliografia de concurs reglementează activitatea C.A. al unităților de învățământ preuniversitar și justificați, în opinia dumneavoastră, de ce registrul de procese verbale și registrul de evidență al hotărârilor C.A. trebuie să stea într-un fișier securizat, în biroul directorului, așa cum reiese din fragmentul atașat ca imagine la test.

Tema a 2 – Detalierea, la alegere, a unei situații decizionale…

Introducere

Sistemul educativ implică standarde de calitate și eficiență cât mai înalte, având finalități acceptate și însușite de educabil, prin prisma cărora își poate aduce aportul intelectual la nivelul dezvoltării societății. Aceste deziderate pot fi atinse doar prin aplicarea unui ansamblu de principii, funcții, norme și metode de conducere, ce reprezintă pilonii de bază ai managementul educațional. Știință și artă în același timp, managementul educațional (să faci lucrurile cum trebuie) nu poate fi desprins de leadership (să faci ce trebuie).

Procesul de management are la bază funcțiile managementului: planificare, organizare, coordonare și control, fig. 1. Toate aceste funcții au la bază DECIZIA.

Figura nr. 1 – Funcțiile manageriale

Sursa: Classroom

    Un manager și un lider trebuie să aibă o gândire strategică, ce implică o analiză pertinentă a stării de fapt, A, către o schimbare obiectivă, previzibilă, starea B, pentru a reforma, prin optimizare, schimbare și transformare, starea A, nefavorabilă, către starea B, eficientă. Gândirea strategică a liderului-manager se oglindește în Planul de Dezvoltare Școlară, dar mai ales în pașii operaționali.

Fără viziune nu poți ajunge la ceea ce trebuie să fie, pornind de la ceea ce este, în opinia mea.

De cele mai multe ori, liniile de acțiune la nivelul unei școli sunt dictate de deciziile celor din minister și administrațiile locale, managerul fiind un simplu executant sau chiar un supus al sistemului, sistem ce pare că nu pune pe primul loc metodele, mijloacele și infrastructura școlară și nici învestiția în achizițiile intelectuale ale educabilului.

O informație de tip cantitativ o reprezintă rata abandonului școlar, dar și absenteismul școlar – consider eu. Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații – decizii periodice, aleatorii sau unice?

De ce lipsesc elevii de la școală? De ce preferă să-și petreacă timpul în afara școlii, acasă sau în baruri, la prieteni, pe străzi și chiar pe coridoarele școlii, fără ca nimeni să ia atitudine? De cele mai multe ori se iau decizii preferențiale, decizii pe care literatura de specialitate nu le prevede.

Care sunt cauzele majore ale absenteismului școlar? În opinia mea, ele ar fi:

1. Tehnici vetuste de predare;
2. Existența unui curriculum haotic, ce nu permite elevului efectuarea de corelații, sinteza cunoștințelor și nici satisfacția învățării;
3. Manuale școlare stufoase și neadaptate evoluției științei și tehnicii;
4. Predarea nu se bazează pe studiu individual, pe a învăța să învețe elevul, ci foarte mult pe memorare;
5. Utilizarea platformelor electronice Google inexistentă în învățământul preuniversitar

Ce decizii poate lua un manager în astfel de situații?

Fiecare efect este propulsat de o cauză și fiecare cauză este generată de altele. Avem tehnici vetuste de predare deoarece formarea profesorilor este făcută haotic. De ce? Se pune accentul doar pe hârtiile pe care le are un profesor la portofoliul personal și foarte puțin pe competențele pe care le au elevii domniei sale. De ce? Nu avem baze electronice cu portofoliile online ale tuturor profesorilor. De ce? Cei ce conduc ministerul educației nu au ei însăși o viziune pentru educație, în opinia mea. De ce? La vârful piramidei se ajunge politic. De ce? Pentru că nu se cere un plan de acțiune operațional celor ce vor să acceadă în funcții de care depinde dezvoltarea unei țări. De ce? Nu punem accent pe meritocrație. De ce? Nu am beneficiat de educație pentru valori în școală? De ce? Nu mai avem pedagogi de marcă și nici instituții de cercetare care să se implice. De ce? Și iată un cerc vicios care obligă dascălul să se descurce cum poate în sala de clasă. De ce stă elevul în baruri? Nu se diferențiază de ceilalți membri ai societății. De ce fumează elevii în fața liceelor? Pentru că societatea civilă este indiferentă. De ce nu investește elevul în învățare? Deoarece a văzut că cei fără carte au o ascensiune socială uneori chiar de excepție, prin comparație cu cei ce au învățat. Și pot continua la nesfârșit șirul întrebărilor ”de ce?”

Dotarea școlilor este precară. Avem grădinițe fără jucării și domenii de calificare în cadrul liceelor tehnologice fără manuale. Profesorul se adaptează din mers, dar pierde atenția elevului, fie că este vorba de elevul preșcolar, de elevul din învățământul primar, gimnazial sau liceal.

Consider că singura decizie pe care o pot lua managerii-lideri este aceea de a comunica cu inspectoratele școlare și cu ministerul de resort pe seama schimbărilor ce se cer imperios necesar la nivelul fiecărei instituții școlare. Ne izbim de o inerție totală și de o vădită lipsă de comunicare, colaborare între școli și instituțiile aferente ierarhic, cât și între școli și administrațiile locale.

De ce nu comunică eficient managerii de instituții școlare cu ministerul de resort și cu administrațiile locale. Nu există pârghii de comunicare, nici măcar prin intermediul canalelor social-media. Cred că poziția socială generată de funcție îi face pe cei mai mulți manageri să se complacă în autosuficiență. Este mult mai ușor, deși complet incorect, să treci fictiv în catalog elevi care sunt plecați din țară, decât să dezbați problema finanțării per elev la nivel local și național.

Abandonul școlar este generat de sărăcie. Se cunosc cauzele, dar nimeni nu vrea să implementeze soluții.

Consider că avem decidenți slabi în ministerul educației și incapacitatea lor și lipsa viziunii se reflectă și la nivelul managerilor din școli.

Școala românească este subfinanțată. Deși toate guvernele României au considerat educația prioritate națională, sistemul de educație este rudimentar. Nici vorbă de reformă în educație, în cei douăzeci și șapte de ani de la revoluție, în opinia mea.

Un caz ipotetic. Sunt manager și îmi doresc ca elevii să facă practica comasată într-o stație pilot din oraș. Ea este inexistentă. Mă repliez și accept incapacitatea forurilor decidente de a pune bazele unor campusuri pentru practica de specialitate, așa cum există în țările ce investesc în educație. Îmi propun ca elevii să facă practică la un agent economic. Iau legătura cu managerul instituției și constat că elevii nu pot merge toți, în acelați timp. Agenții economici nu au săli de clasă pentru elevi, nu au prezentări ale firmei în mediul virtual, nu au interes și nici motivare să susțină formarea resursei din școli. Este un cerc vicios. Avem nevoie de platforme pilot pentru stagiile de practică comasată, dacă vrem specialiști! Ce pot face, în aceste condiții? Anunț inspectorul de specialitate. S-ar putea ca nici el să nu știe prea multe. ”Descurcă-te! –  rămâne de bază.

Decid ca director să nu mai am absenteism. Ar trebui să existe o platformă cu toți medicii de familie. Scutirile ar trebui să fie centralizate electronic. Azi ele se pot cumpăra pe internet. Regulamentul de ordine interioară îmi permite să motivez, pe bază de bilet scris de părinte, absențele din șapte zile calendaristice. Neexistând o bază națională cu fiecare elev școlarizat, pot face una la nivelul școlii, dar dacă eu verific motivările și țin evidența absențelor, elevii pleacă la altă școală, deoarece nu există linii clare, precise și universal valabile sub cupola școlii.

Vreau videoproiector și laptop în fiecare sală de clasă. S-ar putea să mi se spună că vreau prea multe. Nici nu mai pot îndrăzni să-mi doresc ca fiecare elev să aibă tabletă conectată la un sistem de informații curriculare complet și  acces la baze de evaluare online.

Îmi propun să renovez un laborator de chimie. Am nevoie de fonduri. Finanțarea se face după ureche. Se poate verifica cum școli fără elevi au fost complet renovate, iar cele ce ar avea imperios nevoie de reparații nu ajung niciodată pe lista priorităților, deși au elevi. Sunt un director legat de mâini și de picioare. Stau cu capul plecat și tuturor le convine asta! 🙂

Concluzii

Fără o viziune de ansamblu asupra sistemului de educație, școala românească este condamnată să rămână la limita derizoriului. O școală rudimentară nu își mai are rostul. Fără reguli universal valabile și aplicabile, cât și fără investiții majore, spațiul ce a fost conceput cu zeci de ani în urmă să contribuie la devenirea spirituală și morală a viitorilor adulți tinde azi să fie, în România, un soi de închisoare a spiritelor, ce deformează mult mai mult decât să formeze, dacă elevul nu are șansa unor familii care să susțină în paralel cu școala devenirea lui intelectuală și ascensiunea la nivelul societății conform competențelor dobândite și nu este deloc normal să se întâmple așa.

Fundamentarea societăților pe principiul meritocrației este imperios necesară. De asemenea, salarizarea în funcție de studii trebuie să intre și ea în atenția decidenților. Societatea civilă trebuie să fie mai implicată la nivelul comunităților școlare.

Soluții pertinente

Comunic eficient cu decidenții pe linie ierarhică, fără teama că pot fi demis;

Aduc școala în atenția comunității locale și caut sponsori sau scriu proiecte, deși consider că în fiecare școală ar trebui să fie o persoană care să aibă astfel de atribuții, cu derogare de la ore;

Mă autoevaluez și încerc, dar demisionez, dacă nu pot produce schimbarea și vreau ca toți managerii din România să-mi urmeze exemplul. 🙂

P.S.: Material scris în data de 11 februarie 2017 și depus pe platforma CREDIS.

În urmă cu exact patru ani, îmi scria o fostă elevă despre sistemul de educație din UK:
„V-ar plăcea foarte mult sistemul de învăţământ din Marea Britanie. Sistemul britanic este gândit în aşa fel incât să te înveţe cum să înveţi, în niciun caz să iţi dea lecţia să o toceşti. Am asistat cu drag la o ora… Se lucrează pe 2 grupe majore de copii – unii mai buni, ceilalţi mai puţin buni. Fiecare grupa are 15 elevi.
Sunt apoi împărţiţi in grupe de câte 5 care lucreaza prin rotatie cu un anumit profesor.
De exemplu, când am fost lucrau la limba engleza.
Au făcut pe rând înţelegerea textului, citire si câte o compunere pe o tema care pe mine m-a surprins la varsta lor (7 ani).
Tema a fost sa isi convinga profesorul sa cumpere casa lor.
Sistemul este foarte bine organizat, fiecare valoare a copilului fiind incurajata si dezvoltata.
La aceeasi scoala este un copil foarte talentat la dans. Separat de alti copii, la ora de educatie fizica si sport, face dansuri cu un antrenor.
Învata prin joaca foarte mult. Sunt incurajati sa fie independenti de la varste fragede.
Copiii iubesc sa mearga la scoala.
Profesorii sunt prieteni si indrumatori.
…
Temele nu se dau pe hartie, ci pe website-ull scolii. Sunt acolo puse si linkuri unde gasim informatiile dorite, explicate pe intelesul lor.
Au un website unde fac exercitii matematice in jocuri si sunt rasplatiti cu certificate. La nivel de scoala, in fiecare saptamana, se dau certificate copiilor cu cele mai multe puncte…
Se merge pe incurajare si suport. În loc de „cap patrat cu minte-n colturi”, aici aud ” poti mai mult”.

M-am tot gândit la toate câte s-au țesut cu o abilitate diabolică în spatele meu… Aș da o lege ca cei ce atentează la integritatea psihică a unei persoane să ajungă în fața plutonului de execuție, nu în penitenciare. 🙂
Am toate piesele unui puzzle de neconceput pentru o lume normală. Evit să-l asamblez complet, pentru că asupra unei singure piese am incertitudini sau am certitudini, dar mi-aș dori să greșesc.

Dacă două, trei sau zece persoane ar intra sub incidenta legii, pentru defaimarea unei persoane fără temei, pentru urzirea unor intrigi si răspândirea unor zvonuri false, am scapa de cretinismul celor ce nu-si folosesc rațiunea.

Ce o să mai râd de prostia mea. Am stat lângă oameni care în față îmi întăreau convingerea în respectul lor față de mine și în spate spuneau vrute și nevrute. Bănuiesc că omul cu care m-am măritat din milă spunea că nu mă simt bine, că noapte fac crize, că nu știe ce să mai facă cu mine, timp în care eu dormeam bine mersi, Alți idioți care nu mă suportau pentru felul meu de a fi au început să răspândească aceste zvonuri, inconștienți fiind de consecințe, în cazul falsității lor. Pe urmă s-au gândit să-mi îmbogățească profilul psihologic cu alte invenții, care mai de care mai false. Înscenările au mers până acolo încât și cei mai neîncrezători au crezut, dar fără să stea de vorbă cu mine.
De multe ori am dat curs invitației unei foste colege de serviciu, psiholog, de a merge să stau la ea când ajung prin București. Toată lumea știa ce fac eu, fără ca eu să știu ce inventează ei. 🙂
Poate au zis că am nevoie de consiliere. Nu că mă laud, dar sunt mult mai pregătită decât psihologii din zilele noastre, deci vizitele mele erau pur și simplu din amiciție.
Uneori am avut semne de întrebare și asupra acestei prietenii. Când venea pe la mine această colegă mă întreba ce pastile iau. Eu nu iau decât vitamine și astea destul de rar. În ultimul timp am folosit niște pastile excelente care m-au scăpat de tot ce mi-a fost administrat în mâncare. Nu mai mânânc decât ce pregătesc eu și mă simt excelent!
Încrederea mea a fost ținută în limitele normalului. Când am fost să mă înscriu la master colega mea din București mi-a lăsat cheile de la apartament, ei fiind plecați la munte. Toate invitațiile din ultimul timp mi s-au părut suspecte.
Scriu ca să înțeleg, dar mesajul meu este cât se poate de clar. Cine s-a băgat în această mizerie, nu are cum să nu intre sub incidența legii. Eu mizez pe adevăr, întotdeauna!

Să spună mama mea că nu mă simt bine?
Eu plătesc si telefonul ei. Din când în când mă uit pe apelurile ei. În luna ianuarie 2017 are sase apeluri la 112, fără să aibă loc convorbirea. Mi-a spus că nu stie sau că poate a apelat din greșeală. Unele apeluri sunt noaptea, la ora 4, cand eu dorm bustean.
Am niste semne de întrebare in ceea ce o priveste pe mama si cât este de băgată în mizeria construită pe spatele meu. Tot ea mi-a bagat-o pe gât si pe Elena, cea cu cadourile și cu parfumurile contrafăcute și cu baza pe formol…

Când m-am mutat pe Carpați, după legalizarea divorțului, mama a început să slăbească și și-a descoperit nevralgia de trigemen care cred că nici nu exista. Ea suferea, de fapt. Nu s-a așteptat să obțin divorțul. NU am plecat la București deoarece spunea că poate să se spânzure din cauza durerilor și asta m-a uimit. Ea ne-a educat în spiritul iubirii de viață, indiferent cum ar fi ea. 🙂 Eu am făcut tot felul de investiții în casă, pe banii mei, și vedeam că nu-i convine. Credeam că mama este încântată că stă cu mine, ca să vedeți cât de naivă sunt. Când a venit fratele, el i-a spus mamei că s-a grăbit să mă ia în spațiu… Când cei de la ANAF ne-au făcut rol la toți ca plătitori de impozit, în urma succesiunii la decesul tatălui, mama a fost fiartă. Am constatat că atunci când vorbește cu mine ridică glasul, deși eu vorbesc normal. Să fi spus că am lovit-o, atunci când avea pe față o mecitură? Asta ar întrece orice imaginație. În fiecare dimineață îmi aducea cafeaua, până am constatat că am aceleași simptome ca la vechiul domiciliu. Pare SF, dar este adevărat…

Într-una din zile mi-a spus că stric tot și nu am înțeles ce-a vrut să spună. Spărsesem niște scânduri vechi aduse de Elena. Eu doar repar… Mi s-a părut ciudat că o balama de la poartă s-a rupt, că în pod s-au desprins niște scândurele. Nu aș vrea să cred că mama este prinsă în hora celor ce s-au decis să urzească ițe în jurul meu, dar se pare că da.

Îmi mai aduc aminte de o întâmplare care m-a pus pe gânduri. Când a plecat în Suedia, în 2014, mama mi-a lăsat cheile de la casă, deși eu nu le vroiam. Am mers la curte de vreo două ori și am făcut grătar. Fotul soț mi-a cerut cheile într-o zi. Cum eu nu prea aveam încredere în el, nu-i spuneam unde le pun. În ziua aceea, când m-a sunat, eram la dentist și i-am spus. Mă rog, a revenit mama. Mi-a adus o rochie cu volane și alte nimicuri. La vrei două zile mă sună și îmi spune că nu găsește cerceii Alexandrei, fiica fratelui meu. Eu știam că văzusem cerceii în vitrină și fuseseră acolo. I-am spus să-i caute temeinic. Mama mă tot suna, iar eu habar nu aveam ce se întâmplase cu cerceii. Mi-a trecut prin minte să-l întreb pe Florin. A zis că i-a pus el bine și nu am înțeles de ce și-a permis să le schimbe locul. Apoi am sunat-o pe mama. Cică îi prinsese în ceva și îi băgase sub un bibelou. Eu știam că el are astfel de apucături, dar el mi le punea mie în spate…

Acum îmi vine în minte o altă întâmplare căreia nu i-am acordat nicio atenție… La socrii mei, dulapul avea partea din spate desfăcută, el fiind un dulap încuiat cu cheia în care foștii mei socrii țineu trusoul de moarte și alte nimicuri. O fi zis omul ăla că eu am desfăcut dulapul? Nu știu cum pot să-mi treacă astfel de idei prin minte, dar dacă este adevărat, omul este psihopat, așa cum am concluzionat eu când i-am studiat mâna.

Scriu ca să înțeleg

Scriu ca să inteleg.

Trăim în țara proștilor?
Ieri, 06.02.2017, am stat vreo 70 de minute într-o sală de așteptare. Nu mă plictisesc în astfel de situații, pentru că stau de vorbă cu cei din jurul meu… Am auzit atâtea nereguli încât, zău, chiar suntem proști acceptând ca nicio instituție să nu ne reprezinte interesele.
***ÎN Severin, angajatorii își permit să șunteze statul. Este drept și statul îi șuntează pe ei și îi învață să nu respecte legea. Angajații primesc în mână mai mulți bani decât scrie în cartea de muncă și acceptă, deși la pensie veniturile lor vor fi minime.
***Sunt procese pe rol tergiversate…
***Severinul a pus pe butuci termocentrala și a dat pe păcură într-un an cât ar fi dat pe cărbune în cinci…
***Oamenii își înmatriculează mașinile la bulgari, timp în care statul român pierde bani, deoarece sumele cerute la înmatriculare sunt prea mari…
*** Avem vânzări de produse neînregistrate…
*** dacă sesizezi nereguli în plan intern, ești somat să pleci. (Aici mă regăsesc și eu. 🙂)
***legile sunt greu de înțeles și pentru oamenii cu carte, dovadă că mulți analfabeți au ajuns juriști, în opinia mea…
***nu știm cine ne reprezintă în Parlament. Habar nu am nici eu care sunt deputații și senatorii de Mehedinți, dovadă că nu au făcut niciodată o dezbatere publică cu cetățenii, nici măcar în mediul online, deși au tablete și conexiune la internet. Am dat un google search și am constatat că nu pot afla numele parlamentarilor de Mehedinți dacă nu știu partidul care i-a promovat. 🙂

Aseară:

***o persoană imobilizată la pat nu are dreptul la aparținător sau asistență medicală, dar una care nu-și poate întoarce capul, având toate funcțiile psihomotorii active, are…

Azi am aflat că:

***cei ce lucrează în străinătate sunt exploatați, având condiții mizere și salariu înjumătățit de intermediatorii angajării, dovadă că și europarlamentarii români dorm…

HAOS GENERALIZAT!
Pe zi ce trece, îmi dau seama că asta este țara proștilor.
Cu ceva vreme în urmă, am luat un credit online, fără dobândă, o sumă modică, deoarece creditul pe care l-am făcut ca să montez centrala termică și alte cheltuieli pe care le-am avut nu mi-au permis mai mult. Mă rog, mi-a convenit și a fost ok. Trebuia să merg la o nuntă și creditul mi-a permis să îmi onorez promisiunea.
Azi m-au sunat cei ce oferă servicii de creditare online și mi-au propus o reducere de 20% la dobândă, pentru aceeași sumă. La 500 de lei dobânda este de 209 lei, dacă puteți crede.
CE O FACE Banca Națională a României? Eu mă văitam că cei de la amanet au comisioane mari, dar la 500 lei plătești dobândă lunară între 30-50 lei, cum să permită BNR o dobândă de 209 lei la 500 lei împrumutați?

În România legile sunt un clișeu!
Eram adolescentă și am văzut un film foarte interesant. Legile erau adaptate după situațiile concrete din viața de zi cu zi. La noi, sunt bătrâni care au pierdut casele și statul a ridicat din umeri. Corect era ca legea să fie adaptată ăn așa fel încât astfel de situații să nu rămână nesancționate.
Pe marginea acestui subiect am purtat un dialog cu fiul meu. De fapt, el mi-a dat această temă de gândire și, într-adevăr, în România legile sunt un clișeu.

Oamenii ar trebui să renunțe la lașitate.

Trebuie să ne implicăm TOȚI. Pe unde merg aud NUMAI NEREGULI! Ele trebuiesc sesizate, pe linie ierarhică. Nu trebuie să mai acceptăm compromisul în viețile noastre. Am făcut prea mult timp asta.
Cât despre conștiințe, asta fac de ani buni, dar fără rezultat!

TOȚI trebuie să ne dorim o țară de care să fim mândri!

Toți trebuie să contribuim la dezvoltarea ei, după propriul potențial.

Fiecare dintre noi este foarte important.

Sunt mulți oameni care gândesc ca mine, dar puțini care au curaj să ia atitudine. De lașitate trebuie să ne debarasăm. (07.02.2017)

Oamenii corecți poartă tot cerul în sufletul lor.
Paradoxal, de cele mai multe ori, oamenii își poartă cu demnitate propria ipocrizie.
Cunosc foarte bine natura umană! Este justificată epoca de decădere intelectuală tocmai prin incapacitatea oamenilor de a pune suflet în ceea ce fac.
Este mai ușor să închizi ochii la un defect sau să-l iei în derâdere, dar niciodată abordându-l direct cu persoana vizată (bârfa fiind o preocupare constantă a adulților) și este la fel de lejer să închizi ochii la nereguli atât timp cât ai și tu ceva beneficii…
Eu îi invit pe cei ce mă cunosc să dezbată alături de mine idei, concepte, fenomene și să bârfească deschis. Nu am nimic de ascuns! Din toate încercările vieții am învățat câte ceva și mi-am păstrat intactă voința de a nu accepta compromisul ca mod de viață, oricât de mult s-au străduit alții…
Până la urmă, suntem răspunzători de cum ne folosim câmpul energetic și cum îl irosim până la finalul vieții și asta se oglindește în trăirea noastră pământeană, transpusă în liniște și pace interioară sau în falsitate, furie, invidie, răutate, etc…

Vox clamantis in deserto? – Vocea celui care strigă în pustiu?

Paradoxul zilelor noastre este că trebuie să fii cu turma și să-ți suprimi orice urmă de inteligență care vizează binele comun, ceea ce face ca citatul  lui Arthur Schopenhauer (1788 -1860) să fie perfect valabil și azi: ”Dacă nu doriți să vă faceți dușmani, străduiți-vă să nu vă demonstrați superioritatea asupra oamenilor.”

Curriculum-ul școlar trebuie readaptat evoluției secolului XXI.

Consider că atunci când nu mai păstrăm vie flacăra copilăriei și când nu facem nimic pentru viitorul tuturor copiilor, suntem deja pe panta existenței fără repere, ca națiune…

Dacă onor ministerul nu este capabil de schimbare, s-ar putea ca în curând elevii să nu mai dorească să meargă la școală…
Cred că în viitorul apropiat trebuie să avem și opțiunea de studiu la domiciliu și de alegere a disciplinelor, cu evaluări adecvate pentru recunoașterea competențelor dobândite în astfel de condiții…

În cei 21 de ani de carieră am înțeles că fiecare copil este ca un diamant cu fațete neșlefuite și neșansa copiilor este că profesorii de azi nu prea mai sunt bijutieri ai coroanei, ci niște slujbași amărâți ce închid ochii la toate neregulile sistemului, care mai mult scad valoare diamantului prin prelucrare neatentă decât să i-o amplifice, din păcate.

„Menirea firească a școlii nu este să dea invățătură, ci să deștepte cultivând destoiniciile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toata viața.” Ioan Slavici

EDUCAŢIA constă în CREAREA metodică a OBIŞNUINŢEI de A GÂNDI.” – Ernest Dimnet, preot francez

Cea mai mare bogăţie a unei naţiuni sunt copiii… Ce şi cât facem pentru devenirea lor este edificator pentru cum va arăta viitorul naţiunii române.

„A învăța că în viață mai ușor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul și violența cu abnegația – ar trebui să fie un element fundamental în educația oricărui copil“. Mahatma Gandhi

În România LIPSEŞTE CONTROLUL şi GUVERNEAZĂ INDIFERENŢA!

Fără CETĂȚENIE ACTIVĂ, nu există DEMOCRAȚIE!

„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.” – Mihai Eminescu – Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124

Constituţia, ca lege organică a unui stat, a apărut din necesitatea afirmării şi protejării suveranităţii statului, garantării libertăţilor individuale ale membrilor statului, respectiv ale minorităţilor, printr-un ansamblu de norme cu forţă juridică supremă. Constituţia, în teorie şi în practică,  trebuie să devină un element definitoriu al statului de drept, având rolul de a elimina formele de dominare şi excesele de putere.

Ce am aflat?

Constituţia engleză este prima constituţie cutumiară (nescrisă), recunoscută în lume, şi procesul său de formare a început o dată cu adoptarea Magnei Charta Libertatum, în 1215.

Constituţia americană este prima constituţie scrisă, în anul 1787, cunoscută sub numele de Constituţia de la Philadelphia.

Prima constituţie scrisă în Europa este Constituţia Franţei, adoptată în anul 1791.

Superioritatea legii scrise asupra cutumei derivă din teorii ce au la bază ideea:

1. contractelor scrise
2. domniei legii, conform căreia organele de stat trebuie să respecte regula de drept prestabilită şi să o considere sacră atât timp cât nu este abrogată
3. contractelor sociale

În opinia mea, sistemul politic şi social ar trebui să fie clădit pe principiul utilitarist al interesului general în corelaţie deplină cu principiul meritocraţiei şi ambele principii ar trebui să stea la baza elaborării noii Constituţii a României.

Puțină filosofie politică…

Făcând o scurtă incursiune în filosofia politică, constatăm că:

• Locke pune bazele unei riguroase separări între Biserică şi Stat şi face o distincţie capitală între virtutea morală şi virtutea civică.
• Montesquieu susţine ideea conform căreia “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce legea permite.”, iar ceea ce asigură libertatea este limitarea puterii.
• J. Rouseau consider că societatea este o comuniune de cetăţeni care sunt integraţi într-un corp social şi care urmăresc binele comun. Finalităţile vieţii sociale sunt securitatea persoanelor, a bunurilor şi a libertăţii.

Sursele bibliografice susţin că în Anglia responsabilitatea colectiva nu înseamnă ca fiecare ministru să ia parte activă la formularea politicii. Atunci când deciziile nu se referă la sfera sa de responsabilitate administrativă,  el trebuie să fie informat dinainte despre orice propunere a altui ministru şi să aibă posibilitatea de a-şi manifesta îndoiala si obiecţiile. Guvernul Ponta avea 15 miniştri, 3 viceprim-miniştri şi 9 miniştri delegaţi şi, în opinia mea, niciunul nu era informat corespunzător şi nici nu au avut o viziune economico-socială pentru scoaterea României de sub tenebrele spectrului sărăciei.

Din punctul meu de vedere, ca să schiţezi fie şi numai un capitol al Constituţiei este nevoie:

• să fii documentat în Constituţionalism comparat şi filosofie politică;
• să ştii realitatea, problemele cu care se confruntă societatea actuală – cabinetele parlamentarilor par a fi inutile în teritoriu dacă legile nu vin în folosul utilităţii publice;
• de studii de analiză a stării de fapt – facultăţile de profil trebuiesc conectate şi transformate în surse de informaţii prelucrate şi credibile care să ajungă la stakeholder;
• de dialog social şi, în structura guvernului există un ministru delegat pentru Dialog Social;
• de structuri funcţionale ale statului și ale societății civile, capabile să asigure funcţionarea întregului sistem.

Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 233/21 XI 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Constituţia României a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 758/29 X 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, ceea ce face ca articolul 152, în forma republicată, să devină art. 156. Legea de revizuire a Constituţiei României nr 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 X 2003, validat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3/22 X 2003, şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003.[1]

Costurile unui nou referendum naţional care să aprobe Legea de revizuire a Constituţiei, ca în 2003, ar fi inutile, în opinia mea, atât timp cât mecanismele statului de drept nu sunt funcţionale şi efectele funcţionării nu se oglindesc în stoparea corupţiei şi a “hoţiei cu acte în regulă”, cutume care au pus stăpânire pe România din momentul în care a fost abrogată legea averilor ilicite şi iar promulgată, dar cadrul legal aplicării ei este încă restrictiv, ceea ce face să ne învârtim într-un cerc vicios al toleranţei faţă de nesancţionarea celor ce încalcă legea, uneori, cu bunăştiinţă.

În sens plastic, Constituţia unei ţări poate fi comparată cu ansamblul regulilor de circulaţie impuse într-un oraş, respectiv stat. Extrapolând, pietonii sunt cetăţenii unui stat, iar guvernanţii sunt conducătorii de autovehicule. Şi unii, şi alţii trebuie să respecte regulile de circulaţie, prin cunoaşterea semnificaţiei indicatoarelor rutiere. Ca să ajungi şofer,  trebuie să-ţi etalezi capacităţile şi cunoştinţele în domeniul legislaţiei rutiere şi mecanice. În România secolului XXI, ca să ajungi parlamentar sau senator trebuie doar să ai spatele asigurat, bani şi poţi să fii chiar habarnist, deoarece nimeni nu sesizează imediat lipsa competenţelor în domeniu, dar, pe termen lung, rezultatele lipsei competiţiei şi competitivităţii sunt catastrofale şi noi, ca naţiune, le resimţim din plin, paradoxal, la 27 de ani de la Revoluţia din 1989.

Dacă aş face parte din adunarea constituantă chemată să redacteze o nouă constituţie a României primul aspect pe care l-aş supune atenţiei adunării ar fi cel a pregătirii temeinice în domeniu a celor ce doresc să acceadă spre o funcţie politică la nivelul administraţiilor locale sau centrale. În Titlul III: Autorităţile publice, Capitolul I: Parlamentul, sesiunea I: Organizare şi funcţionare aş propune ca cei ce doresc să obţină un portofoliu de senator sau deputat să vină cu propuneri pentru un pachet de legi care să susțină dezvoltarea zonei în care candidează şi pe toată perioada procesului electoral să-l facă cunoscut electoratului. Analiza realizărilor şi a eşecurilor, în faţa cetăţenilor, cu prezentarea raportului de activitate în mediul online. Parlamentarii să aibă obligația organizării de audieri publice cu cetățenii din  Colegiul Uninominal unde au candidat. În cazul în care se demonstrează  incompetenţa lor în domeniu, prin autoevaluare, parlamentarii să-şi depună demisia. Campaniile electorale să se deruleze pe perioada a şase luni astfel încât candidaţii, în vederea elaborării unui portofoliu politic, să aibă timp să cunoască problemele comunităţilor locale şi să întrevadă soluţii legislative pe care să le dezbată cu cetăţenii prin iniţierea unor audieri publice. Să nu aibă acces la funcții publice nicio persoană care a încălcat legea în ultimii zece ani. Orice suspiciune asupra integrității morale și civice a candidatului ales să îl oblige la autodemitere.

Din punctul meu de vedere, Constituţia ar trebui să prevadă infiinţarea Centrelor de Cetăţenie Activă, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, unde cetăţenii să fie învăţaţi cum să-şi plătească online taxele şi impozitele, cum să depună petiţii în ţară sau la Parlamentul European.

De asemenea, Constituţia României, în format online, ar trebui să facă trimitere la legea care reglementează prevederea constituţională respectivă.

De exemplu, Capitolul V: Administraţia publică, Secţiunea 1: Administraţia publică centrală şi de specialitate, la  art. 117: Înfiinţarea, subpunctul (3) să existe trimiterea la legea organică care prevede condiţiile înfiinţării autorităţilor administrative autonome. Idem la art.118: Forţele armate. La art 121: Autorităţi comunale şi orăşeneşti, ar trebui ca legea care prevede metodologia alegerii primarilor şi a consiliilor locale să facă referire şi la cerinţele accederii într-un astfel de post şi criteriul selectiv să fie cel legat de absolvirea studiilor universitare şi demonstrarea competenţelor în domeniul administraţiei publice.

Constituţia trebuie să prevadă ca orice candidat la o funcţie din administraţia locală sau centrală să aibă studii universitare şi să elaboreze un proiect de dezvoltare a comunităţii rurale sau urbane pe care vrea să o reprezinte şi la dezvoltarea economică, culturală, politică şi socială  a căreia îşi propune să contribuie. În acest moment, s-ar repune bazele şcolii româneşti, căzute în derizoriu tocmai pe motiv că în funcţiile de conducere acced cei incapabili să-şi demonstreze competenţele, dar care au spatele asigurat politic, timp în care persoanele campabile acceptă absurdul în viaţa lor şi stau într-un plan secund.

La art 123: Prefectul, să fie făcută online trimiterea la legea organică care stabileşte atribuţiile prefectului unui municipiu. Foarte puţini cetăţeni cunosc atribuţiile prefectului şi, poate elaborarea unor chestionare în acest sens ar susţine veridicitatea afirmaţiilor făcute. La subpunctul (5) al aceluiaşi art. 123, cred că nu are ce căuta termenul de ilegal.

În ceea ce priveşte regionalizarea României, consider că este mai întâi imperios necesar ca judeţele ţării să cunoască o expansiune economică reală prin stabilirea şi îndeplinirea planurilor de dezvoltare rurală şi urbană, pe întregul teritoriu al României, prin politica paşilor mărunţi, prin realizarea arborelui fiecărei probleme cu care se confruntă societatea actuală, astfel încât cauzele ce generează problemele să poată fi transformate în obiective, prin stabilirea planurilor operaţionale de către persoane cu competenţe în domeniul vizat.

Principii imperios necesare la baza elaborării unei Constituţii:

Principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor

Principiul egalităţii de şanse (la acelaşi nivel de pregătire)

Principiul meritocraţiei

Principiul legalităţii.

[1] Constituţia României, Editura Steaua Nordului, p. 5

P.S. Articol scris în 2013, adaptat la 2017… 🙂

La temelia unei democraţii funcţionale stă societatea civilă. Instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice reprezintă societatea civilă. Organizaţiile societăţii civile au ca atribuții  implicarea în luarea deciziilor de interes public.

Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează ca definiţie de lucru: „Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică”. 1

Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din cetăţeni. Indivizii, asociaţi sub diferite forme ale societății civile, pot participa la viaţa publică, pot influenţa politicile, pot apăra şi promova interesele comunității locale, naționale și chiar mondiale.

„Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.

Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale„[2].

Ar putea fi o temă de cercetare analiza capacității societăţii civile din România de a produce schimbarea socială și de a genera implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, deci participarea lor la buna guvernare a societății.

Din punctul meu de vedere, există organizaţii ale societăţii civile ce activează în sfera socială, multe dintre ele declarându-se agenţi ai schimbării sociale, dar rolul lor în generarea schimbării este minimal, spre inexistent.

Întrebările apărute în contextul descris:

1. Societatea civilă și-a propus să genereze schimbarea socială? Societatea civilă și-a luat rolul în serios?
2. Sunt sistematizate şi focalizate acţiunile societăţii civile, pentru a genera schimbarea la nivel social?
3. Urmărește societatea civilă o misiune concretă care să vizeze bunăstarea socială sau nu?
4. Este capabil sectorul non-profit să legitimeze sau sa blameze structurile economice și politice ale societății moderne?
5. Poate societatea civilă să remodeleze spiritul civic prin implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene?
6. Este capabilă societatea civilă să promoveze principiile luminoase ale adevărului şi binelui, care ar putea să asigure fericirea membrilor societății?
7. Structurile societății civile au vizibilitate în plan social?
8. Sunt încurajațo cetățenii să adere la structurile societății civile?
9. Putem vorbi de o societate civilă la nivelul mediului urban și de una la nivelul mediului rural?

 Ce știm despre societatea civilă?

„Societatea civilă întăreşte legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. (…) Persoanele active in cadrul societatii civile, in calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialisti, artisti grupati in asociatii profesionale etc., pot fi regasite ca agenti ai societatii politice, indeplinind functii politice. Alte persoane ramân, însă, doar agenţi ai societăţii civile.”[3]

Gânditorii antici concepeau cetatea, la nivelul dezvoltării lor morale și spirituale, ca pe „o asociere morală pentru a trăi în comun conform binelui şi pentru bine” – J.J. Chevallier. Sofiştii clasici (Protagoras, Gorgias) considerau că bunul simţ şi conversaţia constituie modul de a ajunge la legi raţionale care să servească binelui comun.

Platon credea că nu i s-ar putea încredinţa poporului sarcina de a-şi alege guvernanţii. În opinia lui Platon, cetatea nu poate fi condusă în mod drept decât de cei care au aflat, graţie filosofiei, ce este dreptatea în sine. În Republica, în esenţă, Platon ne prezintă o Constituţie perfectă în care Cetatea ar fi condusă de cei care au ajuns la cunoaşterea realităţilor adevărate, la cunoaşterea celei mai înalte idei, IDEEA BINELEUI, ceea ce ar conduce la declinul domniei pasiunilor, a intereselor egoiste şi a prejudecăţilor.

În concepția lui Aristotel, dreptatea nu există decât într-o comunitate de cetăţeni liberi şi egali ale căror relaţii sunt reglate prin lege, omul fiind „acela care observă legea şi respectă legalitatea”.

Cercetarea ar putea cuprinde patru abordări, ce pot fi dezvoltate detaliat:

• o analiză a literaturii subscrise tematicii schimbării sociale în vederea analizării evoluţiei în timp a rolului acordat societăţii civile
• colectarea unor date privind societatea civilă din România, folosind ca instrument de cercetare ancheta sociologică, urmărind: tipul organizaţiilor societăţii civile româneşti, domeniul lor de activitate, misiunea, direcţiile şi modalităţile de acţiune, cât şi percepţia lor asupra rolului pe care îl au în generarea schimbării la nivel social, dar și capacitatea de a atrage noi membrii în rândurile lor.
• sistematizarea misiunilor promovate de organizaţiile active, identificarea direcţiilor de schimbare socială urmărite de structurile societății civile şi identificarea modalităţilor prin care membrii societății civile acţionează pentru îndeplinirea misiunilor promovate.
• Impactul proiectelor implementate de societatea civilă, abordare dezvoltată în cadrul acestei cercetări. Analiză și concluzii…

Rolul primordial al societății civile constă în implicarea cetățenilor în luarea deciziilor la nivelul administrației publice locale și centrale.

Asociația Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21 a implementat Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media. Proiectul susţinea schimbările democratice, modernizarea administraţiei publice şi consolidarea bunei guvernări în România, prin implicarea societăţii civile în acest proces. Proiectul avea ca obiectiv general creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local.

Rezultatele așteptate se refereau la:

• promovarea cetățeniei active,
• creșterea rolului de advocacy și wachdog a ONG-urilor,
• dezvoltarea de parteneriate cu instituții/autorități publice,
• promovarea campaniei No Hate Speech .

Proiectul urmărea extinderea rețelelor social media, ca instrumente menite să asigure transparența instituțiilor publice, astfel încât deciziile administrației publice să fie vizibile, iar gradul de informare și implicare a cetățenilor la procesele decizionale să aibă un trend ascendent.

O societate democratică reală se construieşte în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democraţie funcţională îl reprezintă instituţiile şi mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context, acţionează ca mecanism reglator pentru societăţile democratice.

”Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei ţări, relaţiile internaţionale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este necesar să fie constituită din cât mai multe organizaţii „specializate” în cât mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Aceste instituţii trebuie să cunoască politicile curente şi propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile respective.”[4]

În România, rolul societăţii civile nu este încă semnificativ. Structurile societății civile nu și-au demonstrate competențe în influenţarea deciziilor politice, economice sau de interes public. În România, organizaţiile societatii civile nu inițiază dezbateri publice pe teme ca politica de imigraţie, măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate, metode de combatere a sărăciei, starea „morala” a societaţii, evoluția sistemului de sănătate, etc.

Proiectul Transparență  și calitate în administrația publică prin social media avea  următoarele obiective specifice

1. instituirea unor canale  eficiente de comunicare şi consultare între cetăţeni și instituțiile administrației publice locale,  promovând dreptul fundamental al cetăţenilor de a participa la problemele publice.  Studiul pilot implică 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți,  Suceava și Tulcea;

2. Creșterea capacității instituțiilor publice de a atrage cetățenii în procese decizionale la nivelul comunităților locale, prin utilizarea rețelelor social media
3. Creșterea gradului de transparență și bună guvernare a 20 de instituții/autorități publice din București și din județele Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea și a;
4. Încurajarea voluntariatului în beneficiul comunităţii prin pregătirea a 30 de voluntari, reprezentanţi ai societăţii civile și implicarea funcționarilor publici pe bază de voluntariat în procesul de implementare a proiectului;

Cele 20 de instituții/autorități publice implicate în faza pilot a proiectului aveau sarcina să introducă și să multiplice cel puțin 2 instrumente de tip social media, la alegere:

• pagina Facebook a instituției,
• cont de Twitter,
• cont de Flickr,
• bloguri, podcast-uri,
• Youtube,
• forumuri,
• wikis

Cele 20 instituţii/autorități publice din cele 5 locaţii implicate în proiect au fost:

• Consiliile Județene Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
• Instituțiile Prefectului din București, Cluj, Mehedinți, Suceava și Tulcea
• Primăriile din municipiile București, Drobeta Turnu – Severin, Tulcea, Turda, Suceava şi din sectorul 6 București
• 5 instituţii publice deconcentrate: AJOFM din Mehedinți și Suceava, DGASPC Sector 6 București, DSP din Cluj Napoca, ITM Tulcea)

Ce tipurile de evenimente ar putea fi organizate de instituțiile publice în mediul online?

• dezbatere publică pe twitter,
• transmiterea în timp real a unui eveniment semnificativ pentru cetățeni prin canale social media,
• publicarea unei petiții de interes general pentru comunitate pe facebook  în vederea transmiterii de feedback, etc)

Din păcate, NU EXISTĂ COMUNICARE în mediul virtual între autoritățile publice și cetățeni…

Lunga perioadă de tranziţie a României a dus la inerţia și chiar subdezvoltarea societăţii civile.  Se impune consolidarea societăţii civile în mod organizat, ceea ce implică:

• înfiinţarea mai multor ONG-uri cu scopuri clare care să acopere întreaga paletă a activităţilor sociale. Instituţiilor societăţii civile devin vizibile dacă colaborează cu alte instituții din sfera lor de activitate, dar și cu instituţii ale societăţii civile internaţionale (exemplu – Amnesty International, Greenpeace etc.),
• crearea unei societăţi civile virtuale, folosind canalele social media, cu ajutorul Internet-ului ar putea creşte coeziunea socială, ar facilita accesul la informaţie şi participarea populaţiei la diferite acţiuni

În opinia mea, societatea civilă ar trebui să implementeze activități care să vizeze drepturile şi de libertăţile consfinţite prin lege,  drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale, care fac referire la:

• Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică; (art 26);
• Libertatea individuală; (art 27);
• Secretul corespondenţei (art 28);
• Libertatea conştiinţei (art 29);
• Libertatea de exprimare (art 30);
• Dreptul la informaţie (art 31);
• Dreptul la învăţătură (art 32);
• Accesul la cultură; (art 33);
• Dreptul la ocrotirea sănătăţii (art 34);
• Dreptul la mediu sănătos(art 35);
• Dreptul la vot (art 36);
• Dreptul de a fi ales (art 37);
• Dreptul de a fi ales în Parlamentul European (art 38);
• Libertatea întrunirilor (art 39);
• Dreptul de asociere (art 40);
• Munca şi protecţia socială a muncii (art 41);
• Interzicerea muncii forţate (art 42);
• Dreptul la grevă (art 43);
• Dreptul la proprietate privată (art 44);
• Libertatea economică (art 45);
• Dreptul la moştenire (art 46);
• Nivelul de trai (art 47);
• Familia (art 48);
• Protecţia copiilor şi a tinerilor (art 49);
• Protecţia persoanelor cu handicap (art 50);
• Dreptul de petiţionare (art 51);
• Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art 52);
• Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi (art 53);
• Fidelitatea faţă de ţară
• Apărarea ţării
• Contribuţii financiare
• Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

Bibliografie

[1] http://www.fdsc.ro

[2] Sergiu Tamas,  „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Editura Academiei Române, 1993

[3] Cristina Nicolescu, Societatea civilă ca agent de schimbare socială în România – Proiect de cercetare

[4] http://www.fndc.ro/comunitate/rolul_sc.html

Dau timpul înapoi…

Aproape toate pixurile și stilourile pe care le-am folosit în ultimii 14 ani le-am primit… 🙂 Aproape toate cremele și toate parfumurile, până prin 2014, așijderea. La unele am făcut fotografii, pe altele le-am făcut cadou, la rândul meu.

De la una și aceeași persoană, am primit cadouri de la stick-uri, la storcător de fructe, de la agende la costum de sport, de la broșă de aur la cartelă de telefon, de la pixuri și stilouri la porțelanuri, set de tacâmuri și servicii de masă, bluze, pantaloni și chiar o jachetă, toate noi, la țiplă.

De ce le-am primit? – aceasta-i întrebarea… Inițial, din curiozitate. Când am spus nu, au început insistențele. În timp, curiozitatea mea chiar a crescut. De ce ar da cineva buzna în viața unei persoane, cu cadouri fel de fel?

10 iulie 2017

În decembrie 2015, fără să cred că cineva își va permite să-mi trimită astfel de cadouri, am dat adresa de domiciliu și, prin curier poștal, am intrat în posesia acestor obiecte. Persoana respectivă era din Germania, dar curierul a venit din Caransebeș, (cu adresa de Germania) acolo unde copilărise, din spusele domniei sale și a m-a convins să le primesc, spunând că nu am nicio obligație, acceptându-le. Au fost mult mai multe, unele dintre ele dăruindu-le și pe altele aruncându-le, după ce le-am purtat. Dialogurile noastre au fost unele puerile.
Când le-am primit, m-am temut să nu fie cumva furate, dar aproape toate aveau etichetă și am renunțat la acest gând.
Au fost câteva aspecte care mi-au ridicat câteva semne de întrebare. Erau trei inele mici și unul cu piatră roșie, imperială și TOATE s-au potrivit pe mâna mea. Când am purtat unul din ceasuri, un elev mi-a spus să nu-mi fie rușine că-l port… Scrisul de pe felicitare avea gânduri de ale mele postate pe forumul educației. 🙂 Când am scris pe FB că o să public dialogurile noastre, persoana respectivă s-a retras încetișor… 🙂
Dacă o mai fi vreo urzeală croită de o minte bolnavă, măcar să știu… 🙂 🙂
Asta-mi aduce aminte de cadourile Elenei… Multe, foarte multe și toate băgate pe gât, cu lacrimi. La școală, uneori, elevii mă întrebau de unde am obiectul x, pixuri și stilouri scumpe… Cred că este ceva necurat în povestea asta. De fiecare dată se supăra când le dăruiam, la rândul meu. Am primit de la ea un set superb, roșu cu negru, pix și stilou, cu penită de aur, iar eu l-am făcut cadou finuței mele din București. Pe altele le-am păstrat, dar majoritatea cadourilor primite le-am dăruit, fără nicio părere de rău. 🙂

Ce bine este în România! Ce guverne competente a avut și are țara aceasta! Ce investiții majore s-au făcut în infrastructura CFR! Ce oameni capabili au promovat partidele! Țara este în pragul dezvoltării expansive, în competiție cu toate țările lumii.
Călătorii ce au apelat la transportul CFR, în ziua de Crăciun, au inimile pline de mândrie. Pentru patrie, partide și popor, au suportat cu stoicism întârzirea ce i-a făcut să ajungă la destinație cu 180 de minute sau chiar 350 de minute peste ora validată în mersul trenurilor. Acești oameni sunt mândri că au avut ocazia să stea în tren mai mult decât prevedea graficul CFR. Ei sunt mulțumiți că au ajuns la destinație, mândri că sunt români! 🙂 🙂 🙂 Ei nu vor cere despăgubiri ministerului de resort. Cu bucurie, așteaptă un nou record al CFR, record care să depășească 600 minute de întârziere. 🙂 Hai, România! Dezastrul este iminent! Stai cu capul plecat, române! Este bine, din ce în ce mai bine, și în spitale, și în școli, și în justiție!
Bolnavii își cumpără pansamentele și cu mare bucurie aleargă fericiți că au ocazia să dăruiască un plic medicului ce se simte pur și simplu ofensat de gest, dar din solidaritate umană acceptă să numere bacnotele, lăsând ca emoția să-i lumineze sau să-i umbrească chipul. 🙂
Elevii sunt mândri că sistemul de educație le permite să-și bea cafeaua în timpul orelor de curs prin baruri. Liceenii își manifestă respectul nemărginit pentru școală și profesorii lor, scoțând din greu și cu efort rotocoale de fum, exact pe trotuarul din fața școlii, în competiție cu profesorii ce fumează pe celălalt trotuar, grație unei legi impecabile pusă în slujba promovării viciului și a cifrei de afaceri a industriei tutunului. Profesorul, cu dragoste părintească, acceptă să recupereze orele pierdute de elev, extenuîndu-se prin acordarea de meditații plătite cu bani din veniturile suplimentare ale părinților. Teoria spiritualistă a educației este fundamentul pe care se clădește viitorul fiecărui tânăr mândru că este român, dar dornic să meargă la muncă sau la furat în afara granițelor țării.
Profesorul este un intelectual desăvârșit. El merge la cursuri de perfecționare, prin absență, de cele mai multe ori. Portofoliul profesorului este la standarde și implicare sa în devenirea învățăceilor este impecabilă, ceea ce face să avem elevi cu performanțe demne de invidiat la neștiință, de la tabla înmulțirii, până la citirea unor versuri și înțelegerea unor enunțuri. Viitorul țării este de aur, în aceste condiții! Aurul olimpic, pur, curat, pleacă să susțină cercetarea altor țări, căci România are cercetarea pusă pe butuci cu Magna cum Laude.

Managementul acestei țări este impecabil! 🙂 Managerii pot acumula datorii la bugetul de stat și pot dormi în voie, cu îngăduința angajaților mulțumiți că au unde plimba niscaiva hârtii. Sistemul de pensii și salarizarea îi fac pe toți românii mulțumiți. Nivelul bunăstării poporului se vede în piața de carte la negru, piața de tutun și alcool fără timbru fiscal, piața second-hand… 😦
România este țara extrem de bine organizată în care fiecare cetățean câștigă bani prin muncă cinstită, fără prea mare efort, dar cetățenii sunt incapabili să își gestioneze veniturile și nivelul de trai al lor este mult sub cel al Europei.🙂 Guvernul muncește de zor în folosul contribuabilului, dar nimic din efortul său nu este apreciat de cetățenii acestei țări, nerecunoscători că partidele au scos în față oameni cu propte, oameni cu dosare penale, umăr la umăr cu cei ce vor să-și clădească un viitor personal…
Să mulțumim partidelor și oamenilor politici că au adus România în sapă de lemn! Să mulțumim Parlamentelor și Guvernelor că România este o ruină și că toate sistemele și structurile ei sunt la pământ!

P.S. O să râdeți! De când folosesc internetul, de prin 1999, îmi tot scriu opiniile vizavi de neregulile întâlnite cam peste tot. La fiecare neregulă am propus și soluții. Cum tuturor ne place anormalul ce ne-a invadat viețile, am să-mi propun să mă adaptez și eu la această stare. 🙂
Dacă alții pot, voi putea și eu. Nu mai sper la nuclee de intelectualitate…
În ședința de miercuri, 21 decembrie 2016, mi-a spus o colegă că poate mă cred Isus. 🙂 O inepție mai mare nu am auzit vreodată… 🙂 Isus vorbea despre ceva nepalpabil, despre viața veșnică, eu vorbesc despre neregulile unor sisteme și ale unor structuri ce ne fac viața o zbatere. Dacă ne place, ca popor, această zbatere și ne credem care mai de care mai utili, când eficiența este invizibilă, la nivel de societate, este alegerea noastră.
Îmi permit o premoniție. Dacă nu va avea loc o revoluție a TUTUROR minților românilor, vom rămâne forța ieftină de muncă a Europei și lada ei de gunoi.
Fii fericit, române! Bea, mănâncă, petrece și dormi! 🙂 🙂 🙂
Grea moștenire au copiii acestui popor!

În trecerea ireversibilă a timpului, viața sapă adânc în memoria noastră amintirea faptelor și evenimentelor trăite la un moment dat și la o anume intensitate.

Așa cum picătura de apă, în căderea sa necontenită, sfredelește piatra, dându-i forme bizare, uneori chiar uluitoare, la fel și viața ne pune în fața unor trăiri care au ca scop șlefuirea personalității noastre în drumul sinuos al descoperirii propriei identități.

Formarea și dezvoltarea personalității umane începe acasă, în sânul familiei, dar se desăvârșește în școli și prin studiu individual continuu, până la adânci bătrâneți.

Anii de liceu sunt ziditori de personalitate prin puterea exemplului dascălilor de la catedră, prin modelul intelectualului demn de urmat.

Privindu-ne noi pe noi, cei ce ne-am format personalitatea în așa zisele școli comuniste, ne putem întreba dacă ceea ce am învățat în școală ne-a servit pentru a fi mai implicați azi decât ieri în viața comunității, dacă ne aducem aportul intelectual la bunul mers al societății, dacă putem produce schimbarea acolo unde vedem nereguli…

Dacă școala doar se rezumă la a elibera diplome, fără a conștientiza educabilul de puterea potențialului său intelectual și necesitatea punerii lui în slujba societății, școala nu are nicio valoare, în astfel de condiții.

Problemele școlii actuale sunt strâns legate de problemele societății. Problemele societății sunt generate de indiferența membrilor comunităților în fața neregulilor, ceea ce a făcut ca toate sistemele să fie la pământ: sănătate, educație, justiție, etc…

De ce a ajuns România a ruină? Pentru că în toate structurile am avut un management defectuos. Pentru că în toate structurile lipsesc: politica în domeniul calității, planificarea, organizarea, orientarea către client, cât și analiza tuturor aspectelor negative în scopul îmbunătățirii lor. Cine este răspunzător de toate aceste aspecte? Cândva, toate cădeau în sarcina conducerii instituției, ceilalți angajați fiind simpli executanți. Sechelele comunismului paralizează încă acțiunea colectivă și oamenii privesc cum instituțiile merg spre dezastru și de acest dezastru nu au scăpat nici școlile din România.

De ce sunt nemulțumită de managementul instituției în care profesez?

Nu există o politică în domeniul calității. De vreo doi ani, am propus direcțiunii să elaborăm o platformă pe care să punem toate documentele școlii ce țin de managementul strategic și managementul operațional – planul de acțiune al școlii, planurile de implementare, procesele verbale ale comisiilor metodice, procesele verbale ale C.P. și ale C.A., planificarea activităților educative, parteneriatele și proiectele locale, naționale și europene, cât și planificările calendaristice și lecțiile predate de fiecare profesor oră de oră, așa cum am aflat că se procedează în școlile din America. Planificarea evaluărilor, existentă și ea pe platforma școlii, ar face ca elevii să nu mai aibă trei teze într-o săptămână și două lucrări neanunțate.

Nu există transparență la nivel decizional. Informația nu este diseminată corespunzător. Am văzut recent niște diplome din cadrul unui concurs Eco-Tinerii, dar nu am auzit ca acest concurs să fie promovat în rândul elevilor. Am făcut un sondaj printre elevii claselor de mediu și nu știau nici ei mai multe decât mine.

Nu se ține cont de opiniile profesorilor de specialitate. În proiectul „European practice by Erasmus +” au fost prinse clase de a X-a, domeniul Protecția Mediului, care nu aveau un nivel minim al cunoștințelor de specialitate, proiectul pretându-se pentru elevii claselor a XI-a Chimie Industrială sau a XII-a Protecția Mediului. Clasele de mediu încep pregătirea de specialitate abia în clasa a XI-a și ei fac într-un an ce fac în trei cei de la Chimie Industrială, așa cum am demonstrat la Cercul Pedagogic  din 9 decembrie 2016., în prezentarea PowerPoint Retrospectiva-programelor-scolare.

Au fost prinși în proiecte europene elevii de la toate domeniile de calificare, mai puțin cei de la Chimie Industrială. Elevii au fost însoțiți de profesori care nu aveau nimic în comun cu domeniul de pregătire… Caietul de practică a fost elaborat fără o colaborare în cadrul catedrei.

Inexistentă formula efort intelectual-eficiență… Și cei care vin la școală, și cei care absentează, promovează lejer chiar dacă au un caiet universal sau un ghiozdan pe care îl lasă la școală. Se învață doar pentru notă, nu pentru a ști și a aplica… Carențele de cunoaștere se aprofundează și totuși profesorul rămâne sclavul programei școlare nu al nivelului de achiziții intelectuale pe care trebuie să-l dobândească elevul. Evaluările inițiale nu sunt dezbătute la nivelul fiecărei clase. Nu există o fișă de progres școlar a fiecărui elev. Copiii au portofolii ce stau la profesor. Se pune accent pe hârtii, nu pe ce știe elevul și cu ce noțiuni poate opera.

Aspectul sălilor de clasă, laboratoarelor și sălii de sport lasă de dorit… Elevii trebuie să zugrăvească și să repare din fonduri proprii sala de clasă. Prizele, becurile sunt schimbate cu banii elevilor. Cabinetul medical nu trece prin pauze pe la elevi pentru a le aminti să aerisească sălile de clasă, să le vorbească de necesitatea calității aerului în spațiile publice.

Inexistența auxiliarelor școlare pentru elevii de la clasele tehnologice rămâne o hibă a sistemului de educație.

Sancționarea celor ce au opinii…

Colegii mei, proaspăt posesori ai hârtiei care le atestă calitatea de directori prin concurs s-au gândit să-mi taie o oră ca fiind neefectuată, deși eu am anunțat direcțiunea în dimineața zilei cu pricina că nu ajung și am trimis un coleg în locul meu la oră, care m-a înlocuit.
Am observat întâmplător că ora tăiată în condică nu mi-a fost plătită, studiind fluturașii de salariu, prin comparație. Când am văzut că în condica ora apare ca neefectuată, am mers la director și i-am adus aminte că i-am trimis SMS prin care l-am anunțat cu 55 de minute înainte că în locul meu va intra la oră o altă colegă, așa cum s-a și întâmplat. Dacă nu m-aș fi uitat pe fluturașul de salariu, prin comparație, nu aș fi știut că ora mi-a fost neplătită.
În altă ordine de idei, de luna aceasta ne-au intrat la plată și orele suplimentare. Nu înțeleg cum o oră neplătită anulează suma aferentă a patru ore suplimentare!

Etc, etc…

Pentru eradicarea aspectelor negative și implementarea celor pozitive, managerul trebuie să fie o persoană capabilă că COMUNICE EFICIENT CU TOT personalul instituției, fără a dezbina colectivul, ci a-l aduna în jurul unei paradigme, dar nu aceea după care se ghidează întreaga societate azi ”Merge și așa!”. Managerul trebuie să aibă forță și tărie să reprezinte interesele instituției în fața administrației locale și a tuturor verigilor răspunzătoare de educație. Un manager obedient face ca școala să nu aibă fonduri nci pentru cretă colorată. 🙂

P.S. Pentru că am scris pe FB câteva din nemulțumirile mele, în seara aceasta am primit un SMS cu înștiințarea că mâine va fi C.P. După cum știu modul de acțiune al directorului, căci au mai fost două conflicte cu alți colegi, va conduce ședința de așa natura încât colegii să fie revoltați de opiniile mele sau să nu mă asculte.

Eu vreau o analiză a indicatorilor de calitate făcută de specialiști…

ETAPELE PLANIFICARII CARIEREI

Sursa: Prelucrare după TEORII PRIVIND ALEGEREA CARIEREI – JOHN HOLLAND ŞI JOHN KRUMBOLTZ

Pornind de la modelul haxagonal al tipurilor de personalitate propus de Holland și ținând cont de teoria ancorelor carierei, se poate afirma că societatea actuală încă nu pune accent pe competențele individului, angajatorii nu aplică chestionare de aptitudini și de interese profesionale, aspectul acesta fiind complet neglijat, uneori.

 Dacă un individ constată că are aptitudini și competențe manageriale ele se pot pierde foarte bine atât timp cât societatea nu este în căutarea celor mai buni manageri, știut fiind faptul că în prezent aceștia sunt numiți pe criterii politice, nicidecum pe competențe și performanță demonstrată.

În România nu există angajarea pe o perioadă de probă. Nu există nicio o legislație prin care salariatul incompetent să fie obligat să-și autoevalueze competențele și să se autoperfecționeze sau autodemită, în cazul unei funcții de conducere pe care nu o gestionează la parametri optimi.

Ce ține de individ, în planificarea carierei? Etapa de autocunoaștere, evident, și ea trebuie să aibă un fundament temeinic, imperios fiind să înceapă de pe băncile școlii. În realitate, ea este tratată la limita superficialității. În România secolului XXI se derulează haotic (cam în toate școlile) tot felul de proiecte pe fonduri europene care au în vedere dezvoltarea personalității și tranzitul de la școală la viața activă. Activitățile se fac pe parcursul proiectului, dar absolventul de liceu nu are un portofoliu propriu care să demonstreze parcurgerea etapei de autocunoaștere sau, dacă îl are, acesta este făcut de mântuială, mai mult copiat decât conceput.

Orientarea și consilierea profesională în școli este derizorie și de aceea avem elevi care nu știu ce liceu să urmeze, cât și absolvenți de liceu care nu știu la cursurile cărei facultăți să se înscrie. Avem absolvenți de licee și facultăți care nu au un loc de muncă și asta înseamnă că nu avem o piață a muncii funcțională, dar nici o bază de date cu aptitudinile necesare fiecărei meserii și profesii.

Un proiect aflat în curs de implementare Vocație, Interese, Aptitudini – VIA, promitea să  deschidă perspectiva unei noi ere, astfel încât atât angajatorul cât și viitorul angajat să fie deplin conștient că poziția pentru care aderă se pliază perfect pe aptitudinile și competențele dezvoltate de-a lungul traseului educațional.

Foarte puțini elevi își cunosc opțiunile lor pentru viitor. Încercați să aplicați acest chestionar unor absolvenți de gimnaziu/liceu și îmi veți da dreptate.

Dragi elevi, dacă ar fi să răspundeți la următorul set de întrebări, care ar fi opțiunile voastre pentru viitor:

• Ce meserie/profesiune ai dori să imbrătişezi?
• Ce te atrage la această meserie/profesiune?
• Ai pregătirea necesară pentru a aspira la meseria pe care ţi-o doreşti?
• Dacă nu, cum te-ai gândit sa-ţi organizezi în viitor proiectele pentru a-ţi atinge ţelul dorit?
• Consideri că ai aptitudinile necesare pentru meseria/profesiunea dorită? Care ar fi acestea?
• Să presupunem că eşti deja angajat. Ce crezi ca ar trebui să faci pentru a fi promovat într-un post mai bun?
• Ce calităţi doreşti să aibă colegii tăi de serviciu?
• Ce calităti consideri ca ai şi care te pot face plăcut şi apreciat la locul de muncă?

Așteptăm răspunsurile voastre în urna montată în incita liceului, lângă bustul lui Decebal până în săptămâna Școala altfel.

P.S. Articolul l-am scris pentru Revista Confidențe  a liceului, în anul școlar 2014-2015. O să caut revista la biblioteca liceului. Sper să fi fost publicat!

CHIMIE INDUSTRIALĂ

În secolul XX,  chimia şi industria chimică au contribuit, alături de alte științe ale naturii, la rezolvarea marilor crize ale omenirii.

Sinteza la scară largă a îngrășămintelor chimice, a insecticidelor și a ierbicidelor, a susţinut agricultura românească la momentul în care cantitatea prima în defavoarea calităţii, rezolvând pe moment criza alimentară. Prelucrarea petrolului și a cărbunilor a oferit oamenilor combustibili și carburanți și o rezolvare pe termen scurt a crizei energetice. Sinteza medicamentelor, a produselor cosmetice şi de parfumerie, a detergenților, a substanţelor tensioactive, a maselor plastice și a fibrelor sintetice este indispensabilă vieții secolului XXI.

În același timp, chimia și industria chimică sunt incriminate că au condus, în același ritm accelerat în care s-au dezvoltat, la poluarea Planetei. Industria chimică nu este singura sursă de poluare a mediului. Toate celelalte activități umane reprezintă surse de poluare, dacă nu se respectă legislația de mediu. Astăzi, la începutul mileniului III, omenirea se confruntă cu o nouă criză majoră, poluarea produsă de mașinile second-hand.  Rezolvarea ei este imperioasă.

De ce Chimie Industrială?

Cel mai captivant domeniu al Chimiei şi Chimiei Industriale rămâne cercetarea… Ca finalitate a absolvirii unui liceu în domeniul Chimiei Industriale şi Protecţiei Mediului se concretizează formarea şi însuşirea unui limbaj tehnic de specialitate, formarea priceperilor şi deprinderilor practice, dar şi a capacităţii de investigare experimentală.

Este de dorit ca un absolvent al domeniului Chimie Industrială şi Protecţia Mediului să urmeze studii universitare în domeniu, în acest sens oferta universităţilor fiind generoasă.

DOMENIUL: Chimie industrială

Specializare: Tehnician chimist de laborator

Dragi elevi,

Folosiţi zilnic apă potabilă, băuturi răcoritoare, detergenţi, săpunuri, alimente, produse cosmetice, medicamente, etc. Viaţa noastra este mai uşoară datorită diverselor produse obţinute pe scară largă în industria chimică!

Pe etichetele multor produse este trecută compoziţia acestora.

Nu vi se pare interesant ca unii dintre voi să fiţi cei care, prin analize de laborator, să daţi verdictul dacă un produs corespunde sau nu din punct de vedere calitativ?

Puteţi învăţa tehnica analizelor de  laborator dacă veţi urma specializarea „Tehnician chimist de laborator”. Veţi avea la dispoziţie două laboratoare dotate cu aparatură PHARE şi veţi fi îndrumaţi de un colectiv de profesori  să descoperiţi tainele chimiei.

Locul de muncă?

Poţi să devii un antreprenor, să ai propria ta afacere prin accesarea fondurilor europene pentru a pune în practică o idee. Te poţi axa pe reciclarea deşeurilor, poţi iniţia un ONG pe mediu, poţi să ai o microproducţie cu desfacere pe piaţa internă sau externă de tenside, produse cosmetice şi de parfumerie, coloranți, substanţe peliculogene, etc…

Unde lucrează un chimist?

• Uzine de apă
• Staţii de epurare
• SC cu profil de ingrăşăminte chimice
• SC de gestionare a deşeurilor
• Fabrici de detergenţi/săpunuri
• Fabrici şi ateliere de prelucrare mase plastice
• Rafinării
• Combinate petrochimice
• Ateliere de fabricare a cremelor şi emulsiilor
• IMM- uri cu obiect de activitate prelucrarea maselor plastice
• IMM-uri cu obiect de activitate fabricarea produselor cosmetice
• IMM-uri cu obiect de activitate prelucrare celuloză şi fabricare hârtie
• IMM-uri cu obiect de activitate colectarea şi recondiţionarea uleiurilor uzate
• Staţii de benzină
• Fabrici de medicamente
• Institute de cercetare
• Servicii locale pentru protecţia consumatorului
• Seviciul de deservire a reţelelor magistrale de transport produse petroliere
• Laboratoare medicale
• Laboratoare școlare /universitare

De reținut!

“Produsele chimice sunt utilizate astăzi în toate produsele de consum: producţia alimentară, medicamente, textile, automobile etc. Acestea contribuie, de asemenea, la bunăstarea economică şi socială a cetăţenilor în ceea ce priveşte comerţul şi încadrarea în muncă. Producţia globală de produse chimice a crescut de la 1 milion de tone în 1930 la 400 milioane de tone în prezent. În 2003, industria chimică a UE era cea mai mare din lume, urmată de cea a SUA, cu 34 % din valoarea producţiei şi un beneficiu comercial de 60 miliarde EUR.

Industria chimică este, de asemenea, a treia industrie producătoare ca mărime din Europa. Aceasta angajează direct 1,8 milioane de persoane şi până la 3 milioane de locuri de muncă depind de ea. În afară de câteva întreprinderi multinaţionale, aceasta cuprinde în jur de 36 000 de IMM-uri, care reprezintă 96 % din numărul total de întreprinderi şi 28 % din producţia de produse chimice.”[1]

Poți lua legătura cu colegii din țară care urmează licee ce pregătesc specialiști în domeniul de calificare CHIMIE INDUSTRIALĂ

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-apulum-alba-iulia

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-costin-d-nenitescu-pitesti Argeş

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-de-alexandru-barbat-victoria Braşov

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-petru-rares-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-industrial-petre-poni-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-industrial-nicolae-teclu-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-industrial-sfantul-pantelimon-bucuresti

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grupul-scolar-costin-nenitescu-buzau

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-ana-aslan-cluj-napoca

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-vasile-parvan-constanta

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-lazar-edeleanu-navodari

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-vasile-parvan-constanta

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-g-ral-gheorghe-magheru-tirgu-jiu Gorj

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grupul-scolar-venczel-jozsef-miercurea-ciuc Harghita

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-nicolaus-olahus-orastie Hunedoara

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-de-industrie-alimentara-fetesti Ialomiţa

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grupul-scolar-c-d-nenitescu-baia-mare Maramureş

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-decebal Mehedinţi

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-emil-a-dandea-tg-mures Mureş

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-gheorghe-cartianu-piatra-neamt

http://www.admitereliceu.ro/institutie/colegiul-tehnic-lazar-edeleanu-ploiesti Prahova

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-de-chimie-si-protectia-mediului-azur-timisoara

http://www.admitereliceu.ro/institutie/grup-scolar-oltchim-ramnicu-valcea

Arad , Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea, Bacău, Bihor, Bistrita Nasaud, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Caraş Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi – nu mai au clase de CHIMIE INDUSTRIALĂ.

[1]http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/industrial/article_7278_ro.htm

🙂 🙂 Am scris această prezentare a domeniului chimie industrială cu ani în urmă, prin 2013, când intenționam să avem o broșură cu toate domeniile de calificare în care pregătea și încă pregătește liceul elevi. Acum chiar sunt curioasă câți antreprenori avem în domeniul chimiei industriale? 🙂

 Am devenit specialist în domeniul financiar-bancar. Sunt broker de credite bancare. Încă nu știu cum va arăta venitul meu la sfârșitul fiecărei luni, dar am aflat că voi primi lunar un comision de la băncile cărora le-am adus clienți, intermediind acordarea de credite către persoanele fizice sau juridice. Ce fac eu, broker-ul financiar? Expun clienților toate ofertele de creditare, fac un scoring preliminar care arată ce tip de credit poate contracta clientul, suma ce poate fi împrumutată, cât și băncile sau  instituțiile non-bancare (IFN) atrase de profilul  său financiar pe care îl pot finanța. Evident, informez clienții. întocmesc și depun dosarul de creditare la banca aleasă, negociez termenii contractului de creditare, urmăresc constant dosarul de creditare și sunt în umbra clientului ce a intrat în posesia unui credit, oferindu-i posibilitatea ca în timp să-l poată refinanța. AVBS Credit oferă și franciză de peste cinci ani și coordonează 70 de francize în toată țara.

Ca să am un venit la sfârșit de lună trebuie să aduc în sistemul bancar clienți care să contracteze credite. Pentru că Rămânia este pe ultimul loc în Europa, după numărul de Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) active, m-am hotărât să promovez susținut CREDITUL IMM. Nu știu care sunt verigile răspunzătoare de încurajarea inițiativei private, dar am aflat că avem cele mai multe IMM-uri în domeniul comerțului și cele mai puține în agricultură, învățământ, gestionarea deșeurilor și în industria extractivă. Studiul din care mă documentez nu mă ajută prea mult și nici nu o există o bază de date cu toate IMM-urile active din România care au achiziționat un credit. Ca broker de servicii financiar-bancare ar trebui să am la dispoziție o astfel de bază. În condițiile date, trebuie să promovez creditul IMM altfel decât pe o platformă online a tuturor IMM-urilor, inexistentă la ora aceasta.

Am nevoie de verigi intermediare pentru a promova creditul IMM. Pot să scriu mai multe comunicate de presă, dar aș putea lua legătura cu cei de la Google, pentru a introduce în sistemul de telefonie, de exemplu, o aplicație a sistemului bancar AVBS Credit, cu avertizare sonoră pe creditul IMM. Aș putea promova creditul IMM și pe toate blogurile din România, în revista Connect sau la postul LynxTV.  S-ar putea ca foarte mulți din întreprinzătorii privați din România să fie înglodați în datorii. Sistemul legislativ nu încurajează antreprenoriatul și nici eradicarea corupției și a muncii la negru. Un antreprenor din construcții preferă să aibă zece cărți de muncă și alți zece angajați la negru. Legea ar trebui să-l cointereseze să înregistreze contractele de muncă ale tuturor angajaților. Un credit s-ar putea să fie împovărător pe termen lung dacă legile rămân aceleași.

Ca să fac o adevărată campanie de promovare a creditului IMM, ar trebui să apelez la toată mass-media din România, la toate canalele social-media, dar mai ales aș scoate din inerție Camerele de Comerț și Industrie cât și Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă din toată țara, Parlamentul și Guvernul României. Primele ar trebui să facă o analiză de nevoi la nivelul fiecărui județ și să organizeze cursuri pentru viitori antreprenori, iar Parlamentul să emită legi care să susțină inițiativa privată, iar Guvernul să le aplice. Mi-am cam depășit atribuțiile Sunt un simplu broker și îmi dau seama că îmi va fi foarte greu să am un venit sigur la sfârșitul fiecărei luni dacă nu se va schimba nimic în sistemul legislativ din România.

Slogan: România moare, fără implicare și fără creditare!

Nu v-am povestit de ce am devenit broker! Am vrut să înțeleg și legile care guvernează sistemul bancar. Pare un haos și pe aici. Fiecare bancă are comisioanele ei, formularele ei, bancomatele ei, PIOS-ul ei, cardurile ei, limita de creditare acceptată diferă de la bancă la bancă, la fel ca și dobânda. Comisionul la rambursarea anticipată este și el la voia băncii, cât să te întrebi ce face BNR…

Am un prost obicei, îmi pun mereu întrebări.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

Pe TVR 2, am văzut un reportaj care m-a umplut de revoltă. Emisiunea ar fi trebuit să se numească coșmar după coșmar, în viețile românilor, nu Poveste după poveste.
Eu cred că administrațiile din mediul rural sunt inutile, atât timp cât nu s-a mișcat aproape nimic, în cei 27 de ani de la revoluție, în satele și comunele României. Organizarea administrațiilor locale trebuie regândită, cât și sistemul de sancțiuni și recompense. Eu aș iniția o inițiativă legislativă prin care oamenii să ceară sancțiuni pentru cei ce trebuiau să le reprezinte interesele. Legea, în România, nu prevede sancțiuni pentru cei ce nu-și îndeplinesc atribuțiile. Să plătească, retroactiv, 50% din salariu toți angajații de la Primăria Nucet, toți membrii parlamentelor și guvernelor postcomuniste, pentru condițiile inumane în care trăiesc locuitorii de la fosta mină de la Băița Plai și nu numai.

Dacă aleșii poporului au dormit în timpul mandatului, să plătească! Uluitor este faptul că oamenii satului Băița Plai sunt resemnați și așteaptă moartea cu seninătate, ca pe o soluție salvatoare.
În timp ce țara este o ruină, parlamentarii și-au votat pensii speciale. Pentru ce? Pentru că au dus România în sapă de lemn?

Se pare că Spiritul Crăciunului este ținut în viață doar de bucuria copiilor. Ei sunt cei ce așteaptă cu înfrigurare luna decembrie, știut fiind faptul că luna aceasta este cea care îl are în filele calendarului pe cel mai darnic sfânt, aureolat de plete albe și devenit Moș Nicolae, cel ce lasă în cizmulițe daruri tuturor copiilor cuminți, mai greu ajungând la cei ce nu prea au de niciunele, uneori nici încălțări, poate doar unele de împrumut sau moștenire de la frații mai mari. Acestor copii Moș Nicolae și Moș Crăciun le fac altfel de daruri și, dacă o societate întreagă sfidează nevoința unor copii sărmani, cei doi venerabili slujitori ai spiritului Universului le trimit acestor copii mii de binecuvântări datorită cărora reușesc ei să meargă mai departe prin vicisitudini și nevoi. Și, culmea, societatea zilelor noastre, lasă destinul copiilor sărmani în seama Universului…

Am să intru pentru o clipă în pielea lui Moș Crăciun… Grea misiune! Oamenii investesc în arme nucleare în loc să se gândească cum să facă ca viața să fie un dar și o bucurie pe întreaga planetă, pentru a nu mai putea vorbi de copii malnutriți, de prostituție juvenilă, de războaie, de droguri, de violență, de crime. Dacă aș putea să stârnesc toți spiridușii, aș face-o! Dacă nu știți, spiridușii, slujitorii lui Moș Crăciun, sunt cei ce nu-i lasă pe oameni să devină răi și nepăsători, dar majoritatea lor s-au supărat pe muritori și s-au retras la Polul Nord, luând cu ei calmitatea, răbdarea, compasiunea, altruismul, lăsând populațiile să se zbată într-o deplorabilă sărăcie spirituală. Dacă am reuși să-i îmbunăm pe spiriduși, lumea ar fi un paradis. Nu ar exista o lună a cadourilor, ci zi de zi am deveni capabili să ne facem viața frumoasă unii altora, ca preocupare majoră.

Dar nu eu voi reuși să-i îmbunez pe spiriduși, ci doar oamenii. Din bruma fiorului ce le-a mai rămas, dacă anul acesta vor căuta să se gândească și la alții, dacă nu vor mai trece nepăsători pe lângă problemele semenilor, dacă vor intra în casa unor familii sărmane pentru a dărui o vorbă bună, în primul rând, dacă vor vizita azile de bătrâni și case de copii, dacă vor ajuta fără să aștepte răsplată, cred că spiridușii vor fi îmbunați și viața va fi o veșnică bucurie pe Pământ.

Până vor înțelege toți locuitorii planetei că doar de ei depinde destinul omenirii, de investiția în bine, în frumos și în adevăr, eu, Moș Crăciun, m-am hotărât să fac cunoscute, de-a lungul și de a latul planetei, casetele cadou ale mărcii inovatoare Farmec, firmă ce încearcă permanent să-și îmbogățească produsele create de specialiștii de marcă. Știu că adulții văd o povară în a alerga prin magazine, dar am să le trimit gândul cel bun, pentru a nu întârzia să o facă, astfel încât să poată oferi, în numele meu, unei persoane dragi un cadou Farmec (Borsetă cadou Gerovital H3 Men Active sau Casetă cadou Gerovital H3 Classic Natural) în noaptea în care cei trei magi au fost călăuziți de cer prin stele luminoase pentru a ajunge la ieslea unde se născuse pruncul Isus, cel ce avea să-și sacrifice inutil viața, zic inutil căci la 2000 de ani de la nașterea sa lumea nu a învățat să devină mai bună.

Să reînviem Spiritul Crăciunului! Să fim mai buni! Să fim mai darnici! Să fim mai zâmbitori!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

#FarmeculCraciunului

@Farmec

ANSWEAR ne prezinta oferta vestimentară a peste două sute de branduri recunoscute pe piața designerilor de modă. Ori știi care brand te reprezintă, ori trebuie să pierzi foarte mult timp pe site-ul celor de la answear ca să te edifici cu ținutele ce se pliază pe gustul tău. După ce te-ai edificat, trebuie să mai iei în calcul un aspect, oferta calitate-preț.

Întotdeauna mi-au plăcut femeile elegante. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, în anii preadolescenței o admiram foarte mult pe ”profa de română”. Era o femeie distinsă, nu numai ca aspect fizic sau ținută intelectuală, ci și ca impresie vestimentară. Totuși, susțin că nu cred că m-a influențat stilul vestimentar al vreunei vecine, sau profesoare, sau colege. Eu întotdeauna m-am simțit bine în hainele mele. Mi-aduc aminte cât de fascinate erau colegele mele de facultate de ținuta celor ”de bani gata” și cât se perpeleau că nu dispun de fonduri pentru a fi îmbrăcate la ultima modă. Niciodată nu m-am simțit inferioară unei alte persoane doar pentru că ținuta acesteia era de 100 de ori mai scumpă decât a mea. Sunt femei atât de bine îmbrăcate, nu în mediul în care trăiesc eu, și atât de puțin dotate intelectual, căci, zău, mie mi-e milă de ele, nici vorbă de invidie. Stilul meu este un stil care îmbină simplitatea cu bunul gust. Orice haină pe care o port are ceva ce reacționează cu eu-ul meu.

Simple Creative Products reprezintă o marcă exclusivistă de modă, fiind un brand premium, ce a fost lansat, în 1993, în Polonia. Îmi plac hainele care combină eleganța cu simplitatea, îmbinând calitatea materialelor cu tendințele noi din modă și consider că mă regăsesc în mai multe din produsele vestimentare ale acestui brand.

Eu reprezint o generație ce a crescut sub ochi cu cataloagele de modă Neckerman. Cred că ele mi-au dezvoltat gustul pentru eleganța simplă.

Lenjeria intimă de la Calvin Klein și, în general, cam de la toate firmele consacrate în domeniu, are un preț exorbitant, aș spune, și de aceea mă gândesc acum ce astfel de fabrici mai avem în România și dacă mai avem…

Îmi plac și câteva din ținutele celor de la TRUSSARDI, dar sun foarte scumpe, prețul unui singur produs fiind cât salariul minim pe economie, dovadă că aceste branduri se adresează unui procent redus din populație cu venituri mari.

Cred că designerii actuali nu mai au muze sau, mai cred, că avem nevoie de creatori de modă care să deschidă o nouă linie a eleganței și a distincție vestimentare cu adresabilitate către masele largi.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

Un călător pasionat vede în orice destinație un bun prilej de îmbogățire spirituală. În opinia mea, Caravana Vacanțelor Speciale trebuie să includă aproape obligatoriu câteva destinații emblemă pentru geneza tuturor popoarelor lumii. De la un periplu prin toată istoria caselor regale ale lumii, la un periplu al tuturor popoarelor ce au pus bazele religiilor lumii, sau un circuit care să ne permită vizitarea celor 41 de orașe din cele 22 de țări care au fost gazde ale Jocurilor Olimpice, sau o călătorie prin toate orașele mapamondului ce mai rețin din energia creatoare a celor ce și-au dedicat viața studiului și cărora posteritatea le-a recunoscut meritele prin decernarea premiilor Nobel, sau un circuit prin toate țările foste comuniste, vacanțele speciale pot deveni vacanțe de vis.

Dacă aș trasa eu coordonatele unui itinerar turistic, acesta ar avea ca punct final acoperișul lumii, pentru a simți forța, energia și măreția celui mai înalt vârf muntos de pe Terra, din munții Himalaya, ce poartă numele topografului britanic Sir George Everest. La Jocurile Olimpice de Vară din anul 2008, flacăra olimpică – simbol al purității și al aspirației spre perfecțiune – a ajuns pe Everest, în drumul său spre orașul gazdă Beijing, ca și cum Prometeu însuși ar fi adus din nou focul sacru muritorilor în speranța că de acum încolo vor ști ce să facă cu el, pentru a trăi în pace și armonie deplină. Nepal și Tibet ar fi destinațiile finale ale unui circuit turistic care ar trece obligatoriu prin Germania, țara în care Hitler a căutat să impună rasa ariană, considerând că oamenii înalţi, blonzi şi cu ochi albaştri pot avea un intelect superior celorlalte rase, uitând sau neștiind la ora aceea astrală, ce a condus la genocidul în masă a mii de evrei și nu numai, că doar investiția în educația popoarelor este răspunzătoare de armonia vieții pe Pământ. Știați sau nu, în Germania există un drum romantic, Romantische Strasse sau Romantic Road, ce leagă mai multe orășele medievale din landul Bavaria, începând cu orașul Würzburg,- orașul german ce a dat lumii pe unul din fondatorii fizicii cuantice, laureat al Premiului Nobel în anul 1932, Werner Karl Heisenberg, cât și pe Wilhelm Conrad Röntgen, cel ce a descoperit emisia unor radiații penetrante, numite la vremea respectivă radiații X care mai târziu au primit denumirea de raze Röntgen – și terminând cu orașul Füssen, situat la cinci kilometri de granița cu Austria, aflat la o altitudine de 808 metri deasupra nivelului mării, cunoscut ca fiind orașul de la poalele Castelului Neuschwanstein și Castelului Hohenschwangau – castel în care a crescut  Ludwig al II-lea al Bavariei. Africa rămâne și ea o destinație de top în preferințele mele. Din Germania, m-aș opri în Kenya, pentru a vizita Valea Marelui Rift, cea mai impresionantă regiune tectonică din lume. Obligatoriu Islanda, pentru peisajele carstice, întregind intinerariul care necesită și timp și bani pentru a cunoaște istoria și cultura popoarelor ce reprezintă un soi de fascinație pentru mine. M-aș reîntoarce în Egipt, pentru a resimți spiritul faraonilor și al civilizațiilor apuse, finalizând călătoria de neuitat la poalele muntelui cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării !

CND Turism – Vacanțe Speciale ne îndeamnă să alegem vacanțe speciale alături de cei dragi. Să nu întârziem să o facem, știut fiind faptul ”azi este cel mai bun moment să călătorim”.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

La chinezi, legea sănătății este legea naturii. Pentru ei, dimensiunile sănătății – fizică, mentală și spirituală – sunt în strânsă concordanță cu alimentația, odihna, igiena, exercițiile fizice și mediul ambiant. Chinezii consideră hrana ca fiind un medicament, dar, în exces, poate deveni și un stimul negativ, perturbator al stării de bine general. Se spune că dacă ne împrietenim cu mâncarea chinezească vom adauga ani vieții noastre.

Studiile arată că dieta bogată în grăsimi și carne, dar săracă în fibre facilitează apariția neoplasmelor, o incidență ingrijorătoare având în zilele noastre cancerul de colon. S-a demonstrat că un aliat puternic pentru sănătate al chinezilor este regimul alimentar bazat în special pe orez, produse din orez,  tăieței de soia, pâine din grâne, semințe, alune, legume, fructe și verdețuri. Soia este aproape nelipsită din preparatele chinezești. Chinezii mănâncă doar odată la o săptămână sau chiar la două săptămâni ouă, pește, carne de pasăre, dulciuri și foarte rar carne roșie.

O masă servită la un restaurant chinezesc are un conținut foarte mic în grăsimi. Este de dorit, ori de câte ori avem timp și dispoziție, să ne bucurăm de aromele și gusturile inedite ale unui meniu chinezesc complet.

În orice sezon, fie că este vară, toamnă, iarnă sau primăvară salatele rămân în preferințele noastre culinare. WuXing știe!  Restaurantul ne îmbie cu cinci tipuri de salate, care mai de care mai apetisante. Salată cu urechi de lemn! Ce denumire! Cu siguranță nu ți se va servi nimic din lemn, poate doar salata îți va aduce ceva din seva copacului sau a pădurii în care au crescut ciupercile ce sunt ingredientul de bază al acestei salate, alături de usturoi, ardei gras, castraveţi, ulei de susan, sare și condimente chinezeşti. Bolul cu salată îți aduce și bucuria culorilor, de la negru – primind energia pământului, la roșu, încărcându-ne cu vitalitatea focului, interferând cu verde – forța naturii și cu portocaliu – armonia binelui, știut fiind faptul că la chinezi alimentelor le este asociată și o anume formă de energie.

Să adăugăm mai mulți ani vieții, consumând mâncare chinezească, dar și să folosim energia vitală în scopuri constructive!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

@WuXing Mancare Chinezeasca, #wuxingstie, #superblog

Când spui  Residence Hotels spui lux, eleganță și rafinament, indiferent la care din cele patru hoteluri boutique elegante faci referire.

Dacă spui Hotel Arc de Triomphe by Residence Hotels, spui cu plăcere și încântare și ”Oliviers”. După ce ai avut șansa să faci o călătorie gastronomică în lumea gusturilor alese, restaurantul Oliviers îți rămâne în memorie și poate fi oricând o alegere excelentă pentru servirea micului dejun, prânzului sau cinei sau pentru organizarea unor evenimente memorabile, într-un decor clasic. Terasa restaurantului permite amenajarea Candy Barului destinat celor mici, astfel încât ziua să fie de neuitat și pentru ei.

Dacă spui Hotelul Domenii Plaza by Residence Hotels, spui cu bucurie și destindere și „Citroniers”, restaurantul hotelului, căci, odată ce i-ai călcat pragul, rămâi impresionat de servirea și preparatele ce satisfac și cele mai înalte standarde de exigență ale pasionaților de arta culinară.

Specialitățile culinare rafinate, decorul și ambianța – ce poate aduce în prim plan acompaniamentul discret al unui pian – fac ca restaurantul Citroniers să fie alegerea perfectă pentru celebrarea unui moment important din viața fiecăruia dintre noi.

Da, cu toții ne dorim frumosul în viețile noastre, dar, din păcate, luxul și rafinamentul costă bani, mulți bani.  Mă-ntreb dacă cu 2100 lei pe lună, salariul meu de profesor în al douăzeci și unulea an de activitate,  îmi pot permite organizarea unei zile onomastice la restaurantul Citroniers, la capacitatea lui maximă. Mă și tem să calculez ce costuri ar implica organizarea unui astfel de eveniment-moft, aș putea spune. Cum imaginația nu costă bani, hai să batem câmpii.

Sunt sărbătorita. Împlinesc 50 de ani. Privind în urmă mă uimesc de tot și de toate, privind înainte îmi dau seama că pot clădi un viitor pe trecut, căci fiecare clipă am trăit-o în armonie cu mine și cu întreg Universul. Agreez luxul, eleganța și rafinamentul și am câștigat la LOTO. Am câștigat atât de mulți bani încât îmi permit să risipesc o parte din ei, chiar dacă știu că alții se zbat la limita sărăciei și că oricât aș dona din banii câștigați, mai mult decât am făcut-o, nu aș reuși în acest mod să redau demnitatea celor ce au fost obligați de vicisitudinile vieții să o piardă. Am ales restaurantul. M-am decis și asupra invitaților. Nu vreau să fac eu totul, astfel încât în ziua ce o vreau memorabilă eu să fiu gata obosită. Știți voi, românul face și pe faianțarul, și pe zugravul, și pe IT-istul, designer-ul vestimentar, etc. Nu vreau să redactez eu invitațiile. Nu vreau nici să alerg prin magazine pentru o ținută pretabilă momentului, nici să caut un salon.  Vor veni ele la mine! Legat de organizarea evenimentului, optez pentru restaurantul Citroniers, dar nu este exclus să am atât de mulți invitați încât să apelez și la serviciile restaurantului Oliviers, chiar dacă va fi nevoie să fiu prezentă în două locuri deodată mă poate scoate din impas tehnica modernă prin oportunitățile oferite de FB sau Skype.

Meniul îl las în seama consultantului de eveniment. Știu că va face pentru mine cele mai bune alegeri astfel încât papilele gustative ale invitaților să fie răsfățate la maxim cu gusturi și arome inconfundabile și specifice bucătăriilor internaționale. Pretenția mea strictă va fi legată de aspectul tortului. Îmi doresc să fie în formă de scară, din orice parte l-ai privi. 🙂 Efectele de scenă cad în seama unei alte persoane calificate. Nu știu dacă restaurantul are o formație proprie, dacă nu, va trebui să aibă în calcul și acest aspect, pentru a mă declara complet mulțumită de serviciile oferite.

Gata! Am bătut câmpii cu grație. Ies din starea de reverie, doarece s-ar putea să-mi placă. Nu știu nimic mai mult să fac decât a gândi și din asta, în România, nu se scot bani. Nu cred nici în câștiguri facile, deși unii se îmbogățesc peste noapte și nu știu cum sau știu și știm cu toții că în România aproape am legalizat hoția cu acte în regulă și promovarea incompetenței, prin lipsa totală a transparenței în decizii și în circulația banilor, cât și în mișcarea bunurilor mobile și imobile.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

Va fi bine când vom vrea binele comun de bună voie, fără nicio doctrină politică sau religioasă, ci pur și simplu din natura firii. Copiii se ajută între ei, se joacă între ei, fără să facă diferențe. Când cresc, părinții le cultivă un anume grad de superioritate, care este una din cele mai mari idioțenii, în opinia mea. Uitați-vă la adulți. Sunt unii așa de încrezuți că poți să te întrebi de ce… Alții sunt perfizi, alții bârfitori. Eu aș pune oglinzi în toată România!
Va fi bine când vom avea grijă să nu ne părăsească inocența copilăriei și se pare că este foarte greu. ”Dumnezeu” – Universul n-are nicio treabă cu asta. El ne-a creat cadrul, cum îl folosim și ce atragem ne privește. Suntem pe cont propriu, deși căutăm o scuză în destin. Noi ne facem destinul! Nu vrea Dumnezeu-Universul ca românii să fie proști și nici ca severinenii să stea în frig, în iarna anului 2016. 🙂 🙂.

Este întuneric în viețile noastre, pentru că suntem un popor needucat. Lumina vine din cărți. Calea vine din fapte, iar destinul din alegerile pe care le facem. Poetul este o rază de soare și toți putem fi la fel, doar că trebuie să ne descoperim potențialul și să-l punem în slujba celorlalți.

De ce suntem o societate incapabilă să luăm atitudine? Pentru că școala comunistă ne-a impus să executăm sarcini, fără să gândim.
Ce se întâmplă în școala zilelor noastre? Am tot făcut un soi de cercetare, aș putea spune. Elevii se apleacă asupra sarcinii de lucru nu din plăcere, ci din TEAMĂ, teama de notă, teama de jignirile pe care i le poate aduce profesorul (rușinos pentru breasla dascălilor), teama de reacția părinților. Dacă profesorul devine un partener în dialog, cercetare, studiu, asta li se pare ceva ieșit din comun și cele mai ascunse caracteristici ale copilăriei ies la iveală, dar și lipsa celor șapte ani de casă. Din păcate, cele mai urâte acumulări sunt făcute chiar sub cupola școlii, în pauze, în fața porții liceului unde se poate injura, flegma, arunca hărtii, fuma în voie sub ochii organelor de poliție, inutil postați în fața liceelor, atât timp cât poți să-i vezi și pe dumnealor fumând. Trecem peste faptul că poți întâlni o situație deloc ilară, pe un trotuar fumează personalul școlii și pe celălalt elevii, pe acolo trecând cetățeni complet nepăsători față de acest fenomen al viciului.

De ce incriminez eu sistemul?

Eu am tot dat acest exemplu. Am fost un profesor exemplar. Nu știam ce se-ntâmplă în stânga sau în dreapta. Grija mea era să-mi pregătesc orele pentru a ajunge la mintea și sufletul elevilor mei, dar și există un dar, privind în jur, am observat că alții ies în față, chiar dacă nu ajung la ore sau ajung târziu, chiar dacă nu fac activități extracurriculare, chiar dacă își jignesc elevii, chiar dacă, chiar dacă…
Dacă sistemul nu te apreciază, responsabilitatea moare. Azi ajung și eu ca alții, din păcate, mai târziu la ore, îmi dau și eu planificările mai târziu, am luat și eu ore de practică pentru că știu că agenții economici nu au timp pentru dialog cu școlile… Nu am abdicat de la seriozitatea cu care mă aplec asupra devenirii elevului, atât. Îi arăt calea și metodele de a învăța. Alegerea o face singur, dar cum sistemul nu susține performanța și nu există o piața muncii, acești copii aleg greșit. Școala m-a vrut cu turma, am intrat cumva în turmă, dar este o turmă lăsată de izbeliște și rezultatele se văd la examenele naționale. Vine o vreme când îți evaluezi șansele de a fi unul cu idei în fața celor mulți și mulțumiți că au o pâine, indiferent cum este ea.
Mi-am format o idee, profesorii actuali sunt niște cârpaci, nu pedagogi, din păcate. Fac parte dintr-o astfel de breaslă. Ministerul nu și-a dorit pedagogi ci niște scribi, unii care au activități la greu pe hârtie timp în care elevul dumnealor nu știe să scrie un enunț științific. O, sunt singurul profesor care nu are portofoliul pe format de hârtie. Să vedeți cât de stufoase sunt dosarele, timp în care școala este sub asediul derizoriului. Cred că trebuie să se termine cu hârtiile. Profesorul trebuie evaluat după ce știe elevul, nu după câte hârtii are la dosar! Evaluarea să o facă pedagogi veritabili care ar fi de dorit să ajungă și în minister, azi, invadat de toți habarniștii.

Alte ”de ce?”-uri

 De ce nu reușim întotdeauna să fim altruisti si de ce ne lăsăm prinsi intr-un carusel al urii, al răutății, al invidiei, desi stim că toate aceste trăiri ne fac viața un calvar?
De ce să nu ne folosim rațiunea în rezolvarea unui conflict? De ce să alimentam propriul ego si orgoliu cu considerente care ne pun deasupra celorlalți, desi stim că doar educația ne departajeaza din mulțime…

De ce? Pentru că nu mai căutăm perfecțiunea și ne alimentăm imperfecțiunile prin autosuficiență. Jalnic viitor are planeta, în aceste condiții și încep să cred că dacă maimuța a evoluat în om, în curând, OMUL VA INVOLUA ÎN MAIMUȚĂ, FĂRĂ EDUCAȚIE DE CALITATE.

Îmi plac femeile elegante! Eleganța este un element de distincție și de noblețe. Nu trebuie să ai sânge albastru, pentru a-ți dori să fii elegant, dar de cele mai multe ori mediul în care trăiești îți impune limite sau îți dă curaj să ai ținute demne de invidiat.

Cu ani în urmă, studentă fiind, adoram Bucureștiul pentru șansa pe care mi-o oferea de a întâlni femeia elegantă, ”scoasă ca din cutie”. Feminitatea și masculinitatea sunt depline atunci când sunt puse în evidență prin ținute impecabile, asortate, evident, cu maniere și vocabular elevat.

Unii specialiștii aduc în prim-plan opt stiluri vestimentare feminine: stilul clasic-șic, stilul modern, stilul romantic, stilul sofisticat, stilul funky, stilul casual, stilul elegant-feminin și stilul trendy-confortabil. Cu siguranță nu pot avea nimic în comun cu stilul funky, dar mă pot identifica puțin cu fiecare din celelalte stiluri enumerate. Mă simt bine în ținutele mele atât timp cât port tocuri. Într-un anturaj, nu face toți banii numai ținuta. Haina îl face pe om doar până deschide gura, în rest, este obligatoriu ca investiția în devenirea personală să fie înzecită față de investiția în ținutele vestimentare.

Îmi plac rochiile elegante și clasice, accesorizate cu gust, dar îmi plac și hainele confecționate din piele, ținutele moderne lucrate din materiale de calitate în nuanțe viu colorate. O rochie elegantă atrage întotdeauna privirile trecătorilor sau anturajului, dar este din ce în ce mai rar întâlnită femeia elegantă. În opinia mea, o ținută elegantă nu este însoțită numai de o geantă și pantofi asortați, ci, obligatoriu, de pălărie și mănuși.

Oferta de geci și paltoane este diversă, dar modelele nu sunt cele mai reușite. Produsele de proveniență străină sunt uneori foarte scumpe și, paradoxal, și cele autohtone ajung la prețuri exorbitante.

România nu are o politică pentru dezvoltarea industriei vestimentare, invazia magazinelor second-hand fiind un impediment pentru inițiativele private pe acest sector de activitate, dar și salariile foarte mici, neîndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor de subzistență – impozite, chirii, dări și alimente.

Prinsă în grijile cotidiene, femeia nu mai îndrăznește să fie cu adevărat elegantă și nici nu mai are timp să cultive maniere alese. Întâlnim femeia elegantă, dar vulgară sau, la polul opus, femeia modestă, îmbrăcată cu grijă, fără a ieși în evidență. Întâlnim și femeia care, din varia motive, nu pune deloc accent pe felul de a arăta sau a se îmbrăca.

AȘA NU!

Femeia elegantă este ca o rază de soare, te încântă și te bine dispune. asemeni și un bărbat. Într-o dimineață de august, mergând cu Bla-bla-car spre București, alimentând la o stație Petrom, o femeie elegantă, într-un taior alb, ne-a făcut pe toți cei cinci călători să recunoaștem că avem nevoie de o lege prin care eleganța să fie obligatorie, atât la bărbați cât și la femei. O lege a eleganței și a bunului gust! Ar putea fi o preocupare și una deosebit de frumoasă. Nu am mai vedea tinere îmbrăcate cu blugi jerpeliți, cu adidași și șosete scurte în miez de iarnă, cu geci până la buric, cu părul vâlvoi, cu decolteu adânc, cu comportament de mahala, uneori. Am putea scăpa și de plaga magazinelor second-hand, dacă am susține industria vestimentară autohtonă.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016

Extratereștrii, dacă există, nu sunt niște ființe tocmai de invidiat. Pe seama extratereștrilor se nasc tot felul de ipoteze ce conduc la o multitudine de scenarii SF. După unele afirmații, extratereștrii ar fi creatorii noștri, după altele, cerul galactic ar fi vizitat uneori de nave misterioase, până și luna ne-ar fi fost dată de extratereștri, nu numai tehnicile de construcție a piramidelor egiptene. Sursa acestor ipoteze este complet necunoscută și rezidă probabil din dorința omului de a da o notă de fantastic și fantasmagoreic realității. Așa cum ne imaginăm că există lumea de dincolo, la fel ne putem imagina că există și o lume a extratereștrilor. Să fie lumea de dincolo lumea extratereștrilor? Imaginația noastră poate fi fără limite și tot ceea ce ne stimulează gândires este benefic, chiar dacă este vorba de 0 simplă ficțiune, de abstract sau de concret.

Filmul ”Primul contact”/ ”Arival”, lansat în cinematografe din 11 noiembrie 2016,  ne duce cu gândul într-o lume a unui posibil război inter-planetar în care alte forme de inteligență fie îl pot declanșa, fie pot interfera cu locuitorii planetei pe care au invadat-o, totul depinzând de capacitatea doctorului Louise Banks (interpretată de Amy Adams), expertă în lingvistică de a descifra limbajul unor civilizații complet necunoscute, în termen de două zile, suspansul peliculei aducând cu el dramă, mister și adrenalină.

InterComFilm există în mediul virtual și are o ofertă bogată de pelicule Calitatea filmelor este decisă de numărul de bilete vândute, în mare parte, dar și publicul poate fi influențat de calitatea unui film. Vezi violență, devii atras de violență; vezi afecțiune și altruism, cultivi aceste trăiri; vezi ură și dorință de putere, s-ar putea să fi atras de ele ca un magnet. Piața de film are un impact incredibil asupra devenirii ființei umane, dar, din păcate, la amprenta psihologică a peliculei, nu prea se mai gândește nimeni.

Dacă aș fi pusă în fața necunoscutului, deși nu cred asta nici cât negru sub unghie, niciun antic nevorbindu-ne de extratereștri, ci doar de lumea spiritelor, aș crede că totul este ireal. Și în această irealitate aș încerca să găsesc soluții, asemeni protagonistei din film. Prima idee care-mi vine în  minte pentru a descifra mesajul locuitorilor altei lumi ar fi folosirea diferitelor tipuri de frecvență, presupunând că aș beneficia de tehnica corespunzătoare. Odată decodificat mesajul, nu aș sta nicio clipă pe gânduri, și în acea irealitate aș dori să merg în lumea lor, lumea celor ce pot să vadă totul, dar nu pot interveni. Și iată-mă comunicând pe frecvențe înalte cu aceste făpturi ce îmi inspiră mai mult milă decât teamă. Sunt ființe inteligente, dar inteligența lor trebuie accesată de muritori, altfel ea se risipește în mai multe universuri paralele și suferința lor este inimaginabilă în această situație. Relația între ei și noi nu este biunivocă. Ei nu se pot conecta cu noi, doar noi cu ei și muritorii nu mai au timp să acceseze nivele energetice înalte. În furia lor, cu nave supersonice, pornesc spre tărâmul celor indiferenți și al celor ce nu-și mai doresc să-și multiplice inteligența, în dorința de a găsi ființe cărora să le dezvăluie secretele lor înainte ca acestea să se risipească în universuri paralele, repetabile la câteva miliarde de ani.

Înțelegând mecanismele vieții lor, doresc să revin printre muritori cu vestea ce poate schimba destinul întregii omeniri. Muritorii pot folosi inteligența extratereștrilor, trebuie doar să-și dorească să lucreze cu nivelul superior al conștiinței. 🙂

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016

Când spunem sănătate, de cele mai multe ori, avem în vedere doar sănătatea fizică, uitând de celelalte dimensiuni ale sănătății: emoțională, intelectuală, socială și spirituală.

Mă-ntreb acum dacă există o mai strânsă  interdependență între sănătatea fizică și cea spirituală decât între sănătatea emoțională și  intelectuală… Care este în vârful ierarhiei, sănătatea socială?

De-a lungul secolelor, s-a demonstrat că sănătatea fizică depinde de nutriție, respirație (aer și mișcare), cât și de calitatea apei. În opinia mea, sănătatea spirituală depinde de nivelul percepției plenitudinii și armoniei Universului; sănătatea emoțională rezidă din trăiri și comportamente; sănătatea intelectuală din stăruință asupra sintezelor științifice, iar sănătatea socială le integrează pe toate.

Cred că stăm rău la capitolul sănătate, indiferent la ce dimensiuni ale sănătății facem referire. Sănătatea socială ne-ar permite asocierea în plan real, dialogul și găsirea de soluții la problemele societății actuale. Sănătatea intelectuală ne-ar da ghes să luăm în discuție tezele științifice ale epocilor apuse și să le reactualizăm la condițiile prezentului. Sănătatea emoțională ne-ar permite să empatizăm cu cei ce se află în situații precare, la limita decenței vieții și nu să-i compătimim, ci să găsim soluții pentru schimbarea destinelor lor. Sănătatea spirituală ne-ar impune respectul față de natură, iar sănătatea fizică ar deveni un concept ușor de atins, dacă am avea respect pentru factorii de mediu.

Care este calitatea apelor? Cum să fie? În mediul rural, unde oamenii, în secol XXI, încă au WC-ul în fundul curții și fântâna la nici zece metri distanță, fără canalizare, calitatea apei nu este tocmai în concordanță cu standardele și asta se oglindește în incidența bolilor de rinichi, datorită apelor cu un conținut mare de nitriți și nitrați, de exemplu. Deși România are izvoare cu debite ce ar permite alimentarea orașelor, Dunărea este sursă de apă pentru multe din localitățile țării, după tratarea în stații corespunzătoare.

Aerul… Ce respirăm? Plimbați-vă pe stradă, într-o seară de iarnă! Țevile de eșapament ale mașinilor secon-hand sfidează orice norme și prin cine știe ce tertip trecute fiind de ITP depreciază masiv calitatea aerului. Coșurile caselor contribuie și ele la disconfortul produs de un aer depreciat. Deșeurile aruncate la voia întâmplării permit mișcarea microbilor și se pare că în aceste condiții nu putem fi o populație foarte sănătoasă.

Nutriția… Ce mâncăm? Ce alimente consumăm? Când le consumăm? Aici intervine educația. Primele deprinderi de alimentație le căpătăm din anii copilăriei. Sunt părinți care sar într-un picior și fac tot felul de tumbe pentru ca micuțul lor să mănânce, apoi televizorul devine un stimul extern. Copilul devine mofturos și face nazuri la mâncare. La școală, copiii nu mai primesc un pachețel sănătos și își cumpără tot felul de sandviciuri, kebab, shaorma și sucuri acidulate. Dacă s-ar face un sondaj în rândul tinerilor s-ar ajunge la concluzia că micul dejun nu se mai află în grațiile lor. Foarte puțini mănâncă dimineața. Ceaiul sau laptele au fost înlocuite cu cafeaua și țigara. Tinerii nu au deprinderi sănătoase de alimentație. Acești tineri devin părinți și s-ar putea să fie deja părinți bolnavi. Dacă nu sunt capabili să înțeleagă ce a contribuit la instalarea stării de boală, nu vor fi capabili să imprime copiilor lor alt stil de viață, un stil de viață sănătos.

Stilul de viață sănătos se-nvață! Unde? Când? Cum? Descoperim cum putem reguli pentru o viață sănătoasă. De cele mai multe ori ele sunt căutate când boala s-a instalat. Este mult mai ușor să previi, decât să tratezi și de aceea este imperios necesar ca în școli să se introducă cursuri despre o alimentație sănătoasă.

Sano Vita este o firmă ce aduce pe piața românească, începând cu 1995, alternativa unui regim vegetarian, ca stil de viață sănătos și urmărește ”consolidarea obiceiurilor alimentare bune, contribuind astfel la îmbunătăţirea stării de sănătate a semenilor”.

Micul dejun poate fi o sursă de energie pentru întreaga zi. Un bol de cereale cu lapte de soia poate fi pe gustul micuților, cât și pe gustul adulților. Pentru că reglează digestia și scad tensiunea arterială, agreez semințele de floarea soarelui și semințele-boabe pe care le folosesc în salate, ori de câte ori am ocazia. Am constat că o linguriță de semințe, atunci când îmi este foame, îmi taie senzația de gol în stomac. Din geanta mea sunt nelipsite semințele.  Dintr-un mix de semințe, uneori fac bomboane nutritive, folosind ca liant mierea. Dacă ești expert în bucătărie, îți poți prepara mii de rețete. Cum ți se par cartofii gratinați cu soia la cuptor? Ai mâncat vreodată budincă de cereale? Cred că foarte puțini dintre noi s-au gândit că pot face chiftele din semințe de floarea soarelui sau paste integrale cu sos de alune. Știai că poți înlocui pâinea cu pâinici cu tapioca fără gluten? Burgerii vegetali pot fi și ei o opțiune, ca și soia boabe la cuptor. Nu vă propun să deveniți vegetarieni, ci doar să integrăm meniurile vegetale în alimentație, ca alternativă la consumul în exces de carne.

Sănătatea fiecăruia dintre noi depinde de alegerile pe care le facem. De cele mai multe ori ne irosim sănătatea, fără să punem preț pe comportamentele noastre alimentare.

Ar trebui să ne propunem cu toții să fim sănătoși. Alimentația vegetariană este o alternativă.

 P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016

În filele unei cărți se află închisă o parte din spiritul Universului, spirit pe care, pentru a-l elibera, adulți fiind, nu mai este nevoie să trecem munți și văi sau să ne luptăm cu zmei și ghionoaie – ca-n basmele copilăriei, ci doar să ne cufundăm pe firul logic al evenimentelor ce descriu – real, imaginar sau SF – epoci apuse, comportamente sociale, gânduri, emoții, trăiri, decizii, destine.

Așa cum la baza tuturor vârstelor stă copilăria, la baza unei copilării fericite stă lumea fascinantă a basmelor și a poveștilor nemuritoare, povești și basme ce clădesc armonios ființa spirituală a viitorilor adulți pe pilonii concepțiilor vitale despre bine, frumos și adevăr, despre forța de neînvins a celui ce nu se abate de la calea dreaptă, înfruntând cu curaj, răbdare și stoicism toate obstacolele inerente construirii unui deznodământ fericit.

Până să ne deprindem copiii cu descifrarea tainelor ascunse în filele unei cărți, trecem prin furcile caudine ale întrebărilor lor, fel de fel. Când nu știm răspunsul, este un bun prilej să ne documentăm. Enciplopedia Larousse – ”Spune-mi cîte?” – oferă răspunsuri pentru peste două sute de întrebări ce ne pot pune în dificultate. Eu am în minte o astfel de întrebare a fiului meu. M-am dat de ceasul morții să caut răspunsul, la timpul acela, dar cel mai mult m-a uimit curiozitatea lui și faptul că eu niciodată nu mă întrebasem de ce nu pică luna de pe cer… 🙂

Cu răspunsurile primite la miile de întrebări puse și cu o tolbă plină de povești, copilul poate face pași uriași spre lumea fascinantă a cărții. Nu este nevoie decât să-i cultivi permanent curiozitatea. Din păcate, la școală, de multe ori, învățătorul nu acordă atenție elevilor ce au un ritm lent în acțiune și gândire. Ei nu pot ține pasul cu cei energici intelectual și, paradoxal, și unii și alții pot fi sortiți eșecului școlar. Unii sunt suprasolicitați și se străduiesc să-și bucure părinții cu eforturile lor intelectuale, iar alții doar aleargă prin conținuturi, fără să înțeleagă enunțurile. Să citești ”Colț Alb” sau ”Heidi”, la 10 ani, pentru că trebuie, nu este tocmai o pârghie care să te propulseze spre lectura de bună voie.

Ajuns la gimnaziu, elevul este din ce în ce mai mult bombardat de lecturi suplimentare. De cele mai multe ori, repulsia față de lectură se manifestă și prin repulsia față de manualul școlar. Gustul pentru lectură dispare, pas cu pas și, dacă nu are încă vie curiozitatea de a deschide o carte, orice carte, șansa acestui elev mai poate fi profesorul de liceu, fiind de dorit un profesor capabil să-i hrănească curiozitatea pentru cunoaștere, prin lectură, încurajându-l să citească orice, de la reviste pentru tineri până la romane polițiste, de aventură, SF sau thriller.

Faceți un exercițiu de imaginație! Câți dintre noi am putea fi surprinși pe pânza unui pictor într-un decor în care toată familia citește? Puțini sau mulți? Răspunsul îl căutăm singuri…

Cel mai frumos cadou pe care îl putem face unui copil, tânăr, adult sau vârstnic este CARTEA. Cea mai valoroasă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este o BIBLIOTECĂ în care să se regăsească la loc de cinste ”autori clasici, precum: Diderot, Stendhal, Dickens sau Tolstoi, autori clasici ai genului fantasy, precum: J.R.R. Tolkien, Robert Jordan, Patrick Rothfuss, autori marcanţi ai secolului XX, precum: Gide, Camus, Saint Exupéry, Sartre, Steinbeck, Hesse, Kafka, Thomas Mann sau Garcia Marquez, prozatori contemporani ca: Andahazi, Julian Barnes, Joseph Heller, Marguerite Duras, Rosa Montero sau Sandro Veronesi, autori de thrillere ca: Dan Brown, al cărui Codul lui Da Vinci a fost un fenomen de piaţă, sau ca Tom Clancy, David Baldacci, John LeCarré, Colin Forbes, Frederick Forsyth, Anne Rice, John Saul, dar şi autori care s-au lansat în ultimul deceniu ca: Stephenie Meyer, Christopher Paolini, Moony Witcher, cărţile ilustrate, enciclopediile, poveştile clasice, cărţile-jucărie sau cele interactive cu dinozauri, piraţi sau personaje mitologice.”

Într-o iarnă geroasă, în timp ce afară ninge liniștit, aș putea citi cu plăcere Clubul Camel, curioasă fiind să descopăr firul logic al acțiunii. Aș reciti cu plăcere și meditativ Infernul și oricând și la orice oră aș călători în lumea fascinantă a basmelor și poveștilor nemuritoare.

Bucuria de a citi este o bucurie care nu te părăsește niciodată, odată ce o descoperi!

Editura RAO ne pune la dispoziție cele mai frumoase cadouri. Cu orice prilej, să oferim o carte!

Vă supun atenției câteva din propunerile pe care le-am făcut pentru regulamentul de ordine interioară, trimițându-le în format electronic directorului, ca fișier atașat, în data de 19 octombrie a.c. Cred că totuși comunicarea era mult mai eficientă dacă depuneam propunerile și primeam un număr de înregistrare de la secretariatul liceului. Poșta electronică poate fi totuși o dovadă că le-am trimis. Directorul nu mi-a dat feed-back la aceste propuneri.

”Regulamentul de ordine interioară
Propuneri inspirate de la școlile din alte țări…

Să ținem legătura cu familiile elevilor. Să avem o dată pe lună o zi de întâlnire cu părinții, întreg corpul profesoral. În Germania profesorii beau ceai, cafea și servesc prăjiturele alături de părinții elevilor dumnealor. Putem dezbate pe o anumită temă. Putem să cunoaștem nevoile dumnealor…
Motivarea absențelor să devină mai greoaie. Elevul să fie obligat să dea notă explicativă pentru fiecare absență. Să aibă un caiet în care profesorul să consemneze absențele, iar părintele să ia la cunoștință de absențe și de explicațiile elevului… Pentru motivarea absențelor să primească aprobarea a minim șapte profesori din profesorii clasei.
Elevii care întârzie la oră să meargă la biblioteca școlii, ca să nu mai stea pe holurile liceului. Să existe fișele întârziaților la ore. Asta înseamnă ca cineva să privească pe camere și imediat elevul să fie observat.
Elevii cu abateri disciplinare – să meargă la biblioteca școlii sau la psiholog și să scrie eseuri pe marginea unui comportament normal. Să-l prezinte în fața clasei. Să-l prezinte în fața elevilor din liceu, în cadrul unui careu.
Să avem un concurs lunar ”Cele mai frumoase caiete!”, cu premii lunare din fondul școlii…
Să acordăm lunar un premiu de 500 de lei, prin tragere la sorți, pentru elevii fără nicio absență și note mai mari de 7.
Elevii care candidează la Consiliul elevilor să fie reprezentativi. Să aibă medii peste 8,50 și o atitudine pozitivă față de școală.
Elevii să nu mai fumeze în fața liceului și nici în perimetrul acestuia. Cei ce nu se supun acestei decizii a școlii să participe la ședințe de psihoterapie pentru renunțarea la fumat. Scăderea mediei la purtare în caz de neacceptare a acestei reguli.
Elevii să aibă o ținută decentă. Fetele părul prins, pantofi fără toc sau cu toc de maxim 5 cm, fără colanți, doar fuste și pantaloni, chiar blugi, dar fără să fie rupți. FĂRĂ BLUGI TĂIAȚI. Obligatoriu cămașă, indiferent de culoare.
Băieții să poarte sacou și cămașă.
Liliana Grecu”

Pe 11 octombrie 2016, am fost la un spectacol magistral, până la in punct, oferit de doi actori consacrați ai scenei teatrului românesc, Mălăele și Caramitru.

.
Mi-au plăcut replicile dintre cei doi. Dacă în viața de zi cu zi ne-am ridiculiza ASERTIV defectele hrănite din lene sau din orgoliu, am ieși din zona platitudinii intelectuale, cât și din a superiorității prostești, a infatuării și a ipocriziei, în opinia mea.

Eu cred că nu trebuie să deținem puterea, dacă vrem cu adevărat să producem schimbarea. Trebuie doar să ne implicăm, fie că suntem aleși sau nu, fie că suntem oameni politici sau nu, fie că partidul care ne promite marea cu sarea este sau nu la putere.
Puterea declanșează patologii ale superiorității. Uitați-vă la toți cei ce ajung să dețină o funcție. Li se spală creierul și se impun prin sfidare sau glas ridicat, nicidecum prin competențe.
Eu am fost chemată în birou de proaspăta directoare adjunctă, în data de 4 XI 2016. Pe un ton ce nu avea nimic cu colegialitatea, mi-a spus să nu mai scriu pe forumul educației, pentru că nici eu nu fac totul perfect. Eu nu fac totul perfect pentru că școala nu are mecanisme de control funcționale.
Eu nu agreez incompetenții. Incompetentă, pentru mine, este persoana care nu ține cont de opiniile celorlalți…

Am o definiție și pentru intelectual. Dacă incompetentul este persoana care nu ține cont de opiniile celorlalți, intelectualul (nu cel de carton) este deja o rara avis, pentru zilele noastre, fiind în concepția mea persoana asertivă și neobedientă sistemului. Cred că nu greșesc… Nu poți fi asertiv decât când ajungi să te cunoști pe tine însuți și nu ești obedient doar atunci când ai conștiința propriei valori și integră demnitatea.
Ce persoane avem în funcții? Neasertive și obediente sistemului, căci doar de asta este țara pusă pe butuci…

În opinia mea, avem în funcții persoane neintelectuale sau, altfel spus, avem în funcții intelectuali cu și de carton…

Vă mărturisesc că, atunci când am citit titlul acestei probe, gândul mi-a fugit la produsele de parfumerie Denim, dar nici vorbă de așa ceva. Iată cum introducerea în cerințele probei ”Denim, te iubim!”, din cadrul competiției SuperBlog 2016, m-a determinat să caut traducerea termenului denim și astfel am găsit corespondentul său din limba engleză în limba română, denim = dril. Cum nici termenul de dril nu este unul tocmai uzual, am fugit de data aceasta la dexonline.ro și m-am convins că drilul – țesătura deasă și groasă din fire de bumbac – este denim-ul despre care se vorbește în proba 14. Evrika! M-am edificat, dar nu reiese de nicăieri că denim-ul este obligatoriu albastru…

Dacă denim-ul este asociat cu țesătura ce poate prinde toate tonurile de albastru până la negru din care sunt confecționate  fustele, rochiile, cămășile sau blugii, atunci, înseamnă că am înțeles cerințele probei.

Cu siguranță, fiecare dintre noi are în dressing cel puțin o pereche de blugi. Fie că este vorba de jeans pentru bărbați, jeans pentru reprezentantele sexului frumos sau jeans pentru copii –  design-ul acestor produse vestimentare a cunoscut de-a lungul timpului o explozie de modele, de la blugii drepți sau evazați (clopote), la blugii cu talie joasă sau blugii skinny – drepți pe tot piciorul, cât și pe gleznă. Foarte greu poți deosebi blugii conici de blugii drepți. Mai nou, putem vorbi de invazia unor modele inedite de blugi, Boyfriend Jeans, de obicei, largi, uzați, căzuți pe talie și Ripped Jeans cu aspect uzat reieșit din multitudinea de tăieturi, modele deloc estetice, dar care se bucură de apreciere în rândul tinerilor, mai ales.

Care o fi istoria blugilor și originea lor? Denim-ul, așa cum abia am aflat, este materialul din care sunt confecționați blugii și a apărut ca o necesitate, pentru a confecționa uniforma marinarilor genovezi ce spălau puntea, la 1400. Blugii devin un fel de salopetă a muncitorilor, prin secolul XVIII, iar la 1853, în California este lansată prima marcă de blugi, Levi’s. De la 1872 și până la apariția Ripped Jeans, blugii dețin podiumul ca fiind cea mai rezistentă piesă vestimentară.

Blugii tind să redevină o uniformă, de data aceasta, a epocii moderne. Sunt nume consacrate de firme producătoare de jeans și se pare că România nu a încercat să iasă din tiparele mediocrității pentru a da un brand în acest domeniu.

  Ținutele ”denim” reprezintă una din cele mai agreate ținute. Din păcate, oferta de fuste și rochii jeans este sărăcăciasă și se pare că și brand-urile recunoscute sunt în pană de idei la acest capitol. Personal nu am o fascinație pentru ”ținuta denim”. Apelez la ea din comoditate, când și când. Agreez totuși fustele de blugi, drepte și bine croite. Nici pomeneală, în ultimii ani, să găsesc una pe gustul meu, deși am cochetat cu această idee. Uneori și prețul acestor produse mă ține la distanță.

Poate s-a născut deja și în România un nou Levi Strauss și în curând vom putea purta blugi, rochii, fuste sau cămăși din denim – românești la calitate americană și prețuri accesibile.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016…

Știți, oamenii se gândesc la viitor și uită să se bucure de prezent.

Grijile cotidiene și rutina zilnică ne aruncă într-un con de umbră existențial și intrăm aproape de bună voie într-un cerc vicios în care ne acceptăm destinele anoste, fără a ne împotrivi sorții și fără a găsi soluții.

Zâmbetul și socializarea sunt două remedii ce pot reconstrui destine.

Când uităm să zâmbim? Când devenim posaci? Am un răspuns… Când nu putem admira inocența unui copil, în primul rând, dar și când nu aderăm la mici comunități intelectuale, pliate pe profilul nostru psihologic. Zâmbetul este cu adevărat autentic atunci când facem fapte bune și când suntem înconjurați de copii, de familie, de prieteni, și chiar de persoane cunoscute sau necunoscute, de dorit, cu același nivel emoțional ca al nostru.

Și pentru că în jurul meu sunt destule persoane care uită să zâmbească, din cauza vicisitudinii vieții, iar, la polul opus, alții sunt extrem de șarmanți și de îmbuibați, aș contacta pe FB firma ce dă o nouă dimensiune divertismentului și aș organiza în paralel un PartySnap într-o piață agroalimentară, unul într-o școală din mediul rural și unul în Parlamentul României. Nu știu cât de mult s-ar bucura cei ce-și duc traiul din vânzarea legumelor și fructelor cultivate în grădini și sere proprii sau cei ce sunt doar vânzători ambulanți ce trăiesc din comisionul reieșit de la producător la vânzător, respectiv vânzător-cumpărător, dar aș încerca.

Știu sigur că de organizarea unui fotodivertisment s-ar bucura din plin copiii dintr-o școală sau dintr-o grădiniță, pentru că ei au încă o imaginație vie și știu cum să insereze la o fotografie obiecte virtuale vesele, opțiune pusă la dispoziție de PartySnap. Dacă deschideți manualul de istorie, de exemplu, al unul elev de clasa a VII-a și chiar mai mare, nu veți fi surprinși să găsiți un cioc sau o mustață desenate unei personalități a timpurilor apuse, dovadă că nimeni nu le mai explică necesitatea respectului față de strămoși, cât și față de manuale. Cine poate fi mai fericit decât un puștan sau licean să-și poată distribui pe facebook fotografia hilar îmbogățită cu elemente vesele?

Ultima încercare PartySnap, care, ați înțeles, nu este o cabină foto, ci un mod de a-ți surprinde, uimi sau bine dispune grupul țintă, ar fi la Palatul Parlamentului. S-ar putea ca aleșii să-și dorească ca imagini presetate un decor cu bogățiile subterane ale României ce mai pot fi privatizate aproape pe nimic, sau cu flota României, privatizată pe un dolar, sau cu palate și case construite pe hectare întregi, sau cu munți de bani picați din cer, căci se pare că toți au mers acolo să se-mbogățească nu să servească intereselor națiunii Române. Da, pentru cei din Parlamentul României, cel de azi și toate cele postcomuniste, aș realiza cadre presetate PartySnap cu școli insalubre din România, cu spitale complet nerenovate și neutilate, cu sate românești aflate an de an sub asediul apelor ce ne iau permanent pe nepregătite. Bine, eu aș pune pe fundal și imagini cu pușcăriile din România, aflate și ele la limita decadenței.

În orice adult mai este o fărâmă din copilul de odinioară. Un copil fericit va fi un adult responsabil.  Cu PartySnap ai șansa să te simți copil, chiar dacă ești adult sau vârstnic. Dacă încă nu ați înțeles de ce aș apela la PartySnap, vin și vă explic că este un concept și o activitate de divertisment ce folosește un display alb de dimensiuni mari, cu touch screen, conectat la un aparat foto și o imprimantă performantă, pe un suport specific, echipament ce ne permite să ne bucurăm de fotografiile momentului, ce au dimensiuni de 10 x 15 cm, pe care le putem imprima pe loc, dând viață unei fotografii obișnuite sau uneia magnetice sau le putem trimite direct în mediul virtual, pe rețele de socializare sau în cutiile poștale electronice.

PartySnap ne readuce zâmbetul pe față!

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016.

Lumină sfântă…

Copiii sunt meteori pe Pământ!
Se sting în lumină
sau ard în întuneric…
Doar dacă ard în lumină,
Noi genii se nasc pe Pământ,
Dând lumii avânt
spre PACE şi IUBIRE ETERNĂ.

Câte genii au fost pe Pământ,
Căutând după SOARE şi VÂNT,
După SUBSTANŢĂ şi FIINŢĂ,
După VERS şi CUVÂNT?
Într-un înţeles: ARTĂ şi ŞTIINŢĂ,
Pe care noi azi le primim,
poate fără recunoştinţă,
De la spirite ce-au fost
FLĂCĂRI arzând pe Mapamond!

Oh, Doamne, TE ROG,
Să-i readuci pe PĂMÂNT!

Întrebări…

De ce suferă copiii?
De ce plâng bătrânii?
De ce se mint adulţii?
De ce uităm că suntem oameni
Creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?
De ce uităm că avem puteri nemărginite
Asemeni zămislitorului?
De ce nu ne descoperim harul
pentru a-l pune în slujba umanităţii?
De ce? De ce?
Sunt întrebări la al căror ecou
răspunsul reverberează în noi,
Dar de cele mai multe ori
uităm să ne întrebăm:
DE CE EXISTĂM PE PĂMÂNT?

-2006-

Vă readuc aminte! Sunt președinta ONG-ului Caselor din Mediul Rural și Urban. În breasla noastră, situația este dezastruoasă, aceasta fiind efectul unor cauze neluate în seamă de administrațiile publice locale. Am aflat de curând că reglementarea activității în construcții se face la nivel național, cât și la nivelul administrațiilor publice locale. Să știți că mi-am prins deja urechile! Eu, casa din chirpici cu acoperiș de tablă, trebuie să caut cauzele abandonării în voia sorții a suratelor mele din mediul rural și urban. Păi, înțeleg că legislativul emite legi și normative și cine știe câte ordonanțe de urgență. Legile acestea ar trebui să se reflecte în planurile urbanistice elaborate de primării. Eu sunt deja uluită! Sunt case în România care se află sub risc seismic, case părăsite și nerenovate, case supuse riscului alunecării de teren, case care nu corespund decenței vieții, timp în care primăriile coordonează realizarea și implementarea planului urbanistic, de la general, zonal și în detaliu!

Aflu cu surprindere, evident, că planul urbanistic general se poate găsi sau nu pe site-ul primăriei localității respective. Ce haos! Păi, ca să putem folosi toate datele la nivel național, avem nevoie de o platformă electronică cu toate planurile de urbanizare ale localităților din mediul rural și urban. Pe mine mă interesează planurile urbanistice în detaliu, pentru a înțelege de ce suratele mele sunt în suferință, timp în care lângă ele sau în zona lor limitrofă se construiesc palate… Înțeleg acum că noile construcții, unele chiar pe spațiile verzi, au primit Autorizație de Construire, respectând condițiile cuprinse în Certificatul de Urbanism. Deci, primăriile sunt răspunzătoare de casele care ne râd în față, construite pe terenuri ce au fost cândva spații verzi. Oh, câte înțeleg! Deci, eu, casa din chirpici trebuie să fiu demolată, fără doar și poate. Acum nu știu cine ia această decizie, dar vreau să fiu reconstruită, pentru a stârni și pe suratele mele să-și ceară dreptul la o viață mai bună, decentă. Ca să fiu o construcție complet nouă, este nevoie ca cineva să întocmească un proiect. Eu și suratele mele din mediul rural am fi într-un extaz continuu dacă primăriile ar putea avea în vedere reconstruirea noastră pe modelul casei Petunia.

Vedeți, deși m-au pus președinta acestui ONG, nu mă gândesc doar la mine. Cum aș putea să fiu fericită eu, dacă suratele mele rămân în aceeași stare deplorabilă în care se află unele dintre ele. Bine, știți că înainte de reconstrucție ar trebui să se facă toate studiile ca să nu ne aflăm în risc de inundații, de exemplu. Noi tot timpul suntem luați pe nepregătite de condițiile meteorologice extreme! Noroc că au apărut și în România firme care oferă servicii specializate. Poate primăriile ar trebui să se intereseze de oferta unor astfel de firme. Pentru că eu și suratele mele ne dorim o viață cu totul nouă astfel încât să fim o bucurie pentru proprietarii noștri, cei mai mulți fără venituri, nu din cauza lor ci din cauza lipsei existenței vieții economice în mediul rural, vrem să beneficiem de toate facilitățile lumii civilizate funcționalitatea spațiilor, încălzire, iluminat, gestionarea și reciclarea deșeurilor și firma AIA poate intra cu succes în competiție cu alte firme, astfel încât raportul calitate-preț să determine primăriile să aleagă oferta cea mai bună.

Probabil și licitațiile sunt aranjate în România. Să gândim pozitiv! Trebuie să se întâmple o minune și în România și toate casele, dar mai ales școlile să fie amenajate și renovate  la standarde.

P.S. Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2016